Unpaid vine cuttings price: contractual warranty period, post-delivery crop failure liability, and territorial competence under res judicata

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 992 din 20 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. 275/108/2014* s-a admis acţiunea precizată de reclamanta C.D.A.A.A.-V.P.B.I., în contradictoriu cu pârâtul I.I.B.I. având ca obiect pretenţii şi în consecinţă a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 20.000 euro (echivalentul în RON la data plăţii potrivit cursului Băncii Naţionale a României din ziua plăţii) reprezentând contravaloare marfă neachitată şi la suma de 5.600 euro (echivalentul în RON la data plăţii potrivit cursului Băncii Naţionale a României din ziua plăţii); s-a respins cererea reconvenţională formulată de către pârâtul-reclamant reconvenţional I.I.B.I., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvenţională C.D.A.A.A.-V.P.B.I.; a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 8.603,89 RON taxă de timbru, 868 RON contravaloare informaţii meteo, 750 RON onorar de expert şi 1.200 euro (echivalentul în RON la data plăţii potrivit cursului Băncii Naţionale a României din ziua plăţii).

În motivare, referitor la excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Arad, invocată de către pârât, prima instanţă a arătat că atâta timp cât prin decizia civilă nr. 327 din 21 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara cauza a fost trimisă Tribunalului Arad pentru soluţionarea pe fond a acţiunii, instanţa, potrivit prevederilor dispoziţiilor art. 315 alin. (1) vechiul C. proc. civ. aplicabil în cauză, este obligată să respecte dispoziţiile instanţei de control astfel că, nu se mai punea problema necompetenţei teritoriale a instanţei.

Analizând fondul cauzei, prima instanţă a constatat că la data de 9 decembrie 2010 între reclamantă în calitate de vânzător şi I.I.B.I. în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 9 decembrie 2010 având ca obiect vânzarea de viţă de vie, potrivit anexei 1 la contract şi instrucţiunilor de plantare, respectiv livrarea a 130.000 buc. butaşi viţă de vie, soiuri de vin şi 14.500 buc butaşi viţă de vie soiuri de masă, contract în valoare de 109.100 euro+TVA.

Instanţa a constatat că I.I.B.I. a comunicat reclamantei faptul că, începând cu data de 1 martie 2011, acesta s-a înregistrat ca I.I.B.I. urmând să fie modificate facturile în acest sens; mai mult, prin întâmpinarea depusă în dosarul de arbitraj, chiar pârâtul I.I.B.I. a menţionat că a achitat suma de 82.917 euro în luna decembrie 2011 reprezentând 80% din valoarea contractului încheiat între părţi.

Prin urmare, nu au putut fi reţinute susţinerile acestuia potrivit cărora plata efectuată de către I.I.B.I. către reclamantă (aşa cum reiese din înscrisurile depuse la Dosarul nr. 275/2014*) nu a fost efectuată în baza contractului din 9 decembrie 2010.

Potrivit art. 3.2 din contract suma de 5.455 euro se achită înainte ca butaşii de viţă de vie să părăsească sediul vânzătorului, a căror plată se garantează cu bilet la ordin scadent la data de 30 martie 2011, iar diferenţa de 103.645 euro trebuia achitată până la 31 iulie 2011, până în momentul încasării subvenţiei din cadrul programului de reconversie de la A.P.I.A.

La punctul VI din contract părţile de comun acord au menţionat modalitatea de recepţie a butaşilor de viţă de vie astfel:

Art. 6.1 prevede că, „recepţia butaşilor de viţă-de-vie se face în prezenţa delegatului cumpărătorului şi a unui delegat al vânzătorului încheindu-se un proces-verbal de recepţie datat şi semnat de ambele părţi”.

La art. 6.2 din contract se prevede că, butaşii ce fac obiectul contractului fac parte din categoria biologică „certificat” sau standard, iar pe etichetă se va menţiona soiul, numărul, calitatea şi starea fitosanitară.

Art. 6.4 prevede că, recepţia cantitativă şi calitativă a mărfurilor se va face de delegatul vânzătorului, la sediul cumpărătorului şi va fi consemnată în procesul-verbal de recepţie cantitativă şi calitativă.

În cazul mărfurilor deteriorate, cu deficienţe cantitative sau calitative, vânzătorul se obliga să înlocuiască mărfurile necorespunzătoare şi/sau să completeze deficienţele cantitative.

Potrivit art. 6.5, în momentul livrării-recepţiei-butaşii trebuie să fie în faza de repaus, fără muguri răsădiţi.

Art. 6.7 din contract prevede că, la data preluării mărfurilor, proprietatea asupra mărfurilor şi riscurile se transmit de la vânzător la cumpărător.

