Soil pollution liability under objective "polluter pays" regime and sufficiency of appellate reasoning on causal evidence

Prin sentinţa nr. 336 din 8 octombrie 2012, Tribunalul Prahova. secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A.M., A.E. şi T.E.M. în contradictoriu cu pârâtele SC O.M.V.P. SA şi SC O.M.V.P. SA Rafinăria P.B. şi a obligat pârâta să înceteze poluarea solului (prin depozitare deşeuri sau deversări/scurgeri de produse petroliere) şi să procedeze pe cheltuiala sa la depoluarea terenului în suprafaţă de 4.825 mp, suprafaţă identificată prin raportul de expertiză tehnică Ş.E.C., compensând între părţi cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii A.M., A.E. şi T.E.M., în contradictoriu cu pârâtele SC O.M.V.P. SA şi SC O.M.V.P. SA Sucursala P.B., au solicitat instanţei să dispună încetarea poluării şi depoluarea terenurilor în suprafaţă de 95.553 mp din intravilanul com. Brazi, jud. Prahova, din C.F. a localităţii Brazi, şi în suprafaţă de 9.095 m, din intravilanul com. Brazi, jud. Prahova, din C.F. a localităţii Brazi, încetarea poluării aerului, poluării fonice, precum şi obligarea pârâtelor la plata sumei de 5 milioane euro, echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin poluare.

În motivarea soluţiei pronunţate, prima instanţă a reţinut că terenurile menţionate în acţiune, care aparţin reclamanţilor în calitate de coproprietari, vecine cu punctele de lucru ale pârâtei, sunt poluate de către pârâte, aspect ce rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză şi se referă la poluarea solului. Raportul de expertiză a identificat o suprafaţă totală de 4.825 mp afectată de poluare, factorul poluant fiind emis de pârâte.

S-a reţinut că vinovăţia pârâtelor îmbracă forma intenţiei indirecte, ele acceptând cu uşurinţă posibilitatea producerii acestei poluări în situaţia deversării reziduurilor în zone de unde au ajuns în pânza freatică, chiar dacă nu au urmărit să polueze solul de pe terenurile reclamanţilor.

A reţinut prima instanţă şi faptul că reclamanţii nu au dovedit în vreun mod că deasupra acestor terenuri s-a produs poluarea aerului sau fonică din partea pârâtei, chestiune asupra căreia prin raportul de expertiză tehnică efectuat nu s-a putut stabili depăşirea unor limite maximale pentru că nu sunt reglementate astfel de limite pentru terenurile din categoria terenurilor din zona unităţilor industriale iar terenurile reclamanţilor fac parte din această categorie conform P.U.G. com. Brazi. Din măsurătorile efectuate de experţi rezultă că prevederile autorizaţiei de mediu sunt respectate de către pârâte cu privire la calitatea aerului şi intensitatea zgomotului.

Totodată, s-a reţinut că reclamanţii nu au dovedit niciun prejudiciu pe care să-l fi suferit ca urmare a afectării solului terenurilor respective, nu au dovedit vreo afectare a sănătăţii lor decurgând din poluarea pretinsă sau a nivelului, respectiv modului lor de trai. De asemenea, reclamanţii nu au dovedit intenţia concretă de a desfăşura activităţi comerciale pe acele terenuri, a vreunui demers pentru a începe o afacere în acea zonă iar în lipsa oricărei dovezi pentru o preocupare a reclamanţilor de a dezvolta o afacere în acea zonă, preocupare care să fie chiar anterioară cumpărării acelor terenuri improprii construcţiei de locuinţe şi, în partea poluată, chiar şi agriculturii, şi faţă de lipsa din motivarea acţiunii a unor aspecte concrete ale pagubei pretins suferite, s-a reţinut că prejudiciul invocat nu există.

Pe fondul cauzei, s-a mai reţinut că potrivit art. 3 lit. e), art. 5 lit. e), art. 94 alin. (1) lit. i), art. 95 din O.U.G. nr. 195/2005, răspunderea pentru poluarea solului reclamanţilor revine pârâtelor iar vinovăţia pârâtelor, chiar dacă a fost reţinută, nu are relevanţă deoarece răspunderea în această materie este obiectivă, ea izvorând din faptul de a polua şi consecinţele acestuia.

