Illegal Expansion of Procedural Framework via Clarification Request; Nullity of Judgment Pronounced Beyond Limits of Original Claim

Modificarea cadrului procesual cu încălcarea dispoziţiilor legale. Incidenţa dispoziţiilor art. 105 alin. (2) din Codul de procedură civilă din 1865. Efecte

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic : acţiune in constatarea nulitatii absolute parţiale

- contract de vânzare-cumpărare

- modificarea cadrului procesual

C. proc. civ. din 1865, art. 105 alin. (2), art. 132, art. 281

Modificarea cadrului procesual cu participarea unor terți care pretind aceleași drepturi față de pârât nu se poate face nici prin mecanismul permis de art. 132 C. proc. civ., si cu atât mai puțin prin mijlocirea unei cereri cu caracter precizator, a cărei funcție procesuală este aceea a clarificării cererii inițiale.

Prin urmare, lărgirea cadrului procesual prin admiterea participării în proces a terților care vin pe poziția reclamanților se poate face numai prin intervenție principală, lipsa acestei sesizări generand, în planul hotărârii, un motiv de nulitate determinat de pronunțarea acesteia cu depășirea limitelor legalei sesizări și prin crearea, în patrimoniul celor menționați greșit ca reclamanți, a unui set de drepturi în contradictoriu cu pârâtul care, astfel, suferă o vătămare ce impune remediul nulității actului de procedură astfel pronunțat, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

De aceea, din acest punct de vedere, este greșită rezolvarea dată de instanța de apel criticii cu acelasi continut, prin care arată că remediul încălcării este promovarea unei cereri de îndreptare a erorii materiale, aceasta presupunand o greșită interpretare și aplicare a legii, intrucat în domeniul art. 281 C. proc. civ. intră numai erorile sau omisiunile cu privire la numele ori calitatea ori susținerile părților, erori de calcul sau alte asemenea greșeli și nu pot fi avute în vedere erori de judecată, cum ar fi atribuirea calității de parte unor persoane care au intervenit în proces cu încălcarea legii.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1914 din 29 septembrie 2015

1. Prin sentinţa nr. 1662 din 14 mai 2014, Tribunalul Prahova a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor SC P.I. SRL, E.M.C., E.C.M., I.M.C., I.C.L., a admis în parte acţiunea completată precizată formulată de reclamanţii N.A., V.B.M.C., V.B.V., P.A.V., P.L.A., I.L.C., I.L., O.M.F., O.D.Z., E.M., E.C.M., I.M.C., I.C.L., F.L.V., F.L., C.L., C.M.A. şi SC P.I. SRL şi cererea de intervenţie în interesul alăturat reclamantei P.I. SRL formulată de intervenienta Ş.G., în contradictoriu cu pârâţii SC S.C.P. SRL, SC N.A. SRL şi chematul în garanţie N.C., a constatat nulitatea absolută parţială a Contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta SC S.C.P. SRL, în calitate de vânzător, şi SC N.A. SRL, în calitate de cumpărător, act autentificat sub nr. 2916/18.10.2011 de către BNP L.M., în ce priveşte suprafaţa de teren de 1387 mp, nr. cadastral provizoriu 6173/7, a dispus readucerea terenului în patrimoniul pârâtei SC S.C.P. SRL și a obligat pârâta SC S.C.P. SRL să nu schimbe destinaţia suprafeţei de teren de 1387 mp, nr. cadastral provizoriu 6173/7 şi să execute obligaţia asumată prin contractele încheiate, respectiv să execute calea de acces conform planului de situaţie, zona de agrement conform planului şi a ofertei publice ce a stat la baza încheierii contractelor (terenuri de tenis, baschet, joacă pentru copii), în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a sentinţei, în caz contrar a autorizat reclamanţii să efectueze lucrările în numele şi pe cheltuiala pârâtei. A respins în rest acţiunea şi cererea de chemare în garanţie faţă de N.C. şi a obligat pârâta SC S.C.P. SRL să plătească reclamanţilor sumele de 5000 lei onorariu avocat, 4500 onorariu experţi şi 2530 lei taxă de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că, în baza documentaţiei de urbanism obţinută de SC S.N. SRL, a ofertei publice lansată de aceeaşi societate şi preluată de pârâta SC S.C.P. SRL, între beneficiarii N.A., V.B.M.C., V.B.V., P.A.V., P.L.A., I.L.C., I.L., I.C. şi I.A., S.G., O.M.F., O.D.Z., F.L.V., F.L., C.L., C.M.A. şi executantul constructor SC S.C.P. SRL s-au încheiat contracte ferme privind finalizarea construirii unei unităţi locative în Zona rezidenţială A. din municipiul Ploieşti. Ulterior încheierii contractelor ferme, beneficiarii Ş.G., F.L.V., I.C. şi I.D. au înstrăinat locuinţele ce au făcut obiectul contractului acestora către reclamanţii SC P. SRL, E.M. şi E.C., I.M.C. şi I.C.L.

În condiţiile transferului de proprietate asupra imobilelor prin contracte de vânzare cumpărare subsecvente, chiar dacă între noii cumpărători şi pârâta SC S.C.P. SRL nu există raporturi juridice directe, totuşi ei justifică calitatea procesuală activă, operând o transmitere a tuturor drepturilor contractuale ce reveneau autorilor lor, vânzătorii, deoarece drepturile dobândite de autor prin contracte încheiate cu alte persoane profită şi succesorului cu titlu particular.

A arătat instanţa că, în fapt, doar în contractele încheiate, pe de o parte, între reclamanţii V.B.M. şi V.B.V., intervenienta S.G. în interesul alăturat reclamantei SC P. SRL, beneficiarul F.L.V., autorul reclamanţilor E., beneficiarii I.C. şi I.D.I., autorii reclamanţilor I.M. şi I.C. şi, pe de altă parte, pârâta SC S.C.P. SRL se prevedea că lucrările exterioare vor fi realizate de constructor în conformitate cu oferta făcută publică în baza proiectelor şi autorizaţiilor obţinute ulterior. Cu toate acestea, interpretând actele juridice reprezentând toate contracte ferme, în scopul de a identifica voinţa internă, reală a părţilor, instanţa a reţinut că, definind obiectul contractelor, părţile beneficiare şi executantul au avut reprezentarea finalizării unei unităţi locative în Zona Rezidenţială A. din Municipiul Ploieşti, str. L. nr. 5A cu diferite amplasamente – în funcţie de lot şi beneficiar – identificate în Planul de Situaţie din PUG, aprobat, transcris în oferta publică. Or, oferta publică constituită din documentaţia de urbanism aprobată în Consiliul Local al Municipiului Ploieşti conţinea descrierea condiţiilor de contractare, un memoriu tehnic general în care sunt descrise lucrările ce vor fi executate, cât şi planşe desenate ce conturează proiectul la finalul execuţiei.

