Sentence increased to 2 years’ suspended imprisonment on influence peddling conviction; €300 restitution ordered

Aplicarea legii penale mai favorabile. Vechile dispoziţii ale art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000. Dreptul la un proces echitabil

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Legea penală şi limitele ei de aplicare. Aplicarea legii penale

Indice alfabetic: Drept penal

- aplicarea legii penale mai favorabile

- dreptul la un proces echitabil

C. pen., art. 5

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului

şi a libertăţilor fundamentale, art. 6

1. În cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, dacă potrivit legii vechi sunt incidente dispoziţiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, în vigoare la data săvârşirii faptei, mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile nu poate conduce la înlăturarea din încadrarea juridică a acestor dispoziţii şi la compararea formei simple a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în legea veche cu forma simplă a aceleiaşi infracţiuni reglementată în legea nouă. În ipoteza în care constată că legea veche constituie legea penală mai favorabilă, instanţa nu poate înlătura din încadrarea juridică dispoziţiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, întrucât înlăturarea acestor dispoziţii ar conduce la aplicarea unei lex tertia.

2. În baza art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instanţa de apel - constatând că în cursul judecăţii în primă instanţă şi în apel a fost audiat inculpatul, au fost audiaţi atât martorii acuzării, cât şi martorii apărării şi au fost administrate probe în apărare - poate stabili caracterul echitabil al procedurii în întregul său.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 404/A din 5 noiembrie 2015

Prin sentinţa nr. 48 din 7 februarie 2014 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 257 C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul O.B. Ia pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare.

În baza art. 290 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 18 din Legea nr. 78/2000, art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul O.B. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus ca inculpatul O.B. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 2 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. anterior pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, s-a dispus restituirea către martorul denunţător B.I. a sumei de 300 euro.

În baza art. 348 C. proc. pen. anterior, s-a dispus anularea contractului de asistenţă juridică din 18 noiembrie 2009.

În drept, instanţa a constatat că fapta inculpatului O.B. constând în aceea că a pretins şi primit suma de 300 euro pentru a interveni pe lângă un procuror din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, în scopul obţinerii unei soluţii favorabile martorului denunţător B.I. şi al restituirii permisului de conducere, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă prevăzute în art. 257 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar fapta inculpatului constând în aceea că a contrafăcut contractul de asistenţă juridică din 18 noiembrie 2009 consemnând în cuprinsul acestuia, în mod nereal, că a convenit cu denunţătorul B.E. un onorariu în sumă de 1.500 euro şi ulterior l-a depus la judecătorie, în vederea învestirii cu formulă executorie, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute în art. 290 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpatul O.B.

Analizând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpatul O.B. împotriva sentinţei nr. 48 din 7 februarie 2014 a Curţii de Apei Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

În cauză au fost formulate acuzaţii şi s-a pronunţat de către instanţa de fond o soluţie de condamnare pentru două infracţiuni:

- trafic de influenţă, art. 257 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în fapta inculpatului O.B. care a pretins şi primit suma de 300 euro pentru a interveni pe lângă un procuror din cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, în scopul obţinerii unei soluţii favorabile martorului denunţător B.I. şi al restituirii permisului de conducere;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, art. 290 C. pen. anterior raportat la art. 17 lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că O.B. a contrafăcut contractul de asistenţă juridică din 18 noiembrie 2009 consemnând în cuprinsul acestuia, în mod nereal, că a convenit cu denunţătorul B.E. un onorariu în sumă de 1.500 euro şi ulterior l-a depus la judecătorie, în vederea învestirii cu formulă executorie.

Criticile care fac obiectul apelului au în vedere încălcarea mai multor norme care garantează regulile procesului echitabil, în faza de urmărire penală, lipsa probelor care să fundamenteze o soluţie de condamnare (critici formulate de apărare), caracterul nelegal al sancţiunilor aplicate, respectiv pedepsele şi măsura de siguranţă (critici formulate de acuzare).

Instanţa urmează să analizeze mai întâi criticile referitoare la caracterul nelegal al probelor administrate în faza de urmărire penală, având în vedere influenţa concluziilor asupra acestor cereri cu privire la fondul cauzei.