Conform art. 94 alin. (1) lit. i) teza finală din O.U.G. nr. 195/2005, poluatorul trebuie să restabilească condiţiile anterioare producerii prejudiciului şi reţinând existenţa poluării solului pentru terenul în suprafaţă de 4.825 mp, suprafaţă identificată prin raportul de expertiză tehnică Ş.E.C., prima instanţă a obligat pârâta să înceteze această poluare şi să procedeze pe cheltuiala sa la depoluarea terenului în suprafaţă de 4.825 mp.

În ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere, s-a respins ca neîntemeiat, apreciindu-se că reclamanţii au invocat o pagubă efectivă pe care nu au dovedit-o, afectarea calităţii vieţii prin încălcarea dreptului la un mediu sănătos şi un beneficiu nerealizat incert.

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care prin Decizia civilă nr. 86 din 16 octombrie 2013 a respins ca nefondate apelurile reclamanţilor A.M., A.E. şi T.E.M. şi pârâtei SC O.M.V.P. SA.

Prin încheierea de şedinţă din 13 iunie 2013, în temeiul dispoziţiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de control judiciar a respins proba cu înscrisuri şi o nouă expertiză de specialitate şi a dispus completarea raportului de expertiză întocmit în faţa primei instanţe cu răspunsul expertului la obiecţiunile formulate de reclamanţi în faţa acestei instanţe, precum şi un obiectiv suplimentar, solicitat de pârâtă, constând în a determina cine este poluatorul, respectiv care este sursa factorilor poluanţi care, ajungând în pânza freatică, au afectat terenurile reclamanţilor.

Completarea raportului de expertiză a fost depusă de către expertul Ş.E.C. la data de 6 septembrie 2013 (filele 23-122 dosar apel) iar la data de 9 octombrie 2013, reclamanţii au formulat obiecţiuni la completarea raportului de expertiză, obiecţiuni ce au fost respinse de către instanţa de apel.

În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că în ceea ce priveşte cadrul legal, prezenta cauză are ca obiect încetarea poluării şi repararea prejudiciului cauzat prin poluarea mediului, cadrul normativ fiind stabilit de O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului.

Unul dintre principiile ce stă la baza protecţiei mediului îl constituie, potrivit art. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2005, principiul "poluatorul plăteşte", în baza căruia, persoanele fizice sau juridice au obligaţia de a suporta costul pentru repararea prejudiciului şi înlătura urmările produse de acesta, restabilind condiţiile anterioare producerii prejudiciului (art. 94 lit. i)).

Potrivit dispoziţiilor art. 95 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005, răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă iar potrivit art. 5 lit. e) din acelaşi act normativ, statul recunoaşte oricărei persoane dreptul la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic, garantând dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit.

Prin urmare, s-a confirmat soluţia primei instanţe în sensul că răspunderea poluatorului este o răspundere civilă delictuală, cu aspectul particular al caracterului obiectiv, independent de culpă, al răspunderii. Pentru a fi antrenată această răspundere, este necesar a fi dovedite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, reglementată de dispoziţiile art. 998-999 C. civ., şi anume: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu şi, respectiv, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

În ceea ce priveşte existenţa unei fapte ilicite, s-a reţinut faptul că, potrivit raportului de expertiză efectuat de expertul Ş.E.C., expertul a identificat pe ambele terenuri proprietatea reclamanţilor, zone cu reziduuri petroliere şi 2 zone cu deşeuri formate din pietriş contaminat cu produse petroliere, anvelope uzate, piloni din beton, suprafaţa afectată însumând 4.825 mp.

În răspunsul la obiecţiuni formulat de expertul Ş.E.C. în faza procesuală a apelului, acesta a arătat faptul că pe terenul în suprafaţă mai mică, proprietatea reclamanţilor, persistă zonele cu hidrocarburi identificate în expertiza iniţial efectuată, că centrala în cogenerare şi rafinăria sunt în funcţiune, iar la limita centralei pe latura de nord a terenului reclamanţilor s-a identificat un gard de protecţie din panouri fonoabsorbante, ce nu exista la momentul efectuării expertizei.

În ceea ce priveşte poluarea atmosferică şi fonică, concluziile expertului în faţa instanţei de fond au fost în sensul că nu s-au înregistrat depăşiri ale concentraţiilor maxime admisibile anuale/lunare stabilite de Legea nr. 104/2011 a calităţii aerului înconjurător, iar nivelul de zgomot la limita R.P. respectă limita legală de 65 dB pentru zonele industriale.

