Jurisdiction for public procurement performance guarantee restitution disputes under Article 286 O.G. 34/2006
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by designating the Suceava Court of Appeal, Administrative and Fiscal Section, as the competent court to hear the case, rejecting the civil sections' assertions of competence. The dispute arose when a debtor company in judicial reorganization petitioned a bank to transfer funds held as performance guarantees under three public procurement contracts, claiming the guarantees had no contractual basis following legislative changes; however, the claims involved multiple defendants including the contracting authority and the main contractor. The Court determined that because the underlying legal relations stemmed from public procurement contracts governed by O.G. 34/2006, and the petition sought the execution or termination of obligations arising from such contracts, Article 286(1) of O.G. 34/2006 mandated exclusive jurisdiction for administrative courts located in the contracting authority's territory, thereby compelling the matter to the Administrative and Fiscal Section rather than the civil courts.
Legislator headnote
AI generatedart. 107 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 22 alin. (3) C. proc. civ, art. 286 alin. (1) O.U.G. nr. 34/2006; Jurisdiction for public procurement performance guarantee restitution disputes under Article 286 O.G. 34/2006: The dispute arose when a debtor company in judicial reorganization petitioned a bank to transfer funds held as performance guarantees under three public procurement contracts, claiming the guarantees had no contractual basis following legislative changes; however, the claims involved multiple defendants including the contracting authority and the main contractor. The Court determined that because the underlying legal relations stemmed from public procurement contracts governed by O.G. 34/2006, and the petition sought the execution or termination of obligations arising from such contracts, Article 286(1) of O.G. 34/2006 mandated exclusive jurisdiction for administrative courts located in the contracting authority's territory, thereby compelling the matter to the Administrative and Fiscal Section rather than the civil courts.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedEstablished the exclusive jurisdiction of the administrative court for disputes regarding the execution and termination of public procurement contracts, thereby resolving the conflict of competence.
Full text
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă la data de 20 februarie 2013, sub nr. 7711/3/2013, reclamanta SC P.S.V.C. SA în contradictoriu cu pârâtele SC B.E.G. SA, C.J. Suceava şi SC M.K.B.N.B. SA (fosta R.T.B.) a solicitat să se dispună obligarea pârâtei SC M.K.B.N.B. SA să transfere toate sumele de bani deţinute în următoarele conturi:
- Cod IBAN R1 - reprezentând garanţie de buna execuţie conform Contractului nr. C1 Bucovina - care conţine suma de 389.974,39 RON;
- Cod IBAN R2 - reprezentând garanţie de buna execuţie aferenta Contractului nr. C2 Bucovina - care conţine suma de 214.425,69 RON;
- Cod IBAN R3 - reprezentând garanţie de buna execuţie conform Contractului nr. C3 Bucovina - care conţine suma de 1.213.671,72 RON, plus dobânzile aferente acestor sume, în contul unic al debitoarei SC P.S.V.C. SA deschis la M.K.B.N.B. SA - Sucursala Traian sub nr. R4.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a notificat SC M.K.B.N.B. SA, în calitate de depozitar al sumelor reprezentând garanţie de bună execuţie, însă banca nu a înţeles să se conformeze dispoziţiilor administratorului judiciar şi nu a transferat sumele mai sus-menţionate.
Sumele de bani aflate în conturile menţionate se impun a fi virate în contul unic deschis pe numele debitoarei în scopul realizării planului de reorganizare confirmat, plan care are valenţele unei hotărâri judecătoreşti irevocabile împotriva debitorului.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 10.459 din 4 decembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, apreciind că aceasta este o acţiune în pretenţii, care atrage competenţa instanţei de drept comun, potrivit art. 95 pct. 1 şi art. 107 C. proc. civ.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată la data de 10 martie 2014, sub nr. 7711/3/2013.
Instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei funcţionale, ce a fost analizată cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ.
