Timeliness of unconstitutionality challenge against exhausted procedural phases: current interest and link to case resolution in retrial

Deliberând asupra apelului declarat de inculpata R.M. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea din 10 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 3302/2/2015 (nr. în format vechi 1965/2015), examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

1. Prin încheierea din 10 septembrie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de apelanta inculpată R.M., prin apărător ales, reţinând, în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 432 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 426 lit. d) teza a ll-a C. proc. pen. coroborat cu art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi art. 353 alin. (10) C. proc. pen., apreciind că articolele invocate reglementează momente procesuale care sunt depăşite la acest moment, nemaifiind îndeplinită condiţia interesului actual al autoarei excepţiei pentru a putea fi invocată, în acest sens excepţiile invocate fiind respinse ca inadmisibile.

În ce priveşte art. 3, art. 342, art. 345 alin. (1) şi (2), art. 346 alin. (1) şi (4), art. 347 alin. (3) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că aceste dispoziţii pot fi avute în vedere în cadrul procesului de faţă şi sub acest aspect există un interes actual, însă a reamintit că, nu este suficientă îndeplinirea condiţiei interesului pentru ca o excepţie de neconstituţionalitate să fie declarată admisibilă în faţa unei instanţe judecătoreşti.

Curtea de Apel a apreciat că autoarea excepţiei este nemulţumită de fapt de modalitatea în care legiuitorul a înţeles să reglementeze principiul separaţiei funcţiilor judiciare şi modalitatea în care legiuitorul a înţeles să reglementeze diferite momente de desfăşurare a procesului penal, ori în aceste condiţii a observat că, de fapt se solicită apelarea la Curtea Constituţională (un organism politico-jurisdicţional care nu face parte din sistemul puterii judecătoreşti), organism ce nu are competenţa de a fi un legiuitor pozitiv, acesta fiind cunoscut în doctrină ca un legiuitor negativ.

Curtea de Apel a arătat că indiferent de nemulţumirea inculpatei R.M. faţă de articolele arătate, nu Curtea Constituţională este cea care are competenţa funcţională şi materială să rezolve aceste nemulţumiri, Curtea de Apel indicând cu titlu exemplificativ Parlamentul, Guvernul, ca fiind instituţii competente să modifice cadrul procesual în orice sens, eventual şi în sensul dorit de petentă.

De asemenea, Curtea de Apel a observat că se invocă dispoziţiile art. 21 din Constituţie ca temei de drept, acesta neavând legătură cu art. 3, art. 342, art. 345 alin. (1) şi (2), art. 346 alin. (1) şi (4), art. 347 alin. (3) C. proc. pen., astfel că sub acest aspect observaţiile reprezentantei Ministerului Public apar ca fiind întemeiate.

În ceea ce priveşte invocarea art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi o jurisprudenţa constată a Curţii Europene a Drepturilor Omului care ar contrazice reglementarea internă, Curtea de Apel a subliniat că, în cazul în care acesta este adevărul, şi art. 6 parag. 1 C.E.D.O. şi dispoziţiile deciziilor C.E.D.O. ar contrazice reglementarea internă, nimic nu împiedică autoarea excepţiei să invoce direct în faţa acestei instanţe articolele din Convenţie, ori atunci instanţa de bună seamă va avea obligaţia de a face o aplicare imediată şi directă a acestor acte normative.

2. Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în această încheiere din 10 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat apel inculpata R.M., prin apărător ales, solicitând admiterea apelului şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor dispoziţii din C. proc. pen.: art. 432 alin. (1) raportat la art. 426 lit. d) corelat cu art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.; art. 3, art. 342, art. 345 alin. (1) şi (2), art. 346 alin. (1) şi (4), art. 347 alin. (3) C. proc. pen.; art. 353 alin. (10) C. proc. pen.

În esenţă, s-a susţinut că instanţa de apel a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, apreciind în mod greşit că vizează momente procesuale depăşite şi nu mai este îndeplinită condiţia existenţei unui interes actual al autoarei excepţiei.

3. Examinând apelul declarat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la admisibilitatea unei asemenea sesizări, Înalta Curte reţine că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, respectiv:

a. excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

c. excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d. excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Potrivit art. 29 alin. (5) din acelaşi act normativ, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepţia a fost invocată de apelanta inculpată R.M., la termenul din 10 septembrie 2015, în cursul rejudecării apelului împotriva sentinţei penale nr. 2873 din data de 18 decembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 22674/3/2014, rejudecare la care s-a procedat după ce, prin decizia penală nr. 1006 din 17 august 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 3302/2/2015, a fost admisă contestaţia în anulare formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 733 din 20 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 22674/3/2014 şi desfiinţată această decizie.

Din economia textului prevăzut de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale reiese că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, deci şi ulterior desfiinţării unei hotărârii pronunţate în calea de atac a apelului, ca urmare a admiterii căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, cu consecinţa rejudecării apelului.

