Nullity of cassation appeal in expropriation compensation dispute for failure to formulate valid grounds of illegality

Constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 253/ C din data de 25 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, şi, în consecinţă, a fost respinsă, ca prescrisă, acţiunea formulată de reclamantul D.F., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.

Totodată, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, invocată de pârâtă şi au fost respinse, ca lipsite de interes, cererile de chemare în garanţie a chemaţilor în garanţie Trifan Măria şi F.I., precum şi a chemaţilor în garanţie C.I., C.A., C.D. şi S.G.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.N.A.D.N.R., instanţa a respins-o, în temeiul dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, aprobată prin H.G. nr. 941/2004, potrivit cărora, procesele în materie de expropriere se judecă în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA. De asemenea, noua lege - Legea nr. 255/2010, prevede că „Expropriator este statui român pentru obiectivele de interes naţional”, precum şi că expropriatorul este reprezentat de "Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin C.N.A.D.N.R. SA, pentru toate lucrările de construcţie de drumuri de interes naţional” (art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 255/2010).

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, Tribunalul a apreciat-o ca întemeiată motivat de faptul că dreptul la acţiune al reclamantului împotriva pârâtei curge de la data rămânerii definitive a Sentinţei civile nr. 588 din 19 iunie 2008, pronunţată de Judecătoria Marghita, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 180/R/l din 9 februarie 2009 a Tribunalului Bihor - Dosar nr. 1864/255/2006, s-a constatat că reclamantul a fost privat de bunul său, respectiv de imobilul - teren din prezentul litigiu, fără existenţa unei justificări legitime, astfel că a fost lipsit de posibilitatea încasării despăgubirilor pentru terenul ce constituie proprietatea sa tabulară şi care a fost expropriat, fără plata despăgubirilor în condiţiile prevăzute de Legea nr. 33/1994 si Legea nr. 198/2004. Prezenta acţiune a fost înregistrată la data de 14 noiembrie 2012, cu depăşirea termenului de trei ani prevăzut de art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958.

Prin Decizia civilă nr. 199 din 23 martie 2015, pronunţată de Curtea de Apei Oradea, secţia I civilă, a fost admisă excepţia tardivităţii apelului declarat de reclamantul D.F. împotriva sentinţei civile pronunţate de instanţa de fond. Instanţa a reţinut că Sentinţa nr. 253/C/2013, pronunţată de Tribunalul Bihor, i-a fost comunicată apelantului la data de 06 decembrie 2013, iar acesta a formulat apel prin scrisoare recomandată, la data de 28 ianuarie 2014, înregistrat la data de 29 ianuarie 2014. Or, la data de 28 ianuarie 2014, termenul de apel de 15 zile, prevăzut de art. 284 C. proc. civ. de la 1865, aplicabil în speţă, era împlinit.

Prin recursul declarat, la data de 29 aprilie 2015, împotriva Deciziei civile nr. 199/4/2015 a Curţii de Apel din Oradea, reclamantul D.F. a solicitat admiterea recursului, casarea şi desfiinţarea sentinţei recurate, ca nelegală şi netemeinică, trimiterea cauzei spre o noua rejudecare şi pronunţarea unei decizii legale, în conformitate cu cererea noastră iniţiala şi prin care să se admită acţiunea formulată.

Recurentul invocă faptul că a avut mult mai multe procese pe rolul instanţelor de judecată, care au întrerupt prescripţia constatată de către instanţa de fond în baza dispoziţiilor art. 3 din Decretul 167/1958. Susţine că aceste procese au avut rolul de a lămuri situaţia juridica a terenului proprietatea reclamantului, peste care trece autostrada Transilvania, teren pentru care nu a primit nici o despăgubire, datorită unor neclarităţi legate de amplasamentul şi de numărul topografic al parcelei proprietatea sa.

