Deductibility of related-party royalties and commissions for foreign shareholders under Fiscal Code

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 26 iulie 2012, SC J.I. SRL Mintia a chemat în judecată D.G.F.P. Hunedoara, în prezent D.G.R.F.P. Timişoara, solicitând anularea parţială a raportului de inspecţie fiscală din 10 iunie 2011, a deciziei de impunere din 10 iunie 2011 şi a deciziei din 23 ianuarie 2012 de soluţionare a contestaţiei, prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de 582.398 RON, reprezentând impozit pe profit, majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta, societate cu capital privat străin, a învederat că organele fiscale au procedat greşit respingând la deductibilitate sumele înscrise în facturile de plată a serviciilor reprezentând redevenţe şi comisioane şi considerând că acestea reprezintă cheltuieli făcute în favoarea acţionarilor sau asociaţilor.

În realitate, a arătat reclamanta, aceste cheltuieli sunt deductibile, fiind efectuate în schimbul furnizării unor informaţii tehnice ori al intermedierii relaţiei de afaceri dintre societate şi clientul M.S.

Prin sentinţa nr. 287 din 5 noiembrie 2013, îndreptată prin încheierea din 18 martie 2014, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a dispus anularea în parte a deciziei de impunere din 10 iunie 2011 şi a deciziei din 23 ianuarie 2012 numai cu privire la stabilirea impozitului pe profit suplimentar în sumă totală de 265.635 RON şi accesorii de 316.763 RON, exonerând societatea de la plata acestor sume.

Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus anularea în parte a deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală în ceea ce priveşte suma de 582.398 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar şi admiterea caracterului deductibil al cheltuielilor de 1.660.217 RON.

Instanţa a decis obligarea pârâtei să restituie reclamantei suma de 582.398 RON şi să-i achite 8.190 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta are ca principal domeniu de activitate producţia şi vânzarea pieselor metalice din sârme, ţevi şi table subţiri, cumpărând componentele şi materia primă, precum şi servicii logistice şi administrative de la asociaţii săi, societăţile franceze C.S. şi J.S.

Instanţa de fond şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză contabilă, în sensul că plata redevenţelor şi a comisioanelor a fost reală şi în baza serviciilor prestate care erau necesare realizării şi vânzării produselor fabricate de reclamantă, în care sens există documente justificative.

În concluzie, prima instanţă a constatat că reclamanta îndeplineşte condiţiile legale pentru a beneficia de recunoaşterea dreptului de deducere a cheltuielilor cu serviciile de management şi administrare, fiind stabilit în mod nejustificat impozitul pe profit suplimentar de 265.635 RON şi accesoriile aferente de 316.763 RON.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta D.G.R.F.P. Timişoara, prin A.J.F.P. Hunedoara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

Astfel, pârâta a învederat că instanţa de fond a dat eficienţă concluziilor raportului de expertiză, deşi majoritatea anexelor acestuia sunt în limba franceză, fără a fi prezentată o traducere legalizată şi poartă doar notiţe scrise de mână cu privire la conţinutul lor.

S-a arătat de asemenea, că prima instanţă nu a analizat în mod distinct cele două categorii de cheltuieli, ci le-a tratat global, nedeterminând cu exactitate caracterul lor deductibil sau nedeductibil.

Astfel, a precizat pârâta, raportat la dispoziţiile art. 7 alin. (1) pct. 28 şi art. 21 alin. (4) lit. e) C. fisc., cheltuielile făcute de reclamantă în schimbul posibilităţii de a beneficia de clienţii societăţii franceze J.S. nu sunt deductibile fiscal, fiind efectuate în favoarea acţionarilor sau asociaţilor şi fără a exista documente justificative.

Cât priveşte cheltuielile cu comisioanele acordate, pârâta a arătat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 7 alin. (1) pct. 9 C. fisc., întrucât nu s-a făcut dovada că societatea în favoarea căreia a fost achitat comisionul a avut calitatea de agent comisionar şi că ar fi prestat vreun serviciu de intermediere în legătură cu o operaţiune comercială, cheltuielile respective fiind nedeductibile.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Expertiza contabilă judiciară constituie un mijloc de probă la care se apelează în vederea lămuririi unor împrejurări de fapt, necesitatea efectuării unei astfel de lucrări fiind determinată de existenţa unor interpretări diferite ale aceleiaşi probleme, expertul urmând să-şi spună punctul de vedere calificat, motivat şi fundamentat.

În cauză, la cererea reclamantei s-a dispus şi efectuat o expertiză contabilă, având ca obiective analizarea naturii serviciilor prestate de societatea franceză J.S. şi stabilirea dacă înscrisurile existente constituie documente justificative pentru plata redevenţelor şi, de asemenea, examinarea serviciilor de marketing şi reprezentare în relaţia cu clientul M.S.

Expertiza a concluzionat în sensul că serviciile respective au fost prestate în folosul reclamantei, fiind necesare în realizarea procesului de producţie, pentru o mai bună coordonare cu principalul client M.S., atât redevenţele cât şi comisioanele achitate fiind deductibile fiscal.

Dar, astfel cum a susţinut pârâta prin motivele de recurs, lucrarea a fost efectuată fără a se pune la dispoziţia expertului documentaţia tradusă în limba română, acesta învederând că înscrisurile reprezentând dovezi ale transmiterii informaţiilor de natură tehnică fiind în franceză, a explicat conţinutul lor prin note scrise de mână, el arătând şi faptul că neavând cunoştinţele tehnice necesare s-a bazat pentru a răspunde primului obiectiv pe discuţiile purtate cu angajaţii reclamantei.

În aceste împrejurări şi ţinând cont că traducerea autorizată a documentelor respective a fost depusă de abia în recurs, nu se poate susţine că expertiza efectuată, ale cărei concluzii au fost însuşite de prima instanţă, prezintă un punct de vedere temeinic documentat, care să justifice admiterea acţiunii.

În raport de cele expuse, constatând că recursul declarat este întemeiat, Curtea va dispune admiterea lui, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, impunându-se în vederea lămuririi depline a litigiului sub toate aspectele, administrarea probei cu o nouă expertiză de specialitate, urmând ca instanţa de trimitere să ţină cont atât de motivele invocate de reclamantă prin acţiune, cât şi de pârâtă prin întâmpinare şi prin celelalte motive de recurs, a căror examinare a devenit inutilă, prin raportare la soluţia de casare dispusă prin prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.G.R.F.P. Timişoara, A.J.F.P. Hunedoara împotriva sentinţei nr. 287 din 5 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2015.