Joint venture caducity after administrative land retrocession and inadmissibility of late appeal

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 7229/105/2012*, în urma strămutării de la Tribunalul Prahova, reclamanţii Oraşul Buşteni prin primar şi Consiliul Local Buşteni au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T. SRL să se constate caducitatea Contractului de asociere în participaţiune din 13 martie 2000 şi a Actului adiţional din 2 aprilie 2011, încheiat între Consiliul Local al Oraşului Buşteni şi pârâta SC T. SRL şi, pe cale de consecinţă, să se dispună desfiinţarea contractului de asociere în participaţiune, cu cheltuieli de judecată.

În paralel, pârâta SC T. SRL a promovat o altă acţiune împotriva reclamanţilor (Dosar nr. 1480/2005), solicitând obligarea acestora de a pune în aplicare angajamentele contractuale prevăzute în Contractul de asociere în participaţiune din 2000, fiind menţionate opt capete de cerere. Judecarea cauzei a fost declinată de la Judecătoria Sinaia în favoarea Tribunalului Prahova, fiind înregistrată sub nr. 8806/2005, prin sentinţa civilă nr. 622 din 24 mai 2006 fiind admisă în parte acţiunea reclamantei SC T. SRL.

Ulterior, Curtea de apel Ploieşti prin Decizia nr. 72 din 01 aprilie 2008 a respins apelul formulat de reclamanta SC T. SRL, a admis apelul reclamanţilor şi a modificat în parte sentinţa nr. 622/2006, în sensul că a respins ca nefondată acţiunea principală.

În urma recursului declarat de pârâtă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia 2197 din 30 septembrie 2009, a admis recursul, a casat Decizia nr. 72/2008 şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti, cu îndrumarea efectuării unei expertize de specialitate care să stabilească în ce măsură terenurile care trebuie defrişate intră în categoria celor restituite sau nu.

În rejudecare, Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 39 din 5 aprilie 2011, a admis apelul reclamanţilor împotriva sentinţei nr. 622 din 24 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Prahova şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii principale, fiind respins şi apelul formulat de SC T. SRL.

Recursul declarat de pârâta SC T. SRL a fost respins, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 284 din 27 ianuarie 2012, ca fiind nefondat.

Pârâta a formulat şi o cerere reconventională prin care a solicitat obligarea pârâţilor reconvenţionali la plata sumei totale de 58.750.000 dolari SUA adică echivalentul sumei de 195.267.375 lei, calculat la cursul de 3,3237 dolar/leu, cu titlul de daune interese cominatorii, reprezentând beneficiul nerealizat în perioada 1 ianuarie 2005 - 30 aprilie 2013, ca urmare a neexecutării de către pârâţii reconvenţionali, din culpa acestora, a obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de asociere în participaţiune din 13 martie 2000 şi actului adiţional nr. 2/2 aprilie 2001, încheiat între părţi.

Cererea reconventională a fost disjunsă, la termenul din 14 octombrie 2013, fiind înregistrată sub Dosar nr. 5005/107/2013.

Prin sentinţa nr. 4662/CAF/2013, Tribunalul Alba a respins acţiunea reclamanţilor, reţinând în considerente că, faptul retrocedării terenurilor regelui Mihai I, pe cale administrativă, nelitigioasă, în baza legii - Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 890/2005, H.G. nr. 1120/2005 şi nr. 1832/2005, nu este o cauză imprevizibilă şi neculpabilă care lipseşte contractul de obiectul său sau de unul dintre elementele sale de valabilitate, în cauză, terenurile reprezentând obligaţia asociatului participant de a contribui cu aportul stabilit prin contract, iar autorităţile administraţiei publice aveau posibilitatea cunoaşterii acestui risc de neexecutare contractuală.

De asemenea, s-a reţinut că dispoziţiile art. 1557 din N.C.C. invocate de către reclamanţi se aplică doar în cazurile de imposibilitate fortuită de executare, analog cu situaţia pieirii fortuite a bunului aşa cum se face trimitere şi in textul de lege la art. 1274 denumit „Riscul în contractul translativ de proprietate".

S-a apreciat că se solicită printr-un al doilea petit, desfiinţarea contractului ca o consecinţă a constatării caducităţii, reprezentând o cauză de ineficacitate a actului juridic, iar, pe de altă parte, desfiinţarea contractului, care de asemenea presupune o convenţie valabil încheiată, poate surveni, fie prin acordul de voinţă al părţilor mutuus consensus, mutuus disensus, fie ca sancţiune pentru conduita culpabilă a uneia dintre părţi în executarea contractului, respectiv, ca rezoluţiune sau reziliere.