În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a motivelor pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit lipsa unei proceduri echitabile în cauza Botea c. României, instanţa constată că prezenta speţă se deosebeşte de cauza Botea c. României pentru considerente ce ţin de autoritatea care a autorizat interceptările (în speţă, Curtea de Apel Craiova, în baza autorizaţiei din 24 aprilie 2010), de faptul că interceptarea dispusă de judecător a fost ascultată în şedinţa publică de la data de 6 ianuarie 2015, de faptul că instanţa de apel a dispus ca probă, în urma ascultării interceptării şi a criticilor formulate de către apărare, un raport de expertiză tehnică (administrat în cursul cercetării judecătoreşti în apel), iar părţile au administrat probe cu privire la conţinutul interceptărilor, respectiv au fost audiaţi martori. Atât la instanţa de fond, cât şi în apel au fost audiaţi martori cu privire la acuzaţia formulată şi la realitatea convorbirilor interceptate: în apel la termenul de la 6 ianuarie 2015 au fost audiaţi martorii O.I. şi B.E., iar la termenul de la 23 iunie 2015 au fost audiaţi martorii M.G. şi B.V.; la fond au fost audiaţi martorii P.C. (termenul din data de 21 mai 2012), G.Ş. (termenul din data de 17 septembrie 2012), G.F. (termenul din data de 17 septembrie 2012), B.Ş., B.A., B.R. şi N.M. (termenul din data de 20 mai 2013).

Astfel, în cauza Botea c. României, s-a constatat încălcarea art. 6 paragraf 1 din Convenţie cu privire la caracterul echitabil al procedurii penale împotriva celui condamnat pentru complicitate la dare de mită în temeiul unor înregistrări audio care au jucat un rol determinant în soluţia instanţei, deşi interceptarea convorbirilor telefonice a nesocotit principiul administrării echitabile a mijloacelor de probă, componentă esenţială a principiului egalităţii armelor. La momentul obţinerii probei, se reţine în cauza Botea c. României, legea procesual penală nu oferea garanţii suficiente împotriva ingerinţei arbitrare în viaţa privată a reclamantului, domeniu ce intră sub incidenţa art. 8 al Convenţiei, autorizarea interceptărilor fiind dispusă de către procuror, iar nu de către un tribunal independent şi imparţial. De asemenea, în cauza Botea c. României, s-a reţinut că, deşi raportul de expertiză tehnică a arătat că existau dubii în privinţa autenticităţii interceptărilor, instanţa a luat în considerare în mod exclusiv transcrierea acestora, nerepunând cauza pe rol pentru a permite părţilor ca, în mod contradictoriu, să-şi formuleze observaţiile cu privire la rezultatul expertizei. Astfel, în respectiva cauză, s-a constatat că instanţa şi-a format convingerea în considerarea unei probe a cărei autenticitate era discutabilă şi a respins cererile repetate de a fi ascultate înregistrările în şedinţă publică, de a pune la dispoziţie transcrierile acestora sau de a răspunde plângerilor cu privire la ilegalitatea interceptărilor.

Diferenţele dintre cauza Botea c. României şi speţa de faţă (respectiv faptul că interceptările au fost autorizate de către judecătorul de la Curtea de Apel Craiova în baza autorizaţiei din 24 aprilie 2010, interceptarea din data de 30 aprilie 2010 a fost ascultată în şedinţă publică şi a făcut obiectul unei evaluări de către un expert, în ceea ce priveşte eventuale modificări sau neconcordanţe între vocea acuzatului şi vocea persoanei interceptate, au fost audiaţi martori în legătură cu realitatea faptelor care au făcut obiectul discuţiei interceptate) determină instanţa să respingă susţinerile apărării atât în ceea ce priveşte constatarea caracterului lipsit de echitate al procedurii, cât şi în ceea ce priveşte caracterul nelegal al interceptărilor din data de 30 aprilie 2010.

Apărarea a mai solicitat să se constate că modul de desfăşurare a urmăririi penale încalcă regulile procesului echitabil faţă de faptul că probe determinante au fost administrate mai înainte de aducerea la cunoştinţa acuzatului a calităţii de învinuit, deci fără ca acesta să cunoască faptul că se desfăşoară o procedură împotriva sa.

Instanţa constată că administrarea unor probe anterior aducerii la cunoştinţă a calităţii de învinuit nu poate conduce în sine la încălcarea drepturilor persoanei acuzate. Doar faptul că, ulterior punerii sub învinuire, persoana acuzată nu are posibilitatea să conteste credibilitatea probelor, este de natură să afecteze caracterul echitabil al procedurii.

