Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 242/RC/2015 AI generated

Prosecutor’s Cassation Appeal Unfounded; Unlawfully Low 8-Month Sentence Upheld as Final

Case Number Decizia nr. 242/RC/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

Romania’s High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the prosecutor’s extraordinary appeal in cassation and upheld the appellate ruling, so the defendant’s affirmed conviction stands: single resulting sentence of 8 months’ imprisonment for five concurrent road-traffic offences (driving without a licence, refusing biological sampling, driving an unregistered vehicle, and driving with false plates), plus revocation of a prior suspended 3-month sentence, making 11 months in total, with accessory penalties and confiscation of plates. The prosecutor claimed the 8-month sentence for refusing biological sampling fell below the legal minimum (1 year 4 months after the one-third reduction for the guilty-plea procedure under art. 396(10) C. pr. pén.), invoking the cassation ground under art. 438(1)(12) C. pr. pén. for sentences outside legal limits. The Court held the sentence was indeed unlawful, but it could not be increased because the prosecutor had not appealed, and under art. 436(6) C. pr. pén. a party that did not appeal cannot bring cassation; while art. 7 ECHR would require correcting an illegally high sentence downwards, it does not require increasing a sentence to the prejudice of the defendant, so the final decision remains in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 386 C. proc. pen, art. 335 alin. (2) C. pen, art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 337 C. pen, art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 334 alin. (1) C. pen; Prosecutor’s Cassation Appeal Unfounded; Unlawfully Low 8-Month Sentence Upheld as Final: The prosecutor claimed the 8-month sentence for refusing biological sampling fell below the legal minimum (1 year 4 months after the one-third reduction for the guilty-plea procedure under art. 396(10) C. pr. pén.), invoking the cassation ground under art. 438(1)(12) C. pr. pén. for sentences outside legal limits. The Court held the sentence was indeed unlawful, but it could not be increased because the prosecutor had not appealed, and under art. 436(6) C. pr. pén. a party that did not appeal cannot bring cassation; while art. 7 ECHR would require correcting an illegally high sentence downwards, it does not require increasing a sentence to the prejudice of the defendant, so the final decision remains in force.

Keywords

AI generated
grounds for cassation sentencing revocation of suspended sentence standing to appeal traffic offence e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 386 C. proc. pen
2143/201/2014, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul O.C.G.
art. 335 alin. (2) C. pen
de art. 335 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev, de art.
art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002
pen., în infracţiunea prev, de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep; din infracţiunea prev.
art. 337 C. pen
de art. 337 C. pen., în infracţiunea prev.
art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002
de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 rep; din infracţiunea prev.
art. 334 alin. (1) C. pen
de art. 334 alin. (1) C. pen.
art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002
de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep; din infracţiunea prev.
art. 334 alin. (2) C. pen
de art. 334 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev.deart.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 448 pct. 1 C. proc. pen.

Legal basis for the Înalta Curte to rule on the appeal in cassation.

Art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Procedural ground invoked by the prosecutor and assessed (and rejected) by the Court in the final ruling.

Art. 436 alin. (6) C. proc. pen.

Procedural rule considered when determining why the appeal could still be examined, despite the prosecutor not having appealed.

Art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

Basis for the decision that judicial costs stay with the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în casaţie de faţă,

Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 105 din 14 octombrie 2014, pronunţată de Judecătoria Calafat în Dosarul nr. 2143/201/2014, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul O.C.G. a fost trimis în judecată, din infracţiunea prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev, de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep; din infracţiunea prev. de art. 337 C. pen., în infracţiunea prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 rep; din infracţiunea prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep; din infracţiunea prev. de art. 334 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep; din infracţiunea prev. de art. 334 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev.deart. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, rep.

În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep, cu aplic, art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul O.C.G., cunoscut cu antecedente penale, la 8 luni închisoare.

În baza art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 rep, cu aplic. art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la 8 luni închisoare.

În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, rep. cu aplic. art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la 8 luni închisoare.

În baza art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. cu aplic, art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la 8 luni închisoare.

În baza art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. cu aplic, art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la 8 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. 1968 s-a dispus ca inculpatul sa execute pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen. 1968, cu aplic, art. 5 C. pen. şi art. 15 din Legea nr. 187/2012, s-a revocat suspendarea condiţionată pentru pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 188 din 17 noiembrie 2011 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin Decizia penală nr. 1763 din 11 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova şi s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa din cauza de faţă, urmând să execute în total 11 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. 1968, s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. 1968.

