Supreme Court resolves jurisdictional conflict, assigning sole competence to Bucharest Court of Appeal for contestation of National Compensation Commission decision under Law 165/2013.

Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:

La data de 16 aprilie 2014, reclamantul G.T.E.S. a formulat contestaţie împotriva deciziei de invalidare nr. 316 din 31 ianuarie 2014 emisă de pârâta C.N.C.I., solicitând anularea acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 945 din 08 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-A civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Tribunalului Bucureşti a reţinut că, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013 şi art. 35 din acelaşi act normativ, interpretare ce se impune a fi făcută in spiritul legii, ceea ce prezintă relevanţă în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a contestaţiei este sediul instituţiei emitente a hotărârii prin care s-au acordat, măsuri compensatorii, iar nu sediul C.N.C.I.

Tribunalul a arătat că se reţine, în primul rând, principiu! celerităţii care guvernează cererea procedurii judiciare, care, în materia partajării competenţelor teritoriale între diferite instanţe, implică şi impune proximitatea în administrarea probatoriului şi, în consecinţă, preîntâmpinarea avansării unor costuri suplimentare pentru parte.

În al doilea rând, o interpretare contrară ar echivala eu stabilirea unei competenţe teritoriale exclusive în favoarea Tribunalului Bucureşti în soluţionarea tuturor contestaţiilor promovate în exercitarea controlului legalităţii tuturor hotărârilor instituţiilor abilitate să soluţioneze notificările depuse în baza legislaţiei speciale de restituire a proprietăţilor, atâta timp cât acest control se realizează exclusiv de Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, organism unic, cu sediul în municipiul Bucureşti.

În al treilea rând, o interpretare contrară a art. 35 ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii.

Tribunalul Dolj, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 186 din 02 aprilie 2015, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoare Tribunalului Bucureşti. Constatând intervenit conflictul de competenţă, a înaintat cauza, spre competentă soluţionare, către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea sentinţei, Tribunalul Dolj a reţinut următoarele:

Din analiza art. 35 alin. (1) din Legea nr.165/2013, rezultă că deciziile emise atât în temeiul art. 17 pct. 1, cât şi celelalte decizii emise în temeiul Legii nr.165/2013, pot fi atacate in condiţiile dispoziţiilor art. 35. O astfel de interpretare se impune întrucât condiţiile de reglementare ale textului citat nu disting între diversele decizii care se emit de către entităţile aflate sub incidenţa legii de reparaţie.

Acelaşi text indica o competenţă teritorială absolută şi anume - secţia civilă a tribunalului în cărui circumscripţie se află sediul entităţii.

Pentru o stabilire corectă a competenţei teritoriale a instanţei ce trebuie s-o soluţioneze trebuie identificată entitatea ia care face referire art. 35 din Legea nr.165/2013.

În cuprinsul art. 3 se arată semnificaţia termenului „entitate”, iar între entităţile pe care le numeşte textul se află şi. C.N.C.I.

Astfel, a reţinut tribunalul, reglementarea menţionează că deciziile pot fi atacate de persoana ce se consideră îndreptăţită la tribunalul din a cărui circumscripţie face parte entitatea. într-adevăr, nu este expres stabilit că este vorba de entitatea emitentă a deciziei ce se atacă, dar în mod implicit se înţelege acest aspect, în condiţiile în care nu se reglementează expres că este vorba de o altă entitate decât cea emitentă.

O altfel de interpretare ar însemna o adăugare la textul citat. Dacă ar fi avut în vedere legiuitorul o altă entitate decât cea emitentă ar fi reglementat-o expres. Alegerea unei alte entităţi în funcţie de care trebuie să se stabilească competenţa teritorială, emitentă a unei decizii în lanţul procedural de stabilire a îndreptăţirii, ar presupune intervenirea unui factor subiectiv, ceea ce este incompatibil cu caracterul absolut al competenţei stabilit prin norma analizată.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. Civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 165/2013, în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C.N.C.I., care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului - Ministru şi are în competenţă validarea respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entităţile investite de lege, care conţin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii,

Examinând conformitatea textului cu legea fundamentală, Curtea Constituţională, prin decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, a statuat că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr.165/2013, sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităților investite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/ definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate.

Conform prevederilor art. 35 alin. (1) ai Legii nr.165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pol fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Cât priveşte sintagma „entitate investită" art. 3 pct. 4 al actului normativ mai sus citat, enumera toate structurile desemnate de lege, cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii, la lit. g), regăsindu-se C.N.C.I. care, în cauza de faţă, este emitenta deciziei contestate.

Se observă că instanţele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noţiunea de „entitate” folosită de legiuitor în conţinutul textului anterior citat.

Având însă în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei de invalidare nr. 316 din 31 ianuarie 2014, emisă de C.N.C.I., rezultă cu evidenţă că, în cazul de faţă, entitatea la care se referă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut şi calitatea de emitentă a deciziei a cărei anulare se solicită în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiaşi norme legale, litigiul de faţă este de competenţa (teritorială şi materială) a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii emitente.

Cum sediul C.N.C.I. se află în Bucureşti, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2015.