La punctul IX Garanţii, în art. 9.2 din contract se prevede că, „Vânzătorul garantează pentru o perioadă de trei luni de la livrarea butaşilor către cumpărător, prinderea de rădăcini a butaşilor (încolţirea) în proporţie de 98%, dacă s-au respectat condiţiile tehnologice de pregătire a terenului şi îngrijire de după plantare impuse de vânzător. Dacă s-a făcut dovada că, prinderea butaşilor de viţă-de-vie nu s-a realizat, vânzătorul se obligă să înlocuiască butaşii neînrădăcinaţi.

Vânzătorul nu răspunde de înrădăcinarea plantelor aflate în zonele în care se produc bălţi de apă, în cazul în care plantele nu au fost udate conform cerinţelor ori nu a fost executată muşuroirea corectă în cazul în care plantarea se face pe timp de toamnă sau în cazul în care apar calamităţi naturale (furtuni, inundaţii, grindină, ger, etc.) care nu ţin de voinţa nici uneia dintre părţile contractului”.

În condiţiile în care potrivit C.M.R.-urilor depuse la dosar, reclamanta pârâtă reconvenţională a livrat mărfurile către pârât în două tranşe: prima ajungând la destinaţie la data de 1 aprilie 2011, iar a doua la data 30 aprilie 2011, aspecte necontestate de către părţi, pârâtul reclamant reconvenţional nu a făcut dovada unui refuz de recepţie al butaşilor de viţă de vie, acceptând astfel marfa atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ.

Având în vedere înscrisurile de la dosar arbitraj, la data de 5 mai 2011 pârâtul-reclamant reconvenţional prin B.B.C.A. reprezentată de B.C. a încheiat cu SC D.B. SRL Oneşti un contract de plantare a 184.000 butaşi de viţă-de-vie pe o suprafaţă de 46 ha la data de 30 mai 2011, fiind încheiat procesul-verbal de recepţie a lucrării, pârâtul-reclamant reconvenţional semnând procesul-verbal fără vreo obiecţiune (fapt susţinut chiar de pârât prin notele de şedinţă şi înscrisurile depuse la dosar).

Potrivit înscrisului de la dosar arbitraj, la data de 1 septembrie 2011 între pârâtul cumpărător I.I.B.I. prin împuternicit A.O.R. şi vânzătoarea SC A.A.C.D. SA prin reprezentant V.I. s-a încheiat un proces-verbal prin care, în urma inspecţiei realizate la plantaţia viţei-de-vie din comuna I. judeţul Galaţi s-a constatat că nu s-au prins aproximativ 15.000 plante de S.B. primite de la SC C.V. SA, conform avizului de însoţire a mărfii din 3 mai 2011. La celelalte soiuri de provenienţă italiană P.N., V., M. pierderile au fost de aproximativ 5 %/sol.

În cauză la arbitraj s-a efectuat o expertiză tehnică viticolă care însă nu a putut stabili cu exactitate cauza neprinderii viţei-de-vie, una dintre cauze fiind calitatea butaşilor la ultimul transport sau modul în care au fost depozitaţi aceştia.

Potrivit opiniei expertului asistent G.T.M., încuviinţat la solicitarea reclamantei pârâtă reconvenţională, care a fost şi audiat, declaraţia acestuia fiind consemnată la dosar fond, cauza neînrădăcinării butaşilor după 1 an şi 10 luni nu se mai poate determina; unii factori ar fi păstrarea necorespunzătoare a butaşilor, fenomene naturale respectiv arşiţa în momentul plantării, depozitarea necorespunzătoare sau greşeli ale procesului tehnologic.

La data de 1 august 2013, ca urmare a solicitării Tribunalului Arbitrai, Centrul Meteorologic Moldova, Staţia Meteo Tecuci a comunicat temperaturile maxime în perioada 1 aprilie 2011-31 mai 2011 la nivelul solului rezultând temperaturi între 25,4-52,00°C în zona Galaţi.

Întrucât nici la momentul recepţiei butaşilor livraţi de către reclamantă şi nici după plantare pârâtul reclamant reconvenţional nu a formulat vreo obiecţiune privind calitatea butaşilor de viţă-de-vie, cum plantarea a avut loc la data de 30 mai 2011, livrarea fiind efectuată la data de 1 aprilie 2011, respectiv 30 aprilie 2011, iar în art. 9.2 din contract se prevede că, „Vânzătorul garantează pentru o perioadă de trei luni de la livrarea butaşilor către cumpărător, prinderea de rădăcini a butaşilor (încolţirea) în proporţie de 98% dacă s-au respectat condiţiile tehnologice de pregătire a terenului şi îngrijire de după plantare impuse de vânzător(...)”, ori procesul-verbal prin care s-a constatat că, nu au fost înrădăcinaţi 15.000 butaşi viţă-de-vie S.B. primită de la SC C.V. SA, conform avizului de însoţire a mărfii din 3 mai 2011 a fost încheiat la o perioadă de cinci luni de la livrare şi nu în termen de trei luni potrivit contractului.

