Appeal against dismissal of civil claim for delayed construction permits dismissed due to unpaid stamp duty

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului s-au constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 2176/3/2012, reclamanţii S.A.V. şi S.I., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Sectorului 1 şi Consiliul Local Sector 1, au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri apreciate provizoriu la suma de 140.000 euro, reprezentând daune rezultând din scăderea valorii de piaţa a imobilului situat în Bucureşti str. Calcarului, sector 1, respectiv a apartamentelor din acesta, scădere care a intervenit între momentul la care ar fi trebuit să fie emisă autorizaţia de construire şi data la care a fost emisă efectiv aceasta.

În vederea stabilirii competenţei Secţiei a IX-a de Contencios Administrativ şi Fiscal s-a solicitat reclamanţilor să-şi precizeze cererea de chemare în judecată potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, motiv pentru care reclamanţii au depus o cerere prin care au precizat ca pretenţiile lor decurg din neîndeplinirea, de către pârâţi, a obligaţiei de eliberare a autorizaţiei de construire, în condiţiile legale, culpa pârâţilor rezultând din lipsa oricărui temei legal pentru refuz, motiv pentru care consideră că există şi culpa pârâţilor rezultând din discriminare, în condiţiile O.G. nr. 137/2000 modificată.

Totodată, s-a depus un extras ECRIS din care rezulta ca pe rolul Tribunalului Bucureşti există şi Dosarul nr. 38599/3/2012, având ca obiect pretenţii, în raport de care invoca excepţia de litispendenţa.

Prin încheierea de şedinţă de la 6 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2176/3/2012 s-a admis excepţia de necompetenţă funcţională.

S-a trimis cauza privind pe reclamanţii S.A.V. şi S.I., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Sectorului 1 şi Consiliul Local Sector 1, la conducerea Tribunalului, în vederea repartizării la una dintre secţiile civile ale instanţei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de contencios a reţinut, în esenţă, că prezentul litigiu nu este încadrabil în prevederile Legii nr. 554/2004, fiind vorba în speţă de pretenţii civile, ce pot fi valorificate doar pe calea dreptului comun.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 2176/3/2012.

În şedinţa publică din 25 septembrie 2013, tribunalul, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia netimbrării acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 1647 din 25 septembrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 2176/3/2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia netimbrării şi a anulat cererea de chemare în judecată ca netimbrată.

Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut că în conformitate cu art. 20 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 146/1997 modificată şi republicată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau a cererii (..), instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

În conformitate cu art. 20 alin. (3) din aceeaşi lege, neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.

Având în vedere că, la momentul înregistrării cererii pe rolul acestei instanţe, s-a fixat o taxă de timbru în cuantum de 10.302 lei şi timbru judiciar în cuantum de 4,7 lei, reclamanţii fiind citaţi cu menţiunea achitării acestora, iar până la termenul de judecată din 25 septembrie 2013 (termen până la care s-a soluţionat şi cererea de reexaminare a acestei taxe), aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţia procesuală ce le revenea, tribunalul, în temeiul dispoziţiilor legale evocate, a anulat cererea ca netimbrată.

Împotriva acestei soluţii reclamanţii au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 36/ A din 6 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii-reclamanţi S.A.V. şi S.I. împotriva sentinţei civile nr. 1647 din 25 septembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că faţă de obiectul acţiunii şi faţă de cauza juridică a pretenţiilor reclamanţilor, având în vedere caracterul civil al litigiului, secţia civilă a tribunalului a pus în vedere apelanţilor - reclamanţi să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 10.302 lei şi timbru judiciar în valoare de 4,7 lei, măsură confirmată prin încheierea de şedinţă din data de 30 mai 2013, prin care s-a respins cererea de reexaminare formulată de reclamanţi.

Ulterior, ca urmare a neachitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, în mod corect tribunalul a făcut aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi a anulat cererea.

Curtea de apel nu a primit critica formulată de apelanţii - reclamanţi în sensul că acţiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, deoarece art. 1 din Legea nr. 146/1997 (în vigoare la data sesizării tribunalului) stabileşte că acţiunile evaluabile în bani sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

S-a arătat că simpla menţionare a prevederilor O.G. nr. 137/200, cu modificările ulterioare, nu atrage scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, odată ce apelanţii - reclamanţi, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, nu au justificat în niciun fel incidenţa acestui act normativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 112 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, iar din lecturarea acţiunii precizate cu care a fost investit tribunalul, s-a constatat că apelanţii - reclamanţi se plâng de o pretinsă faptă ilicită a intimaţilor - pârâţi care le-au emis cu întârziere autorizaţia de construire pentru un imobil. Nici în cererea iniţială şi nici în cererea precizatoare nu s-a menţionat vreo acţiune discriminatorie a pârâţilor.