Aceste concluzii au fost menţinute de către expert şi cu ocazia completării raportului de expertiză în faza procesuală a apelului, acesta arătând că, în ceea ce priveşte poluarea atmosferică, în urma consultării buletinelor de analiză pentru anii 2011, 2012 şi perioada ianuarie-iunie 2013, toate emisiile de poluanţi atmosferici evacuaţi în atmosferă de către instalaţiile din cadrul Rafinăriei s-au situat sub limitele maxime admisibile menţionate în Autorizaţia integrată de mediu, revizuită la data de 30 octombrie 2009 şi Autorizaţia integrată de mediu, revizuită la data de 09 ianuarie 2013.

O concluzie similară a arătat expertul şi în privinţa emisiilor de poluanţi atmosferici evacuaţi în atmosferă de către instalaţiile de ardere din cadrul Centralei în Cogenerare, buletinele de analiză pentru perioada august 2012 - iulie 2013 atestând faptul că aceste emisii s-au situat sub limitele maxime admisibile menţionate în Autorizaţia integrată de mediu din 27 iunie 2011.

În ceea ce priveşte poluarea fonică, expertul a concluzionat în sensul că apelanta-pârâtă respectă legislaţia privind nivelul de zgomot la limita celor două unităţi industriale (rafinărie şi centrală).

Prin urmare, s-a reţinut faptul că solul suprafeţei de 4.825 mp proprietatea reclamanţilor a fost poluat prin fapta ilicită a pârâtei constând în deversarea reziduurilor petroliere şi depozitarea de deşeuri formate din pietriş contaminat cu produse petroliere, anvelope uzate, piloni din beton, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 94 lit. i) din O.U.G. nr. 195/2005, aceasta are obligaţia de a suporta costul pentru repararea prejudiciului şi înlătura urmările produse de acesta, restabilind condiţiile anterioare producerii prejudiciului.

În ceea ce priveşte poluarea fonică şi atmosferică, instanţa a reţinut concluziile raportului de expertiză astfel cum a fost completat, reclamanţii neadministrând probe contrare, care să conducă la înlăturarea concluziilor expertizei. Sub acest aspect, s-a constatat că nu s-a dovedit existenţa unei fapte ilicite a pârâtei, constând într-o asemenea poluare a terenurilor reclamanţilor, astfel încât s-a apreciat că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente din O.U.G. nr. 195/2005, respectiv art. 998-999 C. civ., la situaţia de fapt rezultată din ansamblul probator administrat în cauză.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin activitatea poluatoare, s-a reţinut faptul că prejudiciul pretins de reclamanţi constă în imposibilitatea desfăşurării unor activităţi comerciale pe aceste terenuri, afectarea gravă a nivelului şi calităţii vieţii, afectarea sănătăţii pe timpul cât se află pe aceste terenuri, or, reclamanţii nu au dovedit producerea unui asemenea prejudiciu, nu au administrat niciun fel de probe (acte medicale, proiecte de afaceri etc) care să ateste faptul că activitatea poluatoare i-a împiedicat să desfăşoare activităţi comerciale ori că au suferit unele afecţiuni medicale ca urmare a contactului cu factorul poluant.

S-a mai reţinut că prin chiar scrisoarea de conciliere (filele 30-33 dosar fond), reclamanţii recunosc faptul că terenurile proprietatea lor sunt locuri înfundate, fără ieşire la drumul public, înconjurate de terenurile proprietatea pârâtei, aceasta fiind cauza pentru care desfăşurarea unor activităţi, inclusiv comerciale, este imposibilă.

În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta SC O.M.V.P. SA, aceasta a invocat faptul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale ce stă la baza principiului "poluatorul plăteşte".

Instanţa a constatat netemeinicia acestor susţineri faţă de faptul că, potrivit concluziilor expertului din cuprinsul completării raportului de expertiză, poluator pentru suprafaţa de 4.825 mp este pârâta, prin deversarea reziduurilor petroliere şi depozitarea de deşeuri formate din pietriş contaminat cu produse petroliere, anvelope uzate, piloni din beton, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 94 lit. i) din O.U.G. nr. 195/2005, aceasta are obligaţia de a suporta costul pentru repararea prejudiciului şi înlătura urmările produse de acesta, restabilind condiţiile anterioare producerii prejudiciului.

