Revision petition against civil judgment: appeal allowed, decision quashed and remanded for re-examination of revision grounds
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court admitted the appeal, quashed the lower court's decision, and remanded the case for re-judgment, ruling that the association as appellant prevailed in its procedural challenge against the dismissal of its revision petition. The dispute concerned a civil revision request seeking the annulment of a final civil judgment based on the grounds that the shareholders' rights had been unprotected during bankruptcy proceedings and that the civil judgment contradicted prior final decisions establishing the association's status as legal representative, though the Court of Appeal had rejected the petition as late-fileed. The High Court determined that the appellate court violated the principles of contradictoriness and the right to a complete examination of the merits (*omnia petita*) by unilaterally recharacterizing the legal basis from Article 322(6) to Article 322(7) of the Code of Civil Procedure to impose a one-month deadline, whereas the appellant had argued for a six-month deadline under Article 324(1)(5) triggered by the closing of insolvency proceedings; consequently, the court found a violation of the law under Article 304(9) and ordered the lower court to reassess its competence and the merits for each cited revision ground.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 322 C. proc. civ, art. 322 pct. 6 C. proc. civ, art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ; Revision petition against civil judgment: appeal allowed, decision quashed and remanded for re-examination of revision grounds: Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că, deşi cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 6 teza finală, raportat la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., din modul în care este indicat temeiul de drept şi este motivată în fapt cererea de revizuire, reiese că intenţia revizuentei este să se anuleze Sentinţa civilă nr. 635 din 17 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Covasna, faţă de hotărârile pretins contradictorii indicate, fapt ce atrage temeiul de drept prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 05 martie 2014 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, A.S.P.M.T.S. SA, a solicitat, în contradictoriu cu intimatele SC S.I. SRL şi SC S.C.G. SRL, anularea Sentinţei civile nr. 635 din 17 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Covasna, secţia civilă, în Dosarul nr. 1385/119/2010.
În motivare, revizuenta a susţinut că prin sentinţa atacată se încalcă autoritatea de lucru judecat a dispoziţiilor civile ale Sentinţei penale nr. 232 din 30 martie 2006, pronunţată de Judecătoria Câmpina în Dosarul penal nr. 3146/204/2005, rămasă definitivă prin Decizia nr. 316 din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, a Deciziilor nr. 182/R din 13 mai 2008 şi nr. 137/R din 01 aprilie 2008, pronunţate de Tribunalul Covasna şi a Deciziilor nr. 726 din 22 martie 2010 şi nr. 8426 din 23 octombrie 2012 ale Curţii de Apel Cluj, care stabilesc, cu autoritate de lucru judecat, calitatea Asociaţiei pentru S.P.M.T.S. SA de administrator şi reprezentant legal al intereselor patrimoniale ale SC M.T.S. SA şi ale acţionarilor acesteia.
Totodată, revizuenta a susţinut că interesele acţionarilor SC M.T.S. SA, care pe parcursul desfăşurării procedurii insolvenţei au fost lipsiţi de capacitatea de exerciţiu a drepturilor privind bunurile societăţii, nu au fost apărate deloc de administratorul şi lichidatorul judiciar.
În drept, au fost invocate prevederile art. 322 pct. 6 şi 7 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 101 din 15 aprilie 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, invocată din oficiu şi a respins cererea de revizuire, ca tardiv formulată.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că, deşi cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 6 teza finală, raportat la art. 322 pct. 7 C. proc. civ., din modul în care este indicat temeiul de drept şi este motivată în fapt cererea de revizuire, reiese că intenţia revizuentei este să se anuleze Sentinţa civilă nr. 635 din 17 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Covasna, faţă de hotărârile pretins contradictorii indicate, fapt ce atrage temeiul de drept prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, curtea de apel a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., conform cărora, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., termenul de revizuire de o lună se va socoti de la pronunţarea ultimei hotărâri.
Cum, în speţă, s-a solicitat revizuirea sentinţei nr. 635 din 17 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Covasna, secţia civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1214 din 22 martie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, iar revizuenta a formulat cererea de revizuire la data de 05 martie 2014, curtea de apel a apreciat că se impune constatarea tardivităţii; în consecinţă a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire, invocată din oficiu şi a respins cererea de revizuire, ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentinţe, Asociaţia pentru S.P.M.T.S. SA a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi reţinerea cauzei spre soluţionare.
În motivare, recurenta a arătat că hotărârea atacată este nelegală, în mod greşit fiind respinsă cererea sa de revizuire întemeiată pe pct. 6 al art. 322 C. proc. civ., ca fiind tardiv formulată.