Instanţa a apreciat că oferta publică însoţită de întreaga documentaţie ce a stat la baza dezvoltării proiectului rezidenţial a avut un impact major asupra dorinţei părţilor şi a intenţiei lor de a contracta o locuinţă într-un astfel de ansamblu rezidenţial, determinând, fără echivoc, voinţa acestora în sensul încheierii unor contracte ferme de construire. Mai mult, sub aspectul altor instituţii ale dreptului procesual şi substanţial, a apreciat că, atât timp cât reclamanţii V.B.M. şi V.B.V. au înţeles să acţioneze într-un litisconsorţiu procesual alături de ceilalţi reclamanţi, reprezintă o recunoaştere a propriilor drepturi contractuale şi în favoarea celorlalţi participanţi cu calitate procesuală activă, echivalând chiar cu o convenţie de stipulaţie pentru altul.

Apărarea pârâtei SC S.C.P. SRL, legată de faptul că lucrările exterioare erau condiţionate de întocmirea unor proiecte ulterioare şi obţinerea de autorizaţii de execuţie, a arătat instanţa, a fost considerată reală, dar nu înlătură răspunderea juridică contractuală a executantului, deoarece reclamanţilor proprietari doar asupra unităţilor locative şi a terenului aferent (potrivit contractelor de vânzare-cumpărare sau schimb), nu li se poate imputa că nu au făcut demersuri pentru obţinerea documentelor necesare efectuării lucrărilor exterioare, atât timp cât proprietarul terenurilor pe care urmau a se efectua lucrările reclamate era însăşi pârâta.

Referitor la acelaşi capăt al cererii, instanţa a apreciat că nu poate reţine nici apărarea pârâtei legată de faptul că în cazul contractelor în care au fost menţionate efectuarea de lucrări exterioare după obţinerea autorizaţiei, valoarea acestor lucrări nu este reflectată în preţul contractelor. Astfel, chiar dacă din punct de vedere tehnic ar fi posibil ca preţurile să nu se reflecte în valoarea contractului, din punct de vedere juridic nu se poate aprecia în acest sens, întrucât, în contracte, clauza este menţionată pur şi simplu, fără a se face o distincţie în privinţa unor valori suplimentare ale lucrărilor exterioare, altele decât cele aferente unităţii locative; în lipsa unor prevederi speciale, preţul contractului include în primul rând toate cheltuielile necesare executării lucrării în întregul său; de altfel, este greu de conceput ca un antreprenor diligent să nu previzioneze la momentul încheierii contractului şi al negocierii preţului cuantumul cheltuielilor destinate materialelor şi forţei de muncă, şi implicit să-şi evalueze profitul; semnarea proceselor-verbale de recepţie finale fără obiecţiuni nu echivalează cu o recunoaştere implicită din partea beneficiarilor a faptului că pârâta nu s-a obligat prin contract la executarea lucrărilor exterioare, deoarece procesele-verbale de recepţie finală s-au încheiat în considerarea predării unităţilor locative în mod individual şi nu includeau recepţia altor lucrări.

În ceea ce priveşte cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale (având printre altele şi caracterele unei veritabile acţiuni pauliene) a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 2916/18.10.2011 de BNP L.M.L. din Ploieşti şi de introducere în cauză a SC N.A. SRL, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au invocat nulitatea absolută parţială pentru cauză ilicită şi imorală.

Instanţa a reţinut că terenul ce face obiectul vânzării a fost înstrăinat ulterior introducerii cererii de chemare în judecată de faţă, a notării litigiului în cartea funciară şi reprezintă suprafaţa de teren ce se regăseşte în oferta publică şi în proiectul general de construire a Cartierul Rezidenţial A., destinat executării lucrărilor exterioare constând în accese, terenuri de baschet, tenis, joacă pentru copii. Deşi notarea litigiului în Cartea Funciară nu instituie o interdicţie de înstrăinare, având doar efect de opozabilitate faţă de terţi, totuşi instanţa a apreciat ca vânzarea-cumpărarea s-a făcut în dauna drepturilor creditorilor obligaţiei de executare a lucrărilor exterioare, întrucât scopul mediat al vânzătorului a fost acela de a se sustrage executării obligaţiilor contractuale, de îndată ce a luat cunoştinţă de existenţa procesului. Aşadar‚ atât timp cât vânzarea-cumpărarea terenului a operat între două societăţi comerciale ai căror administratori statutari au grad de rudenie, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată şi a notării litigiului în CF, rezultă fără echivoc că scopul transmiterii dreptului de proprietate a fost acela de scoatere a bunului din patrimoniul vânzătorului, în vederea eludării obligaţiei asumate prin contractele ferme ce au fost încheiate în considerarea ofertei publice.

În privinţa capătului de cerere privind plata penalităţilor de întârziere pentru neexecutarea obligaţiilor, instanţa a luat act de încheierea de şedinţă din data de 15.04.2013, că reclamanţii intenţionează să stabilească valoarea acestora pe cale de executare silită, iar în ce priveşte cererea privind transmiterea branşamentului, instanţa a reţinut că toată reţeaua de apă şi canalizare a fost predată către reclamantul P.A. în baza contractului nr. 78/07.12.2008, până la constituirea asociaţiei de proprietari, iar în prezent, conform noilor dispoziţii ale legii civile, s-a instituit o coproprietate forţată asupra instalaţiilor de apă şi canalizare conform art. 649 C. civ.; a respins cererea de chemare în garanţie faţă de pârâtul N.C., fiind admisă acţiunea principală; în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, onorarii experţi şi taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar. 2. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele SC N.A. SRL şi SC S.C.P. SRL.

