Scope of cassation review: factual reassessment and evidence sufficiency in outrage against public authority convictions

Asupra cererii de recurs în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 243 din data de 03 februarie 2015 pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. 11587/318/2014*, în baza art. 257 alin. (1) şi alin. (4) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.V., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, iar în baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 11 august 2014 la data de 08 octombrie 2014 şi s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar.

S-a admis acţiunea civilă formulată de persoana vătămată G.C. şi a fost obligat inculpatul C.V. la echivalentul în lei a 5.000 euro, daune morale către partea civilă G.C.; a fost obligat inculpatul la 1.400 lei cheltuieli judiciare statului, din care, suma de 400 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu la urmărirea penală.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu nr. 4055/P/2014 din 21 august 2014, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen., constând în fapt în aceea că la data de 10 august 2014, în jurul orelor 15.30, un echipaj de poliţie format din doi agenţi de poliţie, respectiv persoana vătămată G.C. şi martorul A.C.S.C., se aflau pe raza com. Bâlteni în exercitarea atribuţiilor deserviciu, acţionând cu aparatul video montat pe autoturismul înmatriculată sub nr. M.A.I.

Întrucât conducătorul autoturismului a făcut o depăşire neregulamentară şi nu a oprit la semnalul agentului de poliţie G.C., continuându-şi deplasarea, cei doi agenţi de poliţie au pornit în urmărirea autoturismului menţionat. Din verificările efectuate s-a constatat că autoturismul era condus de inculpatul C.V., care a părăsit drumul principal virând dreapta spre satul Peşteana Jiu, fiind nevoit să oprească la trecerea cu calea ferată din halta Peşteana, deoarece barierele erau coborâte, întrucât urma să vină trenul care circula pe ruta Târgu Jiu - Craiova.

În autoturismul condus de inculpat se aflau doi minori şi soţia acestuia, care, la solicitarea inculpatului, au coborât, au ridicat prima barieră şi, în timp ce inculpatul se afla la volanul autoturismului, oprit între cele două bariere de la trecerea la nivel cu calea ferată, persoana vătămată G.C. a coborât din maşina poliţiei, care fusese oprită înaintea primei bariere şi a efectuat semnal regulamentar de oprire, solicitându-i şoferului să oprească.

Inculpatul a refuzat, continuându-şi deplasarea în trombă, forţând a doua barieră care fusese ridicată de soţia sa şi a acostat-o pe persoana vătămată, care a fost trântită la pământ, suferind leziuni descrise în raportul de constatare medico legală din 10 august 2014 emis de S.M.L. Gorj.

Autoturismul condus de inculpatul C.V. a fost descoperit ulterior pe un drum de carieră, întrucât avea pană la una din roţi, iar inculpatul a fost identificat pe raza satului Olari.

Faţă de cele expuse mai sus, instanţa de fond a constatat că; în drept, fapta săvârşită de inculpat în condiţiile mai sus descrise, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen., pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 74 C. pen., potrivit cărora stabilirea duratei şi a cuantumului pedepsei se face în raport de gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, evaluate după criteriile prevăzute la lit. a)-g) din această normă legală, raportate în prezenta cauză, reţinându-se aşadar gradul ridicat de pericol social al faptei şi atitudinea nesinceră manifestată pe parcursul procesului penal, în vederea satisfacerii scopului pedepsei. Astfel, s-a avut în vedere că infracţiunea a avut loc între cele două bariere de la trecerea de nivel cu calea ferată (în aşteptarea sosirii trenului), iar plecarea în trombă a inculpatului cu autoturismul pe care-l conducea, în timp ce persoana vătămată a fost acroşată, a creat o stare de pericol social sporit, concretizat în valorile sociale puse în pericol şi care ar fi putut vătăma viaţa persoanei, sănătatea, integritatea acesteia, precum siguranţa traficului feroviar şi rutier, împrejurări care au impus adoptarea unei conduite de respect faţă de autorităţile de stat şi a funcţionarilor care exercită o activitate în cadrul acestora, pe de o parte, iar pe de altă parte, de respectare a relaţiilor sociale referitoare la viaţa şi integritatea corporală sau sănătatea funcţionarului public. Totodată, s-a avut în vedere faptul că inculpatul a comis fapta cu scopul de a se sustrage de la controlul efectuat de agenţii de poliţie şi că, după săvârşirea infracţiunii şi pe parcursul procesului penal, acesta a avut o atitudine nesinceră, nerecunoscând fapta pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

Deopotrivă, la individualizarea pedepsei s-a ţinut seama de principiul proporţionalităţii pedepsei cu natura şi gradul de pericol al faptei comise, avându-se în vedere drepturile şi libertăţile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracţiunii şi gradul de participare al infractorului la activităţi infracţionale.

