Timeliness of revision action for contrary decisions under Article 509(1)(8) CPC
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petitioner’s request for revision as time-barred, leaving the appellate decision adverse to the union in force. The dispute arose from a labor claim filed by a union on behalf of professional maternal assistants seeking salary compensation for childcare leave days; after the first instance partially granted the claim and the appellate court reversed it to dismiss the action in its entirety, the union sought revision of the appellate decision based on a contrary ruling from another Court of Appeal involving the same professional category. The High Court applied Article 509(1) item 8 of the Code of Civil Procedure, determining that the revision term expires one month after the date of the decision subject to revision (September 25, 2014) under Article 511(1) item 8, and concluded that the petition filed in June 2015 exceeded this statutory deadline.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 513 alin. (1) C. proc. civ, art. 494 C. proc. civ, art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 513 alin. (4) C. proc. civ; Timeliness of revision action for contrary decisions under Article 509(1)(8) CPC: Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. „termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti (…) 8. în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri”.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 347 din 12 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia civilă, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul I. Botoşani, în numele şi pentru membrii de sindicat A.E. şi alţii, în contradictoriu cu pârâta D.G.A.S.P.C. Botoşani şi a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor despăgubiri egale cu drepturile salariale pentru activitatea desfăşurată de aceştia în zilele de concediu de odihnă efectuat în perioada 1 iulie 2010 - 12 martie 2014, dacă au avut copii în plasament, actualizate în funcţie de indicii de inflaţie, de la data scadenţei până la data de 28 iulie 2013, precum şi dobânda legală, de la data de 29 iulie 2015, până la data efectuării plăţii.
Prin decizia civilă nr. 535 din data de 25 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apei Suceava, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Sindicatul Impact Botoşani, în numele şi pentru membrii de sindicat A.E. şi alţii împotriva sentinţei civile pronunţată de instanţa de fond, fiind modificată, în parte, sentinţa pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia civilă, în sensul respingerii, în totalitate, a acţiunii reclamanţilor.
La data de 24 iunie 2015, Sindicatul Impact Botoşani, în numele şi pentru membrii de sindicat A.E. şi alţii, a formulat cerere de revizuire împotriva Deciziei civile nr. 535 din data de 25 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, solicitând modificarea In parte a deciziei atacate, iar, după analizarea înscrisurilor de la dosarului cauzei şi a cererii de revizuire, instanţa să decidă menţinerea Sentinţei civile nr. 347 din data de 12 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Botoşani, în privinţa capătului de cerere privind acordarea „unei despăgubiri reprezentând o indemnizaţie/ compensare bănească, aferentă zilelor de concediu de odihnă, în care au avut copil/copii în plasament, egală cu cuantumul indemnizaţiei de concediu de odihnă” ca fiind temeinică şi legală.
Arata că s-a formulat cererea de revizuire în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport cu Decizia nr. 417 din 04 iunie 2015, pronunţată de către Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 1060/63/2014, reclamanţii în al doilea dosar fiind din aceeaşi categorie profesională, respectiv asistenţi maternali profesionişti, iar instanţa care s-a pronunţat este de acelaşi grad, respectiv Curte de Apel. Mai invocă faptul că, prin decizia invocată ca fiind contrară deciziei a cărei revizuire se solicită, instanţa a recunoscut dreptul unor persoane din aceeaşi categorie de salariaţi la plata unei compensaţii băneşti, egală cu indemnizaţia aferentă concediului de odihnă efectuat împreună cu copiii aflaţi în plasament, în perioada 2011-2014, actualizată cu indicele de inflaţie, până la data efectuării plăţii, cu aplicarea dobânzii legale de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ, raportat la art. 513 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 494 C. proc. civ., excepţia tardivităţii cererii de revizuire, Înalta Curte urmează să o admită, având în vedere următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. „termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti (…) 8. în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri”.
Se mal reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului, sau care evocă fondul, se poate cere dacă „există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de aceiaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Prin urmare, prin textul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este confirmata interpretarea potrivit căreia revizuirea are menirea de a sancţiona încălcarea autorităţii de lucru judecat, astfel încât nu poate să poarte decât asupra celei de-a doua hotărâri. Concluzia este susţinută şi de prevederile art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în temeiul cărora „Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire (...) în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre,”
În speţă, Înalta Curte constată că, prin cererea de revizuire, întemeiată de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul Sindicatul Impact Botoşani, în numele şi pentru membrii de sindicat, a solicitat revizuirea Deciziei nr. 535 din 25 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în raport de Decizia civilă nr. 417 din 4 iunie 2015 a Curţii de Apel Oradea şi modificarea primei decizii, raportat la contrarietatea ce există cu decizia Curţii de Apel Oradea, prin care s-au acordat, contrar deciziei a cărei revizuire se solicită, unor persoane din aceeaşi categorie de salariaţi, compensaţii băneşti egale cu indemnizaţia aferentă concediului de odihnă efectuat împreună cu copiii aflaţi în plasament, în perioada 2011-2014, actualizate cu indicele de inflaţie, până ia data efectuării plăţii, cu aplicarea dobânzii legale de la data introducerii acţiunii şi până ia data plăţii efective.
În consecinţă, în raport de modul de formulare a cererii de revizuire, înalta Curte constată că în cauză, în ceea ce priveşte termenul în care se exercită revizuire, aceste curge de la data de 25 septembrie 2014, respectiv data hotărârii a cărei revizuire se solicită şi se împlineşte, în raport de prevederile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., la data de 25 octombrie 2014.
Prin urmare, cererea de revizuire a Deciziei nr. 535 din 25 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, promovată la data de 24 iunie 2015, este formulată în afara termenului de o luna prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de Sindicatul I. Botoşani în numele şi pentru membrii x împotriva Deciziei civile nr. 535 din 25 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2015.