Jurisdictional competence for civil liability claims against the Road Victims Protection Fund: applicability of Article 115(3) CPC versus general territorial rules

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă, la data de 03 iulie 2014, reclamanţii P.V. şi P.M. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând despăgubiri civile, precum şi a sumei de 400.000 lei, cu titlu de daune morale pentru decesul tatălui/ soţului reclamanţilor în urma producerii unui accident de circulaţie în care a fost implicat autoturismul în care acesta se afla în calitate de pasager, autoturism pentru care nu se încheiase poliţă de răspundere civilă obligatorie.

Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Gorj.

Prin sentinţa civilă nr. 173 din 06 octombrie 2014, Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Gorj a reţinut, în esenţă, că întrucât pentru autoturismul implicat în accident nu se încheiase poliţă de răspundere civilă obligatorie, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 115 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010 (în continuare, N.C.P.C.) care guvernează regulile în materia asigurărilor, ci prevederile art. 107 din acelaşi Cod care instituie regula de competenţă teritorială generală în materie.

Prin sentinţa civilă nr. 5541 din 11 noiembrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că Tribunalul Gorj este competent să soluţioneze cauza în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 9 N.C.P.C., ca instanţă în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită, în cauză fiind vorba despre o competenţă teritorială alternativă.

Astfel, tribunalul a apreciat că, deşi pârâtul nu are sediul în circumscripţia Tribunalului Gorj şi nici nu sunt aplicabile prevederile art. 115 alin. (3) N.C.P.C., autoturismul implicat în accident nefiind asigurat pentru răspundere civilă obligatorie, această instanţă este competentă să soluţioneze litigiul în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 9 şi art. 116 N.C.P.C.

Prin urmare, Tribunalul Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 135 N.C.P.C., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Tribunalului Gorj, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 N.C.P.C. conform căruia „cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.”

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 N.C.P.C. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

Când însă legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, pe lângă instanţa de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente şi alte instanţe.

Înalta Curte constată că, în speţă, instanţa a fost învestită să se pronunţe asupra cererii reclamanţilor privind obligarea pârâtului Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând despăgubiri civile, precum şi a sumei de 400.000 lei, cu titlu de daune morale, pentru decesul tatălui, respectiv soţului acestora, în urma producerii unui accident de circulaţie în care a fost implicat autoturismul în care acesta se afla în calitate de pasager, autoturism pentru care nu se încheiase poliţă de răspundere civilă obligatorie.

Conform prevederilor art. 115 alin. (3) N.C.P.C., „în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terţul prejudiciat poate introduce acţiune directă şi la instanţa domiciliului sau, după caz, a sediului său.”

Potrivit art. 61 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările, fondul de protecţie a victimelor străzii este destinat plăţilor de despăgubiri pentru vătămări corporale sau decese, dacă autorul a rămas neidentificat, respectiv plăţilor de despăgubiri pentru avarierea ori distrugerea de bunuri şi vătămări corporale sau decese, dacă vehiculul a fost neasigurat, astfel că în caz de litigiu, drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculării/ înregistrării care nu sunt asigurate de răspundere civilă, se exercită împotriva administratorului Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, desemnat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Prin urmare, Fondul de protecţie a victimelor străzii este un organism, înfiinţat prin Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările, deci în materia asigurărilor, tocmai pentru a garanta, in condiţiile legii, despăgubirea persoanelor care au suferit prejudicii in urma unor accidente de autovehicule produse pe teritoriul României si in anumite condiţii si pe teritoriul altor state, de autovehicule neasigurate sau neidentificate.

În acest context, Înalta Curte constată că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 115 alin. (3) N.C.P.C. mai sus citate şi, cum domiciliul reclamanţilor se află în judeţul Gorj, competenţa soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Gorj, care a fost învestit de aceştia în conformitate cu prevederile art. 116 N.C.P.C.

Faţă de considerentele anterior expuse şi văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. 4 N.C.P.C., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2015.