Împotriva Deciziei civile nr. 86 din 16 octombrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamanţii A.E., A.M. şi T.E., cât şi pârâta SC O.M.V.P. SA.

Recursul reclamanţilor A.E., A.M. și T.E.

Prin recursul formulat, reclamanţii au solicitat, în principal, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 C. proc. civ., modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată. într-un prim subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 314 C. proc. civ., au solicitat casarea hotărârii recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare în vederea corectei aplicări a dispoziţiilor art. 95 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005 raportate la dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Într-un al doilea subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 5 şi 7 coroborate cu art. 312 C. proc. civ., au solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea acesteia spre rejudecare Curţii de Apel Ploieşti în vederea corectei administrări a probei cu expertiza specializarea protecţia mediului şi ecologie.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa de apel a încălcat dreptul la apărare prin ignorarea dispoziţiilor procedurale privind administrarea probelor, cu referire la art. 6 din C.E.D.O., apreciind că instanţa de apel ar fi trebuit sa dispună efectuarea unei noi expertize în cauză.

Au arătat recurenţii că la termenul din data de 9 octombrie 2013, au formulat obiecţiuni la Completarea expertizei efectuată la instanţa de fond denumită „Răspuns la obiecţiuni la raportul de expertiza tehnica judiciara" întocmită de expert tehnic judiciar S.E. prin care a solicitat efectuarea unei noi expertize în cauză, motivat de faptul că expertiza administrată în cauză a avut la bază înscrisuri care nu conţin informaţii şi date certificate conform normelor legale.

Astfel, înscrisurile depuse sunt, de fapt, rezultate ale unor măsurători efectuate de intimatele-pârâte şi consemnate în rapoarte de monitorizare a emisiilor din gazele de ardere nivel de zgomot şi poluanţi din sol emise de şeful Serviciului Protecţia mediului din cadrul SC O.M.V.P SA sau rapoarte de analize emise de societăţi care deţin acreditare R.E.N.A.R., dar care menţionează în cuprinsul concluziilor prezentate ca: „Opiniile şi interpretările conţinute de prezentul raport nu suni acoperite de acreditare R.E.N.A.R." În scop exemplificativ menţionam:

De asemenea, au susţinut recurenţii că în ce priveşte poluarea atmosferică şi poluarea fonică, expertul nu a efectuat măsurători independente ci a avut în vedere strict documentele puse la dispoziţie de intimatele-pârâte fapt ce încalcă în mod evident principiul egalităţii armelor.

Aşadar, în măsura în care probele au fost prelevate de pârâta SC O.M.V.P SA iar opiniile şi interpretările conţinute de raportul de expertiză ce reprezintă proba decisivă în prezenta cauza nu sunt acoperite de acreditare R.E.N.A.R., apreciază recurenţii că instanţa, prin respingerea solicitărilor acestora, i-a pus în imposibilitatea de a administra proba contrară.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa de apel nu a arătat raţiunile pentru care au fost respinse obiecţiunile la Completarea expertizei efectuată la instanţa de fond denumită „Răspuns la obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică judiciară" întocmită de expert tehnic judiciar S.E., probă administrată în cadrul apelului.

S-a mai susţinut că deşi instanţa de apel a înţeles să procedeze la analiza aspectelor litigioase, aceasta nu a arătat raţiunea pentru care a decis să omologheze raportul de expertiză administrat în cauză şi cu toate că au arătat în cuprinsul obiecţiunilor depuse la dosarul cauzei considerentele pentru care au apreciat că răspunsul formulat de expert este irelevant, în lipsa unor măsurători independente, instanţa a decis să preia concluziile prezentate de expert fără ca raţiunile acestei decizii să fie aduse la cunoştinţa părţilor.

Mai mult, instanţa de apel s-a rezumat la a prelua motivarea primei instanţe fără să clarifice raţiunile care au stat la baza deciziei pronunţate. Asa fiind, cat timp instanţa de apel s-a rezumat să afirme doar caracterul clar al considerentelor hotărârii primei instanţe cu privire la întinderea dreptului de proprietate al autorilor reclamantului, trimiţând inexact, la concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, motivarea hotărârii recurate nu este de natură să furnizeze reclamantului dovada că cererile şi mijloacele de apărare formulate prin apel au fost serios examinate, iar instanţa de recurs este in imposibilitate de a exercita controlul judiciar.