În motivarea apelului SC N.A. SRL s-a arătat că suprafaţa de 1387 mp având nr. cadastral provizoriu 6173/7 a fost cumpărată de la SC S.C.P. SRL prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2916/18.10.2011 de BNP L.M.L. Vânzarea s-a efectuat în considerarea faptului că SC N.A. SRL avea în vedere edificarea unor unităţi locative. Deşi litigiul dintre SC S.C.P. SRL şi reclamanţii din prezenta cauză a fost notat în Cartea funciară, acesta nu instituia o interdicţie de înstrăinare. Afirmaţia instanţei de fond că vânzarea-cumpărarea s-a efectuat în scopul vânzătorului de a se sustrage obligaţiilor contractuale nu are susţinere, întrucât SC S.C.P. SRL nu are nici o obligaţie contractuală faţă de reclamanţi în legătură cu suprafaţa de 1387 mp teren.

Cererea de introducere în cauză a SC N.A. SRL a fost formulată la termenul din 10.12.2012 şi printre reclamanţii din cererea de introducere au apărut patru persoane: F.L.V., F.L., C.L. şi C.M.A., persoane care nu au calitatea de părţi în această cauză. Aceste persoane nu au fost niciodată citate în cauză şi totuşi în practicaua şi dispozitivul sentinţei civile nr. 1662/2014 au apărut ca reclamanţi. Judecata s-a făcut în lipsa unor „părţi” nelegal citate. Sub aspectul motivării în fapt şi drept, sentinţa este netemeinică şi nelegală, nereuşind să sublinieze concret care sunt cauzele de nulitate absolută şi cum se susţin acestea.

Un alt motiv de apel s-a referit la faptul că acţiunea introdusă de reclamanţi în constatarea nulităţii trebuia timbrată potrivit dispoziţiunilor art. 2 alin. (11) din Legea nr. 146/1997, în sensul că valoarea taxei de timbru trebuie calculată la valoarea obiectului contractului a cărui nulitate s-a cerut, şi nu la evaluarea provizorie făcută de reclamanţi. Taxa de timbru pe care reclamanţii ar fi trebuit să o achite era în cuantum de 1731 lei, şi nu valoarea achitată de către aceştia, sub acest aspect acţiunea este netimbrată.

În motivarea apelului propriu, pârâta SC S.C.P. SRL a arătat că sentinţa este anulabilă, întrucât judecata s-a făcut în lipsa unor părţi nelegal citate. Deşi nu sunt părţi în cauză, după terminarea dezbaterilor, în încheierea din 07.04.2014, au apărut patru persoane ca reclamanţi şi anume: F.L.V., F.L., C.L. şi C.M.A., care nu apar în cererea introductivă şi nici în precizarea acesteia efectuată de reclamanţi la termenul din 16.01.2012, nu au fost citate niciodată în calitate de reclamanţi, nu figurează nici în notificarea trimisă în vederea concilierii, de unde se poate deduce faptul că în privinţa acestora nu a fost îndeplinită această procedură obligatorie, nici cele două expertize efectuate în cauză nu i-a consemnat în calitate de părţi, situaţie care nu poate duce decât la anularea hotărârii atacate.

Apelanta a mai arătat că, având în vedere cadrul legal al procesului ca fiind circumscris în sfera răspunderii civile contractuale prevăzute de art. 969, art. 973, art. 1074-1077 C. civ., temei de drept indicat de reclamanţi în cerea de chemare în judecată, potrivit art. 969 C. civ., contractul este legea părţilor. Or, între SC S.C.P. SRL şi reclamanţii I.M.C., I.C.L., E.M., E.C.M. şi SC P.I. SRL nu a existat niciodată vreo relaţie contractuală. Ca atare, aceştia nu puteau avea, în condiţiile date, calitate procesuală activă. Instanţa de fond a făcut o confuzie afirmând că, ulterior încheierii contractelor ferme, beneficiarii Ş.G., F.L.V., I.C. şi I.D. au înstrăinat locuinţele ce au făcut obiectul contractului acestora către reclamanţii SC P.I. SRL, E.M. şi E.C., I.M.C. şi I.C.L., în condiţiile transferului de proprietate asupra imobilelor prin contracte de vânzare-cumpărare subsecvente chiar dacă între noii cumpărători şi pârâta SC S.C.P. SRL nu există raporturi juridice directe, totuşi ei justifică calitatea procesuală activă, operând o transmitere a tuturor drepturilor contractuale ce reveneau autorilor lor.

Apelanta a mai arătat că prin contractele ferme încheiate de SC S.C.P. SRL nu lasă loc la nici un fel de interpretare cu privire la faptul că obiectul acestora l-a reprezentat doar construirea caselor în perimetrele de teren cumpărate de fiecare beneficiar în parte şi nicidecum construirea altor obiective în afara celor contractate. În toate contractele, la art. 2.1, pretins de reclamanţi că ar fi fost încălcat, se prevede „construirea unei unităţi locative”, niciunde în cuprinsul contractelor nu se regăseşte obligaţia SC S.C.P. SRL de a realiza pentru reclamanţi în afara perimetrelor (curţilor) locuinţelor lor - zone de agrement, terenuri de tenis, baschet, etc. De altfel, reclamanţii au plătit efectiv doar casa de locuit şi terenul aferent acesteia. La sfârşitul lucrărilor s-au încheiat Procese-verbale de recepţie pe care părţile le-au semnat şi în care nu s-a precizat că ar fi rămas lucrări contractate, plătite şi neexecutate.

Mai mult, nu există nici un înscris emanat de la SC S.C.P. SRL care să îndeplinească, juridic vorbind, caracterul unei aşa-zise „oferte publice”. Instanţa a invocat o astfel de „ofertă publică” fără ca ea să fi existat. Locuinţele construite beneficiarilor de către SC S.C.P. SRL au avut la bază autorizaţiile de construcţie şi proiectele de construcţie puse la dispoziţie de fiecare beneficiar în parte şi contractele ferme de construcţie cu anexele lor semnate de părţi.

Sub aspectul timbrării, a mai invocat apelanta că cererea introductivă trebuia timbrată în conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 146/1997.

