Inadmissibility of revision where original judgment dismissed on procedural grounds without ruling on the merits
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the judicial administrator, upholding the Court of Appeal's dismissal of the revision request as inadmissible and leaving the 2009 first-instance judgment in force. The case involved a request for revision of a civil judgment that had previously dismissed an action due to lack of standing, where the applicant sought to annul the 2009 judgment and order the Land Registry to register property rights in favor of a company based on the res judicata effect of a prior criminal sentence and claims of fraudulent land registry entries. The decisive legal basis was Article 322(1) of the Code of Civil Procedure, which restricts the revision procedure to final judgments that have ruled on the merits; because the challenged 2009 judgment was dismissed on procedural grounds (lack of standing) without addressing the substance of the claim, it did not meet the statutory requirements for a revision action, rendering the request inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 322 pct. 6 C. proc. civ, Art. 322 alin. (1) C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Inadmissibility of revision where original judgment dismissed on procedural grounds without ruling on the merits: Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire s-a reţinut că revizuenta A.S.P.M.T.S. SA a solicitat în contradictoriu cu intimatele SC E.T.S. SA, SC T.S.G. SRL şi SC S.C.G. SRL revizuirea sentinţei nr. 774 din data de 8 octombrie 2009 pronunţate de Tribunalul Covasna în Dosar nr. 1615/119/2009, pentru dispoziţii potrivnice (art. 322 pct. 7 C. proc. civ.) faţă de dispoziţiile sentinţei penale nr. 232 din 30 martie 2006 a Judecătoriei Câmpina pronunţată în Dosar penal nr. 3146/204/2005, definitivă prin decizia nr. 316 din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, solicitând totodată revizuirea acesteia şi potrivit art. 322 pct. 6 C. proc. civ. (au fost apăraţi cu viclenie).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanţă, sub nr. 192/42 din 5 martie 2014, revizuenta A.S.P.M.T.S. SA a solicitat în contradictoriu cu intimatele SC E.T.S. SA, SC T.S.G. SRL şi SC S.C.G. SRL revizuirea sentinţei nr. 774 din data de 8 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Covasna în Dosar nr. 1615/119/2009, în temeiul art. 322 pct. 6 teza finală, raportat la pct. 7 C. proc. civ., precum şi în temeiul art. 915 noul C. civ. privind ţinerea defectuoasă a cărţii funciare.
Revizuenta a solicitat anularea sentinţei nr. 774 din data de 8 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Covasna, obligarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Covasna la radierea firmelor uzurpatoare tabulare şi a sarcinilor înscrise în CF ale imobilelor, la intabularea dreptului de proprietate a societăţii M.T.S. SA în cartea funciară ale imobilelor (imobilele rămân pe numele M.T.S. SA până la soluţionarea destinaţiei conform hotărârii A.G.E.A. din 11 august 2006), potrivit dispoziţiilor civile ale sentinţei penale nr. 232 din 30 martie 2006 a Judecătoriei Câmpina privind cărţile funciare noi, provenite din cărţile funciare vechi.
În motivarea cererii de revizuire se precizează în fapt că sentinţa atacată cu revizuire încalcă autoritatea de lucru judecat a dispoziţiilor civile ale sentinţei penale nr. 232 din 30 martie 2006, dată de Judecătoria Câmpina în Dosarul penal nr. 3146/204/2005, definitivă prin decizia nr. 316 din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti.
Mai arată aceasta că încalcă şi autoritatea de lucru judecat a deciziilor nr. 182/R din 13 mai 2008 şi nr. 137/R din 1 ianuarie 2008, ale Tribunalului Covasna, cât şi nr. 726 din 22 martie 2010 şi nr. 8426 din 23 octombrie 2012 ale Curţii de Apel Cluj, care stabilesc cu autoritate de lucru judecat calitatea A.S.P.M.T.S. SA, de administrator şi reprezentant legal al intereselor patrimoniale ale societăţii M.T.S. SA şi al acţionarilor acesteia în orice domeniu.