Mai mult, butaşii au fost primiţi de la SC C.V. SA, conform avizului de însoţire a mărfii din 3 mai 2011 şi nu de la reclamantă care a efectuat ultima livrare la data de 30 aprilie 2011, în plus aşa cum a reieşit din înscrisul de la dosar fond, pârâtul a încheiat contract de vânzare-cumpărare butaşi viţă-de-vie şi cu altă firmă nu doar cu reclamanta pârâtă reconvenţională.

Având în vedere şi concluziile raportului de expertiză şi a expertului asistent, informaţiile de la Centrul Meteorologic Moldova, Staţia Meteo Tecuci privind temperaturile maxime în perioada 1 aprilie 2011-31 mai 2011 la nivelul solului rezultând temperaturi între 25,4-52,00°C în zona Galaţi, prima instanţă a constatat că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite în contract, fiind culpa pârâtului reclamant reconvenţional privind timpul în care a invocat anumite deficienţe.

Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute, instanţa de fond, în temeiul dispoziţiilor art. 969 vechiul C. civ. aplicabil în cauză, a admis acţiunea precizată de reclamanta C.D.A.A.A.-V.P.B.I. în contradictoriu cu pârâtul I.I.B.I. şi a respins cererea reconvenţională formulată de către pârâtul reclamant reconvenţional I.I.B.I., în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvenţională C.D.A.A.A.-V.P.B.I.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul I.I.B.I., solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii formulate de intimata C.D.A.A.A.-V.P.B.I. şi admiterea cererii reconvenţionale formulate de I.I.B.I.

Prin decizia civilă nr. 105/A din 9 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, a fost respins apelul formulat de către I.I.B.I. împotriva sentinţei civile nr. 992 din 20 octombrie 2014 pronunţată de către Tribunalul Arad în Dosarul nr. 275/108/2014*, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C.D.A.A.A.-V.P.B.I.

În motivare, instanţa de apel a arătat că potrivit art. 158 C. proc. civ., când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă, ori dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent.

În acord cu aceste prevederi, prin decizia civilă nr. 327 din 21 mai 2014, Curtea de Apel Timişoara a statuat că nu are competenţă în soluţionarea cauzei Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad şi a determinat instanţa competentă să soluţioneze pricina în primă instanţă Tribunalul Arad.

Sus identificata decizie este irevocabilă astfel încât în mod corect a reţinut prima instanţă că aspectul instanţei competente să soluţioneze litigiul a fost tranşat, iar soluţia a intrat sub puterea de lucru judecat şi nu mai poate face obiectul unei alte dezbateri în noul ciclu procesual.

Instanţa de apel nu a putut reţine nici motivul de apel invocat de către apelantă în sensul că acţiunea reclamantei este inadmisibilă prin prisma prevederilor art. 7201 C. proc. civ. întrucât textul de lege respectiv vizează obligaţia reclamantului de a încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă înaintea cererii în faţa instanţelor de judecată, or, în speţă acesta a debutat în faţa instanţei arbitrale.

Pe fondul apelului, s-a apreciat că motivul invocat de către apelantă potrivit cu care nu i-ar fi opozabil contractul din 2010, nu este fondat, iar o atare susţinere din partea acesteia excede bunei-credinţe în contextul în care a beneficiat de prestaţia asumată de către intimata pârâtă (bunurile livrate) şi mai mult semnatarul formal al contractului, B.I. a adresat o înştiinţare partenerului său contractual prin care îi aduce la cunoştinţă că începând cu data de 1 martie 2011 s-a înregistrat ca I.I.B.I., iar derularea contractului în discuţie, inclusiv emiterea facturilor se va face faţă de noul subiect de drept.

S-a constatat că prin decizia 327/2014, Curtea de Apel Timişoara nu a conchis, aşa cum afirmă apelanta, că ar fi inopozabil contractul acesteia, ci doar că nu se poate reţine că ar fi încheiat clauza compromisorie.

Cât priveşte afirmaţia apelantei în sensul că nu intimata pârâtă i-ar fi livrat marfa, ci o altă societate, iar în consecinţă ar trebui reţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, aceasta nu a putut fi primită de vreme ce ea a beneficiat de prestaţia asumată de către partenera sa contractuală, fiind nerelevant că o altă entitate a furnizat produsele, la solicitarea şi în numele acesteia, tocmai spre finalitatea executării contractului de către pârâtă.

