Counterclaim dismissed for lack of passive standing quashed and remanded; branch may only be defendant, parent's counterclaim inadmissible.

Acţiune în pretenţii formulată împotriva unei sucursale. Cerere reconvenţională formulată de societatea mamă. Consecinţe

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Părţile

Index alfabetic : acţiune în pretenţii

- cerere reconvenţională

- calitate procesuală activă

- sucursală

- societate mamă

C. proc. civ. din 1865, art. 41, art. 287 alin. (1) pct. 1

Legea nr. 31/1990, art. 43, art. 44

1. În condiţiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., o sucursală fără personalitate juridică poate să ia parte la judecată doar în calitate de pârâtă, dacă are organe proprii de conducere, aceasta fiind o normă juridică ce stabileşte o excepţie, fiind de strictă interpretare şi aplicare.

Prin urmare, aceasta nu poate formula o cerere reconvențională în calitate de reclamantă reconvențională, având în vedere că nu are personalitate juridică și nu poate avea decât calitatea de pârâtă în cauză, neputând sta în judecată în nume propriu, astfel că exerciţiul dreptului la acţiune împotriva reclamantei nu putea fi exercitat decât de către societatea mamă, pretenţiile deduse judecăţii din cuprinsul cererii reconvenționale rezultând din acelaşi raport juridic care a stat la baza pretenţiilor reclamantei din cererea principală, cu condiția ca societatea mamă să fi fost și ea chemată în judecată de către reclamantă, în cadrul procesual fixat în mod suveran de către aceasta.

2. Faptul că un terţ (n.r. - societatea mamă), fără să fie pârât în cererea principală, a formulat totuşi o cerere reconvențională poate fi cenzurat prin invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, iar nu pasive întrucât acesta nu poate avea legitimare procesuală activă în formularea în cauză a cererii reconvenționale, acesta neavând calitatea de pârât.

Astfel, în mod eronat instanta a admis apelul și a respins cererea reconvențională formulată de acesta ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă, aceasta în condiţiile în care apelul trebuia admis, dar pe considerentul res­pingerii cererii reconvenționale ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 341 din 4 februarie 2015

Prin sentinţa civilă nr. 1493 din 10.03.2011 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în sens material, invocată de reclamantă cu privire la cererea reconvenţională formulată de pârâtă.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC S. SA în contradictoriu cu pârâta SC J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA Romania - Sucursala Cluj şi, în consecinţă:

A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 123.048,88 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate, precum şi penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit conform art. 14.8 din contractul 4R16, începând cu data de 07.07.2009 şi până la plata integrală a sumei.

A fost admisă cererea reconvenţională.

A fost obligată reclamanta să-i restituie pârâtei suma de 50.957,79 lei.

S-a dispus compensarea celor două sume până la concurenţa celei mai mici, respectiv suma de 50.957,79 lei şi obligă pârâta să plătească restul sumei în cuantum de 72.091,09 lei.

A fost respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere începând cu data de 22 noiembrie 2008.

A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei, în cuantum de 4.578,38 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbre judiciare şi respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial şi cheltuieli de deplasare.

A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei, în cuantum de 5.615,6 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbre judiciare şi onorariu avocaţial.

S-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată până la concurenţa celei mai mici, respectiv 4.578,38 lei şi a fost obligată reclamanta să-i plătească pârâtei restul în cuantum de 1.037,22 lei.

În considerente s-a reţinut că prin contractul de execuţie de lucrări încheiat la data de 20.07.2006 părţile, în speţă reclamanta, şi-a asumat obligaţia executării lucrărilor de mutări şi protejări de cabluri de telecomunicaţii afectate de reabilitarea DN 6 Drobeta Turnu Severin - Lugoj în schimbul obligaţiei de plată a contravalorii lucrărilor de către pârâtă, valoarea acestora ridicându-se la suma de 318.083,19 euro, exclusiv TVA.

De asemenea, instanţa a reţinut că asupra modalităţii de plată părţile au convenit ca aceasta să se realizeze cu ordin de plată pe baza facturilor emise de executant, în temeiul situaţiilor de lucrări finale confirmate de constructor, consultant şi beneficiarul final C.N.A.D.N.R. SA şi proprietarul reţelelor. În acelaşi timp, executantul a declarat că acceptă, în ceea ce priveşte plăţile pe care urma să le efectueze pârâta, aceleaşi condiţii de plată ca şi cele din contractele dintre constructor şi C.N.A.D.N.R. SA.