în baza art. 1181 alin. (1) lit. b) C. pen. 1968, s-a dispus confiscarea plăcuţelor inscripţionate.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 1953 /P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul O.C.G., pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen., conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. (1) C. pen. şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art 334 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

În procedura Camerei preliminare, la data de 06 mai 2014, s-a comunicat inculpatului rechizitoriul cu menţiunea că are dreptul să-şi angajeze apărător, că poate formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi efectuarea actelor de către organele de urmărire penală.

Întrucât inculpatul nu a formulat note scrise, nu a ridicat excepţii, judecătorul de Cameră preliminară prin încheierea de la data de 03 iunie 2014, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen, a constatat legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 1953/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat privind pe inculpatul O.C.G. şi a dispus începerea judecăţii cauzei.

În cursul cercetării judecătoreşti inculpatul s-a prevalat de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. conform cărora până la începerea cercetării judecătoreşti inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor, reţinute in actul de sesizare al instanţei şi a solicitat ca judecata sa se facă in baza probelor administrate in faza de urmărire penala.

În speţă, fiind îndeplinite condiţiile de mai sus după ce s-a atras atenţia inculpatului prezent la judecată, asupra tuturor consecinţelor ce decurg din alegerea procedurii simplificate, s-a procedat la ascultarea inculpatului sub aspectul recunoaşterii faptelor descrise in rechizitoriu şi însuşirii probelor administrate in cursul urmăririi penale. Inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunilor săvârşite şi a solicitat sa fie judecat conform procedurii simplificate beneficiind in acest fel de reducerea pedepsei cu 1/3.

Coroborând probele administrate in cursul urmăririi penale instanţa de fond a reţinut următoarele:

În condiţiile în care inculpatului O.C.G. îi fusese suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice încă din data de 04 aprilie 2011, când i se eliberase o dovadă fără drept de circulaţie, urmare săvârşirii unor infracţiuni rutiere, în noaptea de 17/18 noiembrie 2012 s-a urcat la volanul autoturismului şi împreună cu martorii M.C.D. şi Ş.D.C., în calitate de pasageri, s-a deplasat din com. Piscu Vechi la un bar din com. Poiana Mare, în ciuda faptului că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. La barul respectiv, inculpatul O.C.G. a continuat să consume băuturi alcoolice, după care s-a urcat din nou la volanul autoturismului împreună cu cei doi martori şi l-a condus pe drumurile publice, spre com. Piscu Vechi.

În timp ce conducea autoturismul în com. Piscu Vechi, pe fondul consumului de alcool, inculpatul O.C.G. a accelerat, iar viteza autoturismului le-a imprimat martorilor M.C.D. şi Ş.D.C. un sentiment de teamă, astfel că, l-au rugat pe inculpat să oprească pentru a coborî.

După ce martorii au coborât, inculpatul a pornit autoturismul în trombă prin com. Piscu Vechi, atrăgând astfel atenţia unui echipaj de poliţie ce se afla în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.

Cunoscând că nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul O.C.G., la vederea organelor de poliţie a oprit autovehiculul într-o grămadă de piatră şi a refuzat să colaboreze cu poliţiştii.

Întrucât inculpatul O.C.G. se afla într-o vădită stare de ebrietate, organele de poliţie l-au condus la Spitalul Calafat în vederea recoltării de probe biologice, însă acesta, în prezenţa martorului V.M., a refuzat în mod expres să se supună recoltării unor astfel de probe pentru stabilirea alcoolemiei şi a devenit agresiv, atât cu organele de poliţie, cât şi cu personalul medical.

În seara zilei de 11 septembrie 2013, deşi cunoştea că nu are dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice şi în ciuda faptului că îi mai fuseseră întocmite încă două dosare penale pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere, inculpatul O.C.G. a condus autoturismul ce avea ataşate plăcuţe cu nr. de înmatriculare pe drumurile publice din com. Piscu Vechi până la un bar unde s-a întâlnit cu martorul I.M.I.

Ignorând total antecedentele privind încălcarea normelor rutiere, inculpatul O.C.G. a condus autovehiculul de mai sus până în com. Poiana Mare, pe care l-a parcat într-un loc mai retras de pe strada Doamnei pentru a nu fi observat de organele de poliţie întrucât cunoştea că nu avea dreptul de a conduce autovehicule.

