Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1789/2015 AI generated

Prohibition of "recursul la recurs": Inadmissibility of appeal against irrevocable appellate decisions under Art. 377(2)(4) CPC

Case Number Decizia nr. 1789/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed as inadmissible the extraordinary appeal (recurs) filed by the defendant against the Court of Appeal’s decision, thereby upholding the lower courts' rulings which remain final and irrevocable. The dispute involved an attempt to challenge a final appellate decision on the merits, where the appellant sought to re-raise the same legal issues after the Court of Appeal had already rejected a previous appeal. The decisive legal basis for the dismissal was Article 377(2)(4) of the Code of Civil Procedure, which classifies decisions rendered in appeals as irrevocable and precludes a second recourse on the same matter; consequently, the court held that filing a further appeal violated the procedural rules of legality and the principle of prohibition of "recursul la recurs," rendering the new appeal inadmissible due to the lack of a legally susceptible final judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 129 alin. (1) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ; Prohibition of "recursul la recurs": Inadmissibility of appeal against irrevocable appellate decisions under Art. 377(2)(4) CPC: Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Keywords

AI generated
article of civil procedure principle of legality procedural rules appealability of remand decision matter in dispute forfeiture of recourse rights

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin Decizia nr. 120/ R din 3 martie 2015 a respins recursul declarat de pârâtul J.V. împotriva Deciziei civile nr. 772 din 5 noiembrie 2014 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosarul nr. 4963/211/2013, pe care a menţinut-o.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs părând J.V.

În prealabil analizei motivelor de recurs, Înalta Curte constată că acesta nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Una dintre regulile comune referitoare la instituirea şi exercitarea căilor de atac este unicitatea dreptului de a uza de o atare cale - aceasta înseamnă că nimănui nu-l este îngăduit de a uza de două ori de una şi aceeaşi cale de atac. În caz contrar, excepţia puterii lucrului judecat va putea fi invocată de cei interesat sau de instanţă din oficiu, spre a se anihila calea de atac inadmisibilă.

Din dispoziţiile Codului de procedura civilă rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Or, în speţă, s-a exercitat calea extraordinară de atac a recursului împotriva Deciziei civile nr. 120/ R din 3 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în recurs.

Prin urmare, hotărârea curţii de apel, fiind irevocabilă, nu putea fi atacată din nou cu recurs, întrucât s-ar deschide calea „recursului la recurs, ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului.

Astfel, pârâtul nu s-a conformat unei condiţii specifice de admisibilitate a recursului în această materie.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Cum recursul de faţă înfrânge această regulă a procedurii civile, el se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul J.V. împotriva Deciziei nr. 120/ R din 3 martie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Irevocabila.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2015.