Trafficking convictions upheld; appeal limited to legal errors, all challenges rejected

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 61 din 15 aprilie 2013, Tribunalului Călăraşi a respins cererea de achitare conform art. 10 lit. c) C. proc. pen. şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., formulată de inculpatul D.S., prin apărătorul său.

A respins cererea de achitare conform art. 10 lit. c) C. proc. pen. şi art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunile prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, formulată de inculpatul V.C., prin apărătorul său.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul D.S., la 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe acelaşi inculpat la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. s-a dispus ca inculpatul D.S. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul V.C. (fost H.), la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1) Legea nr. 678/2001 a condamnat pe acelaşi inculpat la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe acelaşi inculpat la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a dispus ca inculpatul V.C., să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepselor rezultante, pentru fiecare.

A menţinut starea de arest a inculpatului V.C. şi conform art. 88 C. pen., şi a dedus prevenţia acestuia, de la 28 aprilie 2012, la zi.

A luat act că părţile vătămate V.G.N., B.A.M., V.G.P. şi A.C.F. nu s-au constituit părţi civile în cauză, în această fază procesuală, acestea constituindu-se părţi civile în Dosarul nr. 4168/116/2011 al Tribunalului Călăraşi.

A admis în parte cererile de despăgubiri civile formulate de părţile civile B.A.M. şi A.C.F. în cauzele disjunse din prezenta şi, în baza art. 14 C. proc. pen., a obligat pe inculpaţii D.F. (condamnată pentru comiterea aceloraşi fapte şi în baza aceluiaşi act de trimitere în judecată - rechizitoriul Parchetului ICCJ - DIICOT Structura Centrală din 17 octombrie 2011, în Dosarul nr. 27/D/P/2009 - prin Sentinţa penală nr. 19/2012 a Tribunalului Călăraşi - nedefinitivă), S.M.D. (condamnat pentru comiterea aceloraşi fapte şi în baza aceluiaşi act de trimitere în judecată - rechizitoriul Parchetului ICCJ - DIICOT Structura Centrală din 17 octombrie 2011, în Dosarul nr. 27/D/P/2009 - prin Sentinţa penală nr. 59/2012 a Tribunalului Călăraşi - nedefinitivă) şi pe coinculpaţii D.S. şi V.C., în solidar, la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale, către partea civilă B.A.M.

A obligat pe inculpaţii D.F. şi A.D. (condamnaţi pentru comiterea aceloraşi fapte şi în baza aceluiaşi act de trimitere în judecată - rechizitoriul Parchetului ICCJ - DIICOT Structura Centrală din 17 octombrie 2011, în Dosarul nr. 27/D/P/2009 - prin Sentinţa penală nr. 19/2012 a Tribunalului Călăraşi - nedefinitivă), S.M.D. şi D.S., în solidar, la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale către partea civilă A.C.F.

În baza art. 14 C. proc. pen., a obligat pe inculpaţii D.F. (condamnată pentru comiterea aceloraşi fapte şi în baza aceluiaşi act de trimitere în judecată - rechizitoriul Parchetului ICCJ - DIICOT Structura Centrală din 17 octombrie 2011, în Dosarul nr. 27/D/P/2009 - prin Sentinţa penală nr. 19/2012 a Tribunalului Călăraşi - nedefinitivă), D.S. şi V.C., în solidar, la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale către partea civilă V.G.N. şi pe inculpaţii V.F., A.D., D.F. (condamnaţi pentru comiterea aceloraşi fapte şi în baza aceluiaşi act de trimitere în judecată - rechizitoriul Parchetului ICCJ - DIICOT Structura Centrală din 17 octombrie 2011, în Dosarul nr. 27/D/P/2009 - prin Sentinţa penală nr. 19/2012 a Tribunalului Călăraşi - nedefinitivă) şi inculpaţii D.S. şi V.C., în solidar, la plata sumei de 10.000 RON, cu acelaşi titlu către partea civilă V.G.P.

A obligat pe inculpatul D.S. la 8.500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 600 RON reprezentând onorariu apărător oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei (avocat D.M. - 300 RON, avocat E.G.A. - 200 RON la rejudecare, avocat S.D. pentru părţile civile câte 150 RON şi avocat C.L. pentru părţile civile - 300 RON, la rejudecare), iar suma de 5.000 RON reprezintă cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală.

A obligat pe inculpatul V.C. la 8.300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 400 RON reprezentând onorariu apărător oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei (apărător oficiu S.F.D. - 100 RON, avocat N.N. pentru părţile civile - câte 150 RON şi avocat C.L. pentru părţile civile -300 RON, la rejudecare), iar suma de 5.000 RON reprezintă cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în fapt, următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală Bucureşti, au fost trimişi în judecată inculpaţii D.F., V.F.E., A.D., A.T., A.I.O., S.M.D., D.S. şi V.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) şi art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi art. 7 alin. (1) şi 3 din Legea nr. 39/2003.

Din actele şi lucrările dosarului, respectiv declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpaţilor, procesele-verbale de prezentare pentru recunoaştere şi alte înscrisuri emise de diferite bănci, în actul de inculpare, s-au reţinut în fapt următoarele:

La data de 29 ianuarie 2009, ofiţerii din cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate - Direcţia de Combatere a Traficului de Persoane - Serviciul de Combatere a Traficului de Minori şi Organe, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în perioada martie 2008 - ianuarie 2009, mai multe persoane s-au asociat într-o grupare care avea drept scop exploatarea unor tinere din judeţele Constanţa şi Călăraşi, dintre care unele minore, care au fost recrutate prin promisiuni de facilitare a obţinerii unor locuri de muncă în Grecia şi Spania, dar, odată ajunse în ţara de destinaţie, tinerele au fost obligate să practice prostituţia.

Astfel, tinerele erau racolate din judeţele Călăraşi şi Constanţa, de regulă din familii sărace, fără venituri, de către inculpaţii V.E., A.D. sau A.T. şi soţia acestuia A.I.O., care le promiteau că le facilitează obţinerea unor locuri de muncă bine plătite în Grecia sau în Spania. Aceştia se ocupau şi de obţinerea declaraţiilor notariale prin care părinţii victimelor minore îşi dădeau consimţământul ca acestea să călătorească împreună cu inculpaţii şi pe care îi asigurau că fetele vor desfăşura o activitate decentă şi că vor trimite sumele de bani obţinute în ţară.

Au existat şi cazuri în care tinerele au fost trecute fraudulos frontiera de stat dintre România şi Bulgaria de către traficanţii care cereau în schimb favoruri sexuale pentru ei sau pentru şoferii autovehiculelor cu care circulau. Cheltuielile efectuate cu ocazia deplasării din România în Grecia erau suportate de inculpaţi şi recuperate apoi din veniturile obţinute de victime din activitatea de prostituţie.

Fetele erau transportate până în Grecia de inculpatul S.M.D. împreună cu inculpaţii A.D. sau V.Gh., care acţionau atât în ţară cât şi în Grecia, victimelor li se reţineau documentele de identitate, erau cazate în apartamente deţinute de traficanţi, iar apoi erau trimise să practice prostituţia în diferite bordeluri din Atena sau alte oraşe sub stricta supraveghere a inculpatei D.F. Inculpatul S.M.D. era cel care reuşea să scoată minorele din ţară, fără acordul părinţilor acestora sau fără documente legale, având relaţii strânse cu unii lucrători vamali.

Înainte de a ajunge la bordel, tinerele erau prezentate inculpatei D.F., zisă „tanti F.", care controla întreaga activitate de practicare a prostituţiei şi hotăra, după ce mai întâi le evalua din punct de vedere fizic, în care dintre bordelurile din Atena va lucra fiecare fată.

În aceste bordeluri se „lucra" în două ture, iar sumele de bani obţinute de victime de la clienţi se împărţeau între inculpaţi astfel: jumătate din sumă era încasată de inculpata D.F. care ţinea evidenţa tuturor clienţilor cu care fetele întreţineau raporturi sexuale, o parte era încasată de inculpatul D.S., acesta fiind cel care le transporta pe tinere cu un scuter de la locul de cazare până la bordelul în care erau repartizate, iar cealaltă parte era primită de traficantul care se ocupa de tânăra respectivă.