Un alt aspect pe care instanţa de apel nu l-a analizat în mod temeinic este acela al poluării atmosferice şi poluării fonice, rezumându-se la a reda un sumar ai concluziilor răspunsului formulat de expert, astfel încât apreciază recurenţii că această argumentare nu este de natură să le furnizeze dovada că obiecţiunile la răspunsul expertului au fost în mod temeinic analizate.

Un al doilea aspect rămas nemotivat de instanţa de apel este înlăturarea concluziilor Raportului nr. 518 din 30 iunie 2010, care atestă că exista o depăşire a nivelului de hidrogen sulfurat de peste 520 de ori peste limita maximă admisă.

Un ultim aspect criticat este nemotivarea înlăturării documentelor din care rezultă prejudiciul cauzat reclamanţilor, respectiv planurile de afaceri depuse la dosarul cauzei şi Certificatul de urbanism din 03 august 2011 cu documentele anexate acestuia.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., în sensul că a raportat condiţiile existenţei răspunderii civile delictuale la o situaţie care, la momentul pronunţării hotărârii recurate, nu mai era actuală.

Astfel, din considerentele hotărârii recurate rezultă că instanţa de apel motivează inexistenţa prejudiciului cauzat de poluare prin cele consemnate în scrisoarea de conciliere fără a face referire la faptul că prin sentinţa civila nr. 11759 din 09 iulie 2013 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, prin care, în contradictoriu cu intimatele-pârâte au obţinut dreptul de servitute de trecere.

Toodată, s-a arătat că în considerentele hotărârii recurate, s-a reţinut că reclamanţii nu au dovedit prejudiciul suferit de vreme ce nu au pus la dispoziţia instanţei acte medicale însă o astfel de probă nu este necesară de vreme ce expertul nu a susţinut că terenurile ar reprezenta un mediu sănătos şi echilibrat ecologic, ci dimpotrivă un mediu industrial, poluat.

Recursul pârâtei SC O.M.V.PS. SA,

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii propriului apel şi, pe cale de consecinţă, schimbarea în parte a sentinţei instanţei de fond şi respingerea în tot a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate invocat, pârâta a susţinut că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale care stă la baza principiului "poluatorul plăteşte" şi care să justifice astfel aplicarea art. 94 lit. i) din O.U.G. nr. 195/2005.

A susţinut recurenta-pârâta că în cauza de faţă, nu s-a făcut dovada faptului că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale. Astfel, concluziile celor două rapoarte de expertiză în ceea ce priveşte poluarea terenurilor se bazează pe simple prezumţii şi indicii circumstanţiale.

Astfel, prin raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a stabilit de către expertul desemnat, prin mijloace specifice, că suprafaţa de 4.825 mp din terenurile intimaţilor-reclamanţi este afectată de factori poluanţi iar cu privire la cauza poluării, expertul a constatat existenţa în pânza freatică a unor factori poluanţi care, prin succesiunea firească a fenomenelor naturale, ajung ca în cele din urmă să afecteze şi terenurile reclamanţilor.

A mai susţinut recurenta că ceea ce nu s-a stabilit nici de către expertul desemnat şi nici prin intermediul altei probe administrate în cauză, este dacă factorii poluatori care se află în pânza freatică au fost deversaţi de către ea sau de alte persoane juridice/fizice din zona industrială unde se află terenurile reclamanţilor.

Deşi instanţa de apel a încuviinţat cererea sa de suplimentare a probatoriului în apel, cu ocazia completării raportului de expertiză, expertul a reţinut în mod contradictoriu că pârâta SC O.M.V.P SA este cauza contaminării cu produse petroliere a terenurilor ca apoi să reţină alţi factori poluanţi, respectiv o poluare în timp, ce se datorează în principal defecţiunilor apărute în timpul exploatării la unele reţele de conducte sau canalizare de pe teritoriul rafinăriei, la conductele de transport ţiţei şi produse prelucrate la depozite sau beneficiari, factori la care mai pot contribuit cutremurele şi accidentele din cel de-al ll-lea Război Mondial.

Faţă de aceste concluzii total neconcludente şi nedovedite ale expertului, bazate pe simple prezumţii simple fără alte elemente care să le susţină, apreciază recurenta că este evident că în speţă nu s-a făcut dovada faptului că ea este poluatorul care trebuie să plătească şi care a săvârşit fapta ilicită de poluare a terenurilor reclamanţilor, nefiind stabilită nicio legătură între poluarea terenurilor şi activitatea acesteia.

