Negative conflict of jurisdiction over challenge to partial property restitution validation resolved in favor of court at the issuing national commission's seat

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 08 septembrie 2014, reclamantul M.C. a contestat Decizia de validare parţială nr. 1344 din 19 iunie 2014 emisă de pârâta A.N.R.P.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că în temeiul hotărârii judecătoreşti nr. 189 din 01 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiovă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 112 din 13 ianuarie 2012 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, i-a fost recunoscut dreptul la acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 665 mp situat în Craiova, str. Partizani, judeţul Dolj, iar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor i-a validat doar parţial titlul.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Prin Sentinţa civilă nr. 21 din 09 ianuarie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia de necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că în noţiunea de entitate învestită de lege în accepţiunea actului normativ special întră, potrivit art. 4 lit. a) din Legea nr. 165/2013 şi unitatea deţinătoare a imobilului. Ceea ce prezintă relevanţă în determinarea competenţei teritoriale în soluţionarea contestaţiei, este sediul unităţii deţinătoare emitente a dispoziţiei prin care au fost acordate măsuri compensatorii, iar nu sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.

O interpretare contrară ar echivala cu încălcarea principiului celerităţii care guvernează derularea procedurilor judiciare care imune proximitatea. în administrarea probatoriului, iar pe de altă parte, ar presupune stabilirea unei competenţe exclusive a Tribunalului Bucureşti, chestiune pe care, dacă legiuitorul ar fi avut-o în vedere, ar ti reglementat-o în mod expres.

Prin Sentinţa nr. 348 din 22 iunie 2015, Tribunalul Dolj a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând ivit conflict negativ de competenţă a sesizat înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea regulatorului de competenţă ivit între cele doua instanţe.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Dolj a reţinut următoarele:

Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013 deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului In a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Deşi legea nu defineşte sintagma sediul entităţii, legiuitorul a avut în vedere sediul entităţii sau al autorităţii care a emis decizia contestată, respectiv sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor situat în Bucureşti, Calea Floreasca.

Prin urmare, reţinând că sediul entităţii emitente a deciziei de invalidare contestată se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, Tribunalului Dolj şi-a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr norma de competenţă incidenţă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.

Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.

Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013 în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii:

a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările anterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată;

b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare;

c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România;

f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică;

g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii.

Întrucât, în cauză, decizia de validare parţială nr. 1344 din 19 iunie 2014, contestată de reclamantul M.C., a fost emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această, instituţie are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.

Având în vedere că sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.

Nu are relevanţă sub aspectul stabilirii normei de competenţă incidenţă în cauză împrejurarea că administrarea probatoriului ar fi mult mai uşoară la tribunalul în a cărui rază teritorială se află imobilul, după cum nu prezintă semnificaţie juridică sub acest aspect, nici considerentele legate de o supraîncărcare a instanţelor din Bucureşti.

În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalul Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul M.C. prin care a contestat Decizia de validare parţială nr. 1344 din 19 iunie 2014 emisă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în favoarea Tribunalului. Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2015.