Ulterior revizuenta a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, depunând la dosar o serie de înscrisuri, Tribunalul Covasna a înaintat instanţei Dosarul nr. 1615/119/2009.
Intimata SC T.S.G. SRL la data de 17 iunie 2014 a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant al revizuentei prin R.B.L. faţă de SC M.T.S. SA.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 155 din 17 iunie 2014 a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant al A.S.P.M.T.S. SA prin R.B.L., faţă de SC M.T.S. SA invocată de intimata SC T.S.G. SRL.
A admis excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, invocată din oficiu şi respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A.S.P.M.T.S. SA.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs revizuenta A.S.P.M.T.S. SA solicitând admiterea recursului, casarea atât a sentinţei recurate cât şi a sentinţei nr. 774 din 8 octombrie 2009 a Tribunalului Covasna şi reţinerea cauzei spre rejudecare, urmând ca instanţa să dispună obligarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Covasna la înscrierea dreptului de proprietate a societăţii M.T.S. SA în cartea funciară a imobilelor în cauză.
În fundamentarea acestei hotărâri instanţa a reţinut, în esenţă, că, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant al revizuentei prin R.B.L. faţă de SC M.T.S. SA nu s-a făcut dovada că administratorul judiciar s-a opus formulării acestor acţiuni.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire s-a reţinut că revizuenta A.S.P.M.T.S. SA a solicitat în contradictoriu cu intimatele SC E.T.S. SA, SC T.S.G. SRL şi SC S.C.G. SRL revizuirea sentinţei nr. 774 din data de 8 octombrie 2009 pronunţate de Tribunalul Covasna în Dosar nr. 1615/119/2009, pentru dispoziţii potrivnice (art. 322 pct. 7 C. proc. civ.) faţă de dispoziţiile sentinţei penale nr. 232 din 30 martie 2006 a Judecătoriei Câmpina pronunţată în Dosar penal nr. 3146/204/2005, definitivă prin decizia nr. 316 din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, solicitând totodată revizuirea acesteia şi potrivit art. 322 pct. 6 C. proc. civ. (au fost apăraţi cu viclenie).
Prin sentinţa civilă nr. 774 din data de 8 octombrie 2009 Tribunalul Covasna a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special A.S.P. M.T.S. SA pentru reclamanta M.T.S. SA şi, în consecinţă, a dispus anularea acţiunii reclamantei M.T.S. SA pentru numirea ca administrator sechestru a A.S.P.M.T.S. SA, sentinţă rămasă irevocabilă prin respingerea recursului potrivit deciziei 554R din 30 octombrie 2009 pronunţate de Curtea de Apel Braşov.
În cazul de faţă, s-a reţinut, prin sentinţa civilă nr. 774 din 8 octombrie 2009 a Tribunalului Covasna, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 554R din 30 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov aşa cum s-a arătat mai sus, nu s-a evocat fondul, cauza fiind soluţionată pe excepţia lipsei calităţii de reprezentant, acţiunea fiind anulată.
Criticile formulate de revizuentă, vizează faptul că excepţia de inadmisibilitate a cererii de revizuire este nelegal invocată de instanţa de revizuire, fiind neîntemeiată faţă de faptul că revizuentă a relevat în situaţia de fapt lipsirea acţionarilor de capacitate de exerciţiu, pe întreaga durată a procedurii insolvenţei, cu privire la drepturile patrimoniale privind bunurile societăţii, aceste bunuri fiind la disponibilitatea exclusivă a lichidatorului până la momentul închiderii irevocabile a procedurii.
Se arată că motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 6. teza finală, constituie motiv de revizuire în această cauză, că societatea lipsită de capacitate de exerciţiu nefiind apărată de lichidator a suferit leziunea prin încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei penale nr. 232 din 30 martie 2006, fapt ce este dovedit prin rapoartele lichidatorului şi prin sentinţa de închidere a procedurii fără executarea dispoziţiilor civile a sentinţei penale.