S-a apreciat că prima instanţă a făcut şi o corectă interpretare a probatoriului administrat, reţinând ca fiind relevante în speţă concluziile raportului de expertiză întocmit de către dl. G.M. pe baza coroborării concluziilor sale cu alte mijloace de probă, respectiv informaţiile primite de la Centrul Meteorologic Suceava Moldova, în contextul în care timpul trecut între data plantării butaşilor de viţă-de-vie şi cea a efectuării expertizei nu a permis determinarea exactă a cauzelor care au împiedicat înrădăcinarea.

Aşa fiind, s-a reţinut că probatoriul administrat relevă că reclamanta intimată şi-a îndeplinit obligaţia contractuală, dar apelanta nu a executat obligaţia corelativă de plată a preţului, motiv pentru care în mod corect prima instanţă a obligat-o la executare.

Cât priveşte penalităţile de întârziere, acestea au fost determinate în acord cu clauza contractuală şi raportate la suma neachitată începând cu data convenită de către părţi ulterior încheierii contractului, în acord cu încasarea de către pârâtă a sumelor din cadrul proiectului de reconversie depus la A.P.I.A., aspecte care au conturat convingerea că soluţia instanţei de fond în sensul admiterii cererii principale şi respingerii pe cale de consecinţă a cererii reconvenţionale, este corectă.

În termen legal, împotriva deciziei instanţei de apel, pârâtul I.I.B.I. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea recursului, pârâtul a susţinut, în esenţă, că ambele instanţe au motivat cu privire la excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Arad, în sensul că această problemă a fost tranşată de către Curtea de Apel Timişoara prin decizia nr. 327/2014, decizie pronunţată în Dosarul nr. 275/108/2014.

În opinia sa, Curtea de Apel Timişoara a dezlegat problema de drept numai în ceea ce priveşte faptul că, prezentul litigiu nu este de competenţa arbitrajului, ci este de competenţa unei instanţe judecătoreşti.

În faţa Curţii de Apel Timişoara, în Dosarul nr. 275/108/2014, nu s-a pus niciodată în discuţie şi nici nu s-a pronunţat instanţa asupra competenţei din punct de vedere teritorial. Nicio instanţă nu poate deroga de la prevederile dispoziţiilor art. 7 C. proc. civ. atât timp cât nu există un acord expres al părţilor cu privire la derogarea de competenţă. Competenţa în ceea ce priveşte judecarea cererilor de chemare în judecată a unei persoane juridice de drept privat aparţine instanţei de la sediul ei, în speţa de faţă Tribunalul Galaţi.

În aceste condiţii, decizia nr. 105/A/2015 a Curţii de Apel Timişoara, cât şi sentinţa civilă nr. 992/2014 pronunţată de Tribunalul Arad, au fost pronunţate de instanţe necompetente din punct de vedere teritorial.

Faţă de aceste aspecte, solicită admiterea recursului, casarea deciziei nr. 105/A/2015, anularea sentinţei civile nr. 992/2014 pronunţată de Tribunalul Arad şi trimiterea dosarului pentru rejudecarea fondului la instanţa competentă, respectiv Tribunalului Galaţi.

Apreciază, totodată, că decizia recurată este lipsită de temei legal având în vedere că soluţia pronunţată de instanţa de apel are la baza motivării contractul din 2010, contract încheiat între intimată şi persoana fizică I.I.B.I.

În mod eronat instanţa de apel a reţinut: „Curtea de Apel nu a conchis aşa cum afirmă apelanta, că ar fi inopozabil contractul acesteia ci doar că nu se poate reţine că ar fi încheiat clauza compromisorie”.

Consideră că au încălcate astfel prevederile art. 973 C. civ. vechi, „convenţiile n-au efect decât între părţile contractante”, respectiv principiul relativităţii efectelor contractului.

În opinia recurentei, au fost admise de către instanţă, penalităţi de întârziere în cuantum de 5.600 euro, calculate în baza unei clauze contractuale dintr-un contract care nu-i era opozabil aşa cum a stabilit Curtea de Apel Timişoara.

În aceste condiţii, trebuia să existe o punere în întârziere în ceea ce priveşte neplata parţială a facturilor, penalităţile urmând a fi calculate de la această dată sau de la data formulării cererii de chemare în judecată.

De asemenea, susţine că a fost admisă o pretenţie mult mai mare decât cea pe care o datora la data trimiterii în rejudecare.