Astfel, în mod corect s-a constatat şi prin încheierea prin care s-a respins cererea de reexaminare că prevederile O.G. nr. 137/2000 au fost indicate în mod artificial, pentru a se înlătura de la aplicare Legea nr. 146/1997.

Potrivit art. 723 C. proc. civ. drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă, iar odată ce au investit tribunalul cu o acţiune în pretenţii apelanţii - reclamanţi aveau obligaţia de a respecta dispoziţiile legale referitoare la timbraj şi de a nu încerca să eludeze obligaţia de achitare a taxei de timbru prin invocarea unor dispoziţii legale ce nu au legătură cu faptele deduse judecăţii.

Instanţa de apel a apreciat ca nefondată şi critica relativă la pronunţarea sentinţei apelate în condiţii de lipsă de procedură, deoarece la data pronunţării hotărârii Consiliul pentru Combaterea Discriminării nu era parte în cauză.

Este adevărat că prin cererea depusă la dosar la data de 24 septembrie 2013 apelanţii - reclamanţi au solicitat introducerea în cauză a C.N.C.D., însă, pentru a putea lua în discuţie această cerere tribunalul trebuia să fie legal investit, excepţia netimbrării având prioritate.

Faţă de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. s-a constatat că după determinarea competenţei, următoarea excepţie care trebuie soluţionată este excepţia netimbrării, excepţie de procedură, ce vizează însăşi legala investire a instanţei, situaţie în care numai după achitarea taxei judiciare de timbru, instanţa este legat investită şi poate dispune asupra modificării cadrului procesual indicat prin cererea de chemare în judecată.

Odată ce Consiliul pentru Combaterea Discriminării nu a fost indicat ca parte în dosar nici prin cererea principală şi nici prin cererea precizatoare, asupra cererii depuse la dosar la data de 24 septembrie 2013 nu se putea pronunţa decât o instanţă legal investită, astfel că în mod corect s-a discutat cu prioritate excepţia de netimbrare şi s-a dispus anularea cererii fără conceptarea şi citarea în cauză a C.N.C.D.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii S.A. şi S.I., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei instanţei de fond în vederea continuării judecăţii.

în motivarea recursului, reclamanţii au susţinut că hotărârea instanţei de apel este nelegală deoarece instanţa a considerat că cererea de chemare în judecată trebuie timbrată, chiar dacă aceasta era întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 137/2000 care la art. 27 prevedea că: „Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru şi nu este condiţionată de sesizarea Consiliului.”

Recurenţii - reclamanţi au arătat că instanţa de fond a fost învestită prin încheierea de declinare a competenţei pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ, încheiere în care s-a reţinut temeiul de drept care a stat la baza hotărârii de declinare, respectiv dispoziţiile O.U.G. nr. 137/2000.

S-a susţinut că în mod nelegal instanţa de apel a considerat că timbrajul prevalează asupra regularităţii procedurii, deoarece aceasta din urma asigură cadrul procedural corect şi posibilitatea părţilor de a-şi face apărări.

Cum în speţă, regularitatea procedurii se referea tocmai la incidenţa O.U.G. nr. 137/2000 care atrăgea şi scutirea reclamanţilor de la obligaţia plaţii taxei de timbru, aceştia au considerat că instanţa de fond nu a dorit prin omisiunea citării Consiliului decât înlăturarea de la aplicare a dispoziţiilor evocate şi anularea cererii pentru neplata unei taxe de timbru la care nu erau obligaţi.

S-a arătat şi faptul că instanţa de fond, ca de altfel şi cea de apel, erau ţinute de limitele cererii de chemare în judecată, în aplicarea principiului disponibilităţii, astfel încât este nelegală înlăturarea aplicării unor dispoziţii legale invocate de către părţi şi reţinerea doar a unora, în funcţie de rezultatul care se urmăreşte - anularea cererii ca netimbrată.

Instanţele nu se pot substitui voinţei părţilor, iar dacă acestea au înţeles să îşi întemeieze cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 137/2000, se impunea ca pe fondul cauzei instanţa să verifice dacă acestea sunt incidente, dar în niciun caz nu le poate înlătura de la aplicare printr-o încheiere interlocutorie şi fără a exista o manifestare de voinţă expresă în acest sens din partea reclamanţilor.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

- în primul rând, indicarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. s-a realizat în mod formal, niciuna dintre criticile recurenţilor nesubsumându-se cazurilor respective, care se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi la interpretarea greşită a unui act juridic, în sens de convenţie sau act juridic unilateral, cu consecinţa schimbării naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

- Criticile vizând nelegalitatea soluţiei din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitoare la greşita soluţionare a excepţiei netimbrării acţiunii reclamanţilor, conform dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, sunt nefondate. Astfel:

Contrar susţinerilor din recurs, cu privire la modul de soluţionare a excepţiei netimbrării acţiunii, s-a statuat că acesta este strâns legat de caracterul cererii introductive de instanţă.

