Legislator Case Law & Legislation
ICCJ_127714 AI generated

Revizuire admissibility: lack of identical object and cause and res judicata bar on conflicting insolvency execution decisions

Case Number ICCJ_127714
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the petition for review, thereby upholding the Court of Appeal's decision that ordered the insolvent debtor to pay 513,383 lei to the creditor. The dispute concerned a request under Article 64(6) of the 2006 Insolvency Law to enforce a debt arising from a previous execution objection where enforcement measures had been annulled, with the applicant arguing that this new decision contradicted the earlier final judgment that had suspended the return of execution due to the opening of insolvency proceedings. The Court held that the review was inadmissible under Article 322(7) of the Civil Procedure Code because there was no identity of object and cause between the two proceedings (an execution objection versus a specific insolvency payment action), and further determined that the lower court had already resolved the relevant legal issue by considering the prior final decision, thereby creating a bar of res judicata on that specific point of law despite the appellant's failure to raise the exception of res judicata during the appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 Legea nr. 85/2006, art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 36 din Legea nr. 85/2006, art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, art. 4041 C. proc. civ; Revizuire admissibility: lack of identical object and cause and res judicata bar on conflicting insolvency execution decisions: A apreciat tribunalul că decizia nr. 262/16.04.2014, pronunţată de Tribunalul Dolj, nu reprezintă titlu executoriu în această procedură, deoarece chiar prin dispozitivul acesteia s-a dispus suspendarea de drept, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, a cererii formulată de petentă privind întoarcerea executării. Drept urmare, aceasta nu este nici exigibilă.

Keywords

AI generated
res judicata insolvency article of civil procedure cause of action objection to debt enforcement order to pay

Cited Legislation

AI generated
art. 322 pct. 7 Legea nr. 85/2006
Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct.
art. 322 pct. 7 C. proc. civ
Pentru a se putea invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
art. 36 din Legea nr. 85/2006
262/16.04.2014, pronunţată de Tribunalul Dolj, nu reprezintă titlu executoriu în această procedură, deoarece chiar prin dispozitivul acesteia s-a dispus suspendarea de drept, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, a cererii formulată de petentă privind întoarcerea executării.
art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006
SRL, iar suma solicitată de către petentă nu reprezintă o creanţă născută în timpul procedurii care ar putea să fie plătită în condiţiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.
art. 4041 C. proc. civ
399 şi art. 4041 C. proc. civ., împotriva formelor de executare şi a executării silite efectuate în dosarul de executare nr.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865. Condiţii şi efecte

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic : revizuire; autoritate de lucru judecat

C. proc. civ. din 1865, art. 322 pct. 7

Legea nr. 85/2006, art. 64 alin. (6)

Pentru a se putea invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se impune ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau chiar dacă a fost ridicată să nu se fi discutat.

În cazul în care instanţa a avut în vedere la pronunţarea soluţiei pretins contradictorii o decizie irevocabilă şi a dat o dezlegare problemei de drept reiterate pe calea revizuirii, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme de drept, rezultând din hotărârea irevocabilă prin care ea a fost examinată, respectiv decizia a cărei revizuire se solicită.

Prin urmare, deşi reclamanta nu a înţeles să se apere în faţa instanţei de recurs invocând excepţia puterii de lucru judecat, faptul că instanţa a evocat acea decizie irevocabilă şi s-a pronunţat asupra problemei de drept a cărei dezlegare o solicită revizuenta, are aceleaşi consecinţe pe care le-ar fi avut respingerea excepţiei, respectiv respingerea cererii de revizuire.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2136 din 20 octombrie 2015

Notă : Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei a fost abrogată prin Legea nr. 85/2014 la data de 28 iunie 2014.

