Revision for contradictory judgments denied due to lack of identity of object and cause between execution objection and land validation claims
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (Înalta Curte de Casație și Justiție) rejected the appellant's appeal, thereby upholding the Court of Appeal's decision to dismiss the revision petition and leaving the challenged 2011 appellate judgment intact. The dispute involved a revision request filed under Article 322(7) of the 1865 Code of Civil Procedure, alleging that a final decision in a land property validation case was contradictory to a separate final decision in an execution objection case, both issued by the same tribunal. The court determined that the revision was inadmissible because the two underlying proceedings lacked the required "triple identity" of parties, object, and cause (causa petendi); specifically, one case concerned an execution objection under procedural law regarding a moral damages debt, while the other concerned a substantive claim regarding the validity of a land fund commission's decision under Land Law No. 18/1991. Consequently, the court held that the existence of contrary judgments in distinct legal matters does not trigger the revision remedy intended to remedy the violation of the authority of res judicata (autoritatea de lucru judecat), and procedural arguments regarding the form of the decision or the failure to join case files were deemed to have caused no actionable prejudice.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 326 alin. (2) C. proc. civ, art. 105 alin. (2) C. proc. civ, art. 304 pct. 3 C. proc. civ, art. 323 alin. (2) C. proc. civ, art. 304 pct. 5 C. proc. civ; Revision for contradictory judgments denied due to lack of identity of object and cause between execution objection and land validation claims: The dispute involved a revision request filed under Article 322(7) of the 1865 Code of Civil Procedure, alleging that a final decision in a land property validation case was contradictory to a separate final decision in an execution objection case, both issued by the same tribunal. The court determined that the revision was inadmissible because the two underlying proceedings lacked the required "triple identity" of parties, object, and cause (causa petendi); specifically, one case concerned an execution objection under procedural law regarding a moral damages debt, while the other concerned a substantive claim regarding the validity of a land fund commission's decision under Land Law No. 18/1991. Consequently, the court held that the existence of contrary judgments in distinct legal matters does not trigger the revision remedy intended to remedy the violation of the authority of res judicata (autoritatea de lucru judecat), and procedural arguments regarding the form of the decision or the failure to join case files were deemed to have caused no actionable prejudice.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for rejecting the appeal as unfounded, cited in the final operative outcome.
Full text
Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865. Condiţii şi efecte
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac
Index alfabetic : revizuire; autoritate de lucru judecat
C. proc. civ. din 1865, art. 304 pct. 9, art. 322 pct. 7, art. 399 şi urm.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi părţi, având aceeaşi calitate.
Între pricina privind o contestaţie la executare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 399 şi urm. C. proc. civ. şi cea având ca obiect plângerea împotriva unei hotărâri de validare emisă de Comisia Judeţeană de Fond Funciar, formulată în baza prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991, nu există identitate de obiect şi de cauză pentru a fi incidentă ipoteza de revizuire prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel încât este corectă soluţia instanţei, de respingere a căii de atac de retractare.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1848 din 22 septembrie 2015
Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 20 decembrie 2011 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, Secţia I civilă, revizuentul A.D. a solicitat anularea deciziei civile nr. 3487 din 17.11.2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, Secţia civilă în dosarul nr. xx89/280/2009 în contradictoriu cu intimaţii Prefectul Judeţului Argeş, Primarul Comunei Merişani, Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Argeş, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş şi Comisia Locală de Fond Funciar Merişani, susţinând că aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat ce rezultă din decizia civilă nr. 1305 din 13 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, Secţia civilă în dosarul nr. xx114/280/2010.
Cererea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 3/2012 din 13 ianuarie 2012, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă a respins ca nefondată cererea de revizuire.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 7570 din 30.09.2010, Judecătoria Piteşti a respins contestaţia la executare formulată de instituţia Prefectului Judeţului Argeş, în contradictoriu cu intimatul A.D., iar prin decizia civilă nr. 1305 din 13.04.2011, Tribunalul Argeş, Secţia civilă a respins recursul declarat de contestatoare împotriva sus-menţionatei sentinţe.