Referitor la debitul pretins prin cererea de chemare în judecată, ca urmare a facturii emise în temeiul acestui contract, instanţa a luat act de recunoaşterea făcută în acest sens de către pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei şi a obligat-o pe aceasta pe baza recunoaşterii sale.

Sub aspectul penalităţilor de întârziere, tribunalul a reţinut modalitatea de plată convenită de către părţi şi descrisă mai sus şi a dispus obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în temeiul dispoziţiilor art. 1073 C. civ. şi art. 1088 C. civ., reţinând în ceea ce priveşte cuantumul acestora că se calculează în conformitate cu dispoziţiile art. 4.18 din contractul 4R16, iar sub aspectul termenului de la care încep să curgă a reţinut că părţile au convenit că scadenţa sumelor la care pârâta s-a obligat se împlineşte în maxim 10 zile de la data încasării sumelor de către constructor de la beneficiarul C.N.A.D.N.R. SA. Acesta din urmă a realizat plata către societatea pârâtă la data de 25 iunie 2009, astfel încât scadenţa şi, implicit, termenul de la care încep să curgă penalităţile este data de 7 iulie 2009, şi nu 22 noiembrie 2008 cum a solicitat reclamanta.

Referitor la cererea reconvenţională, instanţa a analizat cu prioritate excepţia prescripţiei, reţinând că prin cererea formulată pârâta a solicitat obligarea reclamantei la restituirea unei sume de bani care a fost achitată în plus, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 119.

În ceea ce priveşte excepţia, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 republicat, conform cărora prescripţia dreptului la acţiunea în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea. Dispoziţiile alineatului precedent se aplică prin asemănare şi în cazul îmbogățirii fără just temei.

Aşadar, prin raportarea dispoziţiilor legale conţinute în alin. (2) la cele din alin. (1) rezultă că termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care pârâta a cunoscut sau trebuia să cunoască faptul că a achitat în plus suma de bani pretinsă prin cererea reconvenţională, respectiv în iunie 2010, când a fost întocmită situaţia lucrărilor efectuate şi respectiv achitate, de unde rezultă că pârâta a achitat în plus faţă de valoarea efectivă a lucrărilor realizate suma de 50.957,78 lei.

Astfel, a rezultat din cele de mai sus că la data formulării cererii reconvenţionale termenul de prescripţie nu era împlinit.

Chiar şi în ipoteza susţinută de reclamant, respectiv că termenul de prescripţie ar fi început să curgă de la data la care pârâta a realizat ultima plată, respectiv 21 noiembrie 2007, deşi o asemenea ipoteză nu a putut fi reţinută, cererea reconvenţională depusă la Poşta Română în data de 20.11.2007 a fost formulată în interiorul termenului de prescripţie.

Pe fond, cererea reconvenţională a fost apreciată ca fiind întemeiată, diferenţa de plată pe care pârâta a achitat-o în plus reiese, aşa cum s-a arătat şi în cele ce preced, din înscrisul aflat la fila 119, din care, urmare a comparaţiei dintre lucrările efectiv efectuate şi sumele achitate de către societatea pârâtă astfel cum a rezultat şi din înscrisurile aflate la filele 109-115, reiese o diferenţă de 50.957,78 lei, pe care pârâta nu o datora, având în vedere în acest sens dispoziţiile art. 992 şi urm. C. civ.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept reţinute, reţinând în plus şi dispoziţiile art. 969 C. civ., tribunalul a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte cererea reconvenţională, a admis în parte cererea de chemare în judecată în sensul că a obligat pârâta la plata penalităţilor de întârziere doar de la data de 7 iulie 2009, calculate asupra debitului la care aceasta, de asemenea, a fost obligată în cuantum de 123.048,88 lei, a admis cererea reconvenţională, a obligat reclamanta să restituie pârâtei suma de 50.957,79 lei, în temeiul dispoziţiilor art. 1143 şi 1144 C. civ., a dispus compensarea celor două debite până la concurenţa sumei mai mici şi a obligat pârâta să plătească restul sumei în cuantum de 72.091,09 lei.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 şi 276 C. proc. civ., a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei în cuantum de 4.578,38 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbre judiciare proporţional cu admiterea acţiunii şi a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial şi cheltuieli de deplasare, având în vedere faptul că acestea nu au fost dovedite, luând aşadar în considerare dispoziţiile art. 1169 C. civ. De asemenea, a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei în cuantum de 5.615,6 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbre judiciare şi onorariu avocaţial şi a dispus compensarea cheltuielilor de judecată până la concurenţa celei mai mici, respectiv 4.578,38 lei şi a obligat reclamanta să-i plătească pârâtei restul în cuantum de 1.037,22 lei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta SC S. SA, declarat în contradictoriu cu J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursala Cluj SA.