Prin sentinţa nr. 564 din 27 octombrie 2014, pronunţată în dosarul nr. xx61/104/2012/a3, Tribunalul Olt, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea prin care SC R.R. SA a solicitat, în baza art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/006, efectuarea plăţii sumei de 513.383,04, reprezentând creanţă certă, lichidă şi exigibilă, rezultată din decizia nr. 262/2014, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. xx480/215/2011*.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că urmare contestaţiei la executare formulată de SC R.R. SA, prin decizia nr. 262/16.04.2014, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-au anulat actele de executare privind daunele-interese pentru suma de 513.383,04 lei, iar instanţa, din oficiu, a dispus suspendarea de drept a cererii privind întoarcerea executării, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât la data de 02.04.2012 s-a deschis procedura insolvenţei împotriva debitoarei SC G. SRL, iar suma solicitată de către petentă nu reprezintă o creanţă născută în timpul procedurii care ar putea să fie plătită în condiţiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

A apreciat tribunalul că decizia nr. 262/16.04.2014, pronunţată de Tribunalul Dolj, nu reprezintă titlu executoriu în această procedură, deoarece chiar prin dispozitivul acesteia s-a dispus suspendarea de drept, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, a cererii formulată de petentă privind întoarcerea executării. Drept urmare, aceasta nu este nici exigibilă.

Prin decizia nr. 62 din 04.03.2015, Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a civilă a respins excepţia privind nulitatea recursului şi a admis recursul declarat de creditoarea SC R.R. SA împotriva sentinţei nr. 564 din 27 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Olt, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care a modificat-o, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat debitoarea la plata sumei de 513.383 lei către reclamanta creditoare, în condiţiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, precum şi la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că prin decizia nr. 262/16.04.2014, pronunţată de Tribunalul Dolj, nu s-a anulat titlul executoriu deţinut de creditoarea SC G. SRL, respectiv sentinţa civilă nr. 19251/24.11.2010 a Judecătoriei Craiova, ci actele de executare din dosarul nr. 299/E/2011, în ceea ce priveşte suma de 513.383 lei, astfel că, ulterior, în baza aceluiaşi titlu executoriu, creditoarea a iniţiat acţiuni pentru obligarea debitoarei SC R.R. SA la plata sumei de 266.802 lei.

A mai reţinut curtea de apel că independent de titlul executoriu sus-menţionat, şi deci de acţiunile de executare demarate în temeiul acestuia în procedura de drept comun, urmare a anulării irevocabile a formelor de executare silită din dosarul nr. 299/E/2011 privind suma de 513.383 lei, prin Decizia nr. 262 /16.04.2014 a Tribunalului Dolj s-a creat un drept de creanţă al debitoarei din procedura de drept comun SC R.R. SA asupra creditoarei din procedura de drept comun SC G. SRL, cu privire la această sumă calităţile creditor - debitor fiind deci inversate faţă de calităţile din procedura de drept comun, momentul creării acestui drept de creanţă fiind cel al pronunţării hotărârii judecătoreşti de anulare, respectiv 16.04.2014, din acest moment fosta creditoare SC G. SRL devenind debitor al obligaţiei de restituire a sumei încasată ilegal.

Prin urmare, curtea de apel a înlăturat susţinerile intimatei conform cărora respectiva sumă reprezintă o creanţă anterioară deschiderii procedurii insolvenţei - 02.04.2012, iar nu o creanţă curentă, născută în timpul procedurii.

Totodată, a constatat că prin respectiva hotărâre judecătorească Tribunalul Dolj nu a dispus întoarcerea executării, ceea ce înseamnă că recurenta, deşi dispunea de un drept de creanţă de la data de 16.04.2014, nu dispunea de un titlu executoriu cu privire la suma de 513.383 lei, dar demersul ce face obiectul prezentei cauze este tocmai obţinerea unui titlu executoriu prin introducerea cererii în faţa instanţei abilitată prin dispoziţiile Legii nr. 85/2006, doar procedura de drept comun a întoarcerii executării fiind suspendată.

Aceasta, deoarece art. 36 din Legea nr. 85/2006 nu suspendă acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, care sunt acţiuni aferente procedurii insolvenţei ce urmează a se soluţiona de judecătorul sindic, aşa cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 6 şi 11 alin. (2) din legea insolvenţei, o interpretare diferită neputând fi primită deoarece ar avea drept consecinţă încălcarea dreptului reclamantei de acces la o instanţă, parte componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de dispoziţiile art. 6 din CEDO.

Împotriva acestei decizii, SC G. SRL a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susţinând că este potrivnică deciziei nr. 262 din 16.04.2014 a Tribunalului Dolj.

A susţinut revizuenta că în ambele cauze SC R.R. SA a solicitat întoarcerea executării silite pentru plata sumei de 513.383 lei, reprezentând daune-interese obţinute prin sentinţa nr. 19251/24.11.2010 a Judecătoriei Craiova.