3. Prin decizia civilă nr. 159 din 12 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse apelurile declarate, ca nefondate.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că F.L.V., F.L., C.L. şi C.M.A. au fost menționați greșit în hotărârea tacată ca fiind reclamanți, însă, o atare eroare se poate îndrepta potrivit procedurii reglementate de dispozițiile art. 281 C. proc. civ.

Criticile din apeluri, referitoare la greșita timbrare a cererii de chemare în judecată, instanța de apel a constatat că reclamanţii au evaluat şi au timbrat corespunzător cererea de chemare în judecată.

S-a reținut și că reclamanţii I.M.C. şi I.C.L., E.M. şi E.C.M. şi SC P.I. SRL au calitate procesuală deoarece aceștia au cumpărat imobilele de la foștii proprietari P.A.V. şi P.L.A., Ş.G., I.C. şi I. care încheiaseră contracte ferme de construire, deoarece, prin aceste cumpărări a operat o transmitere a tuturor drepturilor contractuale ce reveneau autorilor lor – vânzătorii, întrucât drepturile dobândite de autor prin contracte încheiate cu alte persoane profită şi succesorului cu titlu particular.

Cu privire la celelalte critici din apel, s-a considerat corectă statuarea primei instanțe de fond, prin care s-a constatat că oferta publică lansată de iniţiatorul proiectului, SC S.N. SRL, reflectată în documentaţia urbanistică întocmită la cererea acestuia, obligaţia de construire a fost preluată efectiv de SC S.C.P. SRL, care a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului. Chiar dacă numai în contractele de construire încheiate de V.B.M. şi V.B.V. şi S.G. s-a prevăzut faptul că lucrările exterioare unităţii locative (accese, terenuri de tenis, baschet, joacă pentru copii) vor fi realizate de constructor în conformitate cu oferta făcută publică în baza proiectelor şi autorizaţiilor obţinute ulterior, în mod întemeiat a reţinut instanţa că, în baza ofertei publice, toate unităţile locative fiind identificate în planul de situaţie din PUD-ul aprobat pentru ansamblul rezidenţial transcris în oferta publică, beneficiarii au avut reprezentarea finalizării unei unităţi locative în Zona Rezidenţială A., cu diferite amplasamente, în funcţie de lot şi beneficiar.

Oferta publică, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, lansată sub denumirea Zona rezidenţială A., constituită din documentaţia de urbanism aprobată în Consiliul Local al Municipiului Ploieşti, planurile de situaţie, planşele desenate ale ansamblului imobiliar la finalul execuţiei, ofertele de publicitate imobiliară cuprinzând condiţiile de contractare unei construcţii în ansamblul imobiliar, conţinea lucrările cu privire la care reclamanţii au solicitat să fie obligată pârâta, cuprinde construcţie birouri, 14 construcţii locuinţe, circulaţii comune, teren tenis, baschet, spaţii verzi, circulaţii auto şi pietonale în folosinţă comună, iar condiţiile de contractare a unei locuinţe în zona rezidenţială A. prevede terenul amenajat cu drumurile de acces.

Faţă de oferta publică prezentată pentru ansamblul rezidenţial, s-a constatat că aceasta a avut un impact major asupra luării de către reclamanţi a hotărârii de a contracta o locuinţă într-un astfel de ansamblu rezidenţial, determinând voinţa acestora în sensul cumpărării parcelelor de teren şi construirii unităţilor locative în ansamblul rezidenţial.

Au fost respinse și criticile referitoare la modalitatea de soluționare a capătului acțiunii referitor la constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2916/18.10.2011 de BNP L.M.L. din Ploieşti, constatându-se că sentinţa este motivată în fapt şi în drept. Prin acest contract, pârâta SC S.C.P. SRL, prin administrator statutar N.E., a înstrăinat terenul în suprafaţă de 1387 mp, cu număr cadastral provizoriu 6173/7, către cumpărătorul SC N.A. SRL, prin administrator N.B.A. Instanţa a reţinut în mod corect că notarea litigiului în Cartea Funciară nu instituia o interdicţie de înstrăinare, având doar efect de opozabilitate faţă de terţi. Însă, în condiţiile în care acest teren, înstrăinat ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, este cel regăsit în oferta publică, în planurile de situaţie referitoare la construirea cartierului rezidenţial A., reprezentând suprafaţa de teren destinată executării lucrărilor exterioare, astfel, în mod corect s-a constatat că vânzarea-cumpărarea s-a făcut în dauna drepturilor reclamanţilor, care au solicitat obligarea pârâtei la efectuarea unor lucrări pe acest teren. S-a reiterat că vânzarea a fost făcută în vederea eludării obligaţiei asumate prin contractele ferme ce au fost încheiate în considerarea ofertei publice. Cum cauza este condiţie esenţială pentru validitatea actului juridic, iar obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect, în mod legal şi temeinic instanţa a constatat nulitatea absolută parţială, cu privire la suprafaţa de teren de 1387 mp, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2916/18.10.2011 de BNP L.M.L. din Ploieşti.

4. Împotriva acestei decizii au formulat recursuri SC S.C.P. SRL Ploieşti şi SC N.A. SRL Ploieşti.

4.1.Prin recursul propriu, SC S.C.P. SRL Ploieşti a solicitat casarea în totalitate a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti, recursul fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ.

După expunerea istoricului cauzei şi a contextului în care a luat naştere raportul juridic litigios din prezenta cauză şi după expunerea modului în care judecata în apel a fost realizată, recurenta a arătat că problema timbrajului cererii de chemare în judecată nu a fost, în realitate, analizată.

Potrivit cererii introductive aşa cum a fost modificată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor la executarea în natură a obligaţiilor contractuale şi a unor penalităţi de întârziere evaluând primul capăt al cererii la 40.000 lei, iar pe cel privind penalităţile la 5.000 lei, evaluare care a avut caracter provizoriu şi care s-a realizat urmare faptului că la 6 ianuarie 2012 SC S.C.P. SRL Ploieşti a invocat excepţia netimbrării acţiunii.

Instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra timbrajului legal al cererii de chemare în judecată, iar în apel instanţa a reţinut exclusiv că cererea este timbrată potrivit legii, fără a face o analiză proprie a textelor incidente şi a modului în care acestea au fost aplicate.

