Contestation in annulment dismissed for attempting to re-examine statute of limitations facts under procedural error doctrine

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2618 din 23 septembrie 2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă, a respins recursul declarat de recurentul reclamant D.A.L. împotriva deciziei nr. 118 din 19 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul D.A.L., care a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea hotărârii atacate şi soluţionarea cauzei conform art. 508 alin. (3) N.C.P.C. şi pe fond admiterea recursului astfel cum a fost formulat în ceea ce priveşte capătul ce cerere privind obligarea SC A.S. SRL la plata sumei de 165.480 lei către SC A.T. SRL.

Contestatorul îşi întemeiază cererea pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 3 şi ale art. 504 alin. (2) al N.C.P.C.: „contestaţia poate fi primită în cazul în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanţa l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu recursul sau dacă recursul, fără vina părţii, a fost respins fără a fi cercetat în fond".

În susţinerea cererii contestatorul aduce următoarea argumentaţie:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în considerare afirmaţiile Curţii de Apel Bacău, dar de fapt pe tot parcursul procesului (fond şi apel) nu s-a invocat termenul de prescripţie, nu s-au cerut dovezi privitoare la cauze de suspendare sau întrerupere a cursului prescripţiei extinctive şi niciodată instanţele nu au cerut documente legate de aceste aspecte.

Astfel Curtea de Apel Bacău prin Decizia nr. 118 din 19 decembrie 2013 dată în Dosarul nr. 1959/103/2012 a respins capătul de cerere ca prescris, invocând art. 18 din Decretul nr. 167/1958 prin care instanţa judecătorească este obligată ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acţiune s-a prescris menţionând că „reclamanta nu a dovedit că au existat cauze de suspendare sau întrerupere a cursului prescripţiei".

Aceste aspecte legate de prescripţie şi cauzele de suspendare a prescripţiei au fost menţionate de către instanţa Curţii de Apel Bacău numai în motivarea Deciziei nr. 118 din 19 decembrie 2013, punând contestatorul în imposibilitatea apărării, în depunerea dovezilor de întrerupere a prescripţiei invocate cât şi a analizării acestora.

Arată contestatorul că singura modalitate de a se apăra şi a prezenta aceste dovezi care nu au fost niciodată analizate şi cercetate în fond şi apel a fost calea de atac a recursului.

Consideră contestatorul că termenul de prescripţie invocat este întrerupt în datele de 27 mai 2010 respectiv 10 august 2010, date la care asociatul Z.R.O. a depus documentele fiscale la O.R.C. Neamţ sub nr. 25693 şi A.F.P. Piatra Neamţ sub nr. 37311, prin care îşi asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale şi recunoaşte faptul că SC A.T. SRL are de încasat de la SC A.S. SRL sumele deduse judecăţii. întrucât acţiunea contestatorului a fost formulată la data de 25 aprilie 2012 consideră că aceasta a fost formulată în termen.

Contestatorul anexează la prezenta cerere copii după documentele care au fost depuse la dosar şi care, în opinia sa, dovedesc că a fost întreruptă prescripţia:

- situaţia financiară a lui SC A.T. SRL, bilanţ la data de 31 decembrie 2009 (16 file) înregistrate la O.R.C. Neamţ sub nr. 25693 din 27 mai 2010, însoţită de declaraţia pe propria răspundere şi semnate de către administratorul Z.R. prin care îşi asumă răspunderea cu privire la întocmirea situaţiilor financiare anuale.

- situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii şi bilanţ la data de 30 iunie 2010 ale SC A.T. SRL (9 file) înregistrate la A.F.P. Piatra Neamţ sub nr. 37311 din 10 august 2010, semnate de către administratorul Z.R.

Menţionează contestatorul că datoria de 165.480 lei a SC A.S. SRL către SC A.T. SRL a fost dovedită prin două expertize contabile acceptate de instanţă, expertize la care pârâţii nu au avut obiecţiuni.

Înalta Curte, examinând contestaţia în anulare în limitele examenului de legalitate constată că cererea este nefondată pentru motivele ce se vor arăta.

Este de precizat că în cauză sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865, faţă de data introducerii acţiunii, articolul corespondent temeiurilor de drept indicate de contestator în susţinerea cererii fiind art. 318 C. proc. civ.

Conform art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţia în anulare.

Potrivit art. 318 C. proc. civ.: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.), iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, cum este cazul şi în speţă, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină.

Motivul de recurs privind nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva modului în care a fost examinată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost examinată de instanţa de recurs din perspectiva dispoziţiilor legale aplicabile în raport de art. 6 alin. (4) din Legea nr. 287/2009 şi de art. 201 din Legea nr. 71/2011.

Astfel, s-a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 287/2009 (N.C.C.), precum şi cele ale art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a C. civ., prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a N.C.C., sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, ipoteză în care se înscrie speţa de faţă. Prin urmare, a considerat instanţa de recurs, aceste dispoziţii devin incidente pentru o prescripţie extinctivă, invocată pentru o situaţie în întregime încheiată înainte de intrarea în vigoare a legii noi, întrucât normele juridice nu se pot aplica retroactiv. în această situaţie, în conformitate cu prevederile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, s-a apreciat că instanţa de judecată este îndreptăţită să invoce din oficiu prescripţia dreptului la acţiune, oricând în cursul judecării cauzei, chiar dacă, potrivit art. 2512 alin. (2) din N.C.C., instanţa de judecată nu mai are această posibilitate.

În ceea ce priveşte cauzele de întrerupere a prescripţiei, instanţa de recurs a punctat asupra faptului că recurentul acceptă capătul de cerere privind despăgubirile ca fiind prescris, dar susţine şi prezintă cauze de întrerupere a prescripţiei nesupuse analizei instanţei de apel şi care vizează exclusiv aspecte ce ţin de situaţia de fapt şi de probatoriul administrat.

Nemulţumirea contestatorului privind modul în care a fost motivată decizia contestată, nu poate duce la deschiderea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, într-un alt caz decât cele limitativ arătate de art. 317 C. proc. civ., neinvocat (lipsă de procedură şi necompetenţa instanţei) şi art. 318 C. proc. civ. (greşeală materială şi omisiunea de a cerceta vreun motiv de modificare sau de casare).

Având în vedere caracterul de excepţie al textului mai sus enunţat care rezultă din formularea „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare." analiza susţinerilor privind existenţa unei „greşeli materiale" presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greşeli materiale care au caracter procedural şi care au dus în mod necesar la pronunţarea unei soluţii eronate. în alte cuvinte, pentru a putea fi admisă o contestaţie în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunţată de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. în contextul precizat se constată că prin motivele evocate care vizează aprecierea şi interpretarea înscrisurilor care au stat la baza determinării situaţiei de fapt şi a aplicării legii.

Întreaga argumentare duce cu evidenţă la concluzia că se tinde la reformarea soluţiei, printr-o rediscutare a situaţiei de fapt şi a probelor despre care se afirmă că au fost interpretate greşit. Or, această cale de atac - contestaţia în anulare - tinde la anularea unei hotărâri pronunţată în recurs nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.

În consecinţă, având în vedere că nu au fost săvârşite greşeli materiale cu caracter procedural, privind aspecte formale ale judecăţii, faţă de faptul că instanţa de recurs a examinat motivul de casare invocat de recurent în raport de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestaţia în anulare va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul D.A.L. în nume propriu şi ca administrator al SC A.T. SRL Piatra Neamţ împotriva Deciziei nr. 2618 din 23 septembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2015.