Împrejurările de fapt prezente au creat convingerea instanţei de fond asupra faptului că inculpatul nu a conştientizat pe deplin gravitatea faptei comise, cu toate că este o persoană la vârsta deplinei maturităţi, căsătorită, cu doi copii minori (care au asistat la activitatea sa infracţională), astfel că prin aplicarea unei pedepse în cuantum de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, i se va oferi posibilitatea să conştientizeze fapta comisă şi urmările acesteia, iar pe viitor să adopte o atitudine de respectare întocmai a normelor juridice de convieţuire socială.

Instanţa de fond a făcut în speţă aplicaţia dispoziţiilor art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. privind pedeapsa complementară, precum şi a art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. referitoare la pedeapsa accesorie.

Referitor la latura civilă a cauzei, s-a constatat în esenţă de instanţa de fond că prestigiul autorităţii a fost restabilit prin pedepsirea inculpatului, care a încălcat norma de drept, însă infracţiunea fiind comisă în cazurile prevăzute de art. 257 alin. (1) şi (40 C. pen., când funcţionarul public a suferit o vătămare corporală, situaţie îh care fapta dobândeşte un dublu caracter de infracţiune contra autorităţii, cu consecinţă asupra persoanei, aceasta este îndreptăţită, potrivit art. 1357 C. civ., la repararea prejudiciului moral. La evaluarea daunelor morale, s-a avut în vedere importanţa socială a valorii lezate prin săvârşirea infracţiunii de ultraj, inclusiv personalitatea victimei, cu referire la statutul său social, gravitatea şi intensitatea durerilor fizice şi psihice provocate de agresor, astfel încât cuantumul acestora să exprime cerinţele de dreptate şi echitate.

În raport de aceste considerente şi constatând îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale, consecinţa este ca prejudiciul moral cauzat părţii civile să fie reparat de către inculpat, reparaţie care se realizează însă printr-o despăgubire patrimonială, bănească, al cărei cuantum s-a apreciat de către instanţa de fond în raport de consecinţele produse, de atingerea adusă integrităţii fizice precum şi onoarei şi demnităţii părţii civile. Prin urmare, sumă de 5.000 euro s-a apreciat ca fiind adecvată pentru repararea prejudiciului moral suferit de partea civilă şi pentru protejarea valorilor morale vătămate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.V., în cadrul dezbaterilor, personal şi prin apărătorul ales, solicitând desfiinţarea sentinţei de fond şi, în rejudecare, în principal, să se dispună achitarea sa în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., învederând că instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că ar fi exercitat acte de violenţă împotriva persoanei vătămate în momentul în care aceasta a refuzat să se oprească la semnele agentului de circulaţie, arătând că la dosarul cauzei există doar probe testimoniale şi un proces verbal de cercetare la faţa locului. De asemenea, inculpatul a precizat că, din examinările autovehiculului, pe caroseria acestuia nu au fost identificate urme de lovire a agentului de circulaţie, iar instanţa de fond a înlăturat declaraţiile soţiei şi a celor doi copii ai săi, însă a ţinut cont de declaraţia martorului N., care a arătat că partea vătămată se afla în faţa maşinii inculpatului. S-a apreciat astfel că acest lucru ar fi fost imposibil din moment ce alerga după maşina sa. Referitor la plecarea în trombă, s-a arătat că maşina era un microbuz şi nu putea porni printr-un astfel de mod. A mai precizat inculpatul că leziunile suferite de către agentul de circulaţie au fost cauzate prin cădere, având nevoie de 6 zile de îngrijiri medicale, nefîind în fapt lovit de către autovehiculul condus de el, iar referitor la bariere, a menţionat că Regionala C.F. a comunicat că acestea nu puteau fi ridicate manual, iar între bariere există o distanţă de circa 30-40 m, astfel că soţia sa nu ar fi avut timp să ridice a doua barieră, nefîind dovedită intenţia sa de a-l lovi pe poliţist şi nici nu se i se poate reţine vinovăţia, întrucât, din declaraţiile martorilor a rezultat faptul că poliţistul a căzut pe pietrele care se aflau în jurul barierei, în timp ce alerga după maşină, astfel că nu există legătură de cauzalitate între părăsirea locului şi căderea poliţistului.

În subsidiar, inculpatul a solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere, raportat la faptul că are doi copii în întreţinere şi nu este cunoscut cu antecedente penale.

Prin Decizia penală nr. 841 din 10 iunie 2015 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de inculpatul C.V. împotriva sentinţei penale nr. 243 din data de 03 februarie 2015, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. 11587/318/2014* ca nefondat, obligând apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului.