Un al doilea motiv al recursului s-a referit la greşita abordare a problemei de drept referitoare la lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor I.M.C., I.C.L., E.M., E.C.M. şi SC P.I. SRL.

Recurenta a arătat că acţiunea promovată este una în răspundere contractuală, fiind aşadar esenţial să se identifice raportul convenţional juxstapus raportului de drept procesual analizat.

Aşa cum a arătat pe parcursul întregului litigiu, cele cinci persoane nu au avut nicio relaţie contrcatuală cu SC S.C.P. SRL Ploieşti, chiar dacă aceştia au dobândit imobilele prin contracte de vânzare-cumpărare de la proprietarii anteriori şi chiar dacă aceşti proprietari anteriori avuseseră contracte ferme încheiate cu pârâta-reclamantă.

În aceste condiţii instanţa de apel, deşi a reţinut inexistenţa unor raporturi juridice directe între reclamanţii arătaţi şi SC S.C.P. SRL Ploieşti, a continuat cu o concluzie lipsită de orice temei juridic, în sensul că aceştia au preluat drepturile contractuale ale autorilor lor vânzători. Nu s-a indicat nici care au fost autorii acestora, nici ce drepturi contractuale au avut în raportul cu SC S.C.P. SRL Ploieşti şi nici care a fost temeiul transmisiunii.

Un al treilea motiv a recursului virează neregularitatea procedurii de citare a reclamanţilor F.L.V., F.L., C.L. şi C.M.A.

Recurenta a susţinut constant că aceştia nu au fost citaţi niciodată pe tot parcursul procedurii în faţa primei instanţe, însă aceasta a hotărât în dispozitivul sentinţei şi cu privire la drepturile acestor pretinşi reclamanţi, încălcând obligaţia de a respecta regulile procedurale incidente. În condiţiile în care această problemă a fost sesizată pe calea apelului, recurenta a arătat că instanţa de apel s-a mărginit în mod nelegal a arăta că în privinţa celor patru persoane s-a săvârşit o eroare materială care poate fi rectificată oricând, fără a sesiza însă că acestora li s-au constituit drepturi prin dispozitivul sentinţei.

O ultimă critică vizează interpretarea materialului probator, referitor la care recurenta a susţinut că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel s-au aflat într-o gravă eroare, în măsura în care acestea au afirmat că Planul Urbanistic de detaliu şi oferta publică lansată pentru construirea ansamblului rezidenţial A. au fost întocmite de SC S.C.P. SRL Ploieşti, aceasta fiind răspunzătoare de modalitatea executării proiectului.

Analiza greşită a actelor juridice analizate a constat în aceea că Planul Urbanistic de Detaliu a fost iniţiat de către SC S.N. SRL şi P.A.V., reclamant în cauză, care la momentul întocmirii acestora erau proprietarii terenurilor din zonă. Niciodată, SC S.N. SRL nu a lansat o ofertă publică referitoare la construirea ansamblului rezidenţial A., ci doar P.A.V. a lansat pliante şi anunţuri publicitare. Din actele dosarului se reţine fără îndoială că realizatorul Planului Urbanistic de Detaliu a fost o societate de arhitectură, SC A.A. SRL, care nu are nicio legătură cu SC S.N. SRL. Abia în anul 2006, SC S.N. SRL a vândut terenurile proprii către familia I. şi SC S.C.P. SRL Ploieşti, după ce anterior dezmembrase din proprietatea sa 1.490 mp din teren vândut în indiviziune ca drum de acces famililor F., C., I., N. şi SC S.C.P. SRL Ploieşti. La rândul lor, soţii F., C. şi N.A. cumpăraseră terenurile pentru edificarea locuinţei de la P.A.V., în timp ce SC S.C.P. SRL Ploieşti a cumpărat terenul propriu de la SC S.N. SRL, dar fără a prelua alte obligaţii ale acesteia rezultate din angajamente proprii de realizare a ansamblului rezidenţial.

SC S.C.P. SRL Ploieşti a încheiat exclusiv contractele ferme pentru construirea caselor în perimetrele de teren ale fiecărui beneficiar în parte şi nicidecum nu s-a angajat la construirea altor obiective, lucru care rezultă fără putinţă de tăgadă din analiza contractelor încheiate.

S-a criticat şi modalitatea în care s-a dat interpretare probelor administrate în cauză, mai exact expertizelor, cu privire la care instanţa de apel nu a formulat un răspuns concret.

4.2.În recursul promovat SC N.A. SRL Ploieşti s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au luat în examinare acţiunea pentru constatarea nulităţii absolute parţiale a contratului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2916/2011 la BNP L.M.L., fără ca acţiunea să fie legal timbrată, iar instanţa sesizată cu această nelegalitate a omis analiza corespunzătoare a motivului de apel.

S-a criticat şi soluţia de înmânare a contractului arătând că în realitate înscrierea în Cartea Funciară nu a semnificat interdicţie de înstrăinare, astfel încât terenul putea fi vândut.

Împotriva recursurilor intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare solicitând să se constate că acţiunea promovată a fost corect timbrată, că reclamanţii contestaţi au calitate procesuală activă, deoarece sunt avânzi-cauză ai autorilor lor, iar din această perspectivă decizia este corectă şi legală.

În ceea ce priveşte motivul legat de nelegala citare a reclamanţilor F. şi C., intimaţii au considerat că cele reţinute de instanţa de apel se încadrează într-o corectă interpretare şi aplicare a legii, astfel că motivul de recurs este nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., intimaţii au arătat că în baza PUD-lui şi a ofertei publice lansate de către pârâtă, precum şi a contractelor de construire încheiate, aceasta şi-a asumat obligaţii privind construirea unităţilor locative, branşamentelor la utilităţi şi amenajări exterioare cum ar fi: căi de acces, instalaţii de iluminat exterior, trotuare cu protecţie, terenuri de sport şi spaţii de joacă, obligaţii pe care nu le-a mai îndeplinit şi în legătură cu care a arătat ferm că nu are intenţia îndeplinirii, cu atât mai mult cu cât a iniţiat demersuri pentru schimbarea destinaţiei terenurilor destinate zonelor de agrement.