În timp ce inculpatul O.C.G. şi martorii I.M.I., C.I.D. şi S.L. Irina se aflau în autoturism la faţa locului au sosit organele de poliţie cărora inculpatul le-a declarat că nu are dreptul de a conduce autovehicule, iar autoturismul a fost condus de martorul T.I.L.

Fiind audiat, martorul T.I.L. a infirmat apărarea inculpatului şi a precizat că nu a condus autoturismul şi că, în noaptea de 11/12 septembrie 2013 a fost apelat pe telefonul mobil de către inculpat, însă nu a discutat cu acesta.

Din examinarea aceloraşi probe s-a reţinut că inculpatul a cumpărat autoturismul de la martorul M.M. şi că avea cunoştinţă de faptul ca nu era înmatriculat in circulaţie, întrucât martorul M.M. a vândut autoturismul inculpatului fără plăcuţe cu nr. de înregistrare, iar la data săvârşirii infracţiunii, 11/12 septembrie 2013, acesta avea montate plăcuţe cu nr. de înmatriculare mai sus menţionat ce fusese atribuit unui alt autoturism aşa cum rezulta din adresa I.P.J. Dolj - S.I.C din 2013 (fila 70 Dosar nr. 1953/P/2012). S-a reţinut că acest aspect dovedeşte cu certitudine că inculpatul a pus in circulaţie autoturismul aplicând numărul de înmatriculare fals.

Judecătorul fondului a reţinut că, în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen., conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. (1) C. pen. şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 334 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, prima instanţă a avut in vedere criteriile generale de individualizare, respectiv limitele de pedeapsa prevăzută de textul incriminator pentru faptele săvârşite, gradul de pericol social concret al faptei, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului care potrivit fisei de cazier judiciar a fost condamnat la 3 luni închisoare cu aplic, art. 81 C. pen. pentru art. 86 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, prin sentinţa penală nr. 188 din 17 noiembrie 2011 a Judecătoriei Calafat definitivă prin Decizia penala nr. 1763 din 11 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova.

În raport de aceste aspecte instanţa de fond, potrivit disp. art. 83 C. pen. 1968 cu aplic. art. 5 C. pen. şi art. 15 din Legea nr. 187/2012 a revocat suspendarea condiţionată pentru această pedeapsă şi a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată în cauză.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul O.C.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivând că instanţa de fond a aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prev. art. 74 C. pen. anterior, solicitând desfiinţarea sentinţei penale şi aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special cu reţinerea circumstanţelor atenuante art. 74 lit. a) şi c) şi 76 C. pen. anterior, având în vedere că a recunoscut săvârşirea faptelor.

Prin Decizia penală nr. 325 din data de 10 martie 2015pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat O.C.G. împotriva sentinţei penale nr. 105 din 14 octombrie 2014, pronunţată de Judecătoria Calafat în Dosarul nr. 2143/201/2014, menţinând hotărârea atacată.

A fost obligat apelantul inculpat să achite statului 150 lei cheltuieli judiciare, iar onorariul apărătorului din oficiu a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a avut în vedere următoarele:

S-a apreciat că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt corectă, pe baza materialului probator administrat la urmărirea penală, inculpatul O.C.G. arătând, prin declaraţia dată în faţa instanţei, că recunoaşte comiterea faptelor şi solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală, conform dispoziţiilor art. 374 - 375 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

S-a arătat că, sub aspectul încadrării juridice, chiar dacă, în considerentele sentinţei apelate judecătorul fondului a motivat eronat încadrarea în drept pe dispoziţiile N.C.P., în minută şi dispozitiv s-a constatat că, în mod corect, instanţa de fond a făcut aplicarea art. 5 C. pen., referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere că de la data săvârşirii faptelor - 17/18 noiembrie 2012 şi respectiv 11 septembrie 2013 - până la soluţionarea definitivă a cauzei, respectiv la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 289/2009 privind C. pen. precum şi Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal.

Având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 5 C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, şi realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri şi, respectiv din legea specială, în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţa dedusă judecăţii şi, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai blândă, în ansamblul dispoziţiilor sale, Curtea de Apel Craiova a constatat că instanţa de fond corect a apreciat că, în speţă, raportat la multitudinea de fapte penale comise de inculpat şi la antecedentele penale ale acestuia, dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002 rep. combinate cu dispoziţiile Codului penal de la 1969 sunt mai favorabile, încadrând juridic faptele în disp. art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep; art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 rep; art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep; art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. şi art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, rep., schimbând în acest sens încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu.