Prin constatarea făcută prin raportul de expertiză efectuat în cauză astfel cum a fost completat s-a stabilit doar că există fapta ilicită a poluării terenurilor reclamanţilor, însă nu s-a stabilit în mod direct şi concret legătura dintre fapta ilicită şi recurentă, dovadă ce ţinea de îndeplinirea condiţiilor legale care să conducă la atragerea răspunderii civile delictuale.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:

Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia pronunţată.

Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi exercitarea controlului judiciar de către instanţele superioare.

De altfel, chiar C.E.D.O. (cauza Achina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia.

A nu motiva o hotărâre şi a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor, echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Constituie motiv de casare nu numai inexistenţa motivării, dar şi insuficienţa ei.

În speţă, Înalta Curte, verificând considerentele hotărârii atacate, constată că aceasta cuprinde sumar argumentele în sprijinul soluţiei de pronunţate, încadrându-se astfel, în prima dintre cele trei ipoteze avute în vedere de legiuitor la edictarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru ca hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului.

Astfel, o primă critică apreciată a fi fondată o constituie cea formulată de recurenţii-reclamanţi referitoare la nemotivarea de către instanţă a măsurii de respingere a cererii de efectuare a unei noi expertize pentru dovedirea poluării atmosferice şi fonice.

În adevăr, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din 13 iunie 2013 (filele 14-15 dosar apel), solicitarea reclamanţilor cu privire la efectuarea expertizei a fost respinsă de către instanţă, fără a fi prezentate argumentele avute în vedere la luarea acestei măsuri.

În egală măsură, este fondată critica reclamanţilor referitoare la lipsa motivării înlăturării concluziilor Raportului nr. 518 din 30 iunie 2010, altfel spus, din considerentele deciziei recurate nu rezultă dacă acest înscris a făcut obiectul analizei instanţei sau argumentele pentru care a fost înlăturat.

De asemenea, din aceeaşi perspectivă a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată a fi fondată critica recurenţilor-reclamanţi referitoare la insuficienţa motivării pe aspectul obiecţiunilor formulate la completarea expertizei efectuate în apel, având în vedere că instanţa se rezumă a constata că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi obiectivele stabilite de prima instanţă, expertul a răspuns obiecţiunilor formulate. Lapidară este şi reţinerea instanţei referitoare la acreditarea R.E.N.A.R. a laboratorului, aspect de asemenea criticat prin obiecţiunile formulate, asupra căruia, instanţa s-a mărginit a constata că laboratorul a fost ales prin tragere la sorţi fără a argumenta şi răspunde punctual criticilor formulate.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-pârâte, la acest nivel de verificare, se constată că, în adevăr, decizia recurată este deficitară sub aspectul motivării şi cu privire la condiţiile angajării răspunderii instituite prin O.U.G. nr. 195/2005, având în vedere că deşi răspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpa poluatorului, totuşi trebuie să fie făcută dovada că poluarea provine de la acea entitate şi nu alta. Or, din această perspectivă, se constată că instanţa de apel s-a mărginit la a prelua concluziile primei instanţe pe aspectul îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale care stă la baza principiului „poluatorul plăteşte", fără a răspunde criticilor referitoare la lipsa dovezilor prin care s-ar fi putut stabili calitatea de poluator a pârâtei.

Procedând în acest fel, curtea de apel a încălcat dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care prevăd obligativitatea expunerii motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, făcând practic imposibil de realizat misiunea instanţei de recurs de a cenzura hotărârea atacată.

Insuficienţa motivării deciziei recurate, ce impune casarea acesteia, în baza art. 304 pct. 7 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., este de natură a nu mai face posibilă examinarea hotărârii din perspectiva celorlalte critici formulate.

Aşa fiind, constatând că soluţia adoptată de instanţa de apel este insuficient motivată în raport de criticile formulate de părţi prin memoriile de apelam baza art. 304 pct. 7 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursurile declarate de reclamanţii A.E., A.M. şi T.E. şi de pârâta SC O.M.V.P. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 86 din 16 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va casa şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţei, care, cu ocazia rejudecării urmează a se preocupa de remedierea deficienţelor arătate cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanţii A.E., A.M. şi T.E. şi de pârâta SC O.M.V.P. SA Bucureşti împotriva Deciziei civile nr. 86 din 16 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2015.