Apelanta a arătat că înţelege să formuleze apel solicitând schimbarea în parte a sentinţei civile atacate astfel: cu privire la cererea principală, schimbarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial şi cheltuieli de deplasare, iar cu privire la cererea reconvenţională a solicitat schimbarea în parte a sentinţei în sensul respingerii cererii reconvenţionale.

Apelul a fost motivat cu privire la cererea reconvenţională arătându-se că apelanta nu datorează nimic intimatei J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursala Cluj SA, aspecte care rezultă din situaţia de fapt ce trebuia analizată de către instanţa de fond prin raportare la invitaţia de conciliere directă, precum şi la ansamblul probelor care demonstrează că şi în ipoteza în care ar fi încasat suma ce face obiectul litigiului de două ori nu putea fi obligată la restituirea acesteia întrucât obligaţia civilă perfectă de a restitui suma s-a transformat la împlinirea termenului de prescripţie într-o obligaţie imperfectă ce nu mai putea fi adusă la îndeplinire prin executare voluntară.

Intimata J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursala Cluj SA, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului ca nefondat în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, iar în ceea ce priveşte apelul declarat cu privire la cererea reconvenţională a solicitat respingerea ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursala Cluj SA.

Referitor la cheltuielile de judecată se evidenţiază că acestea nu au fost justificate decât în măsura în care au fost dovedite, astfel că soluţia apare ca fiind corectă.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursala Cluj SA, în raport de motivele de apel, a fost justificată prin invocarea prevederilor art. 287 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în relaţie cu care trebuie înţeles că s-a formulat apel doar în contradictoriu cu pârâta din cererea principală.

Pentru ipoteza în care apelul declarat ar fi fost precizat ca fiind formulat şi în contradictoriu cu J.V.C.G.C. SPA - T.SC. SPA România, având în vedere prevederile art. 284 C. proc. civ., înţelege să invoce excepţia tardivităţii.

Apărările în ceea ce priveşte cererea reconvenţională s-au limitat la cele referitoare la excepţia dreptul la acţiune în sens material, iar apărările de fond au vizat interpretarea probatoriului administrat din perspectiva sa.

Prin decizia civilă nr. 219 din 7.11.2011 a Curţii de Apel Cluj a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de J.V.C.G.C. - SPA T.S. SPA România - Sucursala Cluj SA şi, în consecinţă, a fost respins apelul în contradictoriu cu intimata în ceea ce priveşte cererea reconvenţională, fiind respins şi apelul declarat de apelanta SC S. SA împotriva sentinţei civile nr. 1493 din 10.03.2011, pronunţată în dosarul nr. xx71/1285/2010 al Tribunalului Comercial Cluj.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC S. SA, soluţionat prin decizia nr. 4337 din 06.11.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul admiterii recursului declarat de recurenta-reclamantă, casării deciziei recurate şi trimiterii cauzei la aceeaşi instanţă, pentru judecarea apelului pe fond.

În rejudecare, analizând apelul formulat în cauză, precum şi poziţia procesuală exprimată prin întâmpinare de către pârâtă, instanța de apel a analizat cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta-intimată J.V.C.G.C. - SPA T.S. SPA Romania - Sucursala Cluj SA în cuprinsul întâmpinării depuse în apel.

S-a reţinut că, astfel cum reiese din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanţa de fond, reclamanta şi-a manifestat în mod expres voinţa în sensul chemării în judecată a pârâtei J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA Romania - Sucursala Cluj SA.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta a înţeles să stabilească cadrul procesual sub aspectul părţilor în această manieră în prezentul litigiu, în considerarea împrejurării că, în convenţia de executări lucrări nr. 18/20.07.2006, parte contractantă a fost pârâta J.V.C.G.C. - SPA T.S. SPA Romania - Sucursala Cluj SA, cu care, de altfel, reclamanta a înţeles să demareze şi procedura prealabilă a concilierii directe.

La data de 22.11.2010, pârâta menţionată a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în care a arătat apărările sale cu privire la chemarea sa în judecată, fără ca, în cuprinsul acestui act procedural, să menţioneze că înţelege să atragă în proces o altă persoană decât reclamanta SC S. SA.

La aceeaşi dată, la dosarul cauzei a fost înregistrată o cerere reconvenţională formulată de J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA Romania (cu sediul în Italia) împotriva reclamantei.