2.2. Prin Sentinţa nr. 3.412 din 27 iunie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia necompetenţei funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, apreciind că prezentul litigiu nu este o acţiune în pretenţii de drept comun, ci este un litigiu din materia achiziţiilor publice, cărora le sunt aplicabile norme de competenţă exclusivă.
Astfel, a reţinut că raporturile juridice examinate au luat naştere prin contractele încheiate în anul 2004, sub imperiul O.U.G. 60/2001, privind achiziţiile publice, abrogată de O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, act normativ în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată.
Potrivit art. 286 alin. (1) din acest act normativ "procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante."
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava la data de 18 noiembrie 2014 sub nr. 7711/3/2013.
La termenul de judecată din data de 11 decembrie 2014, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale şu funcţionale.
2.3. Prin Sentinţa nr. 7.214 din 11 decembrie 2014, Tribunalul Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi funcţionale a Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect " alte cereri - obligaţia de face" formulată de reclamanta SC P.S.V.C. SA în contradictoriu cu pârâtele SC B.E.G. SA, C.J. Suceava şi SC M.K.B.N.B. SA, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Suceava a reţinut că între reclamanta SC P.S.V.C. SA şi pârâtă SC M.K.B.N.B. SA nu a existat un raport de drept administrativ şi nici nu se solicită executarea vreunei obligaţii izvorâtă dintr-un contract de achiziţie publică, aspect ce rezultă chiar din conţinutul cererii de chemare în judecată, în care reclamanta a arătat că solicită restituirea sumelor din petit tocmai pentru lipsa unui temei contractual al consemnării lor.
Împrejurarea că reclamanta a chemat în judecată şi părţile contractante, fără a avea un petit în contradictoriu cu acestea, nu face decât să genereze pentru instanţa învestită cu soluţionarea cauzei necesitatea lămuririi calităţii procesuale a acestora faţă de obiectul cererii.
Prin urmare, faptul că suma consemnată a fost depusă cu titlu de garanţie pentru un contract de achiziţie publică nu atrage competenţa instanţelor de contencios administrativ, atâta vreme cât unitatea bancară, de la care se solicită restituirea sumei, este un terţ faţă de contractul de achiziţie publică, raportul dintre reclamantă şi pârâta SC M.K.B.N.B. SA, fiind unul de drept civil.
3. Soluţia Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, reclamanta SC P.S.V.C. SA în contradictoriu cu pârâtele SC B.E.G. SA, C.J. Suceava şi SC M.K.B.N.B. SA a solicitat să se dispună obligarea pârâtei SC M.K.B.N.B. SA să transfere toate sumele de bani deţinute în conturile menţionate în petitul cererii, reprezentând garanţie de buna execuţie conform Contractelor nr. C1, C2 şi C3 Bucovina, plus dobânzile aferente acestor sume, în contul unic al debitoarei SC P.S.V.C. SA deschis la M.K.B.N.B. - Sucursala Traian sub nr. R4.
Înalta Curte apreciază că soluţionarea litigiului presupune analiza raporturilor fundamentale generate de contracte.
Din actele dosarului, reiese că raporturile juridice examinate au luat naştere prin contractele încheiate în anul 2004, sub imperiul O.U.G. 60/2001, privind achiziţiile publice, abrogată de O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, act normativ în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată.
Obligaţia de restituire, izvorăşte, potrivit cererii de chemare în judecată, din împrejurarea că raporturile juridice generate de contracte nu mai produc efecte, faţă de actele normative adoptate, aşadar, cererea este întemeiată pe inexistenţa oricărui titlu ce ar justifica reţinerea garanţiilor.
Or, potrivit art. 286 alin. (1) din acest act normativ "procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante".
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că soluţionarea în fond a cauzei este de competenţa Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe SC P.S.V.C. SA, SC B.E.G. SA, C.J. Suceava şi SC M.K.B.N.B. SA în favoarea Tribunalului Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2015.
Procesat de GGC - MI