Instanţa de apel a apreciat apelul declarat de inculpat ca fiind nefondat. Astfel, a reţinut că prima instanţă a arătat în considerentele hotărârii probele ce au fost administrate în cursul cercetării judecătoreşti şi motivul pentru care a reţinut depoziţiile martorilor I.M., A.C.S.C., N.V. şi P.M.L., ca fiind expresia realităţii şi, de asemenea, că a înlăturat declaraţiile martorilor C.M.E., soţia inculpatului, P.C. şi U.M., întrucât nu se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză, apreciindu-le ca fiind subiective prin prisma relaţiilor martorilor Poenaru şi Ungureanu cu soţia inculpatului, care i-a contactat şi le-a povestit ce s-a întâmplat.

De altfel, audiat în apel, inculpatul a prezentat o altă stare de fapt decât cea expusă de soţia sa. Astfel, a susţinut că în ziua de 10 august 2014, conducând autoturismul, avea ca destinaţie Halta Peşteana, de unde cei doi copii ai săi urmau să călătorească cu trenul la un ştrand din Murgeşti, nu a observat ca un echipaj de poliţie să fi plecat în urmărirea lui. Ajunşi la Halta Peşteana, copii au coborât din autovehicul oprit în faţa barierelor şi, în timp ce soţia sa căuta în poşetă pentru a le da bani de buzunar, un lucrător de poliţie i-a pus pistolul la tâmplă, somându-l să stea, că altfel îl împuşcă.

în consecinţă, inculpatul a pus autovehiculul în mişcare, portierele din dreapta fiind deschise. Observându-l pe lucrătorul de poliţie, soţia şi copii inculpatului au fugit. Ajuns pe calea ferată, inculpatul a oprit din nou autoturismul şi din nou lucrătorul de poliţie l-a ameninţat cu pistolul. Inculpatul nu a acroşat-o pe persoana vătămată, însă a aflat ulterior de la soţie că aceasta s-a împiedicat între bariere şi a căzut pe calea ferată, lovindu-se la deget cu tocul pistolului. La 11 august 2014, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Târgu-Jiu investit cu soluţionarea propunerii de arestare, inculpatul a prezentat pentru prima dată această stare de fapt, însă nu a mai susţinut că a fost somat de două ori să stea, sub ameninţarea pistolului, precizând în plus că a văzut un echipaj de poliţie imediat după ce efectuase o manevră regulamentară de depăşire a unui alt autovehicul şi nu i s-a făcut semn de oprire de către respectivul echipaj de poliţie.

în declaraţiile date la 10 şi 11 august 2014, în calitate de suspect, ultima declaraţie dată în prezenţa apărătorului ales, inculpatul a arătat că echipajul de poliţie a făcut semn de oprire, însă, întrucât tocmai depăşise un camion, nu a ştiut cărui conducător i se adresa lucrătorul de poliţie şi, în consecinţă, şi-a continuat drumul. De asemenea, a mai arătat în aceste două declaraţii că barierele la trecerea de cale ferată erau coborâte, dar nu suficient încât să îl împiedice să treacă pe sub ele, ceea ce a făcut în momentul în care un poliţist a apărut lângă maşină şi l-a somat să stea.

Motivul pentru care inculpatul ar fi condus autoturismul până la Halta Peşteana diferă uşor în cele două declaraţii. Astfel în prima a declarat că le-a cerut copiilor şi soţiei să se deplaseze cu trenul la Turceni şi să rămână la ştrand, ca urmare a faptului că avea o defecţiune la autoturism pe care intenţiona să o remedieze, în timp ce în a doua declaraţie, dorinţa copiilor de a se duce la ştrand este motivul pentru care îi transportă la haltă.

În declaraţia dată de martora C.E.M., la data de 11 august 2014, în prezenţa apărătorului ales atât pentru martoră cât şi pentru soţul său, aceasta a susţinut că, după ce soţul său efectuase o manevră regulamentară de depăşire, a observat un lucrător de poliţie făcând semn de oprire, dar, deoarece trecuseră deja de acesta, a considerat că semnul îi este aresta conducătorului autoturismului din spate. Martora a mai susţinut că nu a observat ca maşina poliţiei să pornească în urmărirea autoturismului în care se aflau. Familia inculpatului mergea spre locuinţa din Olari şi aveau mai multe variante de a ajunge la destinaţie, fie pe drumul naţional, fie pe drumul comunal din Peşteana. Au ales această din ultimă variantă deoarece hotărâseră să rămână la un picnic pe marginea râului Jiu. Când au ajuns la Halta Peşteana au constatat că barierele sun lăsate şi, aşteptând, martora a deschis uşa pentru pătrunde aer curat în autoturism. A observat în spatele lor o maşină de poliţie, însă nu poate preciza dacă avea semnalele acustice sau pe cele luminoase în funcţiune. Imediat a văzut cum un agent de poliţie a îndreptat pistolul către soţul său, prin geam, ameninţând că trage. De frică, în acel moment martora şi copii au coborât din maşina oprită în faţa barierelor şi au fugit, oprindu-se, la somarea poliţistului, în zona celei de-a doua bariere. Din acest loc (unde ajunse, potrivit susţinerilor sale pe jos, în fugă n.i.), martora a observat cum soţul său a forţat prima barieră şi a trecut, fără a-l lovi pe poliţistul aflat în partea stângă a autoturismului. Agentului de poliţie i-au alunecat picioarele pe pietriş şi a căzut într-o parte. Inculpatul a trecut şi de cea de-a doua barieră, fără ca martora să o ridice şi şi-a continuat drumul, iar martora şi copii au rămas la Halta Peşteana.