De asemenea, membrii grupării, în special inculpaţii A.D. şi D.F., se ocupau şi de procurarea de documente de identitate pentru victimele minore, pentru ca acestea să poată lucra în bordelurile din Grecia.

O parte din sumele de bani obţinute de traficanţi erau trimise în ţară prin serviciile sistemelor de curierat electronic „WU" şi „MG", de cele mai multe ori chiar de către tinerele exploatate, iar altă parte era adusă în ţară chiar de traficanţi.

Au fost identificate şi audiate patru persoane, respectiv D.F., V.F.E., A.D. şi A.T., faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală.

S-a reţinut în fapt că, în perioada martie 2008 - ianuarie 2009, mai multe persoane s-au asociat într-o grupare care avea drept scop exploatarea unor tinere din judeţele Constanţa şi Călăraşi, dintre care unele minore, care au fost recrutate prin promisiuni de facilitare a obţinerii unor locuri de muncă în Grecia şi Spania, dar, odată ajunse în ţara de destinaţie, tinerele au fost obligate să practice prostituţia.

1. Inculpata D.F. era liderul acestui grup infracţional care în perioada 2008 - 2009 a coordonat activitatea de prostituţie a victimelor în Grecia, tinerele racolate de ceilalţi membri ai grupării, fiind analizate în primă fază din punct de vedere fizic de către inculpată, care ulterior hotăra în ce bordel va lucra fiecare fată. De asemenea, aceasta a coordonat activitatea tinerelor în mai multe bordeluri din Atena împreună cu un cetăţean grec pe nume "S." care se ocupa de procurarea documentelor de identitate false pentru tinerele minore. Toate aceste activităţi infracţionale erau desfăşurate de inculpată în schimbul unor sume de bani stabilite pentru fiecare fată.

Astfel, partea vătămată V.G.N. a fost racolată la vârsta de 17 ani, în cursul lunii noiembrie 2007 de către V.Gh. şi V.C., iar la data de 24 martie 2008 a fost transportată de inculpaţii V.Gh. şi A.D. şi exploatată sexual în Grecia, imediat după împlinirea vârstei de 18 ani.

După o perioadă în care a practicat prostituţia, în data de 24 decembrie 2008, partea vătămată B.A.M. împreună cu V.G. au încercat să fugă din apartamentul închiriat de V.Gh. pe numele inculpatei D.F., dar ulterior au fost sunate de aceasta din urmă care Ie-a ameninţat şi Ie-a cerut să se întoarcă.

În data de 2 ianuarie 2009 victima a refuzat să mai întreţină raporturi sexuale cu clienţii, dar supraveghetoarea de bordel a sunat-o pe „tanti F." care la scurt timp a sunat-o şi a avertizat-o să nu se mai plângă întrucât este posibil ca un client să cheme poliţia. Văzând că refuză să se mai întâlnească cu clienţii, partea vătămată a fost dusă acasă cu scuterul de către inculpatul D.S., nepotul inculpatei D.F.

Pentru că a fost lovită şi ameninţată de V.Gh., în aceeaşi zi victima a fost nevoită să meargă la inculpata D.F., să-şi ceară iertare şi să o roage să o primească din nou la bordel. Aceasta a repartizat-o la un alt bordel şi a avertizat-o că-i urmăreşte toate greşelile pe care le va face.

În data de 4 ianuarie 2009 partea vătămată a refuzat din nou să lucreze iar inculpata D.F. a ameninţat-o şi i-a propus lui V.Gh. să o vândă albanezilor spunându-i că le aduce numai necazuri.

Din declaraţia părţii vătămate V.G.P., rezultă că în cursul lunii iunie 2008, în timp ce se întorcea din Spania a cunoscut-o pe inculpata V.F.E., care i-a spus că este din Călăraşi ca şi ea şi că în Spania s-a ocupat cu prostituţia.

După aproximativ două săptămâni, a fost sunată de către aceasta care a întrebat-o dacă vrea să meargă în Grecia întrucât soţul său V.Gh. are o spălătorie chimică şi are nevoie de forţe de muncă.

La sfârşitul lunii octombrie 2008 victima a fost transportată de V.Gh. până la Atena şi cazată într-un apartament unde se mai aflau şi alte tinere. La plecarea din România V.Gh. i-a spus părţii vătămate cu ce urma să se ocupe în Grecia, adică cu prostituţia şi ea a fost de acord să plece. A doua zi, s-au întâlnit cu inculpata D.F. care a evaluat-o din punct de vedere fizic şi care i-a spus că va lucra într-un bordel între orele 9:45 - 16:45 urmând să-i plătească suma de 50 de euro pe zi pentru o tură, iar dacă lucra două ture să-i dea suma de 100 de euro.

Partea vătămată a fost repartizată de „tanti F." la bordelul nr. 17, în care fetele erau în permanenţă supravegheate de o femeie mai în vârstă, care era sunată de mai multe ori pe zi de inculpata D.F. pentru a întreba câţi clienţi a avut fiecare. De asemenea, inculpata le suna personal pe fete pentru a le întreba câte ture au lucrat şi câţi clienţi au avut.

În toată perioada în care a practicat prostituţia V.Gh. i-a dat din banii obţinuţi de la clienţi 50 de euro şi i-a cumpărat mai multe obiecte de îmbrăcăminte în valoare de 30 de euro.

Din declaraţia părţii vătămate A.C.F., (minoră), rezultă că în cursul lunii august 2008, întrucât nu se mai înţelegea cu părinţii ei, prin intermediul fratelui său R.P., I-a cunoscut pe inculpatul A.D., care s-a oferit să o ajute să-şi găsească un loc de muncă în Grecia.

Întrucât la acea dată victima era minoră, inculpatul A.D. a luat legătura cu inculpatul S.M.D. care s-a oferit să o ajute Ia trecerea frontierei.

În data de 14 august 2008, partea vătămată a plecat spre Grecia împreună cu S.M. şi cu fratele său R.P.

Întrucât inculpatul S.M. a discutat cu unul dintre vameşii bulgari, victimei nu i-a fost cerut nici un act de identitate la trecerea frontierei.

În Atena au fost aşteptaţi de inculpatul A.D., care a preluat-o pe partea vătămată şi a dus-o la locuinţa sa din strada F., locuinţă în care se mai aflau încă 4 tinere care se prostituau în folosul aceluiaşi inculpat. A doua zi, inculpatul a luat legătura cu o femeie căreia i se adresa cu apelativul „tanti F." şi care a repartizat-o pe partea vătămată în bordelul nr. 17.

După aproximativ o săptămână, în apartamentul în care era cazată victima a venit inculpata D.F., care şi-a manifestat dorinţa să o vadă şi i-a spus că se va ocupa şi de ea aşa cum se ocupă de fiecare fată care lucrează în bordeluri şi că la fiecare tură lucrată trebuie să-i dea suma de 50 de euro. Partea vătămată arată că, începând cu acea zi, inculpata venea periodic în locuinţa respectivă pentru a-şi încasa sumele de bani obţinute de fiecare fată.

Partea vătămată a lucrat o perioadă de 3 luni în bordelul respectiv după care a fost mutată de inculpata D.F. într-un alt bordel.

Aceasta era transportată de acasă până la bordel cu un scuter de nepotul inculpatei D.S., care avea şi rolul de a le supraveghea pe tinere pentru ca acestea să nu meargă în altă parte.

Partea vătămată I.M., (minoră), a arătat că, în cursul anului 2008 i-a cunoscut pe numiţii „Cî." şi M.B., care au întrebat-o în mai multe rânduri dacă vrea să meargă în Grecia pentru a munci într-un magazin. Întrucât era minoră, victima a fost sfătuită de cei doi să nu le spună nimic părinţilor săi, pentru că o vor ajuta ei să treacă frontiera, iar în Grecia îi vor face un act de identitate fals.