Examinând actele dosarului instanţa constată că au fost administrate probe şi ulterior datei de 25 ianuarie 2011, când O.B. a luat la cunoştinţă despre faptul că este învinuit în cauza de faţă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă. Astfel, la aceeaşi dată i s-a solicitat inculpatului O.B. şi acesta şi-a dat acordul pentru a pune la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie carnetul de contracte de asistenţă juridică încheiate în cursul anului 2009 şi originalul contractului de asistenţă juridică cu privire la care a susţinut că a fost încheiat cu B.I. A prezentat Direcţiei Naţionale Anticorupţie o copie a acestui contract, pe care a făcut menţiunea „conform cu originalul” şi a refuzat să prezinte carnetul de contracte pe anul 2009, pe motivul păstrării confidenţialităţii. Prin adresa din 31 ianuarie 2011, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova a solicitat judecătoriei contractul în cauză, iar prin adresa din 4 februarie 2011, judecătoria a înaintat în original cererea formulată de inculpatul O.B., împreună cu contractul de asistenţă juridică din 18 noiembrie 2009, care nu fusese depus de inculpat în original, ci în forma duplicatului autocopiant.

La data de 9 iunie 2011 a fost efectuată o percheziţie domiciliară la locuinţa şi sediul profesional al inculpatului O.B. La data de 24 iunie 2011 a fost depus raportul de constatare tehnico-ştiinţifică cu privire la semnăturile executate la rubrica client/ reprezentant pe contractul de asistenţă juridică din 18 noiembrie 2009.

La data de 5 august 2011 au fost extinse cercetările în cauză cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată faţă de O.B., acesta declarând în prezenţa avocaţilor aleşi P.M. şi O.I. că nu doreşte să dea declaraţii în cauză şi îşi menţine integral declaraţia dată anterior. La data de 8 august 2011 inculpatul a solicitat probe. La data de 8 august 2011 au fost admise cererea de audiere a martorului N.D. şi confruntarea cu B.I. (probă administrată la data de 10 august 2011, în prezenta avocatului ales al inculpatului P.M.) şi respinsă cererea de efectuare a unei percheziţii la domiciliul martorului B.I., precum şi efectuarea unei expertize grafice. De asemenea, o probă esenţială, audierea denunţătorului, a putut fi contestată în aceeaşi fază procesuală, urmărirea penală, dată fiind confruntarea dintre inculpat şi B.I., consemnată în procesul-verbal contrasemnat de avocaţii inculpatului, la 10 august 2011.

Totodată, în ceea ce priveşte critica inculpatului referitoare la faptul că, dat fiind modul în care s-a desfăşurat urmărirea penală, nu a avut posibilitatea să administreze probe în această fază procesuală, instanţa constată că la data de 11 august 2011 a fost prezentat materialul de urmărire penală în prezenţa avocaţilor inculpatului, respectiv P.M. şi O.I., inculpatul arătând că a luat cunoştinţă de materialul de urmărire penală, nu doreşte să facă declaraţii şi nu are de propus probe noi în apărare sau de formulat alte cereri. În consecinţă, faţă de manifestarea de voinţă expresă din cursul urmăririi penale, de la prezentarea materialului de urmărire penală, în sensul de a nu solicita probe noi şi de a nu formula excepţii, critica din apel privind lipsa posibilităţii de a administra probe la urmărirea penală este nefondată.

În ceea ce priveşte posibilitatea de a contesta credibilitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale, cercetarea judecătorească Ia fond şi în apel a constat în administrarea de probe. În cursul cercetării judecătoreşti de la instanţa de fond au fost administrate ca probe declaraţia inculpatului O.B. şi au fost audiaţi martorii P.C. (termenul din data de 21 mai 2012), G.Ş. (termenul din data de 17 septembrie 2012), G.F. (termenul din data de 17 septembrie 2012), B.Ş., B.A., B.R. şi N.M. (termenul din data de 20 mai 2013).

În apel, a fost audiat inculpatul O.B., la termenul de la 6 ianuarie 2015 au fost audiaţi martorii O.I. şi B.E., iar la termenul de la 23 iunie 2015 au fost audiaţi martorii M.G. şi B.V.