Obiectul cererii de chemare în judecată prezintă importanţă, deoarece fixează limitele cadrului procesual în care se va desfăşura judecata, instanţa fiind ţinută de acest obiect, în sensul că nu poate să acorde mai mult, mai puţin, sau altceva decât s-a cerut, potrivit art. 129 alineatul final C. proc. civ.

Obiectul acţiunii civile nu poate fi schimbat şi nici depăşit de către instanţă, însă instanţa nu este ţinută de temeiul juridic invocat de către părţi.

Prin încheierea din data de 6 martie 2013 s-a reţinut că în speţă este vorba de pretenţii civile care pot valorificate doar pe calea dreptului comun, faţă de obiectul acţiunii şi faţă de cauza juridică a pretenţiilor reclamanţilor, prin raportare la prevederile art. 998-999 C. civ. şi ale O.U.G. nr. 137/2000 pe care aceştia şi-au întemeiat acţiunea.

Contrar susţinerilor recurenţilor, prin această încheiere de stabilire a competenţei funcţionale a instanţei, s-a statuat cu privire la caracterul civil al litigiului, fără ca instanţa să analizeze cu autoritate de lucru judecat temeiurile juridice invocate de reclamanţi şi să stabilească norma de drept aplicabilă litigiului.

Astfel, împrejurarea că reclamanţii au indicat drept temei al cererii şi dispoziţiile O.U.G. nr. 137/2000 nu justifică incidenţa acestui act normativ, întrucât instanţa de judecată nu este ţinută de calificarea dată de parte şi de temeiul juridic indicat de aceasta. Dimpotrivă, ca o aplicare a principiului rolului activ, instanţa de judecată are obligaţia să dea calificarea juridică corectă raporturilor dintre părţi şi să stabilească norma legală incidenţă în speţă.

De aceea, la momentul înregistrării cererii pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a fixat o taxă de timbru în cuantum de 10.302 lei şi timbru judiciar în cuantum de 4,7 lei, reclamanţii fiind citaţi cu menţiunea achitării acestora, iar prin încheierea din 30 mai 2013, cererea de reexaminare formulată de reclamanţi a fost respinsă.

Înalta Curte a constatat că legiuitorul a înţeles să reglementeze prin art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 o procedură specială pentru verificarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, procedură de care reclamanţii au uzat, cererea de reexaminare constituind modalitatea prin care trebuia verificată corecta stabilire a taxei judiciare de timbru, de către un alt complet, în camera de consiliu, prin încheiere irevocabilă.

Astfel, cu ocazia soluţionării cererii de reexaminare s-a stabilit irevocabil că reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune în pretenţii întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 din C. civ., solicitând angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor fondată pe culpa acestora, constând în întârzierea emiterii certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire, iar indicarea în mod generic şi a dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, fără a indica vreo acţiune discriminatorie a pârâţilor, nu poate justifica scutirea de plată a taxei de timbru, corect calculată de instanţă.

De asemenea, în mod corect instanţa de apel a reţinut că obligaţia de timbrare este prioritară, aşa cum rezultă din prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora taxele de timbru se plătesc anticipat sub sancţiunea anulării cererii în caz de neîndeplinire a acestei obligaţii până la termenul stabilit de instanţă. Astfel, instanţa s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiei referitoare la timbraj, întrucât aceasta vizează însăşi legalitatea învestirii sale, anterior acesteia neputând admite nicio cerere sau excepţie formulată de părţi.

Verificarea timbrajului, conform art. 34 al Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, reprezintă pentru instanţele judecătoreşti o sarcină legală administrativă şi nu constituie obiect al activităţii de judecată, de aceea analiza timbrajului este o chestiune care precede oricărui act procedural efectuat în cauză şi nu implică cercetări asupra drepturilor afirmate de parte implicând acte jurisdicţionale.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de apel a apreciat cu justeţe că tribunalul nu putea lua în discuţie cererea de introducere în cauză a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării întrucât tribunalul nu era legal învestit, nefiind achitată taxa de timbru aferentă cererii de chemare în judecată.

În consecinţă, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii în speţă, astfel încât, nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca, nefondat, recursul declarat de reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii S.A.V. şi S.I. împotriva Deciziei civile nr. 36/ A din 6 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2015.