Totodată, s-a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 1885 din 28.02.2011, Judecătoria Piteşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A.D. în contradictoriu cu pârâţii Prefectul Judeţului Argeş, Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Primarul Comunei Merişani şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş şi a constatat nulitatea absolută a hotărârii nr. 449/2008 emisă de C.J.F.F. Argeş, prin care a fost invalidată hotărârea nr. 953/2003 emisă de aceeaşi comisie, anexa 23, poziţia 695 şi, pe cale de consecinţă, s-a menţionat validarea pentru 20 ha teren, a obligat pârâta C.L.F.F. Merişani să îl pună efectiv în posesie pe reclamant pe suprafaţa de 5 ha teren şi să întocmească documentaţia necesară în vederea eliberării titlului de proprietate; a obligat pârâta Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş să elibereze reclamantului titlul de proprietate, a fost obligat pârâta C.L.F.F. Merişani să întocmească documentaţia privind acordarea de despăgubiri pentru diferenţa de 15 ha validate şi a respins capătul de cerere privind acordarea de daune.
Prin decizia civilă nr. 3487 din 17 noiembrie 2011, Tribunalul Argeş, Secţia civilă a admis recursurile declarate de pârâţii Comisia Locală de Fond Funciar Merişani, Prefectul Judeţului Argeş, Primarul Comunei Merişani şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş şi a modificat sentinţa, în sensul că a respins plângerea ca tardiv formulată, cu consecinţa respingerii şi a celorlalte capete de cerere şi a înlăturat obligaţia Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş la eliberarea titlului de proprietate.
A reţinut curtea de apel că art. 322 pct. 7 C. proc. civ. prevede ca motiv de revizuire situaţia în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Totodată, a reţinut că fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituţia puterii lucrului judecat, astfel că, pentru a putea fi admisibilă o asemenea cerere, se cere îndeplinirea mai multor condiţii cumulative, printre care şi aceea ca hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, respectiv să fi existat tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.
Constatând că obiectul dosarului soluţionat prin decizia civilă nr. 1305/13.04.2011 a Tribunalului Argeş, Secţia civilă l-a constituit o contestaţie la executare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 399 şi urm. C. proc. civ., în timp ce obiectul dosarului nr. xx89/280/2009, soluţionat prin decizia civilă nr. 3487/17.11.2011 l-a constituit plângerea împotriva unei hotărâri de validare emisă de Comisia Judeţeană de Fond Funciar, formulată în baza prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, curtea de apel a apreciat că, în speţă, atât obiectul, cât şi cauza juridică diferă de la un dosar la altul, astfel că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, A.D. a formulat recurs, solicitând casarea ei, admiterea cererii de revizuire şi anularea deciziei civile nr. 3487/17.11.2011, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. xx89/280/2009.
În motivare, recurentul a arătat că în mod greşit curtea de apel s-a pronunţat asupra revizuirii prin decizie, iar nu prin sentinţă, dar şi că în mod greşit i-a respins ca lipsită de obiect cererea de comunicare a întâmpinării, motivat de faptul că intimaţii nu au depus un astfel de act procedural, subliniind că astfel a omis să facă aplicarea dispoziţiilor legale privind decăderea din dreptul de a mai propune probe şi a mai invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, exonerând intimatele de obligaţia prevăzută în mod expres de art. 326 alin. (2) C. proc. civ.
A mai arătat recurentul că dacă ar fi dispus înaintarea dosarelor nr. xx114/280/2010 şi xx89/280/2009 în care Tribunalul Argeş a pronunţat hotărârile potrivnice, instanţa de fond ar fi constatat că Prefectul Judeţului Argeş sfidează instanţele de judecată. Or, procedând astfel, nu au fost respectate principiile contradictorialităţii şi disponibilităţii, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în sensul că judecătorul nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului.
Totodată, a arătat că având în vedere, pe de-o parte cererea de înscriere în fals aflată la fila 61 a dosarului nr. xx89/280/2009, iar pe de altă parte Hotărârea Comisiei Judeţene Argeş pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Agricole şi Forestiere nr. 449/16.01.2008, prin care a fost invalidată pe cale administrativă hotărârea Comisiei Judeţene Argeş nr. 959/15.03.2003, după 1.735 de zile, ca urmare a înţelegerii tacite a intimatelor autorităţi publice ale administraţiei centrale şi locale, în fapt, prin soluţia pronunţată, instanţa de fond a încălcat competenţa Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, în temeiul Legii nr. 78/2000, cercetează şi sancţionează faptele de corupţie; a subliniat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3, 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în sensul că judecătorul nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului.