În data de 8 mai 2008 au plecat toţi trei spre Grecia, cu un autocar condus de numitul „Crs.", care, în schimbul trecerii părţii vătămate minore în Bulgaria fără declaraţie notarială de consimţământ de la părinţi, i-a cerut acesteia să întreţină raporturi sexuale cu el, chiar în autocar. Din Bulgaria până în Grecia tânăra a stat ascunsă în locul amenajat special pentru odihna şoferului, pentru a nu fi depistată de lucrătorii vamali.

Odată ajunşi în Grecia, „Cî." şi M.B. i-au spus părţii vătămate că urmează să practice prostituţia în bordelurile din Atena, pentru a achita şi contravaloarea deplasării ei din România în Grecia.

După trei zile, cei doi au vândut-o pe tânără inculpatului A.D. cu suma de 2.500 euro, urmând să practice prostituţia în folosul acestuia. La început, inculpatul i-a spus că în bordel există o femeie pe nume „tanti F." de care trebuie să se ascundă, pentru a nu plăti taxa de bordel, însă, apoi i-a fost prezentată acesteia, iar A.D. i-a comunicat faptul că din acea dată trebuia să-i dea acesteia suma de 50 de euro pentru fiecare tură lucrată.

De asemenea, partea vătămată arată că inculpata D.F. era cea care repartiza fetele în bordeluri şi stabilea câte ture să lucreze fiecare.

2. Inculpata V.E.F. - în cursul anului 2008 a racolat-o pe numita V.G.P., a găzduit-o în locuinţa sa pe victima minoră B.A.M. - (minoră) înainte de a pleca în Grecia şi I-a sprijinit pe soţul său în activitatea de exploatare a victimelor, a fost beneficiara unor sume de bani provenite din traficul de persoane, a încercat să determine familiile victimelor să-şi retragă declaraţiile.

Din declaraţia părţii vătămate V.G.P., rezultă că în cursul lunii iunie 2008, în timp ce se întorcea din Spania a cunoscut-o pe inculpata V.F.E., care i-a spus că este din Călăraşi ca şi ea şi că în Spania s-a ocupat cu prostituţia.

După aproximativ două săptămâni, a fost sunată de către aceasta care a întrebat-o dacă vrea să meargă în Grecia întrucât soţul său V.Gh. are o spălătorie chimică şi are nevoie de forţe de muncă.

La sfârşitul lunii octombrie 2008, victima a fost transportată de V.Gh. până la Atena şi cazată într-un apartament unde se mai aflau şi alte tinere şi exploatată sexual în bordelurile din Atena de către V.Gh. şi inculpata D.F.. Din declaraţia ei rezultă că înainte de a ieşi din România V.Gh. i-a spus acesteia că în Grecia urma să se prostitueze, lucru cu care ea a fost de acord.

Martora V.E.F., a declarat că, în cursul lunii septembrie 2008, fiica sa, partea vătămată V.G.P., a venit acasă însoţită de o femeie care s-a prezentat „E.", care i-a spus că soţul său şi soacra sa au o spălătorie chimică în Grecia, unde mai are două fete angajate, dar mai are nevoie de încă una. Inculpata i-a spus martorei că s-a gândit la fiica sa, întrucât aceasta îi spusese că are un copil şi nu are venituri să-l crească. Cu acea ocazie, martora i-a spus inculpatei V.E. că dacă este un lucru cert şi serios este de acord ca fiica sa să plece, iar inculpata i-a promis că îi va trimite o copie după contractul de muncă în momentul angajării sale în Grecia.

După trei zile, într-o dimineaţă, în jurul orelor 04:00 martora a coborât în stradă împreună cu fiica sa, V.G.P., unde se afla inculpata V.F., la volanul unui autoturism aflându-se soţul acesteia, V.Gh. După ce a ajutat-o să-şi pună bagajele în portbagaj, partea vătămată a plecat cu V.Gh. spre Grecia.

De asemenea, inculpata a găzduit-o în locuinţa sa pe victima minoră B.A.M. înainte de a fi transportată în Grecia de soţul său, V.Gh., care ulterior a exploatat-o sexual în bordelurile din Atena. Pe de altă parte, inculpata a fost beneficiara unor sume de bani pe care soţul său, V.Gh. Ie-a obţinut în urma practicării prostituţiei de tinerele exploatate sexual.

3. Inculpatul A.D., în cursul anului 2008, a transportat-o pe victima V.G.N. (minoră la data racolării) cu autoturismul său până în Grecia, împreună cu V.Gh., care a exploatat-o sexual ulterior în această ţară, însuşindu-şi toate sumele încasate de aceasta de la clienţi, a cumpărat-o pe victima V.G.P. de la V.Gh. şi apoi a exploatat-o sexual în Grecia pe minora A.C.F., a racolat-o pe Ş.F.C., care a fost transportată în Grecia de A.T., zis „D.", exploatată sexual de ambii în Grecia, Ie-a exploatat sexual în Grecia pe martora cu identitate protejată „G.S.", victimele I.M. (minoră) şi M.C. (minoră).

A.C.F. (minoră) a fost transportată până în Grecia de inculpatul S.M.D., de unde a fost preluată de inculpatul A.D. şi cazată într-un apartament închiriat de acesta în Atena. În aceeaşi zi, inculpatul a vorbit cu o femeie cunoscută sub numele de „tanti F.", care i-a comunicat că va lucra într-un bordel situat pe strada F.

Cu aceeaşi ocazie, inculpatul i-a precizat că toţi banii pe care îi va obţine de la clienţi în urma practicării prostituţiei, va trebui să-i dea lui, întrucât aşa procedează toate fetele care se prostituează pentru el.

De asemenea, inculpatul A.D. i-a luat paşaportul, motivând că îi trebuie pentru a obţine un act de identitate fals, având în vedere că victima era minoră şi nu putea lucra în bordel. A doua zi, inculpatul i-a adus o carte de identitate falsificată, cu fotografia şi datele victimei, fiind schimbat numai anul naşterii.

Începând din ziua respectivă, partea vătămată a practicat prostituţia o perioadă de 3 luni, având în medie 25 - 30 de clienţi pe zi, primind de la fiecare client suma de 20 de euro. Jumătate din suma obţinută rămânea la bordel, din care era plătită şi inculpata D.F., iar cealaltă jumătate o dădea inculpatului A.D., adică, în medie, 250 de euro pe zi.

După aproximativ o săptămână la bordel a venit inculpata D.F. căreia victima îi dădea zilnic 50 de euro pentru fiecare tură lucrată.

Ulterior, partea vătămată a fost mutată de inculpată într-un alt bordel, de pe strada F., unde a practicat prostituţia pentru inculpatul A.D. încă 3 luni.

Ori de câte ori tinerele încercau să-i ceară bani inculpatului, acesta devenea violent, agresându-le atât verbal cât şi fizic.

După ce a împlinit vârsta de 18 ani, victima a reuşit să fugă din bordel, fiind ajutată de un cetăţean grec.

Din actele şi lucrările dosarului a rezultat că partea vătămată I.M. (minoră) a fost racolată în Călăraşi de numiţii „Cî." şi M.B. şi transportată de aceştia până în Grecia. După circa 3 zile, s-au întâlnit Ia o cafenea cu inculpatul A.D., care a cazat-o într-un apartament în care se mai aflau 5 fete, despre care a aflat ulterior că se prostituează pentru acesta şi dintre care trei erau minore.

După 3 zile, inculpatul i-a spus că trebuie să meargă să lucreze la un bordel, fiind condusă de un bărbat pe nume „R.". La bordel a fost nevoită să meargă fără cartea de identitate şi să spună că este majoră.

La aproximativ o săptămână, inculpatul A.D. i-a spus tinerei că a cumpărat-o de la cei care au adus-o din ţară cu suma de 2.500 de euro şi că va trebui să practice prostituţia pentru a recupera această sumă.

Într-una din zile, inculpatul i-a cerut cartea de identitate, iar după câteva zile i-a adus o altă carte de identitate, cu data de naştere modificată.