Astfel cum reiese din cuprinsul încheierilor de şedinţă, în tot cursul judecăţii în fond a cauzei, nici reclamanta şi nici pârâta chemată în judecată de aceasta nu au înţeles să îşi manifeste poziţia procesuală în sensul chemării în judecată a unei alte persoane.

Pentru aceste motive, instanța de apel a constatat că, în cauză, se impune admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâtă şi, pe cale de consecinţă, admiterea apelului sub acest aspect şi respingerea cererii reconvenţionale formulată de J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA Romania, sub toate aspectele soluţionate de către instanţa de fond cu privire la această cerere, inclusiv cele vizând obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată aferente acestei cereri reconvenţionale, în cuantum de 5.615,6 lei.

În ceea ce priveşte apelul formulat de SC S. SA cu privire la cheltuielile de judecată acordate acesteia pentru judecata în fond, instanța de apel a constatat că aceasta a înţeles să formuleze în cuprinsul cererii de chemare în judecată un petit distinct privitor la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, onorariu avocaţial şi cheltuielile de deplasare.

Instanța de apel a constatat că reclamanta a achitat, în vederea legalei timbrări a cererii de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la suma de 123.048,88 lei, taxă judiciară de timbru de 4.071,96 lei şi a ataşat timbru judiciar de 5 lei, astfel cum i s-a pus în vedere de către instanţă, iar pentru penalităţile de întârziere solicitate a achitat cu titlu de taxă judiciară de timbru suma de 1.577,64 lei şi a ataşat timbru judiciar de 5 lei.

Totodată, s-a constatat că la dosarul cauzei nu au mai fost depuse de către reclamantă, până la închiderea dezbaterilor în fond, alte înscrisuri doveditoare ale cheltuielilor alegate a fi fost efectuate reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de deplasare.

Ori, în raport de prevederile art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească, instanţa a constatat că în mod corect a apreciat judecătorul fondului că cheltuielile solicitate constând în onorariu avocaţial şi în cheltuieli de deplasare sunt nedovedite, motiv pentru care a respins solicitarea reclamantei sub acest aspect ca neîntemeiată.

Împrejurarea că apelanta a înţeles să probeze pretenţiile sale sub acest aspect abia cu ocazia formulării apelului în cauză nu reprezintă un motiv de natură a constata că sentinţa civilă nr. 1493/10.03.2011 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj este nelegală sau netemeinică sub acest aspect, atâta timp cât instanţa de fond nu a dispus, la data analizei cauzei în etapa deliberării, de înscrisurile probatorii de care se prevalează apelanta în prezenta cale de atac, cu atât mai mult cu cât reclamanta-apelantă are şi posibilitatea de a proceda, potrivit dispoziţiilor legale, la recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate într-un demers judiciar şi pe cale separată într-un litigiu distinct.

Ca atare, instanța de apel a constatat că, sub aspectul criticilor vizând neacordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul avocaţial şi cheltuielile de deplasare, apelul este neîntemeiat.

Pentru aceste motive, curtea, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a admis în parte apelul declarat de reclamanta SC S. SA împotriva sentinţei civile nr. 1493/10.03.2011 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj şi, în consecinţă, a respins cererea reconvenţională formulată de J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA Romania ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA Romania - Sucursala Cluj SA şi a respins apelul în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată acordate prin sentinţa nr. 1493/10.03.2011 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj.

Referitor la cererea intimatelor de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 2000 lei, s-a constatat că, în raport de împrejurarea că apelul a fost găsit ca fiind întemeiat în parte, în ceea ce priveşte cererea reconvenţională formulată în cauză, apelanta nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 274 C. proc. civ. de a fi o parte căzută în pretenţii, astfel că, nefiind îndeplinite condiţiile legale, a respins această cerere a intimatelor ca nefondată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC S. SA Bucureşti şi pârâtele J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursala Cluj SA şi J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România.

Recurenta SC S. SA a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, având în vedere criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi, pe cale de consecinţă, admiterea apelului şi obligarea pârâtei la plata sumei de 123.048 lei şi la plata cheltuielilor de judecată. Reclamanta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel în mod greşit a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în loc de excepţia lipsei calităţii procesuale active, însă, independent de această greşeală, nu mai opera compensarea dispusă de instanţa de fond.