De asemenea, a fost efectuată o expertiză a interceptărilor contestate.

În ceea ce priveşte probele care nu au fost administrate în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv audierea lui B.I., instanţa constată că la data de 10 august 2011 a avut loc confruntarea dintre B.I. şi O.B., acesta din urmă fiind asistat de avocat ales, a cărui semnătură se regăseşte pe procesul-verbal de confruntare, astfel că a existat atât posibilitatea de a fi contestate susţinerile denunţătorului, cât şi posibilitatea acuzatului de a se consulta cu avocatul ales în ceea ce priveşte probele sau întrebările ce au fost formulate.

În raport cu întreaga procedură desfăşurată în cauză, instanţa constată că au fost audiaţi martorii acuzării şi martorii apărării şi au fost administrate probe în apărare inclusiv în ceea ce priveşte interceptarea contestată care a fost ascultată în şedinţă publică şi a făcut obiectul unei expertize. În consecinţă, procedura în întregul său are un caracter echitabil.

Cu privire la criticile privind greşita condamnare a inculpatului:

Acuzaţiile formulate se referă la următoarele infracţiuni:

Art. 257 C. pen. anterior - Traficul de influenţă

„Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Dispoziţiile art. 256 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.”

Art. 290 C. pen. anterior - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată

„Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Tentativa se pedepseşte.”

Art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

„Infracţiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită - prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite - prevăzută Ia art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţă - prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.”

Art. 17 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

„În înţelesul prezentei legi, următoarele infracţiuni sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, cu infracţiunile asimilate acestora sau cu infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene:

(...)

c) falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune;”.

Art. 18 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

„(1) Infracţiunile prevăzute la art. 17 lit. a) - d1) se sancţionează cu pedepsele prevăzute în Codul penal pentru aceste infracţiuni, al căror maxim se majorează cu 2 ani.”

Pentru dovedirea vinovăţiei inculpatului acuzarea trebuia să dovedească pretinderea de bani de către acuzat lăsând să se creadă că are influenţă asupra celor care făceau acte de procedură (în ceea ce priveşte traficul de influenţă), respectiv alterarea contractului de asistenţă juridică (în ceea ce priveşte falsul în înscrisuri sub semnătură privată).

Cu privire la traficul de influenţă:

Inculpatul O.B. a explicat că, din dorinţa de a obţine suma de 1.500 euro, onorariu stabilit de comun acord cu B.I., confirmată de patru martori (D.N., O.I., B.E. şi B.V.), a afirmat că joacă fotbal cu anumiţi procurori şi că a împrumutat respectiva sumă de bani de la unul dintre aceştia.

În procesul-verbal de înregistrare în mediul ambiental a comunicării dintre O.B. şi B.E. din data de 30 aprilie 2010 (interceptare conform autorizaţiei din 27 aprilie 2010 emisă de Curtea de Apel Craiova), se menţionează că au fost daţi bani acuzatului pentru ca acesta să îi dea procurorului, iar acuzatul neagă doar cuantumul sumei în sensul că i s-au dat 300 euro şi nu 350 euro, cum afirmă B.E.

Acuzaţiile formulate sunt susţinute atât de convorbirea din data de 30 aprilie 2010, cât şi de declaraţiile martorului M.G. (care confirmă întâlnirea) şi martorei B.V., mama lui B.I. şi a lui BE., care confirmă faptul că a trimis bani fiului său, în repetate rânduri, pentru a fi daţi avocatului, înlăturând astfel susţinerile apărării în sensul că nu s-au plătit banii aferenţi contractului, iar sumele cerute erau pentru acoperirea onorariului şi nu pentru a fi date unui procuror. De asemenea, la dosar a fost depusă adresa W.U. privind transmiterea sumelor de bani la datele menţionate de acuzare.