Apreciază sub acest aspect recurenta că invocarea şi admiterea de către instanţe a „excepţiei de inadmisibilitate” este lipsită de temei, urmând ca Înalta Curte să admită recursul şi să caseze cu reţinere sentinţa recurată.
Cât priveşte fondul cauzei, recurenta-revizuentă precizează că la instanţa de fond, a cărei sentinţă este atacată în revizuire, asociaţia în calitatea de reprezentant legal împuternicit de A.G.E.A. M.T.S. SA din 11 august 2006 a formulat şi a introdus o acţiune împotriva fraudei săvârşite de Tribunalul Covasna prin anularea cererii de numire ca administrator sechestrator, cerere fraudulos anulată sub pretextul „lipsei calităţii de reprezentant, în consecinţa căruia s-a menţinut fraudarea cărţilor funciare ale imobilelor societăţii M.T.S. SA, că această fraudă criminală este menţinută şi în prezent, justificând cererea de revizuire”.
Se arată că sentinţa penală constituie titlu executoriu şi este învederată ca dovadă absolută a dreptului de proprietate al societăţii, respectiv al acţionarilor asupra imobilului în cauză, că Oficiul şi Biroul de Cadastru nu au calitate procesuală în cauze privitoare la evidenţa cărţii funciare, iar sentinţa penală nr. 232 din 30 martie 2006, definitiv judecată, faţă de uzurpatoarele tabulare are autoritatea de lucru judecat, ele neputând participa la dezbateri contencioase, şi nu este admisibilă invocarea de alte motive în fapt, întrucât sentinţa obligă pe Oficiul de Cadastru.
Consideră recurenta că este de prisos trimiterea cauzei la instanţa de fond, prin care s-ar prelungi nejustificat rezolvarea situaţiei în revizuire, instanţa de recurs având toate împrejurările de fapt şi drept pentru a da o soluţie legală şi întemeiată prin care ordinea de drept în cauză, grav încălcată prin fapte penale şi imposturi etalate de instituţii şi instanţe frauduloase, să fie restabilită.
Înalta Curte, examinând hotărârea recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Art. 322 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte condiţiile generale de admisibilitate a unei cereri de revizuire şi anume ca aceasta să poarte asupra unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare respectiv asupra unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Prin sentinţa ce a format obiectul cererii de revizuire Tribunalul Covasna, secţia I civilă, a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special A.S.P.M.T.S. SA pentru reclamanta M.T.S. SA şi, în consecinţă, a dispus anularea acţiunii reclamantei pentru numirea ca administrator sechestru a A.S.P.M.T.S. SA, astfel că, în raport de dispoziţiile mai sus citate, hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat nu evocă fondul, în speţă nefiind întrunite condiţiile generale de admisibilitate prevăzute de art. 322 alin. (1) C. proc. civ.
În atare situaţie, instanţa constatând că hotărârea ce formează obiectul cererii de revizuire de faţă nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 322.alin. (1) C. proc. civ., a dat o judicioasă dezlegare excepţiei de inadmisibilitate, făcând o corectă aplicare şi interpretare a legii.
Admiterea excepţiei de inadmisibilitate a cererii a făcut de prisos examinarea pe fond a criticilor aduse în cadrul cererii de revizuire.
Odată constatată legalitatea hotărârii recurate din perspectiva soluţiei pronunţate asupra excepţiei de inadmisibilitate a cererii de revizuire, Înalta Curte nu va mai analiza criticile formulate cu privire la fondul cauzei, întrucât acestea exced limitele învestirii instanţei de recurs din perspectiva soluţiei pronunţată prin hotărârea recurată.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul revizuentei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-revizuientă A.S.P.M.T.S. SA împotriva sentinţei nr. 155 din 17 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2015.