Insolvency claim under RON 200,000 assigned to Zimnicea Court as prevailing jurisdiction

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zimnicea la data de 22 aprilie 2014, reclamanta SC K. SA, prin administrator judiciar F. IPURL, a chemat în judecată pe pârâta SC Pensiunea C. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 79.295,07 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. KTN xxxx din 3 februarie 2014 şi a sumei de 16.715,82 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. KTN zzzz din 3 februarie 2014, ambele emise în baza Contractului de proiectare nr. 166 din 7 iunie 2011, precum şi la plata unor penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi, începând cu data de 19 februarie 2014, până la plata efectivă a debitului şi la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta SC Pensiunea C. SRL a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea SC K. S.A. la restituirea sumei de 35.658, 43 RON - plată nedatorată.

Prin Sentinţa civilă nr. 1495 din 30 aprilie 2014, Judecătoria Zimnicea, secţia mixtă fond a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, reţinând că, întrucât reclamanta se află în procedura falimentului, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 120 C. proc. civ., potrivit cărora în cererile în materia insolvenţei competenţa exclusivă aparţine tribunalului de la sediul debitorului şi dispoziţiile art. 123 alin. (3) din acelaşi Cod conform cărora, când instanţa este exclusiv competentă pentru una dintre părţi, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părţile.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, secţia a II-a civilă la data de 19 ianuarie 2015, sub nr. 8862/95/2014.

Pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Gorj.

Prin Sentinţa nr. 5 din 19 ianuarie 2015 Tribunalul Gorj, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zimnicea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că obiectul cauzei îl constituie o acţiune în pretenţii, cu o valoare sub 200.000 RON, fapt ce atrage competenţa materială a judecătoriei, iar în ceea ce priveşte competenţa teritorială, reclamanta, în baza art. 107 C. proc. civ., a ales să introducă acţiunea la instanţa sediului pârâtei.

A mai reţinut tribunalul că, faţă de prevederile art. 123 C. proc. civ., potrivit cărora cererile accesorii, adiţionale şi incidentale se judecă de instanţa competentă să soluţioneze cererea principală, Judecătoria Zimnicea este competentă să soluţioneze şi cererea reconvenţională.

Totodată, a reţinut că, în speţă, fiind o acţiune în pretenţii, iar nu una în materia insolvenţei, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 120 C. proc. civ., astfel că Tribunalul Gorj nu este o instanţă exclusiv competentă pentru niciuna dintre părţi.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Zimnicea, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor, se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Competenţa materială, privită sub aspectul ei funcţional, stabileşte ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanţe - judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - care desfăşoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, Codul de procedură civilă cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă.

Înalta Curte, constată că, în speţă, instanţa a fost învestită să se pronunţe asupra cererii reclamantei SC K. SA privind obligarea pârâtei SC Pensiunea C. SRL la plata sumei de 79.295,07 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. KTN xxxx din 3 februarie 2014 şi a sumei de 16.715,82 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. KTN zzzz din 3 februarie 2014, ambele emise în baza Contractului de proiectare nr. 166 din 7 iunie 2011, precum şi la plata unor penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi, începând cu data de 19 februarie 2014, până la plata efectivă şi asupra cererii reconvenţionale prin care pârâta-reclamantă a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la restituirea sumei de 35.658, 43 RON - plată nedatorată.

Potrivit art. 94 lit. j) C. proc. civ., judecătorii judecă, în primă instanţă, orice cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, iar potrivit art. 123 alin. (1) din acelaşi Cod, cererile accesorii, adiţionale şi incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală.

Cum, în speţă, valoarea obiectului cererii principale este situată sub pragul valoric de 200.000 RON impus de art. 94 lit. j) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, faţă de textele legale anterior evocate, competenţa materială a soluţionării pricinii aparţine judecătoriei.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, regula de drept comun este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia „cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

Înalta Curte constată că, în speţă, reclamanta s-a adresat instanţei de la sediul pârâtei, respectiv Judecătoria Zimnicea, iar obiectul cererii de chemare în judecată şi calitatea părţilor nu atrage competenţa exclusivă a altei instanţe.

În acest context, Înalta Curte constată că Tribunalul Gorj a apreciat în mod corect situaţia de fapt şi de drept reţinând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 120 C. proc. civ., ci dispoziţiile art. 94 şi 107 C. proc. civ., care atrag incidenţa competenţei materiale şi teritoriale a Judecătoriei Zimnicea.

Faţă de considerentele anterior expuse şi văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zimnicea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zimnicea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2015.

Procesat de GGC - LM