Totodată, în cuprinsul rechizitoriului s-a reţinut că din conţinutul cererii de probatorii, formulată la 8 august 2011 de inculpatul O.B., rezultă că acesta se confrunta cu dificultăţi financiare majore şi a motivat că din cauza faptului că denunţătorul B.I. a întârziat cu plata onorariului i-a spus în repetate rânduri că are nevoie de bani pentru a-i da unui procuror, încercând să înlăture astfel conţinutul discuţiilor din mediul ambiental din 30 aprilie 2010, motivând că a fost o greşeală că a făcut referire la datorii către un procuror şi nu către un poliţist despre care afirma că ar fi fost vânzătorul apartamentului pe care inculpatul l-a achiziţionat în 25 februarie 2010. Apărarea inculpatului în sensul că discuţia cu denunţătorul avea în vedere un contract de vânzare-cumpărarea a fost înlăturată, motivat de faptul că respectivul contract fusese încheiat anterior convorbirii, iar preţul plătit integral conform celor menţionate în actul notarial. Astfel, examinând contractul de vânzare-cumpărare în cauză anexat de inculpat la cerea de probatoriu, s-a putut observa că preţul a fost achitat integral vânzătorilor de către cumpărător, până la 25 februarie 2010, data autentificării contractului de vânzare-cumpărare.

Faţă de cele ce preced, instanţa constată că a fost dovedit faptul pretinderii sumei de 300 euro de către O.B. pentru a da această sumă procurorului care soluţiona dosarul privindu-l pe B.I., astfel că solicitarea de achitare este nefondată.

Cu privire la falsul în înscrisuri sub semnătură privată:

Inculpatul a recunoscut în audierea din cadrul cercetării judecătoreşti desfăşurate în apel că a afirmat în faţa lui B.E. că are un contract în alb, însă a oferit o altă explicaţie cu privire la motivul pentru care a făcut afirmaţia: „Este adevărat că am purtat discuţii telefonice cu fratele denunţătorului B.I. - B.E., ocazie cu care i-am spus că am încheiat un contract în alb; am făcut acest lucru cu intenţia de a-i speria şi a-i determina să plătească onorariul ştiind că banii provin de la mama fraţilor B. care lucra în Italia.”

Conform Statutului profesiei de avocat, avocatul are obligaţia de a ţine o evidenţă strictă a contractelor încheiate într-un registru special şi de a păstra în arhiva sa un exemplar original al fiecărui contract şi un duplicat sau o copie după orice împuternicire de reprezentare primită în executarea contractelor. Din examinarea contractelor de asistenţă juridică, se observă că nu au o cronologic firească. Astfel, contractul nr. 20 a fost încheiat anterior contractului nr. 14, iar după contractul nr. 14 urmează contractul 117, în condiţiile în care seriile actelor sunt succesive.

Cele ce preced justifică soluţia de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură, dată fiind recunoaşterea de către acesta a încheierii unui contract în alb, completat ulterior cu menţiuni contrare voinţei părţilor (onorariul de 1.500 euro) şi depus la judecătorie pentru învestirea cu formulă executorie.

În consecinţă, hotărârea este corectă în ceea ce priveşte soluţiile de condamnare.

Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice şi de înlăturare a dispoziţiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000:

Instanţa constată că la data săvârşirii faptei era în vigoare agravanta a cărei înlăturare se cere. Dispoziţiile prevăzute în art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 au natura juridică a unei cauze de agravare a pedepsei şi nu aceea a unei incriminări distincte. Ca urmare a intrării în vigoare a Codului penal actual la 1 februarie 2014, dispoziţiile din Codul penal anterior, dar şi cele din art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 au fost abrogate. În prezent, falsul în înscrisuri sub semnătură privată este incriminat, doar în formă simplă, în art. 322 C. pen. şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

În aplicarea legii penale mai favorabile instanţa compară dispoziţiile legii vechi, astfel cum erau în vigoare la data săvârşirii faptei şi dispoziţiile legii noi cu privire la aceeaşi acuzaţie. Mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile nu poate conduce la înlăturarea aplicării unei agravante în vigoare la data faptelor şi la compararea formei simple a infracţiunii din legea veche cu forma simplă reglementată de legea nouă, deoarece s-ar încălca principiul legalităţii prin intervenţia instanţei, în sensul modificării voinţei legiuitorului cu privire la incriminarea faptei conform formei calificate. Instanţa poate, în compararea normelor pentru determinarea legii mai favorabile, să analizeze legea veche cu toate consecinţele sale în ceea ce priveşte încadrarea juridică şi legea nouă cu toate consecinţele sale asupra încadrării juridice.

În consecinţă, cererea apelantului de a fi înlăturate dispoziţiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 nu poate fi primită, deoarece acceptarea acestui punct de vedere ar conduce la aplicarea unei lex tertia.