În continuare, a arătat că dispoziţiile dreptului uniunii europene, care se aplică prioritar, sunt cele cuprinse în art. 2 şi art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi cele cuprinse în Carta drepturilor fundamentale, subliniind că prin decizia a cărei anulare a solicitat-o pe calea revizuirii se încalcă în mod vădit principiul priorităţii dreptului comunitar, atâta vreme cât orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale de către instanţa care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil; a subliniat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în sensul că judecătorul nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului.
În ceea ce priveşte cererea de revizuire, a susţinut că în mod vădit neîntemeiat a fost respinsă ca inadmisibilă, atâta vreme cât erau îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acesteia.
Astfel, a arătat că hotărârile indicate în cererea de revizuire sunt definitive şi sunt vădit potrivnice, de vreme ce prin decizia civilă nr. 1305 din 13.04.2011 Tribunalul Argeş a respins ca nefondat recursul declarat de Prefectul Judeţului Argeş, iar prin decizia civilă nr. 3487 din 17 noiembrie 2011 Tribunalul Argeş a admis recursurile declarate de pârâţii Comisia Locală de Fond Funciar Merişani, Prefectul Judeţului Argeş, Primarul Comunei Merişani şi Comisia Judeţeană Argeş de Fond Funciar şi a modificat sentinţa, în sensul că a respins plângerea ca tardiv formulată, cu consecinţa respingerii şi a celorlalte capete de cerere şi a înlăturat obligaţia Comisiei Judeţene de Fond Funciar Argeş la eliberarea titlului de proprietate.
Totodată, a susţinut că în cauză este îndeplinită şi condiţia triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi, subliniind că obiectul cererilor adresate instanţelor judecătoreşti îl constituie recursul declarat de recurentul-pârât Prefectul Judeţului Argeş împotriva sentinţei civile nr. 7570 din 30.09.2010 şi sentinţei civile nr. 1885 din 28.02.2011, pronunţate de Judecătoria Piteşti, Secţia civilă, cauza acestora o reprezintă nelegalitatea actelor administrativ jurisdicţionale emise cu încălcarea legislaţiei naţionale şi comunitare în materie de fond funciar, iar părţi în proces sunt recurentul-pârât Prefectul Judeţului Argeş şi intimatul-reclamant A.D.
În final, a arătat că este îndeplinită şi condiţia solicitării anulării ultimei hotărâri, în termen de o lună de la pronunţarea acesteia, întrucât s-a solicitat anularea deciziei civile nr. 3487/17.11.2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, iar cererea de revizuire a fost expediată cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, la 16.12.2011.
Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că, deși a invocat prevederile art. 304 pct. 3, 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul nu a procedat la o sistematizare adecvată a criticilor, prin circumstanțierea fiecăreia în parte vreunuia dintre motivele de recurs evocate.
De aceea, Înalta Curte va examina motivele de recurs invocate și, numai în măsura în care va regăsi în cuprinsul cererii de recurs critici care ar putea fi încadrate în acestea, le va dezvolta în prezenta decizie.
Potrivit art. 304 pct. 3, 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dacă s-a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia sau când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Recurentul a susținut, în esență, că în mod greşit curtea de apel s-a pronunţat asupra revizuirii prin decizie, iar nu prin sentinţă, dar şi că în mod greşit i-a respins ca lipsită de obiect cererea de comunicare a întâmpinării şi nu a dispus înaintarea dosarelor nr. xx114/280/2010 şi xx89/280/2009 în care Tribunalul Argeş a pronunţat hotărârile potrivnice, din care rezultă că Prefectul Judeţului Argeş sfidează instanţele de judecată, că, având în vedere cererea de înscriere în fals aflată la fila 61 a dosarului nr. xx89/280/2009, instanţa de fond a încălcat competenţa Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, în temeiul Legii nr. 78/2000 cercetează şi sancţionează faptele de corupţie, că prin decizia a cărei anulare a solicitat-o se încalcă în mod vădit principiul priorităţii dreptului comunitar, atâta vreme cât orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale de către instanţa care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil şi că în mod vădit neîntemeiat cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, atâta vreme cât erau îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acesteia.