Astfel, în ceea ce priveşte tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, comparând cele două coduri, s-a arătat că este evident că regimul sancţionator instituit de noul C. pen. este mai sever pentru concursul de infracţiuni, când se stabilesc pedepse de aceeaşi natură, ca efect al sporului fix obligatoriu, determinat ca fracţie din totalul celorlalte pedepse care se adaugă pedepsei mai mari faţă de dispoziţiile vechiului C. pen. care dădea posibilitatea instanţei de a adăuga un spor facultativ, de până la 5 ani la maximul pedepsei celei mai mari.

În ceea ce priveşte critica privind individualizarea pedepselor aplicate, instanţa de apel a apreciat-o ca nefondată.

Curtea de Apel Craiova a considerat că, în cauză, nu se impune aplicarea unor pedepse mai blânde, cu reţinerea unor circumstanţe atenuante judiciare, pentru infracţiunile concurente săvârşite de inculpat, deoarece faţă de criteriile de individualizare instituite de dispoziţiile art. 72 din vechiul C. pen., respectiv limitele de pedeapsa prevăzută de textul incriminator pentru faptele săvârşite, gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, starea de pericol creată pentru valoare socială ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a oricăror consecinţe ale infracţiunii, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului care potrivit fişei de cazier judiciar a fost condamnat anterior la 3 luni închisoare cu aplic, art. 81 C. pen. pentru art. 86 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 prin sentinţa penală nr. 188 din 17 noiembrie 2011 a Judecătoriei Calafat definitiva prin Decizia penala nr. 1763 din 11 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova. Având în vedere modul concret în care a acţionat inculpatul, acesta şi-a asumat consecinţele adoptării unui comportament de nesocotire a legii şi a perseverat pe calea infracţională, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse rezultante cu închisoarea (în cuantum de 8 luni), constituie o replică adecvată gravităţii faptelor săvârşite, dar şi periculozităţii făptuitorului, iar prin stabilirea concretă a cuantumului pedepselor aplicate inculpatului situate la limita minimului special prevăzut în norma de încriminare, ca urmare şi a reducerii acestor limite cu 1/3 conform disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., instanţa a manifestat suficientă clemenţă, valorificând în mod corespunzător circumstanţele personale favorabile.

S-a mai reţinut că în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei rezultante în regim de detenţie, aceasta a fost determinată de consecinţele revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei anterioare de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 188 din 17 noiembrie 2011 a Judecătoriei Calafat, ca efect al revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În consecinţă, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul O.C.G. împotriva sentinţei penale nr. 105 din 14 octombrie 2014 pronunţată de Judecătoria Calafat în Dosarul nr. 2143/201/2014.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Prin Încheierea nr. 162/RC pronunţată la data de 29 mai 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acea dată, a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 325 din 10 martie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi a trimis cauza completului care judecă recursul în casaţie în compunere de 3 judecători, cauza fiind înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 2165/1/2015, stabilindu-se termen de judecată la data de 26 iunie 2015.

Investită cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată şi reţine următoarele:

Prin recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susţinându-se că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv, cuantumul pedepsei de 8 luni închisoare pentru infiracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, soluţie ce a fost menţinută, nelegal, prin decizia pronunţată de instanţa de apel.

Astfel, procurorul a contestat legalitatea pedepselor stabilite în urma calculului matematic pentru infiracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în sensul de a se reţine în mod legal pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare în loc de pedeapsa de 8 luni închisoare, astfel cum a fost stabilită prin sentinţa penală nr. 105 din 14 octombrie 2014 pronunţată de Judecătoria Calafat şi menţinută pedeapsa prin decizia atacată, arătând că pedeapsa de 8 luni este situată în afara limitelor prevăzute de lege, întrucât minimul special prevăzut de art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002, rep. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. este de 1 an şi 4 luni închisoare.

Pe de altă parte, a susţinut procurorul că, pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată pentru cele patru infracţiuni concurente este nelegală deoarece pedeapsa cea mai grea trebuia să fie de 1 an şi 4 luni închisoare.

De asemenea, tot nelegală a fost considerată şi pedeapsa rezultantă de 11 luni închisoare pe care instanţele au dispus ca inculpatul să o execute, aceasta fiind stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât la pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. trebuia adăugată pedeapsa anterioară de 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 188 din 17 noiembrie 2011 a Judecătoriei Calafat, ca efect al revocării beneficiului suspendării condiţionate, astfel încât pedeapsa rezultantă de executat trebuia să fie de 1 an şi 7 luni închisoare.

