Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 178/2015 AI generated

Inadmissibility of ordinary appeal against a final decision due to violation of appellate route hierarchy and legal certainty

Case Number Decizia nr. 178/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice (5-judge panel) dismissed the defendant's appeal as inadmissible and ordered the payment of 100 RON in judicial costs to the state, thereby leaving the prior decision effective. The dispute concerned the admissibility of an appeal filed against a final decision previously issued by the same 5-judge panel, which had itself rejected an earlier appeal against a definitive judgment that had ultimately dismissed a request for revision of a criminal sentence. Relying on the principle of the coherence of appellate routes, the principle of legal certainty under Article 129 of the Constitution, and the free access to justice under Article 21 of the Constitution and Article 13 of the ECHR, the court held that Article 408 of the Code of Criminal Procedure restricts ordinary appeals to non-final judicial decisions, making an appeal against a final decision legally impermissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 408 C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen; Inadmissibility of ordinary appeal against a final decision due to violation of appellate route hierarchy and legal certainty: The dispute concerned the admissibility of an appeal filed against a final decision previously issued by the same 5-judge panel, which had itself rejected an earlier appeal against a definitive judgment that had ultimately dismissed a request for revision of a criminal sentence. Relying on the principle of the coherence of appellate routes, the principle of legal certainty under Article 129 of the Constitution, and the free access to justice under Article 21 of the Constitution and Article 13 of the ECHR, the court held that Article 408 of the Code of Criminal Procedure restricts ordinary appeals to non-final judicial decisions, making an appeal against a final decision legally impermissible.

Keywords

AI generated
legal certainty revision of a judgment code of criminal procedure effective access to justice appealability of interlocutory decision constitution

Cited Legislation

AI generated
art. 408 C. proc. pen
Astfel, potrivit art. 408 C. proc. pen.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Basis for ordering the appellant to pay 100 RON in judicial costs to the state.
art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen
Main ground for dismissing the appeal as inadmissible because it was directed against a final judicial decision.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.

Main ground for dismissing the appeal as inadmissible because it was directed against a final judicial decision.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for ordering the appellant to pay 100 RON in judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de apel de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 130 din 28 septembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 2407/1/2015 a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinţei penale nr. 571 din 12 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1302/1/2014.

Prin sentinţa penală nr. 571 din 12 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1302/1/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de apelantă împotriva sentinţei penale nr. 956 din 5 noiembrie 2013 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 3334/1/2013.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, a constatat că apelul declarat este de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.

În aceste condiţii, Înalta Curte, completul de 5 judecători, a constatat că în cauză, apelanta a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive, pentru care legea nu mai prevedea posibilitatea de reformare prin căile de atac.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat apel, la data de 12 octombrie 2015, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, la data de 12 octombrie 2015, sub nr. 3683/1/2015, fiind fixat termen la data de 23 noiembrie 2015.

Examinând cererea de apel, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acesteia, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că este inadmisibilă şi va fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui la liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III C. proc. pen. admisibilitatea căii ordinare a apelului este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 408 C. proc. pen. pot fi atacate cu apel exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.

În prezenta cauză, completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu apelul declarat de către apelanta A., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală nr. 130 din 28 septembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 2407/1/2015.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelanta A. împotriva deciziei penale nr. 130 din 28 septembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 2407/1/2015.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen. apelanta va fi obligată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelanta A. împotriva deciziei penale nr. 130 din 28 septembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 2407/1/2015.

Obligă apelanta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2015.