Partea vătămată s-a prostituat în folosul inculpatului o perioadă de 4 luni, din mai până în septembrie 2008, având în medie 35 - 40 de clienţi pe zi, toţi banii obţinuţi de la aceştia fiindu-i luaţi de inculpatul A.D., existând cazuri în care a obţinut şi 800 de euro pe zi.

De asemenea, din declaraţiile victimei rezultă, în această perioadă inculpatul şi-a achiziţionat o importantă cantitate de bijuterii din aur, un autoturism marca "X" şi a renovat imobilul pe care îl deţinea în România.

În data de 17 septembrie 2008, tânăra a reuşit să fugă de la bordel, ajutată de un cetăţean grec.

Martora Ş.F.C. l-a cunoscut pe inculpatul A.D. în cursul anului 2007, acesta fiind în perioada respectivă taximetrist. În luna ianuarie 2008 l-a întrebat pe inculpat dacă o poate ajuta să-şi găsească un loc de muncă în străinătate, întrucât cunoştea faptul că are mulţi prieteni plecaţi în Grecia. Acesta i-a propus să meargă să practice prostituţia în Grecia, iar banii obţinuţi să-i împartă. În cursul aceleiaşi luni, inculpatul i-a comunicat martorei că urmează să plece în Grecia cu fratele lui, cunoscut sub numele „D." (inc. A.T.), unde trebuia să fie găzduită de un bărbat pe nume „Cp.".

În cursul lunii februarie 2008, martora a fost transportată de inculpatul A.D. de la Călăraşi până la Bucureşti iar apoi a fost preluată de inculpatul A.T. şi au plecat cu un autocar până la Atena. La sosire, cei doi au fost aşteptaţi de „Cp." şi „tanti F." care, după ce a evaluat-o din punct de vedere fizic pe victimă, a repartizat-o într-un bordel situat pe strada F., spunându-i că poate să înceapă să lucreze chiar din seara respectivă.

După aproximativ o săptămână în care a practicat prostituţia în bordel, martora i-a dat toţii banii obţinuţi inculpatului A.T., care i-a trimis inculpatului A.D. prin WU.

În luna martie 2008 în Atena a venit şi inculpatul A.D., împreună cu o fată minoră pe nume „C." (M.C.), pe care a exploatat-o sexual împreună cu inculpata D.F. în aceleaşi bordeluri de pe strada F.

Întrucât în toată perioada în care a practicat prostituţia, respectiv februarie - aprilie 2008 martora nu a primit nici un ban de la inculpatul A.D., aceasta s-a hotărât să se întoarcă în ţară.

După ce a luat din nou legătura cu inculpatul A.D., acesta a convins-o să se întoarcă în Grecia, promiţându-i că, de data aceasta vor împărţi în mod egal banii obţinuţi. Martora a fost de acord, s-a întors să practice prostituţia în bordelurile din Atena, dar situaţia s-a repetat, iar inculpatul nu i-a dat nici de data aceasta vreo sumă de bani.

În perioada în care a stat la Atena, martora a văzut că inculpatul A.T. a adus din România o fată pe nume „S." (T.S.A.) care a fost preluată apoi de inculpatul A.D., repartizată într-un bordel de inculpata D.F. şi care de asemenea, nu a primit nici un ban de la aceştia.

M.C. (minoră) l-a cunoscut pe inculpatul A.D., care a venit la domiciliul său şi i-a spus mamei acesteia că o poate angaja pe fiica sa într-un restaurant fast food din Atena. Iniţial, martora nu a fost de acord, întrucât fiica sa era minoră şi elevă în clasa a XI-a dar ulterior a acceptat.

În cursul lunii februarie 2008 inculpatul A.D. a venit din nou la locuinţa martorei şi i-a spus că, pentru a putea să iasă din ţară, este necesar să dea o declaraţie notarială şi, în aceeaşi zi, au mers împreună la biroul unui notar din Călăraşi, taxele fiind achitate de către inculpat.

Pe data de 14 februarie 2008 inculpatul a venit şi a luat-o pe tânără de acasă, au mers cu autoturismul său până la Bucureşti, iar de acolo până la Atena cu un autocar.

Deşi M.C. i-a spus martorei că a lucrat în Atena într-un restaurant, din declaraţia martorei Ş.F.C., rezultă că aceasta a practicat prostituţia în bordelurile de pe strada F., în folosul inculpatului A.D.

Inculpatul A.D. a trimis sume mari de bani în România, soţiei sale A.P. prin sistemele de curierat electronic WU şi MG iar în mai multe rânduri a plecat din Grecia cu sumele strânse de către tinerele exploatate sexual.

4. Inculpatul A.T. în cursul anului 2008 a transportat-o până în Grecia pe Ş.F.C., pe care a exploatat-o sexual în această ţară împreună cu A.D., însuşindu-şi în întregime veniturile obţinute de aceasta din practicarea prostituţiei, a racolat-o împreună cu soţia sa A.I.O., pe T.S.A. (minoră) care ulterior a fost exploatată sexual în Grecia de A.D.

5. Inculpatul D.S., în cursul anului 2008. a sprijinit grupul infracţional organizat, în sensul că a transportat toate tinerele exploatate sexual în Grecia de la locurile de găzduire la bordeluri şi înapoi, contra unor sume de bani, asigurându-se că acestea ajung în locurile respective. Astfel, toate victimele audiate în cauză au declarat că inculpatul D.S. era cel care le supraveghea pe tinere, pentru ca acestea să nu fugă sau să anunţe organele de poliţie.

Părţile vătămate V.G.N., B.A.M., A.C. şi V.G. au relatat că erau transportate cu scuterul de inculpatul D.S. de la apartamentul în care erau cazate până la bordel şi înapoi, în schimbul sumei de 20 de euro şi că acesta se ocupa de paza fetelor, în sensul că acea grijă ca acestea să nu fugă sau să anunţe organele de poliţie. Cei 20 de euro erau primiţi de către inculpatul D.S. de la inculpata D.F., de la tinere sau de la traficantul care le avea în grijă.

6. Inculpatul V.C. (fost H.), în cursul anului 2008, a sprijinit grupul infracţional organizat, ajutându-l pe V.Gh. în activitatea de racolare şi exploatare sexuală a victimelor. De asemenea, acesta a ameninţat familiile victimelor, respectiv a victimei B.A.M. şi V.G.N., a asistat, fără să intervină în vreun fel, la bătăile aplicate de V.Gh. acestora. De asemenea, inculpatul menţionat era cel care avea rolul de a supraveghea şi de a asigura hrana tinerelor sechestrate într-un imobil dezafectat din Călăraşi, până când acestea erau transportate în străinătate în vederea practicării prostituţiei.

Părţile vătămate V.G.N., B.A.M. şi V.G., precum şi martorii B.Gh. şi V.M. au declarat că V.Gh., împreună cu inculpatul V.C. au racolat pe minorele V.G.N. şi B.A.M., în anul 2008, pentru practicarea prostituţiei în Spania, G.N.V. inculpatul V.C. spunându-i că este necesar ca ei doi să facă rost de bani pentru a-şi putea cumpăra un apartament în Călăraşi. De asemenea, din declaraţiile victimelor şi ale martorilor a mai reieşit că inculpatul V.C., tot în anul 2008, în perioada Crăciunului, procura hrană fetelor care locuiau într-un apartament din Atena şi practicau prostituţia, acelaşi inculpat implicându-se verbal, dar şi fizic (ameninţări cu bâta) în recuperarea victimei V.G.N. de către tatăl său, căruia inculpaţii V.C. şi V.Gh. i-au cerut suma de 1.200 de euro pentru ca acesta „să-şi ia fata înapoi".

În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii D.F., V.F.E., A.D., A.T., A.I.O., S.M.D., întrucât au înţeles să beneficieze de prev. art. 3201 C. proc. pen., cauza a fost disjunsă, Tribunalul Călăraşi pronunţând Sentinţa penală nr. 19/2012, definitivă la data de 29 mai 2012 şi Sentinţa penală nr. 59/2012, inculpaţii menţionaţi anterior fiind condamnaţi la pedepse rezultante, cu executare în regim de detenţie - inculpatul S.M.D. la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., D.F. şi A.D. la câte 3 ani închisoare fiecare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., inc. A.T. la 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar inc. V.F.E. la 1 an închisoare, cu aplicarea art. 861 C. pen.: în urma disjungerii faţă de inculpaţii D.S. şi V.C., aceasta a fost înregistrată sub nr. 747/116/2012.