Arată că este cu neputinţă a se constata prescrierea dreptului la acţiunea promovată, câtă vreme acest drept a fost constatat în mod definitiv şi irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 588/2008 a Judecătoriei Marghita, iar prin Decizia nr. 180/2009 a Tribunalului Bihor, a fost menţinută sentinţa Judecătoriei Marghita, în ce priveşte dreptul său la despăgubiri.

Arată că trebuie tăcută distincţie între prescrierea dreptului la acţiune constatat în mod nelegal şi abuziv prin sentinţa apelată şi prescrierea dreptului la executarea silita a despăgubirilor efective ce i se cuvin şi care s-au stabilit prin sentinţa judecătoriei, mai sus-indicată. Pe de alta parte, arată că poate dovedi că nici dreptul Ia executare silita nu a fost prescris, deoarece sentinţa a fost pusă în executare în termenul legal, iar acest drept la despăgubirile ce i se cuvine nu mai poate fi pus în discuţie, câtă vreme acesta a fost constatat în mod definitiv şi irevocabil, conform hotărârilor din 2008 si 2009.

Analizând cu prioritate posibilitatea încadrării criticilor formulate în dispoziţiile imperative şi limitative ale art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, cu respectarea termenului legal, imperativ, de decădere pentru motivarea recursului.

Dispoziţiile legale stipulează, în art. 303 C. proc. civ., că recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, fiecare motiv de recurs urmând a ti expus şi dezvoltat în mod distinct, în sensul formulării unor veritabile critici de nelegalitate, conform celor statuate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Totodată, instanţa este obligată să verifice dacă nu devin aplicabile dispoziţiile înscrise în art. 306 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora: „indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304”.

Sancţiunea nerespectării acestor exigenţe legale este cea reglementată de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor care se referă ia motivele de ordine publică.

De aceea, atunci când se constată de către instanţă imposibilitatea încadrării motivelor dezvoltate de parte într-unui din motivele prevăzute expres de art. 304 C. proc. civ., se aplică sancţiunea nulităţii recursului, întrucât nu orice nemulţumire a părţii poate duce la modificarea ori casarea hotărârii recurate.

În materia nulităţii recursului, astfel cum este reglementată această sancţiune de art. 306 C. proc. civ., există, deci, numai excepţia care priveşte motivele de ordine publică, ce pot fi puse în dezbaterea părţilor ex oficiu, în ipoteza de principiu, instanţa de recurs putând examina numai criticile privitoare la decizia atacată, formulate de părţile interesate, care fac posibilă încadrarea în motivele expres prevăzute de art. 304.

În speţă însă, reclamantul, în dezvoltarea motivelor de recurs, nu formulează veritabile critici de nelegalitate, care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de modificare ori de casare prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată, constitui obiect de analiză în recurs.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc veritabile critici Ia adresa deciziei pronunţate în apel şi nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare ia soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii de respingere ca tardiv a apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 253/ C din data de 25 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Bihor.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel raţionamentul instanţei de apei şi să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul se limitează numai la a-şi arăta nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de instanţa de fond în legătură cu capătul de cerere principal, prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi respingerea cererii de chemare în judecată pentru acest motiv.

În aceste circumstanţe, înalta Curte reţine că susţinerile reclamantului, din cuprinsul cererii de recurs, nu se circumscriu unor critici de nelegalitate care să vizeze soluţia pronunţată prin decizia instanţei de apel, nefiind indicate, nici formal, ca temei de drept, dispoziţiile înscrise în art. 304 C. proc. civ.

Dată fiind soluţionarea cu prioritate a excepţiei nulităţii recursului, în conformitate cu art. 306 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., raportat la art. 137 alin. (1) din acelaşi cod, coroborat cu art. 316 C. proc. civ. şi art. 298 C. proc. civ., excepţia analizată fiind o excepţie absolută şt peremptorie, ce face de prisos analiza fondului, Înalta Curte va constata nulitatea recursului de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul D.F. împotriva Deciziei civile nr. 199/ A din 23 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2015.