S-a reţinut că depoziţia martorei din cursul cercetării judecătoreşti prezintă aceeaşi stare de fapt pe care a susţinut-o şi inculpatul în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi şi apoi a instanţei, susţinând, printre altele, că lucrătorul de poliţie nu a făcut semn de oprire, ci a gesticulat iar soţii s-au îndreptat către Halta Peşteana pentru a-şi duce copii care doreau să ia trenul spre ştrand. Martora a mai precizat în această declaraţie că barierele de cale ferată nu erau coborâte.

Faţă de contradicţiile existente în declaraţiile inculpatului şi soţiei sale şi faţă de inconsistenţa susţinerilor acestora, în mod corect prima instanţă a reţinut că declaraţia părţii civile G.C. se coroborează cu depoziţiile martorilor I.M., A.C.S.C., N.V. şi P.M.L., dar şi cu restul probelor administrate la urmărirea penală, printre care planşele foto privind contravenţia comisă de inculpat pe raza com. Bâlteni şi cele prin care se constată urme de frecare şi depunere de vopsea albă şi roşie pe portbagajul montat pe plafonul autoturismului condus de inculpat, reţinând starea de fapt expusă mai sus şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de ultraj.

Ca nefondat a apreciat şi motivul subsidiar de apel invocat de inculpat. Prima instanţă a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicabile inculpatului şi a expus argumentele pentru care a ales ca pedeapsa să fie executată în regim de detenţie, argumente pe care instanţa de apel şi le-a însuşit.

Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la data de 12 august 2015, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen. a declarat recurs în casaţie inculpatul C.V., invocând cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând că instanţele au dispus condamnarea sa pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin Încheierea nr. 347/RC din 19 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 11587/318/2014* al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul C.V. împotriva Deciziei penale nr. 841 din 10 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, dispunând trimiterea cauzei în vederea judecării acestuia.

Admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie a fost generată, exclusiv de Decizia nr. 591 din 1 octombrie 2015 pronunţată de Curtea Constituţională prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., constatându-se că sintagma „dacă cererea este vădit nefondată" din cuprinsul acestora este neconstituţională.

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpatul C.V., se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se, astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza, potrivit cu care, în această cale de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel un mijloc de reparare a ilegalităţilor, şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabilire a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parţială/ nesatisfăcătoare. în această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale- încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de lege)- invocat în cauza dedusă judecăţii- Înalta Curte reţine că aceasta vizează ipoteza faptelor de natură disciplinară, civilă, contravenţională sau când faptele au fost dezincriminate. De asemenea, intră sub incidenţa acestui caz de casare ipoteza în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă căreia îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.

Acest impediment la punerea sau exercitarea acţiunii penale, deşi nu mai este reglementat expres în legea procesual penală, este cuprins în dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, întrucât fapta săvârşită, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive circumscrise normei de incriminare, nu este prevăzută de legea penală.

Raportând datele speţei - inculpatul fiind trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) şi (4) C. pen., constând în aceea că în data de 10 august 2014, fiind identificat în trafic a refuzat solicitarea părţii vătămate G.C., a acostat-o, după care a trântit-o la pământ, cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 5-6 zile îngrijiri medicale - la condiţiile cerute de lege, se constată că motivele invocate de inculpat nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Astfel, inculpatul C.V. se referă la starea de fapt contradictorie reţinută de prima instanţă, înlăturarea nejustifîcată a unor probe şi fundamentarea hotărârii de condamnare pe depoziţiile a trei martori, greşita încadrare juridică a faptelor, în opinia apărării, prin raportare la probele administrate, fapta s-ar circumscrie dispoziţiilor art. 196 C. pen., dar, în raport de zilele de îngrijiri medicale, ea nu constituie infracţiune.

Prin urmare, ceea ce s-a urmărit prin recursul în casaţie formulat, este remedierea unei greşite aprecieri a faptelor, respectiv a unei greşite interpretări a probelor administrate şi nu îndreptarea unei erori de drept.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) C. pen., se va respinge ca nefondat recursul în casaţie formulată de inculpatul C.V. împotriva Deciziei penale nr. 841 din 10 iunie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 11587/318/2014*.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul C.V. împotriva Deciziei penale nr. 841 din 10 iunie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 11587/318/2014*.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 264 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2015.