Prin Sentinţa penală nr. 145/2012 a Tribunalului Călăraşi s-a dispus condamnarea inculpaţilor D.S. şi V.C. la pedepse rezultante cu închisoarea, cu executare în regim de detenţie, respectiv la 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de ari 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (inc. D.S.) şi 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (inc. V.C.).

Prin Decizia penală nr. 324/A din 19 noiembrie 2012 a secţiei I penale a Curţii de Apel Bucureşti s-a dispus admiterea apelurilor declarate de inc. D.S. şi inc. V.C., a fost desfiinţată Sentinţa penală nr. 145/2012 a Tribunalului Călăraşi şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. În motivarea considerentelor deciziei s-a reţinut că prima instanţă, în mod eronat, a desfăşurat şedinţa de judecată a dezbaterilor asupra fondului cauzei în şedinţă nepublică, când aceasta trebuia să fie publică, pe de o parte şi, pe de altă parte, instanţa de fond nu a realizat o analiză proprie a probatoriului cauzei (ignorându-l total pe cel administrat nemijlocit în cursul propriei cercetări judecătoreşti, la care nu a făcut vreo referire), ci s-a limitat la a reproduce, printr-o simplă operaţiune de copiere, considerentele încheierii prin care o altă instanţă, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală a dispus, în faza de urmărire penală, arestarea preventivă a inculpaţilor, ceea ce duce la concluzia că Tribunalul Călăraşi, deşi i-a condamnat pe inculpaţii D.S. şi V.C., nu a deliberat asupra vinovăţiei acestora.

Cauza a reintrat pe rolul Tribunalului Călăraşi la data de 14 decembrie 2012 şi s-a înregistrat sub nr. 747/116/2012*.

La termenul de judecată din 28 februarie 2013, interogat fiind în instanţă, inculpatul V.C. nu a recunoscut comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi îşi explică faptul că figurează în prezenta cauză în calitate de inculpat prin aceea că îi cunoaşte pe inculpatul V.Gh. şi pe prietena acestuia, V.G.P., cu care inculpatul menţionat a început o relaţie amoroasă în 2007, când fata era minoră. De asemenea, inculpatul a mai precizat că a fost în Grecia, unde a petrecut revelionul împreună cu inculpatul V.Gh. în 2008 (despre care ştia că lucrează la o spălătorie auto), eveniment la care erau prezente V.G. şi B.A.M.

Tribunalul, analizând probatoriul administrat, în cauză, în faza de urmărire penală dar şi în faţa instanţei, în toate fazele procesuale, a reţinut în esenţă că, în perioada martie 2008 - ianuarie 2009, mai multe persoane s-au asociat într-o grupare care avea drept scop exploatarea unor tinere din judeţele Constanţa şi Călăraşi, dintre care unele minore, care au fost recrutate prin promisiuni de facilitare a obţinerii unor locuri de muncă în Grecia şi Spania, dar, odată ajunse în ţara de destinaţie, tinerele au fost obligate să practice prostituţia. Acest grup, constituit din inculpaţii D.F., V.F.E., A.D., A.T., A.I.O., S.M.D., V.C. şi D.S., s-au ocupat de racolarea unor tinere ce proveneau din familii sărace, cărora le promiteau locuri de muncă onorabile în străinătate, dar care, după ce le transportau în Grecia sau Spania, le exploatau sexual, le contabilizau îndeaproape clienţii de la bordeluri, le împiedicau să ia legătura cu persoane străine de gruparea infracţională pentru a nu reclama practicarea prostituţiei fără acceptul lor. De asemenea probele au evidenţiat împrejurarea că victima V.G.P. a vrut să se sinucidă în, două rânduri. Inculpaţii D.S. şi V.C. au făcut parte din gruparea infracţională condusă de inculpata D.F. şi au ajutat tinerele aflate în Grecia să practice prostituţia să ajungă în casele de toleranţă, în sensul că le transportau din apartamente la bordeluri şi înapoi, contra unor sume de bani, le asigurau hrana şi le păzeau continuu, pentru a nu fugi şi pentru a nu sesiza organele de poliţie. Implicarea lor în grupare este dincolo de orice dubiu, victimele făcând ample descrieri ale celor doi inculpaţi, ocazie cu care au arătat felul în care erau transportate la bordeluri, felul în care erau păzite, modul în care li se asigura hrana de către cei doi inculpaţi, şi modul în care aceştia le transportau în afara graniţelor ţării, pentru a fi exploatate sexual.

Instanţa de fond a reţinut că faptele inculpaţilor D.S. şi V.C., aşa cum au fost descrise în actul de inculpare şi aşa cum au fost omologate prin intermediul declaraţiilor martorilor din acte, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de aderare la un grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, trafic de minori şi trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 şi art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 33 lit. a) - 34 C. pen., texte de lege în baza cărora inculpaţii au fost condamnaţi.

Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel inculpatul V.C., solicitând admiterea acestei căi de atac, desfiinţarea Sentinţei penale nr. 61 din data de 15 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, pronunţată în Dosarul nr. 747/116/2013 şi în rejudecare a solicitat instanţei, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., să fie achitat pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003.

De asemenea, oral a arătat că înţelege să extindă motivele de apel solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât, instanţa de fond ar fi trebuit să respecte dispoziţiile deciziei de casare şi să administreze nemijlocit probele.

Cu privire la latura civilă a cauzei inculpatul a apreciat că aceasta nu a fost corect soluţionată întrucât, în opinia sa, în mod greşit a fost obligat să răspundă în solidar cu ceilalţi inculpaţi.

Prin Decizia penală nr. 186A din 20 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V.C.

În baza art. 383 alin. (11) şi alin. (2) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus prevenţia de la 28 aprilie 2012 la zi.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond, pe baza probelor administrate, a reţinut corect situaţia de fapt căreia i-a dat o corespunzătoare încadrare juridică, vinovăţia inculpatului fiind corect reţinută.

Instanţa a mai reţinut, că este neîntemeiată solicitarea inculpatului de achitare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, că este de asemenea neîntemeiată solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunile de ameninţare şi determinare a mărturiei mincinoase, şi că latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată.

Împotriva deciziei sus-menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul V.C.

Apărătorul inculpatului, susţinând oral motivele de recurs detaliate în scris în memoriul depus la dosar, a considerat că decizia penală pronunţată de instanţa de apel este nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:

1. Decizie nelegală sub aspectul greşitei condamnări a inculpatului care în realitate ar fi trebuit să fie achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) şi c) C. proc. pen., caz de casare prevăzut de art. 3899 pct. 172 C. proc. pen.;

2. Decizie nelegală sub aspectul greşitei încadrări a faptelor reţinute în sarcina inculpatului V.C., astfel că faţă de declaraţiile martorilor şi ale părţilor vătămate, apărătorul a apreciat că se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului, din art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 în art. 193 şi 261 C. pen., caz de casare prevăzut de art. 3899 pct. 172 C. proc. pen.;

3. Sentinţă nelegală sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 72 C. pen. precum şi sub aspectul aprecierii probatoriului administrat în cauză, fapt ce a dus, în opinia apărătorului la aplicarea unui pedepse cu un cuantum greşit, caz de casare prevăzut de art. 3899 pct. 172 C. proc. pen.;

4. Greşita soluţionare a laturii civile;

În susţinerea acestor motive de recurs, apărătorul inculpatului a arătat, în fapt, următoarele:

Astfel, a arătat că, un prim aspect de critică atât al sentinţei de fond cât şi deciziei din apel este faptul că prin aceste două hotărâri s-a făcut o greşită aplicare a legii, în sensul că deşi motivele de apel au fost extinse şi apărătorul a arătat faptul că instanţa de fond era obligată să dispună audierea coinculpaţilor care se judecaseră în baza art. 3201 C. proc. pen. în calitate de martori în dosarul disjuns şi mai mult trebuia să administreze în mod nemijlocit proba cu martori astfel cum era impus prin decizia de casare, instanţa de apel a apreciat, în mod eronat, că instanţa de fond a făcut toate demersurile să audieze martorii iar în ceea ce priveşte declaraţiile coinculpaţilor în calitate de martori în dosarul inculpatului nici nu mai sunt luate spre analiză aspect ce l-a prejudiciat în mod evident întrucât niciunul din coinculpaţi nu au declarat vreodată că acest inculpat ar fi avut vreo implicare în comiterea faptelor de trafic de persoane. În ceea ce priveşte declaraţiile celorlalţi martori care ar fi trebuit audiaţi de către instanţă, apărătorul a considerat că dacă aceştia ar fi fost audiaţi nemijlocit de către instanţă, aceasta ar fi sesizat nuanţele din declaraţiile lor precum şi faptul că niciunul dintre aceştia nu a arătat faptul că inculpatul V. ar fi traficat vreo persoană.