Pornind de la considerațiile expuse mai sus, Înalta Curte va verifica afirmațiile recurentului, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3, 5 și 9 C. proc. civ., subliniind așadar că ipotezele reglementate de art. 304 pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. nu vor mai fi examinate, referirile la acestea fiind făcute de către recurentă doar formal.
Astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. are în vedere încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii; recurentul a afirmat că instanţa de fond a încălcat competenţa Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar instanţa supremă constată că această susținere este neîntemeiată, de vreme ce, potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ., competenţa soluţionării cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 din acelaşi Cod aparţine instanţei mai mare în grad faţă de instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice, în speţă Curtea de Apel Piteşti.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. presupune încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din acelaşi Cod; în concret, recurentul a susţinut că în mod greşit curtea de apel s-a pronunţat asupra revizuirii prin decizie, iar nu prin sentinţă, dar şi că în mod greşit i-a respins ca lipsită de obiect cererea de comunicare a întâmpinării şi nu a dispus înaintarea dosarelor nr. xx114/280/2010 şi xx89/280/2009 în care Tribunalul Argeş a pronunţat hotărârile potrivnice, din care rezultă că Prefectul Judeţului Argeş sfidează instanţele de judecată.
Raportat la aceste critici, trebuie specificat însă că, în conformitate cu prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea nu operează în mod automat, ci numai în măsura în care i s-a produs părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod.
Vătămarea nu trebuie însă confundată cu interesul de a invoca nulitatea actului de procedură, cu folosul practic urmărit de partea ce invocă nulitatea actului de procedură, ci trebuie să îmbrace forma unui prejudiciu. Trebuie menţionat de asemenea că vătămarea nu se reduce strict la un prejudiciu material, având o sferă mai largă care include orice prejudiciu în sens procesual, iar constatarea existenţei acesteia este lăsată la aprecierea instanţei.
Or, în cauză, nu se poate reţine că revizuentului i s-a produs o vătămare prin faptul că instanţa i-a respins ca lipsită de obiect cererea de comunicare a întâmpinării, motivat de faptul că nu s-a depus întâmpinare la dosar.
Nu pot fi reţinute susţinerile recurentului conform cărora, procedând astfel, instanţa a omis să facă aplicarea dispoziţiilor legale privind decăderea din dreptul de a mai propune probe şi a mai invoca excepţii, altele decât cele de ordine publică, de vreme ce analiza actelor dosarului nu relevă administrarea unor probe la solicitarea intimaţilor sau invocarea de către aceştia a unor excepţii de ordine privată.
De asemenea, nu se poate reţine că revizuentului i s-a produs o vătămare ca urmare a faptului că instanţa nu a dispus înaintarea atât a dosarului nr. xx114/280/2010, cât şi a dosarului nr. xx89/280/2009, în care Tribunalul Argeş a pronunţat hotărârile potrivnice, din care recurentul pretinde că rezultă sfidarea instanţelor de judecată de către Prefectul Judeţului Argeş.
Aceasta, întrucât, în speţă, instanţa de revizuire nu era îndreptăţită să verifice care dintre cele două hotărâri este temeinică şi legală ci dacă a doua hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea puterii lucrului judecat. Or, atitudinea sfidătoare a părţilor nu are niciun fel de relevanţă în ceea ce priveşte îndeplinirea triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.
Totodată, Înalta Curte constată că este neîntemeiată critica vizând faptul că instanţa s-a pronunţat prin decizie, iar nu prin sentinţă, de vreme ce s-a solicitat anularea unei decizii pronunţate în recurs.
Astfel, cererea de revizuire formulată împotriva unei decizii pronunţate în recurs se soluţionează prin decizie, în complet format din trei judecători.
Separat de acest aspect, trebuie subliniat că nici în acest caz nu se poate vorbi de producerea unei vătămări care nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii atacate.
De aceea, Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat.
Pe de altă parte, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. presupune fie lipsa de temei legal, fie încălcarea sau aplicarea greșită a legii; în concret, recurentul a afirmat că în mod vădit neîntemeiat cererea sa de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, atâta vreme cât erau îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acesteia, reţinându-se în mod eronat că în speţă nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.
