Contestație în anulare in criminal proceedings: whether suspension of a lawyer's status equates to lack of mandatory legal assistance under Art. 426(f) of the Code of Criminal Procedure

Contestaţie în anulare. Cazul prevăzut în art. 426 lit. f) C. proc. pen. Suspendarea calităţii de avocat

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Contestaţia în anulare

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- contestaţie în anulare

C. proc. pen., art. 426 lit. f)

Cazul de contestaţie în anulare prevăzut în art. 426 lit. f) C. proc. pen. nu este incident, în ipoteza în care inculpatul a fost asistat în cursul judecăţii de către o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condiţiile legii, indiferent dacă această calitate era suspendată conform art. 28 din Legea nr. 51/1995, suspendarea calităţii de avocat neechivalând cu încetarea calităţii de avocat reglementată în art. 27 din Legea nr. 51/1995.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1347 din 5 octombrie 2015

Prin decizia nr. 351 din 30 ianuarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.A., I.A. şi T.A. împotriva deciziei nr. 112 din 3 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Prin sentinţa penală nr. 552 din 9 decembrie 2011 a Tribunalului Dolj, în baza art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul M.A., la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 138 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 raportat la art. 279 alin. (1) C. pen. anterior, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus ca inculpatul M.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

S-au aplicat inculpatului prevederile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe durata prevăzută în art. 71 din acelaşi cod.

În baza art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul I.A., la pedeapsa închisorii de 8 ani şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 138 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 raportat la art. 279 alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani.

În baza art. 864 raportat la art. 83 C. pen. anterior, s-a revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 5557 din 11 decembrie 2003 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 1137 din 16 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, art. 864 C. pen. anterior raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus ca inculpatul I.A. să execute pedeapsa de 10 ani închisoare, ca urmare a adăugării prin cumul a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 5557 din 11 decembrie 2003 a Judecătoriei Craiova, la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

S-au aplicat inculpatului prevederile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe durata prevăzută în art. 71 din acelaşi cod.

În baza art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul T.A., la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 138 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 raportat la art. 279 alin. (1) C. pen. anterior, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 85 C. pen. anterior, s-a anulat beneficiul suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 1 an închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 295 din 6 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă prin nerecurare la 19 mai 2009.

În baza art. 85 C. pen. anterior raportat la art. 33 lit. a), art. 34 şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus ca inculpatul T.A. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior.

S-au aplicat inculpatului prevederile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pe durata prevăzută în art. 71 din acelaşi cod.

Prin decizia nr. 112 din 3 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de procuror şi de inculpatul T.A. împotriva sentinţei penale nr. 552 din 9 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj, a desfiinţat, în parte, sub aspectul laturii penale, hotărârea atacată şi a înlăturat dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, cu privire la infracţiunile prevăzute în art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, reţinute în sarcina inculpaţilor M.A. şi T.A.

A aplicat dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, cu privire la infracţiunile prevăzute în art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, reţinute în sarcina inculpaţilor M.A. şi T.A.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, aplicată inculpatului T.A., în pedepsele componente.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior, a achitat pe inculpatul T.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 138 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 raportat la art. 279 alin. (1) C. pen. anterior.

În baza art. 85 C. pen. anterior, a anulat beneficiul suspendării condiţionate privind pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 295 din 6 februarie 2009 a Judecătoriei Craiova.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. anterior, pedeapsă complementară.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

A respins apelurile inculpaţilor M.A. şi I.A., ca nefondate.

Împotriva deciziei penale menţionate, inculpaţii M.A., I.A. şi T.A. au declarat recurs, solicitând reindividualizarea pedepselor aplicate.

Examinând cauza prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că recursurile declarate sunt nefondate.

Împotriva deciziei nr. 351 din 30 ianuarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, au formulat contestaţie în anulare contestatorii M.A., I.A. şi T.A.

Prin încheierea din data de 11 mai 2015, constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile expres prevăzute de lege, a fost admisă în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.A., I.A. şi T.A. împotriva deciziei penale anterior menţionate, fixându-se termen pentru judecata acesteia, cu citarea părţilor.

La termenul din 5 octombrie 2015, contestatorii au solicitat, prin intermediul apărătorilor, admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei penale contestate şi rejudecarea recursului.

Calea de atac a fost fundamentată pe dispoziţiile art. 426 lit. f) C. proc. pen., în dezvoltarea criticilor contestatorii susţinând că au fost lipsiţi de apărare în calea de atac a recursului, în condiţiile în care apărătorul ce fusese angajat în cauză să le asigure asistenţa juridică şi care le-a reprezentat interesele în faţa instanţei de recurs avea suspendată calitatea de avocat încă din anul 2010, împrejurare de care au luat cunoştinţă după pronunţarea deciziei contestate. De asemenea, contestatorii au apreciat că acelaşi apărător nu a asigurat o apărare efectivă în cauză, având în vedere că s-a eschivat de la a formula concluzii orale în faţa instanţei de recurs, solicitând amânarea pronunţării pentru a depune concluzii scrise.