Referitor la individualizarea pedepselor:

Alegerea modalităţii de executare a pedepsei unui inculpat nu trebuie să fie influenţată de conduita avocatului său. Argumentele instanţei de fond pentru alegerea unei pedepse cu executare în regim de detenţie nu au în vedere conduita acuzatului, ci mai degrabă conduita unei alte persoane. Astfel, instanţa de fond reţine că: „la stabilirea modalităţii de executare a pedepsei, instanţa a ţinut seama şi de faptul că inculpatul personal, dar şi prin intermediul apărătorilor aleşi, a încercat în mod constant să tergiverseze soluţionarea cauzei. În acest sens, instanţa a reţinut că, deşi s-a încuviinţat cererea inculpatului de a se întocmi un referat de evaluare de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj şi s-au acordat în acest sens două termene de judecată, inculpatul, invocând motive de sănătate, nu s-a prezentat la sediul serviciului de probaţiune, în vederea întocmirii referatului. Pe de altă parte, (...) deşi inculpatul a avut pe parcursul cercetării judecătoreşti apărător ales, acesta a lipsit în mod nejustificat la mai multe termene, fiind necesară numirea unui apărător din oficiu, iar la ultimul termen de judecată acordat de către instanţă, inculpatul s-a prezentat cu un nou avocat ales, în persoana avocatului N.O., care a solicitat amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, cerere respinsă de către instanţă ca neîntemeiată.”

Instanţa de fond nu explică ce probe au determinat-o să aprecieze că lipsa avocaţilor aleşi sau cererea de amânare a unui nou avocat numit în dosar ar fi consecinţa instruirii acestora de către inculpat în scopul tergiversării cauzei. Totodată, faptul că nu a fost administrată o probă solicitată de către inculpat (referatul de evaluare) nu conduce prin ea însăşi la alegerea unei modalităţi privative de executare a pedepsei. În consecinţă, instanţa de apel va înlătura aceste elemente ca nefiind de natură să influenţeze sancţiunea aplicată inculpatului sau modalitatea de executare a acesteia.

Referitor la individualizarea pedepselor aplicate, instanţa de apel mai constată că elementele de fapt reţinute de către instanţa de fond ca circumstanţe atenuante nu au acest caracter, faptele pentru care este acuzat fiind tipice în ceea ce priveşte pericolul social. Elementele de individualizare reţinute de către instanţa de fond: inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, este tânăr, are un loc de muncă, determină instanţa de apel să aprecieze că scopul educativ al pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate.

În raport cu circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv faptul că s-a folosit de profesia de avocat pentru comiterea faptei, va interzice ca pedeapsă accesorie în raport cu ambele acuzaţii formulate şi ca pedeapsă complementară în raport cu traficul de influenţă drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (cu referire la profesia de avocat) C. pen. anterior.

Constatând că infracţiunea de trafic de influenţă există şi că a fost săvârşită cu vinovăţie de către inculpat şi ţinând seama şi de dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 78/2000, instanţa a dispus obligarea inculpatului la plata către martorul denunţător a sumei de 300 euro. Dispoziţia instanţei este nelegală, deoarece plăţile pe teritoriul României se fac în moneda naţională. În mod corect, instanţa trebuia să dispună obligarea inculpatului la plata echivalentului în lei, la data plăţii efective, a sumei de 300 euro.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpatul O.B. împotriva sentinţei nr. 48 din 7 februarie 2014 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

În baza art. 257 C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat inculpatul O.B. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (cu referire la profesia de avocat) C. pen. anterior, în temeiul art. 65 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (cu referire la profesia de avocat) C. pen. anterior.

În baza art. 290 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 18 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat inculpatul O.B. Ia pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (cu referire la profesia de avocat) C. pen. anterior.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., inculpatul O.B. va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 35 C. pen. anterior, a interzis exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (cu referire la profesia de avocat) C. pen. anterior pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (cu referire la profesia de avocat) C. pen. anterior.

În baza art. 861 C. pen. anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 4 ani, constituind termen de încercare.

A făcut aplicarea art. 863 alin. (1) C. pen. anterior şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior cu privire la cauzele de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a dispus restituirea către martorul denunţător B.I. a sumei de 300 euro prin echivalent în lei la data punerii în executare.

A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii penale atacate.