Pe cale de consecinţă, aceştia au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Intervenienta Ş.G. a depus note scrise solicitând respingerea recursurilor, iar în cadrul recursurilor părţile au consemnat înscrisuri.

5. Recursurile sunt fondate și au fost admise, concordant dispozițiilor art. 312 alin. (2), (3) și (5) C. proc. civ., iar decizia atacată cu recurs a fost casată, iar cauza trimisă pentru rejudecarea apelului.

Pentru a răspunde recursurilor, Înalta Curtea apreciază necesar a reflecta succesiunea actelor de procedură ale reclamanților și intervenienților care au configurat, încă din fața primei instanțe, limitele în care litigiul trebuie soluționat, concordant dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. din 1865, aplicabil în cauză.

Astfel, la 20.05.2011, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții N.A., V.B.M.C., V.B.V., P.A.V., P.L.A., I.L.C., I.L., O.M.F., O.D.Z., E.M., E.C.M., I.M.C., I.C.L. şi SC P.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S.C.P. SRL Ploieşti prin care se pretindea obligarea pârâtei la executarea în natură a contractelor de construire încheiate între reclamanți și pârâtă, sau autorizarea reclamanților la executarea contractelor pe cheltuiala pârâtei, plata penalităților de întârziere calculate la valoarea lucrărilor neexecutate și să fie obligată pârâta să nu schimbe destinația terenului destinat amenajării spațiului de agrement la execuția căruia s-a obligat, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 969, art. 973 și art. 1074-1077 C. civ. din 1864.

Valoarea aferentă capătului 1 și 3 al cererii de chemare în judecată a fost estimată prin precizările aduse de reclamanți acțiunii la 16 ianuarie 2012, iar, ulterior, asupra acelorași aspecte, acțiunea a fost precizată la 15 februarie 2012, astfel încât a rezultat că reclamanții estimează valoarea lucrărilor neexecutate la 35.000 lei, iar valoarea penalităților de întârziere la 5.000 lei.

În aceeași ultimă precizare, în partea introductivă a cererii, pe lângă reclamanții care au sesizat instanța cu cererea de chemare în judecată sunt desemnați, tot în calitate de reclamanți, numiții F.L.V., F.L., C.L. și C.M.A. Ulterior, în toate actele de procedură ale reclamanților, aceștia sunt desemnați în aceeași calitate, deși instanța de fond nu a dat nicio calificare demersului procesual.

La 17.09.2012, la dosar, Ș.G. a formulat o cerere de intervenție accesorie în interesul SC P.I. SRL, iar această cerere a fost admisă în principiu la 12 octombrie 2012.

Prin cererea consemnată la dosar la termenul de judecată din 12 octombrie 2012 reclamanții au solicitat, în temeiul art. 57 alin. (3), iar, ulterior, în temeiul art. 60-61 C. proc. civ., chemarea în judecată a SC N.A. SRL, iar pe această cale au solicitat constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2916/18.10.2011 la BNP L.M.L. pentru cauză ilicită și imorală.

La termenul din 15.02.2013 reclamanții au formulat, în temeiul art. 60-61 C. proc. civ., chemare în judecată a numitului N.C. ca succesor al SC S.N. SRL.

5.1 Analizând, urmare celor evidențiate, recursul pârâtei SC S.C.P. SRL Ploieşti, Înalta Curte formulează următoarele considerente:

Critica netimbrării cererii de chemare în judecată formulată în fața instanței de apel a fost considerată nefondată, considerentele instanței fiind rezumate la concluzia că cererea de chemare în judecată a fost evaluată și timbrată.

Deși este corectă critica recurentei referitoare la lipsa oricărei motivări juridice a acestui considerent, în aplicarea dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte arată că acțiunea reclamanților era evaluabilă în bani, evaluare care a fost de altfel realizată de reclamanți la solicitarea instanței, potrivit celor deja prezentate. În aceste condiții, potrivit dispozițiilor art. 1 și 2 din Legea nr. 146/1997, cererea avea caracter taxabil, iar taxa de timbru datorată însuma, potrivit algoritmului de calcul stabilit prin lege, 1.761 lei. Această taxă a fost însă achitată de reclamanți, potrivit dovezilor de plată consemnate la dosar la filele 61-68, de unde rezultă o valoare totală a sumei plătite cu titlu de taxă judiciară de timbru de 2.000 lei.

În aceste condiții, critica recurentei SC S.C.P. SRL Ploieşti referitoare la greșita soluționare a timbrajului și lipsa sancționării cu nulitate a cererii de chemare în judecată este nefondată.

Al doilea motiv al recursului dedus prin memoriul de recurs potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează necitarea la proces în fața primei instanțe a numiților F.L.V., F.L., C.L. și C.M.A.

Înalta Curte arată că, după regimul nulității determinate de art. 108 alin. (2) și (3) C. proc. civ., necitarea poate fi invocată numai în anumite limite procedurale și numai de către partea care, prin necitare, a suferit o vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului viciat. Cum necitarea la proces a persoanelor indicate nu vatămă recurenta, această critică nu poate fi dedusă de către aceasta prin propriul recurs.

Depășind însă aceste aspecte de ordin teoretic, Înalta Curte arată că, în mod esențial, critica din recurs deduce în fața instanței, prin invocarea necitării, încălcarea unei alte norme de procedură referitoare la reconfigurarea cadrului procesual, aceea a pronunțării hotărârii primei instanțe față de niște persoane care, neavând calitatea de reclamanți și nefiind chiar citați, au devenit, potrivit sentinței, titularii drepturilor stabilite prin dispozitiv.

Din acest punct de vedere, modificarea cadrului procesual cu participarea unor terți care pretind aceleași drepturi față de pârât nu se poate face nici prin mecanismul permis de art. 132 C. proc. civ., cu atât mai puțin prin mijlocirea unei cereri cu caracter precizator, a cărei funcție procesuală este aceea a clarificării cererii inițiale. Prin urmare, lărgirea cadrului procesual prin admiterea participării în proces a terților care vin pe poziția reclamanților se poate face numai prin intervenție principală, act de procedură pe care numiții F.L.V., F.L., C.L. și C.M.A. nu l-au realizat.