În consecinţă, procurorul a solicitat casarea deciziei instanţei de apel, majorarea pedepsei de la 8 luni la 1 an şi 4 luni închisoare, pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., cu menţinerea revocării suspendării condiţionate a pedepsei anterioare de 3 luni închisoare şi adăugarea acesteia la pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul O.C.G. să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 7 luni închisoare în condiţiile prevăzute de art. 71 şi art. 64 C. pen. anterior.

În intenţia de a răspunde cerinţelor jurisprudenţei C.E.D.O. şi de a se conforma prevederilor Convenţiei, în privinţa asigurării celerităţii procesului penal prin desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicţie.

În acest context, noua legislaţie procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, şi anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de „recurs în casaţie", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate.

Aşa cum reiese chiar din Expunerea de motive la Proiectul N.C.P.P., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, exercitată doar în cazuri excepţionale şi numai pentru motive de nelegalitate.

Recursul în casaţie urmăreşte asigurarea unei practici unitare la nivelul întregii ţări. Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluţionare este numai în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 447 C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate prin cerere de procuror sau de părţi, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. reprezintă expresia principiului consacrat de art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Curtea de la Strasbourg a subliniat că dispoziţiile art. 7 din Convenţie nu se limitează la a interzice aplicarea retroactivă a normelor penale în detrimentul acuzatului; ele consacră, de asemenea, într-un mod general, principiul delictelor şi pedepselor.

Motivul de recurs invocat de Parchet se subsumează cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12, pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, fiind în alte limite decât cele prevăzute de lege. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă (cuprinsă între 2 ani şi 7 ani închisoare, ale cărei limite sunt reduse cu o treime în procedura recunoaşterii vinovăţiei, pentru care inculpatul a optat) este de la 1 an şi 4 luni închisoare la 3 ani şi 8 luni închisoare. Or, în cauză, pentru această infracţiune, inculpatul a fost condamnat sub acest minim special, la pedeapsa de 8 luni închisoare, ceea ce îi conferă caracter nelegal.

Cu toate acestea, în cauză, pedeapsa nu poate fi corectată (majorată la 1 an şi 4 luni închisoare) deoarece au incidenţă prevederile art. 20 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cărora dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Or, Parchetul nu a exercitat calea de atac a apelului iar conform art. 436 alin. (6) C. proc. pen., decizia instanţei de apel prin care a fost respins apelul nu poate fi atacată cu recurs în casaţie de persoanele care nu au exercitat calea de atac a apelului ori când apelul acestora a fost retras.

Situaţia ar fi fost diferită dacă pedeapsa aplicată inculpatului ar fi fost mai mare decât limita maximă specială de 3 ani şi 8 luni închisoare (tot pedeapsă nelegală), când, în mod evident, ar fi fost mai favorabile dispoziţiile art. 7 din Convenţie, iar pedeapsa trebuia redusă la 3 ani şi 8 luni închisoare, independent de prevederile art. 436 alin. (6) C. proc. pen.

Ca urmare, în situaţia juridică analizată, dispoziţiile art. 436 alin. (6) C. proc. pen. nu împiedică verificarea pe fond a cazului de casare prev. de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., urmând ca în baza examenului legalităţii pedepsei să se stabilească dacă sunt mai favorabile dispoziţiile legii interne sau cele ale art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

În sensul respectării legalităţii pedepsei sunt şi prevederile art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. în conformitate cu care nu pot fi atacate cu recurs în casaţie soluţiile pronunţate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoaşterea învinuirii, ceea ce însemnă că legiuitorul a exclus de la verificarea pe calea recursului în casaţie numai soluţiile pronunţate în temeiul art. 396 alin. (10) C. proc. pen. respectiv soluţiile de condamnare şi amânare a executării pedepsei, iar nu hotărârile pronunţate în cauzele judecate în procedura recunoaşterii vinovăţiei (posibilitatea pronunţării unor pedepse nelegale existând indiferent dacă o cauză este judecată potrivit procedurii obişnuite ori procedurii simplificate).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 pct. l C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 325 din 10 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 2143/201/2014.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina starului şi totodată, se va dispune ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 325 din data de 10 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul 2143/201/2014.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat O.C.G. în sumă de 50 lei se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08 iulie 2015.