Ca atare, au apreciat contestatorii că, în contextul în care au fost reprezentaţi de un apărător ce avea suspendată calitatea de avocat, devine incident cazul de nulitate absolută prevăzut în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.A., I.A. şi T.A., pe baza actelor din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Art. 426 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestaţia în anulare putând fi exercitată doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre aceasta imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Aşadar, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.

În prezenta cauză, au fost formulate de către contestatori critici care au fost circumscrise dispoziţiilor art. 426 lit. f) C. proc. pen.

Cazul de contestaţie în anulare prevăzut în art. 426 lit. f) C. proc. pen. - invocat de contestatori în susţinerea căii extraordinare de atac - este incident atunci când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii.

În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că cei trei contestatori au fost reprezentaţi în faţa instanţei de recurs, la termenul din 24 ianuarie 2014, când au avut loc dezbaterile, de apărător ales, avocat M.I., care, la acel moment, avea suspendată calitatea de avocat (după cum rezultă din adresa din 3 februarie 2014 emisă de Baroul O., în cuprinsul căreia se arată că avocatul anterior menţionat a fost suspendat din profesia de avocat începând cu data de 6 mai 2010, conform deciziei emise de Consiliul Baroului O., ca urmare a începerii urmăririi penale împotriva sa, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive), aspect necunoscut însă de către instanţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 28 lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, suspendarea calităţii de avocat intervine pe perioada interdicţiei de a profesa, dispusă prin hotărâre judecătorească sau disciplinară.

Se reţine, însă, că, suspendarea calităţii de avocat presupune doar lipsa exerciţiului profesiei, nu şi pierderea calităţii în sine, care încetează în cazurile expres prevăzute în art. 27 din actul normativ menţionat, şi anume: prin renunţarea scrisă la exerciţiul profesiei, prin deces, prin excluderea din profesie ca sancţiune disciplinară şi dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală, care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii; or, niciuna dintre aceste situaţii nu era incidentă în cauză la momentul pronunţării deciziei contestate.

Prin urmare, apărătorul care i-a reprezentat pe contestatori în faţa instanţei de recurs nu pierduse calitatea de avocat, aceasta fiind doar suspendată. Suspendarea calităţii de avocat nu echivalează cu încetarea acesteia, ci doar cu imposibilitatea temporară a exercitării profesiei.

În acest context, se reţine că, în cauză, contestatorii au beneficiat de reprezentare juridică cu prilejul judecării recursului, iar împrejurarea potrivit căreia apărătorul avea suspendată la acel moment calitatea de avocat nu echivalează cu pierderea ei, aceasta fiind dobândită în condiţiile legii şi păstrată pe toată perioada suspendării.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit art. 281 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii dispoziţiile relative la asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.

Nulităţile absolute sunt expres prevăzute de lege, fiind circumscrise dispoziţiilor art. 281 C. proc. pen., ipoteza expusă de contestatori neputând fi însă circumscrisă normei de procedură amintite.

Legea sancţionează cu nulitatea absolută neasistarea suspectului sau a inculpatului de către apărător, respectiv de către o persoană care are calitatea de avocat dobândită în condiţiile legii, neavând relevanţă, sub aspectul condiţiilor prevăzute în art. 281 C. proc. pen., dacă această calitate a fost suspendată temporar, esenţială fiind existenţa calităţii de avocat în privinţa persoanei care a asigurat asistenţa juridică/reprezentarea inculpatului.

Ca atare, în speţă, nu se poate reţine că cei trei contestatori au fost lipsiţi de apărare, asistenţa juridică fiindu-le asigurată de către o persoană care avea calitatea de avocat, chiar suspendată, context în care nu poate opera nulitatea absolută a hotărârii contestate.

În cauză, ar putea fi vorba, eventual, despre o nulitate relativă, însă, nefiind dovedită vătămarea procesuală adusă contestatorilor, nu se justifică desfiinţarea actului, respectiv a hotărârii atacate pe calea prezentei contestaţii, cu consecinţa rejudecării recursului, astfel cum a solicitat apărarea.

În acest sens, din analiza actelor dosarului, se constată că avocatul care i-a reprezentat pe contestatori în calea de atac a recursului a asigurat o apărare efectivă, fiind prezent la termenul când au avut loc dezbaterile, prilej cu care a formulat cereri în probaţiune şi a pus concluzii pe fondul cauzei.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 432 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorii M.A., I.A. şi T.A. împotriva deciziei nr. 351 din 30 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală.