Recourse against expropriation compensation dismissal for filing beyond the statutory 15-day deadline

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3381 din 17 decembrie 2012, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii F.R., F.Ş., B.I.R. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N. Bucureşti.

A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor sumele de 2.780 lei şi 8.662 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobândă legală aferentă, calculată de la data de 6 octombrie 2011 şi a respins restul pretenţiilor reclamanţilor.

Prin decizia din 16 aprilie 2013, Curtea de Apel Timişoara a respins apelurile declarate de reclamanţii F.R., F.Ş., B.I.R. şi de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N. Bucureşti împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 5763 din 11 decembrie 2013, a admis recursurile declarate de reclamanţi şi de pârât, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a dispune astfel, instanţa de recurs a reţinut că raportul de expertiză efectuat în prima instanţă nu a avut în vedere criteriul legal reglementat de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, că tribunalul a procedat el însuşi la calculul despăgubirilor în baza unei adrese emise de la un birou notarial şi că instanţa de apei a dat eficienţă absolută principiului disponibilităţii, fără a-l armoniza cu rolul activ al judecătorului.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte a dispus ca instanţa de trimitere să facă o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru terenul expropriat, respectiv art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a dispune efectuarea unei noi expertize care să albă în vedere contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect imobile din aceeaşi unitate administrativ-teritoriala cu cele expropriate încheiate în perioada efectuării expertizei în rejudecare, ori în jurul acestei perioade de referinţa, adică la o dată cât mat apropiată de momentul pronunţării hotărârii prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii, scop în care se vor face demersuri, în acest sens, la instituţii abilitate (direcţia locală de impozite şi taxe, oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, camera notarilor publice ş.a.); numai în eventualitatea în care nu se vor putea produce asemenea dovezi urmează ca expertiza să aibă în vedere criterii proxime, care sunt în vecinătatea criteriului legal instituit de art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, respectiv comparabile care să fie obiective, adecvate şi în concordanţă cu exigenţele noimei legale menţionate, în caz contrar putându-se ajunge la imposibilitatea realizării raportului de expertiză.

A mai dispus ca, în rejudecare, faţă de faptul că legiuitorul a consacrat principiul reparării integrale a prejudiciului creat proprietarilor imobilelor expropriate, prejudiciu care trebuie să cuprindă atât valoarea efectivă a imobilului, cât şt celelalte daune aduse proprietarului, instanţa de apel să analizeze apărările reclamanţilor vizând prejudiciul creat, ocazie cu care va dispune completarea probatoriului şi în acest sens.

În rejudecare, după casare, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin decizia nr. 188 din 10 decembrie 2014, a admis apelul declarat de reclamanţi; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 29,918 euro sau a echivalentului în lei la cursul B.N.R. de la data plăţii cu titlu de despăgubiri; a menţinut în rest sentinţa; a respins apelul declarat de pârât împotriva aceleiaşi hotărâri.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul. Statul Român prin Ministerul Transporturilor reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate şi, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 17 martie 2015, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei tardivităţii declarării recursului şi, având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa a analizat această excepţie cu prioritate, faţa de cea a nulităţii.

Potrivit art. 301 C. proc. civ. „termenul de recurs este de 15 zile de ia comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”.

Dispoziţiile art. 101 C. proc. civ. prevăd modul de calcul al termenului, iar potrivit alin. (1) „Termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul”. Totodată, alin. (5) al art. 101 prevede că „Termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legala, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare”.

Cererea de recurs a fost depusă la registratura Curţii de Apel Timişoara la data de 22 ianuarie 2015 (filele 4-6 din dosarul de recurs).

Decizia atacată a fost comunicată recurentului-pârât ia data de 31 decembrie 2014 (fila 85 din dosarul de apel), ultima zi de formulare a recursului fiind 16 ianuarie 2015 (dată ce nu se circumscrie alin. (5) al art. 101 C. proc. civ.), astfel că recursul s-a declarat peste termenul legal, urmând a fi respins, ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarai de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin C.N.A.D.N.R. SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva Deciziei nr. 188 din data de 10 decembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Irevocabilă,

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 17 martie 2015.