Faţă de acest prim aspect invocat, apărătorul a considerat că se impune casarea atât a sentinţei penale cât şi a deciziei pronunţate în acest dosar şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării probatoriului în totalitate de către instanţa de fond în speţă audierea tuturor martorilor precum şi a coinculpaţilor.

În ceea ce priveşte condamnarea inculpatului V. s-a reţinut prin rechizitoriul întocmit de DIICOT Structura Centrală Bucureşti în Dosarul nr. 27/D/P/2009 faptul că acesta ar fi transportat anumite persoane de sex feminin în Grecia şi Spania în vederea practicării prostituţiei, că ar fi racolat aceste persoane împreună cu V.Gh., că ar fi ameninţat familiile victimelor precum şi faptul că acest inculpat avea rolul de a supraveghea şi asigura hrana tinerelor sechestrate pe raza Municipiului Călăraşi precum şi faptul că acesta ar fi sprijinit grupul infracţional organizat, acuzare care a fost reţinută întocmai şi de către instanţa de fond dar şi de instanţa de apel fără a analiza întreg probatoriul administrat în cauză, în speţă declaraţiile martorilor şi ale părţilor vătămate.

În ceea ce priveşte declaraţia părţii vătămate V.G. aflată la dosar şi neaudiată în faţă instanţei de fond, aceasta arată faptul că o singură dată inculpatul V.C. a fost la imobilul din Călăraşi unde aceasta se afla împreună cu V.Gh. la cererea acestuia din urmă şi Ie-a adus o plasă cu alimente fără a pătrunde în imobil şi fără a şti dacă partea vătămată se află în imobil şi este ţinută acolo împotriva voinţei sale. Această parte vătămată nu a declarat nici un moment faptul că ar fi fost racolată transportată sau sechestrată de către inculpatul V.C. în locaţia din Călăraşi. O altă relatare a acestei părţi vătămate vizează deplasarea lui V.C. în Grecia cu ocazia revelionului la locuinţa lui V.Gh. unde se afla şi partea vătămată V.G. pe care inculpatul V.C. o cunoştea ca fiind concubina lui Vc. precum şi o altă parte vătămată B.A.M. Niciuna din aceste persoane care l-au cunoscut în mod direct pe inculpatul V.C. nu au declarat că ar fi fost ajutate sau forţate în vreun mod de acesta să practice prostituţia, declaraţia părţii vătămate V.G. fiind în sensul că acesta a asistat la sfârşitul anului 2008 la o ceartă între ea şi V.Gh. în urma căreia Vc. a bătut-o iar inculpatul V. nu ar fi intervenit. În afară de aceste aspecte relatate de către partea vătămată V.G. nu există nici o altă declaraţie care să reliefeze activităţi specifice traficului de persoane cum ar fi recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane. Parte din aceste activităţi au fost reliefate ca fiind desfăşurate de către inculpatul D.S. care s-a aflat o lungă perioadă pe teritoriul Greciei. Reaudierea acestei persoane în mod nemijlocit de către instanţă şi neputându-i-se da inculpatului posibilitatea să îi adreseze întrebări a dus la o greşită condamnare a acestuia.

În condiţiile în care niciuna din activităţile reţinute de către legiuitor nu au fost reliefate de părţile vătămate de martori sau de coinculpaţi ca fiind săvârşite de către inculpatul V.C., apărătorul a considerat că fapta de trafic de persoane reţinută în sarcina acestuia nu există.

În susţinerea acestei afirmaţii stau şi declaraţiile celorlalte părţi vătămate, V.G. care nu a a arătat decât faptul că inculpatul V.C. însoţit de inculpatul V.Gh. au ameninţat-o să aibă grijă ce declară în legătură cu inculpatul Vc., în schimb nu relatează nimic cu privire la inculpatul V. că i-ar fi înlesnit practicarea prostituţiei, că ar fi ajutat-o în vreun fel să treacă graniţa sau că ar fi sechestrat-o, singurul contact cu inculpatul V. fiind acela cu privire la ameninţarea privind declaraţiile ce urma să le dea cu privire la inculpatul V.Gh.

Partea vătămată I.M., în declaraţia sa dată la urmărirea penală aflată la dosar, nu face nici o referire cu privire la inculpatul V., la fel şi celelalte părţi vătămate sau martori, de asemenea nu fac referire la inculpatul V.

Având în vedere faptul că niciuna din probele administrate în cauză nu reliefează vreuna din activităţile reţinute de legiuitor ca făcând parte din elementul material al infracţiunii privind traficului de persoane, apărătorul a considerat că această faptă reţinută în sarcina inculpatului V.C. de trafic de persoane nu există şi ca atare se impune achitarea acestuia în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte reţinerea în sarcina inculpatului a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, apărătorul a solicitat instanţei de control judiciar a observa că este aceeaşi situaţie ca şi în cazul reţinerii art. 12 din aceeaşi lege. Astfel, inculpatul V.C. nu a desfăşurat niciuna din activităţile incriminate de art. 13 din legea mai sus menţionată, în speţă nu a recrutat, transportat, transferat, găzduit sau primit un minor în scopul exploatării acestuia, părţile vătămate şi martorii precum şi coinculpaţii declarând la unison faptul că inculpatul V. nu a desfăşurat astfel de activităţi. De altfel coinculpaţii A.D., A.T., A.I. şi D.F. au declarat în faza de urmărire penală că nu îl cunosc pe inculpatul V. iar părţile vătămate şi martorele, foste părţi vătămate, nu au declarat nici un moment că ar fi avut cunoştinţă de astfel de activităţi desfăşurate de către inculpatul V.C.

Cu privire la reţinerea lapidară a instanţei referitoare la infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) şi 3 din Legea nr. 39/2003 în sarcina inculpatului V.C., apărătorul a făcut trimitere la aceleaşi probe administrate atât în cursul urmăririi penale cât în faţa instanţei de judecată din care rezultă faptul că inculpatul V.C. nu îi cunoştea pe ceilalţi coinculpaţi iar pe cale de consecinţă nu avea de unde să cunoască cu ce se ocupă aceştia. În ceea ce priveşte reţinerea instanţei că nu este relevant faptul că inculpaţii din cadrul aceleaşi structuri infracţionale nu se cunosc, că aceştia sunt structuraţi pe paliere şi activităţi diferite, nimic mai adevărat, însă în opinia apărării, trebuie dovedită activitatea infracţională a unei persoane din cadrul grupului infracţional care să ducă la desfăşurarea de activităţi infracţionale a grupului infracţional şi mai mult trebuia dovedit faptul că inculpatul V.C. cunoştea cu ce se ocupă coinculpaţii şi că misiunea sa era aceea de a asigura hrana, simplele deducţii şi prezumţii nefiind suficiente, aceste prezumţii şi deducţii fiind contrare materialului probator administrat în cauză, în condiţiile în care, din probele administrate rezultă că, coinculpaţii şi părţile vătămate nu îl cunosc pe inculpat iar părţile vătămate care îl cunosc au declarat că inculpatul V. nu Ie-a traficat.