Astfel, a susţinut că, în speţă, era incident motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 6 C. proc. civ., întrucât acţionarii societăţii au fost lipsiţi pe parcursul desfăşurării procedurii insolventei de capacitatea de exerciţiu a drepturilor privind bunurile societăţii, iar interesele lor nu au fost apărate deloc de administratorul judiciar şi de lichidator; astfel, abia după închiderea procedurii insolventei şi radierea societăţii acţionarii au dobândit capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile, procedurale şi materiale asupra bunurilor şi drepturilor societăţii.
Prin urmare, termenul de şase luni prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 5, teza finală C. proc. civ. începea să curgă de la data închiderii procedurii insolventei, respectiv 03 septembrie 2013.
În continuare, recurenta a arătat că sentinţa recurată încalcă autoritatea de lucru judecat a dispoziţiilor civile ale Sentinţei penale nr. 232 din 30 martie 2006, pronunţată de Judecătoria Câmpina în Dosarul penal nr. 3146/204/2005, rămasă definitivă prin Decizia nr. 316 din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, a Deciziilor nr. 182/R din 13 mai 2008 şi nr. 137/R din 01 aprilie 2008, pronunţate de Tribunalul Covasna şi a deciziilor nr. 726 din 22 martie 2010 şi nr. 8426 din 23 octombrie 2012 ale Curţii de Apel Cluj şi că în mod abuziv Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Covasna nu a pus în executare dispoziţiile sentinţei penale sus-menţionate.
La 12 ianuarie 2015, intimata SC U.R.B.B. SRL a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Asociaţiei pentru S.P.M.T.S. SA, susţinând că aceasta nu reprezintă SC M.T.S. SA.
Cu titlu preliminar, înalta Curte subliniază că Asociaţia pentru S.P.M.T.S. SA nu a formulat calea de atac în numele SC M.T.S. SA, ci în nume propriu, fapt ce, în plan procesual, lipseşte de efecte excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Asociaţiei pentru S.P.M.T.S. SA.
Analizând actele dosarului, precum şi sentinţa atacată, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, înalta Curte reţine următoarele:
Susţinerile recurentei, vizând faptul că în mod greşit şi cu încălcarea art. 324 alin. (1) pct. 5 teza finală C. proc. civ. curtea de apel a respins ca tardivă cererea sa de revizuire întemeiată pe pct. 6 al art. 322 C. proc. civ., pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din acelaşi Cod.
Observând considerentele hotărârii atacate, Înalta Curte constată că instanţa de revizuire a apreciat că, deşi cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 6 teza finală, raportat la pct. 7 C. proc. civ., din modul în care este indicat temeiul de drept şi este motivată în fapt cererea de revizuire reiese că intenţia revizuentei este să se anuleze sentinţa civilă nr. 635 din 17 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Covasna, secţia civilă, faţă de hotărârile pretins contradictorii indicate, fapt ce atrage incidenţa art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Or, procedând astfel, curtea de apel a încălcat atât principiul disponibilităţii, cât şi principiul contradictorialităţii.
Astfel, instanţa de judecată trebuie să statueze omnia petita şi este îndreptăţită să pună în discuţia părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept ale speţei, însă nu le poate modifica din oficiu.
Înalta Curte constată că, prin cererea de revizuire, autoarea căii de atac a susţinut că interesele acţionarilor SC M.T.S. SA, care pe parcursul desfăşurării procedurii insolvenţei au fost lipsiţi de capacitatea de exerciţiu a drepturilor privind bunurile societăţii, nu au fost apărate deloc de administratorul judiciar şi de lichidator, subsumând această critică motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 6 C. proc. civ.
Cu toate acestea, curtea de apel a apreciat că motivarea în fapt a cererii de revizuire atrage incidenţa temeiului de drept prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel că a analizat cererea de revizuire numai prin prisma acestui temei de drept, constatând, în mod corect, că aceasta este tardiv formulată, însă a ignorat criticile dezvoltate de revizuentă subsumat motivului de revizuire prevăzut de pct. 6 al aceluiaşi articol.
Or, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
De aceea, instanţa supremă apreciază că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea legii, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Constatând că instanţa de revizuire a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe care, în mod prioritar, îşi va examina propria competenţă, în raport de fiecare dintre motivele de revizuire invocate de autoarea cererii şi va proceda în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta - revizuentă A.S.P.M.T.S. SA împotriva Sentinţei nr. 101 din 15 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2015.