Totodată, a susţinut că, prin decizia nr. 62 din 04.03.2015, Curtea de Apel Craiova s-a substituit unei instanţe învestite cu soluţionarea unei acţiuni de întoarcere a executării silite şi a dispus plata sumei de 513.383 lei, contrar dispoziţiilor deciziei nr. 262/16.04.2014, prin care Tribunalul Dolj a dispus suspendarea de drept a cererii privind întoarcerea executării, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât la data de 2.04.2012 s-a deschis procedura insolvenţei împotriva debitoarei SC G. SRL, iar suma solicitată de către petentă nu reprezintă o creanţă născută în timpul procedurii, care ar putea să fie plătită în condiţiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

În acest context, a subliniat că decizia nr. 62/04.03.2015 a Curţii de Apel Craiova contravine aspectelor dezlegate irevocabil prin decizia nr. 262/16.04.2014, pronunţată de Tribunalul Dolj, cu privire la suspendarea întoarcerii executării silite în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006.

În continuare, revizuenta a criticat decizia nr. 62/04.03.2015 a Curţii de Apel Craiova, prezentând amplu argumentele pentru care consideră că suma de 513.383 lei nu reprezintă o creanţă curentă, născută în timpul procedurii, astfel cum prevede art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, coroborat cu art. 3 pct. 14 şi art. 123 alin. (3) din acelaşi act normativ, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Totodată, a arătat că, prin decizia nr. 262/16.04.2014, Tribunalul Dolj a încălcat conţinutul unui titlu executoriu irevocabil, dar şi că această decizie este rezultatul unei greşeli materiale.

Aceasta, întrucât motivul anulării actelor de executare privind daunele-interese de 10% pe zi, pentru nepredarea la timp de către intimată a imobilului închiriat la data încetării contractului îl reprezintă faptul că ar fi „emis facturi de chirii şi de penalităţi ulterior datei încetării contractului, până în luna august 2011 şi ar fi încasat contravaloarea acestora”, ceea ce este eronat.

A mai arătat revizuenta că din completul care a pronunţat decizia nr. 62/04.03.2015 a Curţii de Apel Craiova a făcut parte acelaşi domn judecător P.C. care a pronunţat şi decizia nr. 597/22.10.2012 a Tribunalului Dolj, iar prin încheierea din 18.06.2012 acesta s-a pronunţat cu privire la aplicarea art. 36 din Legea nr. 85/2006, în ceea ce priveşte cererea de întoarcere a executării silite pentru suma de 513.383 lei, fiind în consecinţă incompatibil.

În final, a subliniat că cererea de revizuire urmăreşte restabilirea adevărului în cauză, cu privire la raporturi juridice care au fost supuse controlului judecătoresc prin alte hotărâri irevocabile şi îndreptarea erorilor judiciare săvârşite în legătură cu starea de fapt stabilită irevocabil printr-o hotărâre definitivă, în vederea respectării principiului autorităţii de lucru judecat şi restabilirii situaţiei determinate de nesocotirea lui ca urmare a existenţei unor hotărâri potrivnice.

La 11 mai 2015 intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că cele invocate de intimată în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii revizuirii reprezintă, în fapt, apărări de fond, astfel că instanţa supremă le va analiza ca atare.

Astfel, analizând cererea de revizuire în raport de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat următoarele:

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi părţi, având aceeaşi calitate.

Raţiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au pronunţat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi şi ea vizează imposibilitatea executării hotărârilor, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia imposibilă generată de existenţa hotărârilor potrivnice se poate realiza doar pe calea revizuirii şi a anulării ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.

Totodată, pentru a se putea invoca motivul de revizuire sus-menţionat, se impune ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau chiar dacă a fost ridicată să nu se fi discutat.

Condiţiile anterior menţionate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerinţe ducând la respingerea cererii de revizuire.

În speţă, Înalta Curte constată că în dosarele în care s-au pronunţat hotărârile pretins potrivnice nu există identitate de obiect şi de cauză.

Astfel, dosarul nr. xx480/215/2011*, în care Tribunalul Dolj a pronunţat decizia nr. 262 din 16.04.2014, are ca obiect contestaţia la executare formulată de SC R.R. SA, în temeiul art. 399 şi art. 4041 C. proc. civ., împotriva formelor de executare şi a executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 299/E/*2011 al BEJ T.N. şi T., în ceea ce priveşte suma de 513.383, 04 lei, reprezentând daune-interese, suspendarea executării silite şi întoarcerea executării în privinţa sumei sus-menţionate.