Recurentele-pârâte au solicitat admiterea recursului lor, astfel cum a fost formulat, având în vedere criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În principal, au solicitat casarea deciziei atacate, iar în subsidiar modificarea acesteia, în sensul respingerii apelului declarat de intimată în ceea ce priveşte soluţia referitoare la cererea reconvenţională. Pârâtele au susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 41 C. proc. civ. şi art. 43 şi art. 44 din Legea societăţilor comerciale, apreciind că doar societatea mamă avea calitate procesuală activă în formularea cererii reconvenţionale raportat la faptul că pârâtă în faţa instanţei de fond a fost sucursala care nu are personalitate juridică. Au precizat că solicită cheltuieli de judecată.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate de către recurente și răspunzând printr-un considerent comun, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile pentru următoarele argumente:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost invocat de către toate recurentele și el se referă la ipoteza „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau apli­carea greşită a legii”.

În speță, instanţa de apel, în rejudecare, a stabilit prin dispozitiv: „Admite în parte apelul declarat de reclamanta SC S. SA în contradictoriu cu pârâta J.V.C.G.C. SPA- T.S. SPA România - Sucursala Cluj SA împotriva sentinţei civile nr. 1493/10.03.2013 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj şi, în consecinţă:

„Respinge cererea reconvențională formulată de J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursa­la Cluj SA”.

În legătură cu acest aspect, respectiv admiterea apelului ca urmare a admi­terii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursa­la Cluj SA, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, după pronunţarea hotărârii de fond, SC S. SA a înțeles să exercite calea de atac a apelului, apel prin care a solicitat: „schimbarea în parte a hotărârii atacate, astfel:

- cu privire la cererea principală, se solicită admiterea apelului formulat, schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial şi cheltuieli de deplasare

- cu privire la cererea reconvențională, se solicită admiterea apelului formulat, schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii reconvenționale”.

Prin întâmpinarea formulată de către pârâta-intimată, aceasta a înțeles să solicite respingerea apelului declarat de către SC S. SA ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România.

Pârâta - intimată, J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România Sucursala Cluj SA, şi-a susţinut astfel excepţia: „cererea reconvențională a fost formulată de către societatea mamă – J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA Româ­nia, or față de această parte din proces nu s-a formulat apel”.

Pe acest considerent, Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 219/2011, a decis:

„Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România Sucursa­la Cluj SA şi, în consecinţă, respinge apelul în contradictoriu cu intimata în ceea ce priveşte cererea reconvențională”.

SC S. SA a înţeles să atace această decizie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învederând prin recurs că: „SC S. SA a indicat corect drept intimat doar pe J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România Sucursala Cluj, având în vedere că cererea principală, introdusă şi judecată de către Tribunalul Co­mercial Cluj, a fost îndreptată împotriva unicului pârât J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România Sucursala Cluj, cu care a înțeles să se judece”.

Prin apelul promovat, calitatea părților nu a fost schimbată, așa cum în mod eronat susţine instanţa de apel în motivarea soluţiei sale. Admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către intimată, în condiţiile în care J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România nu a figurat ca parte în cererea de chemare în judecată reprezintă o încălcare a principului „tantum devolutum quantum iudicatum”, principiu pe care însăși instanţa de apel îl enunţă, dar îl aplică eronat în prezenta speţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 4337 din 6.11.2012, a dispus: „Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC S. SA Bucureşti împotriva de­ciziei civile nr. 219/2011 din 07.11.2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe, pentru judecarea apelului pe fond.”

În considerarea soluţiei pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, SC S. SA a înțeles în rejudecarea apelului să depună la Curtea de Apel Cluj o „Precizare la apel” prin care a înțeles să invoce admiterea apelului, respingerea cererii reconvenționale ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România întrucât aceasta a formulat la instanţa de fond o cerere reconvențională, deşi nu avea legitimare procesuală activă.

În rejudecare, Curtea de Apel Cluj a reţinut în considerente: „Or, în raport de împrejurarea că niciuna dintre părţile litigante iniţiale nu au înțeles să îşi manifeste voinţa procesuală în sensul atragerii în litigiu a terţei societăţi J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România (cu sediul în Italia), iar aceasta nu a înțeles să intervină în litigiu în calitate de intervenient principal sau accesoriu, manifestându-se ca pârâta, deşi nu dobândise această calitate prin voinţa reclamantei, se constată că formularea în cauză de către aceasta a unei cereri reconvenționale, posibilitate recunoscută doar unei persoane care a dobândit în mod legal calitatea de pârât, nu este de natură să confere acestei persoane juridice legitimare procesuală în cauză.