Având în vedere că desfiinţarea contractului înseamnă rezilierea ce nu reprezintă o consecinţă a cauzei de ineficacitate, acest capăt a fost apreciat ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentinţe a fost declarat recurs, calificat apel, de către reclamanţii Oraşul Buşteni prin primar şi Consiliul Local Buşteni solicitându-se modificarea hotărârii atacate cu consecinţa admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

Asupra apelului de faţă, Curtea a constatat următoarele:

Indiferent de modalitatea în care s-a procedat la retrocedarea terenurilor, chestiune ce a făcut obiectul unor acţiuni soluţionate irevocabil, şi care nu are relevanţă în prezenta cauză, esenţială în aprecierea admisibilităţii acţiunii în constatarea caducităţii este împrejurarea imposibilităţii aducerii în asociere a aportului asociatului reclamant.

Raportat la conţinutul Deciziei nr. 284 din 27 ianuarie 2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a stabilit, cu putere de lucru judecat, caracterul obiectiv al motivelor pentru care apelanţii reclamanţi sunt în imposibilitate să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale, în urma dispunerii retrocedării terenurilor către persoana îndreptăţită în baza legilor fondului funciar, Curtea a apreciat că, în mod greşit, s-a reţinut de către prima instanţă culpa reclamanţilor, prin previzibilitatea împrejurării retrocedării.

În condiţiile în care contractul de asociere, modificat prin actul adiţional, a devenit ineficace în urma imposibilităţii, ulterior încheierii sale, a îndeplinirii obligaţiei contractuale de aducere a aportului de către reclamanţi, sancţiunea caducităţii intervine datorită unei împrejurări independente de voinţa autorului, în cauză, în limita investirii cu acţiunea de fond, nepunându-se problema suportării riscului contractual.

Chiar dacă caducitatea beneficiază de o reglementare legală la art. 924, art. 927-928 C. civ., iar dispoziţiile N.C.C. nu sunt aplicabile raportului dintre părţi, în cauză se constată că actul de asociere dintre părţi nu a produs şi nici nu va putea produce, în mod definitiv, vreun efect faţă de scopul asocierii, neexistând nici un remediu procesual care să determine efectivitatea asocierii.

În măsura în care, datorită unei imposibilităţi ulterioare, totale şi definitive, obligaţia esenţială a asociatului reclamant nu mai poate fi executată, Curtea a considerat că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile constatării caducităţii, ca şi caz de ineficacitate a actului juridic, cu consecinţa desfiinţării contractului de asociere în participaţiune din 2000, modificat prin Actul adiţional din 9 aprilie 2011, ca urmare a predării către Regele Mihai I a terenurilor retrocedate.

Raportat la obiectul acţiunii deduse judecăţii şi la consecinţa constatării caducităţii curtea a apreciat că, întrucât rezilierea reprezintă, alături de caducitate, un alt caz de desfiinţare a contractului, prima instanţă s-a considerat greşit investită cu soluţionarea unui capăt subsidiar de acţiune, cu încălcarea principiului disponibilităţii părţilor.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Alba lulia, secţia a ll-a civilă, prin Decizia nr. 197/2014 din 7 mai 2014 a admis apelul declarat de reclamanţii Oraşul Buşteni prin primar şi Consiliul Local al Oraşului Buşteni împotriva sentinţei nr. 4662/CAF din 14 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 7229/105/2012; a schimbat sentinţa atacată în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamanţii Oraşul Buşteni prin primar şi Consiliul Local al Oraşului Buşteni împotriva pârâtei SC T. SRL; a constatat caducitatea contractului de asociere în participaţiune din 2000, modificat prin Actul adiţional din 9 aprilie 2011, încheiat între Consiliul Local Buşteni şi pârâta SC T. SRL, cu consecinţa desfiinţării acestuia; a obligat intimata pârâtă la 6.075,15 lei cheltuieli de judecată în favoarea apelantului reclamant Oraşul Buşteni, în fond şi-n apel.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC T. SRL Bucureşti prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei recurată, respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei pronunţată de instanţa de fond ca fiind temeinică şi legală.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ.