Totodată, prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. xx61/104/2012/a3, în care s-a pronunţat hotărârea pretins potrivnică, SC R.R. SA a solicitat, în baza art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, efectuarea plăţii sumei de 513.383,04 lei, reprezentând creanţa certă, lichidă şi exigibilă rezultată din decizia nr. 262 din 16.04.2014 pronunţată de Tribunalul Dolj.

Cum obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie pretenţia concretă a reclamantului, iar cauza acesteia - situaţia de fapt calificată juridic -, Înalta Curte impune părţilor concluzia că între decizia nr. 262 din 16.04.2014, pronunţată de Tribunalul Dolj în contestaţia la executare întemeiată pe prevederile art. 399 şi 4041 C. proc. civ. şi decizia nr. 62/04.03.2015, pronunţată de Tribunalul Olt în pricina vizând efectuarea plăţii sumei de 513.383,04 lei, în baza art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, nu există contradictorialitate în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât nu există identitate de obiect şi de cauză.

În raport de cele anterior evocate, în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele textului legal invocat, având în vedere că nu este îndeplinită condiţia impusă de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv aceea ca soluţiile contrare să fie pronunţate în una şi aceeaşi pricină, nefiind astfel îndeplinită condiţia identităţii de obiect şi de cauză care să conducă la imposibilitatea executării hotărârilor pretins contrarii.

În altă ordine de idei, se cuvine subliniat că instanţa de recurs a reţinut în considerentele deciziei pretins contradictorii că prin decizia nr. 262/16.04.2014, pronunţată de Tribunalul Dolj, nu s-a anulat titlul executoriu deţinut de creditoarea SC G. SRL, respectiv sentinţa civilă nr. 19251/24.11.2010 a Judecătoriei Craiova, ci doar actele de executare din dosarul nr. 299/E/2011, în ceea ce priveşte suma de 513.383 lei, astfel că, ulterior, în baza aceluiaşi titlu executoriu, creditoarea a iniţiat acţiuni pentru obligarea debitoarei SC R.R. SA la plata sumei de 266.802 lei.

Totodată, instanţa de recurs a înlăturat susţinerile intimatei, conform cărora suma de 513.383 lei reprezintă o creanţă anterioară deschiderii procedurii insolvenţei - 02.04.2012, iar nu o creanţă curentă, născută in timpul procedurii şi a subliniat că Tribunalul Dolj nu a dispus întoarcerea executării, ceea ce înseamnă că recurenta, deşi dispunea de un drept de creanţă de la data de 16.04.2014, nu dispunea de un titlu executoriu cu privire la suma de 513.383 lei, dar demersul ce face obiectul cauzei este tocmai obţinerea unui titlu executoriu, prin introducerea cererii în faţa instanţei abilitată prin dispoziţiile Legii nr. 85/2006, doar procedura de drept comun a întoarcerii executării fiind suspendată.

Prin urmare, Curtea de Apel Craiova a avut în vedere la pronunţarea soluţiei decizia nr. 262 din 16.04.2014 a Tribunalului Dolj şi a dat o dezlegare problemei de drept reiterate pe calea prezentei revizuiri.

De aceea, Înalta Curte constată că, în speţă, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme de drept, rezultând din hotărârea irevocabilă prin care ea a fost examinată, respectiv decizia a cărei revizuire se solicită.

Altfel spus, deşi reclamanta nu a înţeles să se apere în faţa instanţei de recurs, invocând excepţia puterii de lucru judecat, faptul că instanţa a evocat decizia nr. 262/16.04.2014 a Tribunalului Dolj şi s-a pronunţat asupra problemei de drept a cărei dezlegare o solicită revizuenta, are aceleaşi consecinţe pe care le-ar fi avut respingerea excepţiei, respectiv respingerea cererii de revizuire.

În ceea ce priveşte criticile recurentei vizând temeinicia şi legalitatea deciziilor pretins contradictorii, Înalta Curte subliniază că acestea nu pot face obiectul analizei instanţei în calea de atac a revizuirii întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Aceasta, întrucât analiza instanţei de revizuire este limitată la a verifica dacă a doua hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea puterii lucrului judecat.

Astfel, având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte a respins20 octombrie 2015 cererea de revizuire.