Apărătorul a mai solicitat instanţei de control judiciar a observa faptul că inculpatul V.C. nu a iniţiat nu a constituit şi nici nu a aderat la grupul infracţional şi nici nu a sprijinit un astfel de grup, inculpatul nedesfăşurând niciuna din activităţile specifice traficului de minori sau de persoane, activităţi care ar fi fost specifice grupului infracţional din care se presupune că acesta făcea parte.

Ameninţarea asupra părţii vătămate V.G. s-a produs după începerea urmăririi penale şi reţinerea lui V.Gh. iar prin această ameninţare s-a încercat determinarea acesteia de a nu da declaraţii împotriva inculpatului Vc. şi nicidecum împotriva inculpatului V., astfel că inculpatul V. nu mai avea cum să sprijine grupul infracţional întrucât acesta fusese destructurat. Astfel că nici sprijinirea grupului infracţional nu putea fi reţinută în sarcina inculpatului V. în condiţiile în care grupul infracţional a fost destructurat.

Faţă de aceste considerente, apărătorul a solicitat instanţei să dispună şi cu privire la această infracţiune, achitarea inculpatului V.C. în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs referitor la greşita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, din punctul de vedere al apărării, acţiunile inculpatului V.C. întrunesc elementul constitutiv al infracţiunii de ameninţare asupra părţii vătămate B.A.M., în sensul că inculpatul V. după ce a aflat de la soţia lui V.Gh. pentru ce acesta fusese arestat în Grecia şi la solicitarea acesteia din urmă i-a cerut lui B.A.M. să nu declare împotriva lui V.Gh. ceva defavorabil acestuia pentru că, în caz contrar, va da în vileag cu ce se ocupa aceasta în Grecia.

Aceeaşi este şi situaţia în cazul părţii vătămate V.G. şi a familiei acesteia, în sensul că inculpatul V. le-ar fi ameninţat să declare altceva decât ştiu, sub acest aspect putându-se reţine şi încercarea de determinare a mărturiei mincinoase.

Având în vedere aceste aspecte apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării din art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, în art. 193 şi 261 C. pen., având în vedere faptul că presupusele fapte de sprijinire a grupului infracţional prin determinarea unor martori sau părţi vătămate să declare altceva, s-a produs după destructurarea grupului astfel că inculpatul nu avea pe cine să mai ajute.

În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de recurs referitor la cuantumul pedepsei aplicate, în situaţia în care instanţa de recurs va trece peste apărările mai sus arătate ce vizează schimbarea de încadrare juridică şi achitare, acelaşi apărător a solicitat instanţei să aprecieze asupra gradului de participaţie a inculpatului V. la comiterea presupuselor fapte urmând a se avea în vedere faptul că acesta nici nu a transportat minorele, nici nu Ie-a găzduit, nici nu le-a supravegheat când acestea se prostituau, nici nu le-a asigurat transportul de Ia domiciliu la bordel, nu le-a supus la rele tratamente şi nici nu a exercitat presiuni asupra lor pentru a desfăşura astfel de activităţi, singura sa implicare şi activitate a constat în aceea că i-a dus un pachet cu alimente inculpatului V.Gh. pe timpul cât acesta se afla într-un imobil din Călăraşi împreună cu partea vătămată V.G. şi aceasta a declarat că nu ştie dacă inculpatul V. cunoştea că inculpatul Vc. o ţine acolo împotriva voinţei sale, iar cel de-la doilea act material constă într-o inacţiune în sensul că nu a intervenit în Grecia în momentul în care inculpatul Vc. a avut un conflict cu partea vătămată V.G., conflict în urma căruia inculpatul Vc. a lovit-o pe partea vătămată.

Analizând prin comparare aceste două acţiuni inacţiuni ale inculpatului V.C. cu cele desfăşurate de ceilalţi coinculpaţi, apărătorul a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea mare chiar şi în raport cu pedeapsa aplicată inculpatului D.S. care se presupune că ar fi transportat părţile vătămate de la locuinţă la bordel şi înapoi.

Faţă de toate aceste considerente apărătorul a solicitat instanţei de recurs să admită şi acest motiv de recurs formulat în subsidiar urmând să dispună redozarea pedepsei precum şi a modalităţii de executare a acesteia într-una din formele prevăzute de codul penal, fie art. 81 fie art. 861 C. pen.

În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a laturii civile, apărătorul a solicitat instanţei de control judiciar a observa faptul că partea vătămată A.C. a declarat că nu îl cunoaşte pe inculpatul V.C. astfel că nu se putea constitui parte civilă împotriva acestuia, iar în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile cu obligarea în solidar a tuturor inculpaţilor din dosar, acelaşi apărător a apreciat că este inadmisibil să obligi pe latură civilă un inculpat care nu a fost parte în dosar la despăgubiri civile doar pentru simplul motiv că au la bază acelaşi dosar de urmărire penală. Având în vedere toate aceste aspecte apărătorul inculpatului a solicitat în final, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Examinând recursul declarat de inculpatul V.C. prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Prealabil analizării motivelor de recurs, se impun a fi făcute câteva precizări pentru stabilirea limitelor analizării recursului, în raport de modificările legislative intervenite prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 38510 alin. (2) şi (21) C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., prin urmare verificarea instanţei de control judiciar se limitează astfel numai la cazurile de casare prevăzute de lege şi care au fost invocate în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepţie a cazurilor de casare care se iau în considerare din oficiu.

Verificând îndeplinirea acestor condiţii se observă că recurentul inculpat şi-a motivat recursul în scris în termenul prevăzut de lege, motivele de recurs detaliate regăsindu-se în memoriul depus la dosar.

Legea nr. 2/2013 a impus o nouă limitare a devoluţiei căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele au fost modificate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., scopul urmărit prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

Astfel cum se poate observa, decizia penală recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală la data de 20 iunie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.

Cu privire la solicitarea formulată de inculpat, prin apărător de a fi achitat pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat de instanţa de fond în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) şi c) C. proc. pen., se constată că această cerere nu poate fi examinată de instanţa de ultim control judiciar, întrucât vizează chestiuni de fapt care ar fi putut fi examinate doar prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în prezent abrogat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013. Judecata în recurs se limitează, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, Ia motivele de casare expres prevăzute de lege, între care nu se mai regăseşte şi eroarea gravă de fapt invocată de inculpat.

În ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, în infracţiunile prev. de art. 193 şi 261 C. pen., instanţa de recurs constată că nici această solicitare nu poate fi primită.

Potrivit art. 193 C. pen., constituie infracţiunea de ameninţare, fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului sau a unei rude apropiate, dacă este de natură să alarmeze.

Potrivit art. 261 C. pen., constituie infracţiunea de încercare de a determina mărturia mincinoasă, încercarea de a determina o persoană, prin constrângere ori corupere să dea declaraţii mincinoase într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori.

În accepţiunea art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracţional organizat, se înţelege grupul structurat format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, cum sunt infracţiunile privind traficul de persoane la care se referă art. 2 lit. b) pct. 12 din aceeaşi lege, pentru a obţine, un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

În raport de dispoziţiile legale menţionate, există un grup infracţional organizat, dacă inculpaţii au acţionat pentru o perioadă de timp şi în mod coordonat, fiecare dintre aceştia îndeplinind roluri determinate în executarea planului infracţional, în scopul comiterii infracţiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001 pentru a obţine, direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material, iar iniţierea şi constituirea unui astfel de grup se încadrează în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. În sensul că, grupul infracţional organizat reprezintă o formă a pluralităţii constituite caracterizată prin asocierea mai multor persoane în vederea comiterii de infracţiuni prin care se urmăreşte obţinerea direct sau indirect a unui beneficiu financiar sau alt beneficiu material prin săvârşirea unei infracţiuni grave, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 3091 din 2 octombrie 2012.

Starea de fapt astfel cum a fost reţinută definitiv de instanţa de apel a relevat faptul că, sunt întrunite, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul V.C. toate condiţiile cerute de textul de lege pentru existenţa acestei forme de participaţie penală.