Împrejurarea că pretenţiile formulate de J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România (cu sediul în Italia) în cuprinsul cere­rii reconvenționale pot avea legătură cu obiectul litigiului dedus judecăţii de către recla­mantă nu este de natură să îi confere acesteia calitate procesuală pasivă în raportul proce­sual stabilit între reclamanta SC S. SA şi pârâta J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursala Cluj SA, aceasta având obligaţia de a sesiza instanţa de judecată cu privire la pretenţiile sale cu res­pectarea dispoziţiilor legale privitoare la dobândirea de calitate procesuală”.

Aşadar, deşi Curtea de Apel Cluj motivează corect decizia în fapt, în drept face o greșită aplicare a legii.

Faptul că terţul din speţă (J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România cu sediul în Italia) fără să fie pârât în cererea principală a formulat totuşi o cerere reconvențională poate fi cenzurat prin invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, (invocată de SC S. SA în apel), iar nu pasive întrucât J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România nefiind pârât nu poate avea legitimare procesuală activă în formularea în speţă a cererii reconvenționale.

Din cele prezentate, rezultă că în mod eronat Curtea de Apel Cluj a admis apelul și a respins cererea reconvențională formulată de J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursa­la Cluj SA, aceasta în condiţiile în care apelul trebuia admis, dar pe considerentul res­pingerii cererii reconvenționale ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România invocate de către SC S. SA prin „Precizarea la apel”.

De asemenea, deşi Curtea de Apel Cluj a înțeles să admită în parte apelul, în sensul respingerii cererii reconvenționale, aceasta a omis să se pronunţe cu privire la consecinţele ce decurg din această soluţie, pe fondul pricinii, dar și cu privire la cheltuielile de judecată.

Soluţia instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. vechi coroborat cu art. 287 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. vechi şi art. 43, art. 44 din Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, pentru că nu orice pârât are vocație de a formula cerere reconvențională, ci numai acel pârât care are capacitate de folosință și de exercițiu pentru drepturile procesuale civile.

Deși instanţa de apel nu s-a aflat într-o eroare cu privire la legitimarea procesuală a reclamantei reconvenționale în faţa instanţei de fond, sens în care reține că aceasta nu putea formula o astfel de cerere în lipsa calităţii sale de pârâtă și se poate observa că, în fața instanţei de fond, a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România Sucursala Cluj SA, care este o sucursală a societăţii mamă J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România (cu sediul în Italia), greșește atunci când respinge cererea reconvențională formulată de J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursa­la Cluj SA, aceasta în condiţiile în care apelul trebuia admis, în considerarea res­pingerii cererii reconvenționale ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România.

În condiţiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., o sucursală fără personalitate juridică poate să ia parte la judecată doar în calitate de pârâtă, dacă are organe proprii de conducere, aceasta fiind o normă juridică ce stabileşte o excepţie, fiind de strictă interpretare şi aplicare. Astfel, cererea reconvențională nu putea fi formulată de către recurenta J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România Sucursala Cluj SA în calitate de reclamantă reconvențională, având în vedere că nu are personalitate juridică și nu poate avea decât calitatea de pârâtă în cauză, neputând sta în judecată în nume propriu, astfel că exerciţiul dreptului la acţiune împotriva intimatei reclamante SC S. SA nu putea fi exercitat decât de către societatea mamă J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România cu sediul în Italia, pretenţiile deduse judecăţii din cuprinsul cererii reconvenționale rezultând din acelaşi raport juridic care a stat la baza pretenţiilor intimatei reclamante din cererea principală, cu condiția ca societatea mamă să fi fost și ea chemată în judecată de către reclamantă, în cadrul procesual fixat în mod suveran de către aceasta.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, modificată şi republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale. Capacitatea procesuală de folosinţă, constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual, aparţine doar persoanelor juridice, deci celor ce au personalitate juridică, doar acestea putând să fie parte în judecată, în condiţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

În plus, dispoziţiile art.44 din Legea societăţilor comerciale conferă societăţilor comerciale străine dreptul să înfiinţeze în România, cu respectarea legii române, filiale, precum şi sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte sedii secundare, dacă acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic, iar sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona.

Raportat la art. 312 C. proc. civ., art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., art. 41 C. proc. civ., art. 43, art. 44 din Legea societăţilor comerciale s-au admis recursurile declarate de reclamanta SC S. SA Bucureşti şi de pârâtele J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România - Sucursala Cluj SA şi J.V.C.G.C. SPA - T.S. SPA România împotriva deciziei civile nr. 1/2014 din 13 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.