Deşi a arătat că pretenţiile solicitate la data trimiterii în rejudecare nu mai erau aceleaşi având în vedere după obţinerea hotărârii arbitrale intimata a procedat la executare silită şi în cadrul dosarului execuţional din 2014 a fost poprită suma de 22.935,44 RON sumă care a fost virată în contul intimatei, instanţa de apel nu a luat în considerare şi aceste aspecte.

Instanţa de apel nu s-a pronunţat şi asupra cererii reconvenţionale formulată de către societatea noastră prin care solicitam a solicitat plata prejudiciului creat prin achiziţionarea altor butaşi, cheltuieli cu plantarea şi cheltuieli privind producţia nerealizată.

Solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri şi trimiterea cauzei în rejudecare la instanţa competentă, respectiv Tribunalul Galaţi.

Intimata-reclamantă C.D.A.A.A.-V.P.B.I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, având în vedere şi apărările formulate de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Soluţia consacrată de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. are o justificare deplină şi o legitimare incontestabilă, ce decurge din însăşi raţiunea controlului judiciar, dispoziţiile evocate limitând obligativitatea deciziei instanţei de recurs la problemele de drept dezlegate, ceea ce în cauză, contrar susţinerilor recurentei, s-a respectat.

Se constată că prin decizia civilă nr. 327 din 21 mai 2014, Curtea de Apel Timişoara a statuat că nu are competenţă în soluţionarea cauzei Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad şi a determinat ca instanţă competentă teritorial să soluţioneze litigiul în primă instanţă Tribunalul Arad.

Cum în mod legal au reţinut ambele instanţe anterioare, decizia menţionată este irevocabilă, aspectul instanţei competente să soluţioneze litigiul a fost tranşat, iar soluţia a intrat sub puterea de lucru judecat şi nu mai poate face obiectul unei alte dezbateri în noul ciclu procesual, fiind nefondate criticile recurentului vizând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

De altfel, sunt lipsite de justificare susţinerile, reiterate şi în recurs, privind necompetenţa teritorială de soluţionare a litigiului de către Tribunalul Arad, în condiţiile în care chiar I.I.B.I. a înţeles să învestească Tribunalul Arad cu acţiunea în anulare.

Contrar susţinerilor recurentului, cum în mod legal a reţinut şi instanţa de control judiciar, nu se poate pretinde o încălcare a prevederilor art. 973 C. civ., respectiv o inopozabilitate a contractului din 9 decembrie 2010, motivat de împrejurarea că acesta a fost încheiat între B.I. şi C.D.A.A.A.-V.P.B.I., în contextul în care recurentul a beneficiat de prestaţia asumată de către intimată şi mai mult semnatarul formal al contractului, dl. B.I. a adresat o înştiinţare partenerului său contractual prin care îi aduce la cunoştinţă că începând cu data de 1 martie 2011 s-a înregistrat ca I.I.B.I., iar derularea contractului în discuţie, inclusiv emiterea facturilor se va face faţă de noul subiect de drept.

Prin urmare, s-a constatat cu justeţe că pârâtul datorează penalităţile de întârziere solicitate de reclamanta C.D.A.A.A.-V.P.B.I., penalităţii calculate în baza contractului încheiat, în raport de probatoriul administrat în cauză.

Este de reţinut că situaţia de fapt stabilită de prima instanţă şi confirmată de instanţa de apel constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentului nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor contractuale de natură să impună modificarea soluţiei adoptate.

Argumentat şi legal motivat, instanţa de apel a arătat cu justeţe că penalităţile de întârziere au fost determinate în acord cu clauza contractuală şi raportate la suma neachitată începând cu data convenită de către părţi ulterior încheierii contractului, în acord cu încasarea de către pârâtă a sumelor din cadrul proiectului de reconversie depus la A.P.I.A., aspecte care au conturat convingerea că soluţia instanţei de fond în sensul admiterii cererii principale şi respingerii pe cale de consecinţă a cererii reconvenţionale, este corectă.

Or, simpla nemulţumire a recurentului cu privire la soluţia de respingere a cererii reconvenţionale, la argumentele care au format convingerea instanţei în acest sens, nu poate echivala cu o nepronunţare asupra acestei cereri, astfel cum în mod eronat susţine acesta.

Fără a reitera considerentele expuse, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii) nu a fost demonstrată.

Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, instanţa de apel dând o corectă eficienţă dispoziţiilor legale incidente speţei, motiv pentru care, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul I.I.B.I. împotriva deciziei civile nr. 105/A din 9 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, menţinând decizia atacată ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul I.I.B.I. împotriva deciziei civile nr. 105/A din 9 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a ll-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2015.