Lipsa acestei sesizări a generat, în planul hotărârii primei instanțe, un motiv de nulitate determinat de pronunțarea acesteia cu depășirea limitelor legalei sesizări și prin crearea, în patrimoniul celor menționați greșit ca reclamanți, a unui set de drepturi în contradictoriu cu pârâta SC S.C.P. SRL Ploieşti care, astfel, suferă o vătămare care impune remediul nulității actului de procedură astfel pronunțat, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

De aceea, din acest punct de vedere, este greșită rezolvarea dată de instanța de apel criticii cu același conținut, prin care arată că remediul încălcării este promovarea unei cereri de îndreptare a erorii materiale, iar aceasta presupune o greșită interpretare și aplicare a legii. În domeniul art. 281 C. proc. civ. intră numai erorile sau omisiunile cu privire la numele ori calitatea ori susținerile părților, erori de calcul sau alte asemenea greșeli și nu pot fi avute în vedere erori de judecată, cum ar fi atribuirea calității de parte unor persoane care au intervenit în proces cu încălcarea legii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte arată că este fondat acest motiv de recurs, hotărârea criticată a curții de apel fiind dată cu aplicarea greșită a unei norme procedurale.

Un al treilea motiv al recursului deduce greșita aplicare a legii în apel, referitor la modalitatea de soluționare a problemei calității procesuale active a numiților SC P.I. SRL, I.M.C., I.C.L., E.M. și E.C.M.

Recurenta a arătat întemeiat că temeiul juridic al acțiunii, cauza acesteia, înțeleasă ca situație de fapt întemeiată juridic, o constituie răspunderea civilă contractuală, determinată de neexecutarea de către pârâtă a obligațiilor asumate prin contractele de construire încheiate cu reclamanții, contracte în care reclamanții aveau calitatea de beneficiari, iar pârâta de antreprenor, respectiv a obligațiilor de construire a amenajărilor exterioare clădirilor cu destinație de locuință, căi de acces, zonă de agrement, iluminat exterior, etc. Potrivit expunerilor detaliate în cererea de chemare în judecată, aceste contracte s-au reprezentat prin încheierea cu reclamanții, în mod individual, a unor convenții intitulate ”contract ferm” de construire a unor unități locative, așa cum acestea au fost identificate în ”obiectul contractului”.

În planul procesului, verificarea calității procesuale active sau pasive se impune ca o necesitate, deoarece acestea reprezintă condiții ale acțiunii civile. Verificarea calității procesuale semnifică verificarea părților raportului juridic substanțial care trebuie să se regăsească simetric în raportul de drept procesual.

În temeiul celor ce preced, Înalta Curte arată că în procesul care deduce analiza răspunderii civile contractuale părțile litigiului trebuie să fie aceleași cu părțile contractelor de contruire sau, în anumite condiții, cu avânzii-cauză ai părților.

Din analiza actelor dosarului a rezultat în mod necontestat în fața instanțelor de fond că SC P.I. SRL, I.M.C., I.C.L., E.M. și E.C.M. nu au încheiat cu pârâta contracte ferme de construire a unităților locative, că aceste contracte au fost încheiate cu pârâta numai de proprietarii anteriori ai imobilelor.

Mai exact, familia E.M. și C.M. a cumpărat la 31.03.2009 de la numiții P.A.V. și P.L.A. suprafața de teren de 268 mp în Str. L. FN, T59, A713/1, plus cota-indiviză de 1/32 din suprafața indiviză de 1490 mp situat în str. L. nr. 5A. Anterior aceste vănzări, la 03.07.2006, P.A.V. și P.L.A. încheiasesă cu SC S.C.P. SRL Ploieşti contractul ferm de construire nr. 15. Similar, familia I.M.C. și C.L. a cumpărat la 07.03.2008 de la vânzătorii I.C. și I.D. imobilul situat în str. L. 5A teren cu construcție plus cota indiviză de 1/16 din drumul de acces de 1490 mp la aceeași adresă, iar anterior acestei vânzări, la 18.07.2006, I.C. și I.D. au încheiat cu SC S.C.P. SRL Ploieşti contractul ferm nr. 11. În fine, SC P.I. SRL a cumpărat la 13.11.2009 de la Ș.I. și Ș.G. imobilul situat în Ploiești, Str. L. 5A compus din teren și contrucție, plus cota indiviză de 1/16 din terenul cu destinație de drum de acces în suprafață de 1490 mp, după ce, la 21.01.2006, vâzătorii încheiaseră un contract ferm cu pârâta, cu nr. 6.

Reținând aceeași stare de fapt, instanța de apel a considerat, confirmând raționamentul primei instanțe, că deși între noii proprietari și pârâtă nu există raporturi contractuale directe, a operat o transmitere a drepturilor contractuale care le reveneau autorilor, deoarece drepturile dobândite de autor profită și succesorului cu titlu particular.

Acest raționament a presupus însă o greșită aplicare a legii. În sens juridic, privit ca având-cauză - ca terț care, fără să fi participat la încheierea unui act juridic, suportă efectele acestuia - succesorul cu titlu particular este acea persoană care dobândește un drept singular și care suportă consecințele actelor anterioare ale autorului său încheiate cu alte persoane, referitoare la acel drept. Din acest punct de vedere dreptul transmis familiilor E. și I. sau SC P.I. SRL este dreptul de proprietate asupra fiecăruia dintre imobilele vândute, iar cu privire la acest drept singular autorii nu încheiaseră anterior acte juridice opozabile succesorilor.

Chiar dacă foștii proprietari încheiaseră anterior contracte de construire pe imobilele transmise prin vânzare, aceste contrate nu produc efecte față de succesori deoarece drepturile rezultate din contractele de construire nu sunt aceleași cu dreptul de proprietate transmis prin vânzare, chiar dacă se află într-o conexiune oarecare cu acesta. Așadar, singura modalitate de transmitere către cumpărători a efectelor contractelor de construire încheiate de autorii lor era cesiunea acestor contracte, efectuată în condițiile legii, operațiune care nu s-a încheiat.

În atare condiții, reclamanții menționați nu au un raport contractual de construire cu SC S.C.P. SRL Ploieşti și nici nu se pot prevala de efectele contractelor de construire ale autorilor lor, față de care sunt simpli terți. Or, în lumina relativității efectelor contractului consfințită prin art. 973 C. civ., nici SC S.C.P. SRL Ploieşti nu este ținută de răspundere contractuală față de aceștia.