În analiza acestor critici, Înalta Curte va porni de la prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., conform cărora revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi părţi, având aceeaşi calitate.
Aşadar, raţiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au pronunţat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi şi ea vizează imposibilitatea executării hotărârilor, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia imposibilă generată de existenţa hotărârilor potrivnice se poate realiza doar pe calea revizuirii şi a anulării ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.
Condiţiile anterior menţionate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerinţe ducând la respingerea cererii de revizuire.
Înalta Curte constată că prin cererea de revizuire soluţionată prin decizia atacată, revizuentul A.D. a susţinut că decizia civilă nr. 3487/17.11.2011, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. xx89/280/2009, este potrivnică, în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deciziei civile nr.1305 din 13 aprilie 2011, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. xx114/280/2010.
Totodată, constată că, prin sentinţa civilă nr. 7570 din 30.09.2010, Judecătoria Piteşti a respins contestaţia la executare formulată de Instituţia Prefectului Judeţului Argeş, în contradictoriu cu intimatul A.D., vizând executarea silită a sumei de 10.000 lei, cu titlu de daune morale, conform sentinţei civile nr. 1531/05.06.2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. xx95/2/2006, iar prin decizia civilă nr. 1305 din 13.04.2011, Tribunalul Argeş a respins recursul declarat de contestatoare împotriva sus-menţionatei sentinţe.
Pe de altă parte, prin sentinţa civilă nr. 1885 din 28.02.2011, Judecătoria Piteşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A.D. în contradictoriu cu pârâţii Prefectul Judeţului Argeş, Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Primarul Comunei Merişani şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş şi a constatat nulitatea absolută a hotărârii nr. 449/2008 emisă de C.J.F.F. Argeş, prin care a fost invalidată hotărârea nr. 953/2003 emisă de aceeaşi comisie, anexa 23, poziţia 695 şi, pe cale de consecinţă, s-a menţionat validarea pentru 20 ha teren, a obligat pârâta C.L.F.F. Merişani să îl pună efectiv în posesie pe reclamant pe suprafaţa de 5 ha teren şi să întocmească documentaţia necesară în vederea eliberării titlului de proprietate; a obligat pârâta C.J.F.F. Argeş să elibereze reclamantului titlul de proprietate, a fost obligată pârâta C.L.F.F. Merişani să întocmească documentaţia privind acordarea de despăgubiri pentru diferenţa de 15 ha validate şi a respins capătul de cerere privind acordarea de daune.
Prin decizia civilă nr. 3487 din 17 noiembrie 2011, Tribunalul Argeş a admis recursurile declarate de pârâţii Comisia Locală de Fond Funciar Merişani, Prefectul Judeţului Argeş, Primarul Comunei Merişani şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş şi a modificat sentinţa, în sensul că a respins plângerea ca tardiv formulată, cu consecinţa respingerii şi a celorlalte capete de cerere şi a înlăturat obligaţia Comisiei Judeţeane de Fond Funciar Argeş la eliberarea titlului de proprietate.
Cum obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de pretenţia concretă a reclamantului, iar cauza acesteia o reprezintă situaţia de fapt calificată juridic, Înalta Curte impune părţilor concluzia că între pricina privind contestaţia la executare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 399 şi urm. C. proc. civ. şi cea având ca obiect plângerea împotriva unei hotărâri de validare emisă de Comisia Judeţeană de Fond Funciar, formulată în baza prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, nu există identitate de obiect şi de cauză.
Astfel, instanţa supremă constată că în mod corect curtea de apel a respins calea de atac de retractare, reţinând că în cauză nu este incidentă ipoteza de revizuire prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte criticile recurentului vizând faptul că prin decizia civilă nr. 3487/17.11.2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, Secţia civilă, se încalcă în mod vădit principiul priorităţii dreptului comunitar, atâta vreme cât orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale de către instanţa care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, se impune subliniat că acestea nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, calea de atac privind hotărârea pronunţată în revizuire iar nu hotărârile pretins potrivnice.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, hotărârea atacată se dovedește a fi legală, motivele de recurs invocate nejustificând casarea sau modificarea sa, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.