Aşadar, în speţă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile din C. proc. pen. referitoare la unul din cazurile în care poate fi formulată contestaţie în anulare, respectiv când a existat un caz de incompatibilitate [art. 426 lit. d) coroborat cu art. 64 alin. (1) lit. f), procedura de judecare a contestaţiei în anulare - art. 432 alin. (1), preschimbarea termenului de judecată - art. 353 alin. (10), separarea funcţiilor judiciare (art. 3), obiectul procedurii în camera preliminară (art. 342), procedura în camera preliminară - art. 345 alin. (1) şi (2), soluţiile ce pot fi pronunţate în procedura de cameră preliminară - art. 346 alin. (1) şi (4) şi contestaţia împotriva încheierii pronunţată de judecătorul de cameră preliminară - art. 347 alin. (3), texte legale care sunt în vigoare şi care nu au fost constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Întrucât îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, instanţa (Curtea de Apel) în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate era obligată să verifice şi măsura în care o astfel de excepţie tinde, în mod real, la învestirea Curţii Constituţionale cu un examen al conformităţii dintre înţelesul normei legale şi exigenţele Constituţiei, prerogativă recunoscută Curţii prin dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

De aceea, Înalta Curte reţine că, în mod real, în speţă se putea discuta de încălcarea dreptului la un proces echitabil, însă discutarea dreptului invocat sau interesului legitim afectat de o normă legală trebuia realizată în cadrul procesual adecvat.

Or, în prezenta cauză, se invocă neconstituţionalitatea unor texte aplicabile fie în procedura de cameră preliminară, fie în procedura discutării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare ori în procedura judecării contestaţiei în anulare, deci la un moment ulterior finalizării acestor proceduri, respectiv după soluţionarea cauzei în primă instanţă şi în apel, apoi pronunţarea unei încheieri de admitere în principiu a contestaţiei în anulare şi, ulterior, admiterea contestaţiei în anulare şi desfiinţarea deciziei de achitare pronunţată în apel.

Mai exact, excepţia de neconstituţionalitate este invocată în faza rejudecării căii de atac a apelului, deşi în fazele anterioare, este neîndoios că partea a avut posibilitatea de a-şi valorifica interesele procesuale prin formularea de cereri şi excepţii.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual, nu mai este îndeplinită condiţia existenţei unei legături cu soluţionarea cauzei, sub aspectul incidenţei dispoziţiilor de procedură penală anterior menţionate.

Ca atare, se constată că a fost depăşit momentul oportun la care se putea susţine, cu efecte juridice, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale invocate şi prin urmare, nu se mai poate aprecia că ar exista un interes actual pe care autoarea excepţiei să îl poată valorifica prin sesizarea Curţii Constituţionale, admisibilitatea cererii de sesizare fiind legată inclusiv de o astfel de apreciere.

Mai mult, Înalta Curte apreciază că interesul în invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale nu poate fi manifestat în funcţie de soluţia (favorabilă sau nefavorabilă unei parii) pronunţată efectiv într-o cauză, aşa încât nu poate primi susţinerea apărătorul ales potrivit căreia excepţia nu a fost invocată în faza procedurală anterioară, întrucât nu se putea anticipa o soluţie de admitere a contestaţiei în anulare, cu consecinţa desfiinţării deciziei de achitare pronunţată în apel şi rejudecarea apelului.

Deşi apărarea susţine că nu este depăşit momentul procesual la care excepţia putea fi invocată, deoarece vizează numai partea din textul legal ce se referă la rejudecarea apelului, motiv pentru care nici nu ar fi putut fi invocată excepţia de neconstituţionalitate la momentul judecării contestaţiei în anulare, întrucât nu ar fi avut legătură cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte apreciază că este „forţată" alăturarea unor texte legale incidente în faze procedurale distincte, care produc consecinţe juridice diferite din perspectiva interesului urmărit de apelantă şi reprezintă în fapt o conştientizare a faptului că nu există o legătură cu soluţionarea prezentei cauze.

Astfel, se constată că se invocă neconstituţionalitatea textului legal care reglementează unul din cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, respectiv când a existat un caz de incompatibilitate (art. 426 lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 64 lit. f), iar potrivit dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. pen., între cerinţele referitoare al admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este şi aceea ca motivul pe care se sprijină contestaţia să fie dintre cele prevăzute la art. 426 C. proc. pen., precum şi neconstituţionalitatea textului care prevede procedura de judecare a contestaţiei, respectiv art. 432 alin. (1) C. proc. pen., potrivit căruia dacă instanţa „găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere".

În speţă, după admiterea contestaţiei în anulare şi desfiinţarea hotărârii pronunţate în apel, la momentul rejudecării apelului, este tardiv invocată neconstituţionalitatea unor dispoziţii care au fost deja valorificate în cadrul procesual în care au avut aplicabilitate, respectiv în faza admisibilităţii în principiu şi în procedura de judecare a contestaţiei în anulare.

Practic, la rejudecarea apelului s-a ajuns după ce au fost epuizate două etape procesuale (faza admisibilităţii în principiu) în care au fost incidente şi utilizate tocmai dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate este invocată în prezenta fază procesuală, în care nu sunt aplicabile.

În ceea ce priveşte încheierea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, într-o altă cauză, pe care apărarea a invocat-o ca jurisprudenţă în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionaiitate a unora din dispoziţiile C. proc. pen. referitoare la procedura de cameră preliminară, Înalta Curte constată că respectiva încheiere nu demonstrează că judecătorul învestit cu soluţionarea fondului a reevaluat aceleaşi aspecte ce fac obiectul judecăţii în camera preliminară, ci faptul că după finalizarea procedurii de cameră preliminară, a fost invocată o excepţie de neconstituţionaiitate şi sesizată Curtea Constituţională, constatându-se îndeplinite, în acea cauză, condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat, apelul declarat de inculpata R.M. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea din 10 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apei Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 3302/2/2015 (nr. în format vechi 1965/2015).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, apelul declarat de inculpata R.M. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea din 10 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 3302/2/2015 (nr. în format vechi 1965/2015).

Obligă apelanta inculpată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 septembrie 2015.