Deşi inculpatul V.C. a negat comiterea faptelor, declaraţiile sale nu se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză şi care confirmă situaţia de fapt reţinută.

Astfel, în esenţă, s-a reţinut că, inculpatul V.C. împreună cu coinculpaţii D.F., V.F.E., A.D., A.T., A.I.O., S.M.D., D.S., au obligat să practice prostituţia mai multe victime de sex feminin. Aceştia au acţionat prin recrutarea victimelor (coinculpaţii V.F.E., A.D., A.T., A.I.O.), transportarea victimelor, găzduirea lor, precum şi reţinerea actelor de identitate (coinculpaţii S.M.D., A.D., V.Gh.), care acţionau atât în ţară cât şi în Grecia, evaluarea fizică a victimelor şi repartizarea acestora în cadrul bordelurilor, precum şi evidenţa clienţilor (coinculpata D.F. care era liderul grupului), încasarea sumelor de bani de la clienţi (coinculpatul D.S.), procurarea de acte de identitate false pentru victime (coinculpaţii D.F. şi A.D.), sprijinirea grupului prin încercarea de a schimba declaraţiile martorilor care incriminau membrii grupului, exercitarea de violenţe asupra victimelor sau aparţinătorilor acestora (inculpatul V.C.).

Martorii V.V., B.Gh., V.M., S.G.M., P.C.E.,T.R., D.A., D.E., R.C., G.M. şi R.C., au confirmat că inculpatul V.C. este complicele care era de faţă atunci când coinculpatul V.Gh. exercita violenţe asupra fetelor care practicau prostituţia în Spania. De asemenea, martorul B.Gh. a precizat că inculpatul V.C. alături de coinculpaţii V.Gh. şi D.S. i-au spus că trebuie să le dea 1.200 euro pentru a-şi lua fata înapoi (partea vătămată B.A.M.), cei trei inculpaţi fiind şi cei care, înarmaţi cu bâte, au ameninţat pe tatăl părţii vătămate V.G.N., reproşându-i că Ie-a jignit familiile atunci când martorul menţionat i-a interzis inculpatului V.Gh. să mai ia legătura cu fiica sa.

Înalta Curte nu poate reţine susţinerile apărătorului recurentului inculpat V.C. potrivit cărora nu se poate reţine în sarcina acestuia infracţiunea de sprijinire a unui grup infracţional organizat prin ameninţări asupra părţii vătămate V.G. la momentul în care grupul fusese destructurat, întrucât demersul inculpatului în sensul celor de mai sus a urmărit tocmai protejarea grupului şi exonerarea de răspundere a membrilor acestuia prin zădărnicirea aflării adevărului şi influenţarea părţii vătămate pentru ca aceasta să-şi retragă acuzaţiile aduse inculpaţilor.

Instanţa de recurs reţine că, schimbarea încadrării juridice a faptei este o chestiune de drept, în condiţiile în care prin aceasta nu se atinge fondul, deoarece chestiunea de fond rezidă în constatarea existenţei sau inexistenţei faptei săvârşite de inculpat, precum şi a tuturor împrejurărilor de fapt.

Reprezentând o chestiune de drept, încadrarea juridică a faptei poate fi supusă controlului de legalitate în recurs şi poate fi modificată pe această cale, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.cu condiţia, însă, ca fapta sau faptele să fie primite de instanţa de ultim control judiciar aşa cum au fost stabilite în mod suveran de instanţele de fond, examinarea situaţiei de fapt deja reţinută în cauză (constatarea existenţei sau inexistenţei faptei, precum şi a împrejurărilor de fapt) şi eventuala modificare a acesteia nemaiputând forma obiectul judecăţii în recurs, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 2/2013.

Instanţa de recurs constată, însă, că prin cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor în infracţiunile prevăzute de art. 193 şi 261 C. pen., se tinde, în realitate, la modificarea situaţiei de fapt reţinută în rechizitoriu, însuşită de către Tribunal şi Curtea de apel, recurentul încercând, practic, să acrediteze ideea că nu a participat la comiterea faptelor, examen care nu mai poate forma obiectul cenzurii instanţei de recurs.

Referitor la cererea inculpatului privind reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia,caz de casare pe care de asemenea acesta l-a circumscris dispoziţiilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.,se constată că nici această critică nu poate fi supusă analizei de către instanţa de recurs.

Potrivit art. 3859 pct. 172 din C. proc. pen. hotărârea poate fi supusă casării când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Este de menţionat că acest caz de casare permite Înaltei Curţi să exercite controlul judiciar numai asupra chestiunilor de drept nu şi asupra situaţiei de fapt sau a modului de individualizare a pedepselor.

Înalta Curte aminteşte că din expunerea de motive ce stă la baza Legii nr. 2/2013, rezultă că unul din scopurile ce au determinat emiterea acestei legi a fost tocmai transformarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-o Curte de Casaţie, astfel exercitarea controlului judiciar să se realizeze numai asupra chestiunilor de drept.

Aspectele invocate de recurent cu privire la modul de individualizare a pedepsei exced conţinutului cazului de casare invocat.

Legiuitorul a stabilit în mod imperativ limitele acestui caz de casare neexistând posibilitatea prorogării câmpului său de aplicare şi la alte situaţii decât cele expres prevăzute de lege.

Greşita individualizare a pedepselor putea fi criticată în vechea reglementare prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 din C. proc. pen., care a fost modificat, în prezent putând fi supuse analizei în cadrul acestui caz de casare doar pedepsele aplicate în alte limite decât cele stabilite de lege, incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. neputând fi extrapolată la alte situaţii decât cele reglementate de legiuitor.

Reţinerea unor circumstanţe atenuante, reducerea pedepselor în limitele art. 76 C. pen. urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante .stabilirea modalităţii de executare a pedepsei sunt împrejurări ce ţin de procesul de individualizare a pedepselor şi nu mai pot fi supuse cenzurii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca urmare a modificării cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 din C. proc. pen., astfel cum s-a arătat în cele ce preced.

Susţinerea inculpatului, potrivit căreia s-au aplicat greşit prevederile art. 72 C. pen. întrucât probatoriul a fost eronat apreciat în cauză, este neîntemeiată.

În cauză, cercetarea judecătorească a constat în administrarea nemijlocită a probelor, instanţa de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind corect situaţia de fapt dar şi vinovăţia inculpatului în raport de acuzaţiile ce i se aduc prin actul de inculpare.

Inculpatul a negat săvârşirea faptelor dar declaraţiile sale nu se coroborează cu împrejurări ce rezultă din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză şi care confirmă situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu.

Cu privire la solicitarea de a se trimite cauza spre rejudecare întrucât, în opinia apărării, nu au fost respectate dispoziţiile Deciziei penale nr. 324/A din 19 noiembrie 2012 pronunţată de Secţia I Penală a Curţii de Apel Bucureşti prin care a fost desfiinţată Sentinţa penală nr. 145/2012 a Tribunalului Călăraşi prin care s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Înalta Curte constată că şi această critică este nejustificată în raport de faptul că cercetarea judecătorească a avut loc prin administrarea nemijlocită a probelor, iar procesele-verbale întocmite de către organele de poliţie în care se precizează motivele imposibilităţii de prezentare a unor martori atestă că nu i se poate reproşa instanţei de fond lipsa de rol activ câtă vreme a făcut demersuri repetate pentru a asigura prezenţa acestora la proces.

Critica formulată de inculpat cu privire la greşita soluţionare a laturii civile este de asemenea neîntemeiată, obligarea inculpatului V.C. în solidar cu ceilalţi inculpaţi la despăgubiri civile către părţile civile B.A.M., V.G.N. şi V.G.P. stabilindu-se pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat acestora prin acţiunile sale cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi 346 C. proc. pen.

Pentru considerentele mai sus-arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.

În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 aprilie 2012 la 17 ianuarie 2014.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva Deciziei penale nr. 186/A din 20 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 aprilie 2012 la 17 ianuarie 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate V.G.N., B.A.M., V.G.P. şi A.C.F., în sumă de câte 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - LM