În motivarea acestei cereri, recurenta-pârâtă a arătat că a fost împiedicată să formuleze în termen cererea de recurs, de o împrejurare mai presus de voinţa sa şi anume decizia instanţei de apel nu a fost comunicată până în prezent pe adresa societăţii din Bucureşti, sectorul 1 sau la sediul procesual ales la S.C.P. de Avocaţi D., B. şi Asociaţii cu sediul în Bucureşti, sector 3.

Intimatele-reclamante Oraşul Buşteni prin primar şi Consiliul Local al Oraşului Buşteni, în combaterea cererii de recurs au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia de tardivitate a recursului şi pe cale de consecinţă au solicitat respingerea recursului ca tardiv formulat, de asemenea au solicitat respingerea cererii de repunere în termenul de recurs. în subsidiar, în situaţia în care se va trece de excepţia de tardivitate, a invocat excepţia nulităţii recursului, având în vedere că nu au fost formulate critici de neiegaiitate, ci numai aspecte de netemeinicie.

Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. a luat în examinare cererea de repunere în termenul de recurs formulată de pârâta SC T. SRL Bucureşti.

Dispoziţiile art. 301 C. proc. civ. stabilesc că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Prevederile art. 103 C. proc. civ. stabilesc că ,,Neîndeplinirea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei".

Prin edictarea acestei dispoziţii legale - art. 103 C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea repunerii părţii în termenul legal de declarare a unei căi de atac sau a îndeplinirii unui act de procedură, în cazul în care partea dovedeşte existenţa unei „împrejurări mai presus de voinţa ei" şi care se referă la o împrejurare obiectivă de neîndeplinire a obligaţiei legale, care să se fi produs înainte de împlinirea termenului prevăzut de lege.

În speţă, se constată că nu sunt întrunite cerinţele dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., întrucât împrejurarea invocată de către recurentă în sprijinul cererii de repunere în termen, în sensul că nu i-a fost comunicată hotărârea instanţei de apel, la sediul societăţii şi nici la sediul ales, motiv pentru care a fost în imposibilitate de a declara recurs în termenul legal, este contrazisă de dovezile de comunicare a hotărârii, aflate la filele 234, 235 din dosarul de apel, din care rezultă că aceasta i-a fost comunicată la data de 23 iunie 2014, atât la sediul social, cât şi la sediul ales.

De altfel, situaţia învederată de către recurentă nu reprezintă o împrejurare mai presus de voinţa părţii, în accepţiunea textului de lege invocat.

Prin urmare, având în vedere că, comunicarea deciziei din apel s-a făcut la data de 23 iunie 2014 - data consemnată pe procesul verbal (fila 234, 235 - dosar apel), iar recursul a fost declarat la data de 8 august 2014 - data ştampilei poştei aplicată pe plic, termenul de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 301 C. proc. civ. fiind astfel nesocotit, recursul este lipsit de funcţia sa procesuală, iar instanţa nu poate păşi la examinarea motivelor invocate.

În consecinţă, constatând că recurenta nu a fost împiedicată dintr-un motiv mai presus de voinţa sa, în sensul de a depune recursul în termen legal, în baza art. 103 C. proc. civ. cererea de repunere în termen va fi respinsă şi, în temeiul dispoziţiilor art. 301 C. proc. civ. recursul va fi respins ca fiind tardiv declarat.

Înalta Curte în ceea ce priveşte cererea intimatelor de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cale de atac, constând în onorariul de avocat în sumă de 8.000 lei, va face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul diminuării acestor cheltuieli la suma de 4.000 lei, în raport de munca depusă de avocat (fiind formulată întâmpinare la criticile pârâtei din recurs) şi de durata procesului procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea privind repunerea în termenul de recurs.

Respinge recursul declarat de pârâta SC T. SRL împotriva Deciziei nr. 197/2014 din 7 mai 2014 a Curţii de Apel Alba luli, secţia a ll-a civilă, ca tardiv declarat.

Obligă recurenta SC T. SRL la plata sumei de 4.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţii Oraşul Buşteni prin primar şi Consiliul Local Buşteni.

Dispune amendarea administratorului SC T. SRL, l.O.A. cu suma de 400 lei reprezentând amendă judiciară.

Irevocabilă în ceea ce priveşte cererea de recurs.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la pronunţare în ceea ce priveşte amenda judiciară.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2015.