Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1749/2015 AI generated

Inadmissibility of Recurs Against Irrevocable Appellate Decision: Peremption of Appeal and Finality of Jurisdictional Acts

Case Number Decizia nr. 1749/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as inadmissible, leaving the Court of Appeal’s perimetre order in force. The dispute arose from a civil action for damages regarding lack of use of land, where the procedural history involved a first-instance judgment, an appellate decision, and a subsequent Court of Appeal decision that declared the original appeal perished due to the failure to request resumption of the suspended case within the statutory time limit. The central legal issue was the admissibility of an extraordinary appeal against a decision rendered by a court of appeal in the resolution of an appeal. Applying Article 377(2)(4) of the Code of Civil Procedure and Article 299(1), the court held that decisions issued by appellate courts in resolving appeals are irrevocable and not subject to further appeals, thereby rendering the appellant’s attempt to challenge the perimetre order procedurally barred.

Legislator headnote

AI generated

art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 137alin. (1) C. proc. civ, art. 299 alin. (1) C. proc. civ, art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ; Inadmissibility of Recurs Against Irrevocable Appellate Decision: Peremption of Appeal and Finality of Jurisdictional Acts: The dispute arose from a civil action for damages regarding lack of use of land, where the procedural history involved a first-instance judgment, an appellate decision, and a subsequent Court of Appeal decision that declared the original appeal perished due to the failure to request resumption of the suspended case within the statutory time limit. The central legal issue was the admissibility of an extraordinary appeal against a decision rendered by a court of appeal in the resolution of an appeal. Applying Article 377(2)(4) of the Code of Civil Procedure and Article 299(1), the court held that decisions issued by appellate courts in resolving appeals are irrevocable and not subject to further appeals, thereby rendering the appellant’s attempt to challenge the perimetre order procedurally barred.

Keywords

AI generated
procedural orders article of civil procedure resolution of jurisdictional dispute statutory bar actions for damages appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Main ground for declaring the appeal inadmissible because the challenged decision was issued by a court of appeal and is therefore irrevocable.

art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis defining the scope of the extraordinary appeal, restricting it to judgments rendered without right of appeal or in appeal, which excludes the challenged irrevocable decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele;

Prin Sentinţa nr. 6564 din 10 septembrie 2012, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti a respins, ca lipsit de interes, căpătui de cerere privind actualizarea sumei de 89.131,98 lei şi a admis, în parte, acţiunea precizată formulată de reclamantul G.L. împotriva pârâţilor C.V. şi C.A., dispunând obligarea acestora la plata, către reclamant, a sumei de 112.699 lei cu titlu de despăgubiri (contravaloarea lipsei de folosinţă pentru teren), precum şi obligarea lor la 5569 lei cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 519/ A din 22 mai 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanţe.

Prin Decizia nr. 548 din 04 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost constată perimată cererea de recurs formulată de reclamantul G.L. împotriva Deciziei civile nr. 519/ A din 22 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

În considerentele deciziei, curtea de apel a reţinut faptul că judecata cauzei a fost suspendată de instanţa de recurs, în baza dispoziţiilor art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la data de 30 martie 20Î3, iar până la data împlinirii termenului de perimare, respectiv data de 30 martie 2014, niciuna dintre părţile din proces nu au solicitat repunerea pe rol a recursului şi nici nu a intervenit vreo cauza de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, inclusiv acţiunea oblică invocată de către recurent fiind înregistrată ia Judecătoria sectorului 4 Bucureşti după împlinirea acestui termen, respectiv la data de 30 septembrie 2014, astfel cum rezultă din sistemul informatizat ala cestei instanţe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul G.L., solicitând admiterea căii de atac, cu consecinţa menţinerii măsurii suspendării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 27340/4/2014 al Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.

Examinând recursul, în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritara în raport de dispoziţiile art. 137alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcuta în condiţiile legii.

Dreptul de a exercita o cale de atac este unic şi se epuizează prin chiar exerciţiul lui. Partea interesata nu poate folosi de mai multe ort o cale de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.

Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.

Dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului”, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar daca prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii”.

Prin urmare, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.

Din analiza coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

În speţă, Decizia nr. 548 din 04 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a recursului, a fost pronunţată în soluţionarea unui recurs, fiind o hotărâre irevocabilă.

Raportat la dispoziţiile legale menţionate anterior şi la considerentele expuse, recursul declarat de reclamantul G.L. împotriva Deciziei nr. 548 din 04 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, va fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul G.L. împotriva Deciziei nr. 548 din 04 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi-22 septembrie 2015.