Inadmissibility of appeal against final revision order due to statutory prohibition of further remedies

Asupra cererii de apel de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 589 din 17 iunie 2014, definitivă, pronunţată în Dosarul nr. 1303/1/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de apelantă împotriva încheierii nr. 1024 din 19 noiembrie 2013 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 3335/1/2013.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel A. la data de 7 octombrie 2014, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, sub nr. 2417/1/2015.

În cadrul şedinţei de judecată, A., prin reprezentant A.I., a formulat cereri de recuzare împotriva membrilor completului de judecată şi reprezentantului Ministerului Public.

Analizând cererea de recuzare formulată împotriva reprezentantului Ministerului Public, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători, o va respinge, ca inadmisibilă, constatând că nu întruneşte condiţiile prevăzute de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., nefiind formulată în atenţia procurorului ierarhic superior.

Totodată, în baza art. 67 alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca fiind inadmisibilă, cererea de recuzare formulată împotriva membrilor completului de judecată, constatând că aceasta nu întruneşte cerinţele impuse de art. 67 alin. (4) C. proc. pen., respectiv apelanta nu a precizat, pentru fiecare membru al completului de judecată, motivul de incompatibilitate invocat şi temeiurile de fapt ce stau la baza cererii de recuzare.

Examinând cererea de apel cu prioritate prin prisma admisibilităţii sale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 5 judecători constată că este inadmisibilă, urmând a o respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit prin norme imperative un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice. Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În conformitate cu textul art. 408 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.

În prezenta cauză, completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat cu apelul declarat de revizuenta A. împotriva sentinţei penale nr. 589 din 17 iunie 2014, definitivă, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1303/1/2014, prin care, în baza deciziei nr. XVII din data de din data de 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii şi a art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de apelantă privind încheierea penală nr. 1024 din 19 noiembrie 2013 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 3335/1/2013. De remarcat că prin această din urmă încheiere, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. C. pen. anterior, instanţa a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de apelantă împotriva rezoluţiei din 21 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia judiciară.

Potrivit dispoziţiilor art. 463 C. proc. pen., sentinţa prin care instanţa se pronunţă asupra unei cereri de revizuire, după judecarea cauzei, este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit art. 2781 alin. (8) este definitivă”.

Prin urmare, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare sau extraordinare de atac împotriva încheierii penale nr. 1024 din 19 noiembrie 2013, definitivă, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 3335/1/2013, la care se referă cererea de revizuire formulată de apelantă în cauza nr. 1303/1/2014 a aceleiaşi instanţe. Totodată, legea nu permite posibilitatea exercitării vreunei căi de atac împotriva sentinţei penale atacate în prezenta cauză.

Din coroborarea celor mai sus arătate rezultă că apelul declarat este de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a raportat la prevederile art. 408 C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 589 din 17 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1303/1/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelanta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, cererile de recuzare formulate împotriva membrilor completului de judecată şi reprezentantului Ministerului Public.

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinţei penale nr. 589 din 17 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1303/1/2014.

Obligă apelanta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2015.