Transpunând în plan procesual aceste concluzii, rezultă că reclamanții meționați nu au calitate procesuală activă în litigiul având cauza juridică întemeiată pe executarea contractelor de construire.

Al treilea motiv al recursului vizează interpretarea greșită a actelor analizate, în sensul schimbării înțelesului vădit lămurit al acestora. Recurenta a susținut că Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) a fost inițiat de SC S.N. SRL împreună cu reclamantul P.A.V. care erau proprietarii terenurilor pe care cartierul A. urma a fi construit, dar și că societatea care a inițiat PUD-ul nu a lansat oferta publică de construire a ansambului rezidențial, aceasta aparținând numai persoanei fizice arătate. Faptul că o parte a terenurilor proprietatea SC S.N. SRL a fost vândută SC S.N. SRL nu face din societatea pârâtă continuatorul vânzătorului în ceea ce privește obligațiile asumate prin PUD, singurele obligații proprii ale societății recurente fiind cele asumate prin contractele ferme încheiate cu beneficiarii săi, iar răspunderea sa trebuie delimitată la efectele acestor contracte. Astfel, potrivit detaliilor oferite la art. 2 al contractelor ferme încheiate SC S.C.P. SRL și-a asumat numai obligația de a construi unitățile locative, iar nu de a realiza pentru reclamanți zonele de agrement. Iar aceste obligații au fost executate, așa cum rezultă din procesele-verbale de recepție a lucrărilor, în care nu s-a consemnat faptul că lucrările sunt incomplet realizate.

Înalta Curte reține că instanța de apel a apreciat că oferta publică a fost lansată de inițiatorul proiectului SC S.N. SRL și a fost preluată de SC S.C.P. SRL care a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului. Prin lansarea acestei oferte s-a creat o determinare majoră a reclamanților de a cumpăra în zonă terenurile pe care ansamblul rezidențial A. urma a fi edificat în condițiile prezentate în ofertă.

Pentru a răspunde motivului de recurs referitor la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății prin schimbarea înțelesului lămurit al acestuia, se impune a identifica, pe de o parte, actul juridic supus interpretării, iar, pe de altă parte, rezultatul dat prin interpretarea acestuia de instanța de judecată, pentru a stabili dacă raționamentul aplicat a fost de natură să aducă atingere voinței părților și efectului clar al convenției prefigurat de aceasta.

Or, examenul realizat de instanța de apel nu permite analiza motivului de recurs pe criteriile arătate. Aprecierea globală realizată în apel referitoare la faptul că SC S.C.P. SRL este continuatoarea obligațiilor generate prin PUD ale SC S.N. SRL fără identificarea actului care să refere o asemenea transmisiune sau a modalității în care o asemenea concluzie a fost dedusă, alături de împrejurarea că nu se poate stabili dacă, în apel, instanța a avut în vedere pentru angajarea răspunderii pârâtei numai contractele de construire sau și alte acte exterioare acestora, că nu a stabilit limitele obligației angajate de SC S.C.P. SRL potrivit autorizațiilor de construire, a anexelor contractelor specificate în acestea, nu permite instanței de recurs analiza modului în care actele juridice deduse judecății au fost analizate și interpretate.

Înalta Curte apreciază în contextul dat că, independent de împrejurarea că acțiunea a demarat cu pluralitate de reclamanți, instanțele de fond aveau datoria a identifica, în cadrul analizei răspunderii civile contractuale, relația contractuală particulară a fiecărui reclamant cu pârâta pentru a putea determina limitele răspunderii acesteia.

Din această perspectivă, critica din recurs este fondată deoarece, în lipsa unor determinări concrete, recurenta poate afirma că o apreciere generală asupra actelor juridice aduse de părți în cauză a avut ca rezultat o interpretare greșită a acestora.

Instanța de recurs arată suplimentar că motivarea deciziei din apel nu corespunde unei analize exhaustive a materialului probator administrat, de natură să stabilească situația de fapt reținută și considerată de această instanță la pronunțarea deciziei.

De aceea, pentru toate considerentele arătate în această decizie, recursul pârâtei SC S.C.P. SRL a fost admis cu consecința casării deciziei atacate.

5.2. Trecând la analiza recursului declarat de SC N.A. SRL, Înalta Curte reține că un prim motiv al acestuia vizează lipsa analizei motivului apelului declarat de această parte referitor la nelegala timbrare a cererii de constatare a nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2916/2011 la BNP L.M.L.

Această critică este fondată. Deși SC N.A. SRL a invocat acest motiv de apel, în examinarea acestuia instanța a omis să prezinte considerentele care au determinat respingerea sa ca nefondat.

Din acest punct de vedere, instanța de apel avea îndatorirea a lămuri caracterul taxabil al cererii potrivit dispozițiilor legale incidente, urmată de verificarea îndeplinirii obligației de a timbra a reclamanților.

De aceea, deși motivul de recurs a fost invocat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., lipsa considerentelor instanței de apel asupra acestei probleme echivalează cu o nemotivare și are efectul lipsei analizei apelului în aceste limite.

Al doilea motiv al recursului vizează greșita aplicare a legii cu argumentul că aceasta a constat în aprecierea greșită a efectului notării litigiului xx61/105/2011 în cartea funciară, notare care nu avea natura unei interdicții de înstrăinare, ci doar a uneia referitoare la publicitate.

Acest motiv de recus nu este fondat. Instanța de apel a dat o semnificație corectă efectului notării litigiului în cartea funciară și nu a apreciat că motivul de nulitate își trage greutatea din această împrejurare, ci s-a fondat pe cauza ilicită a contractului.

Cu toate acestea, în limita primului motiv al recursului, Înalta Curte a admis recursul declarat de SC N.A. SRL.

Astfel, în temeiul tuturor considerentelor arătate în această decizie, recursurile promovate au fost admise, iar decizia atacată casată cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor, potrivit art. 312 alin. (2)-(3) și (5) C. proc. civ., în rejudecare, urmând a fi avute în vedre și aspectele de drept dezlegate prin această hotârâre.