Exoneration from judicial costs as a civil claim and jurisdictional allocation under the 2010 Code of Civil Procedure

Prin cererea înregistrată la data de 18 martie 2014 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamantul A.G. a chemat în judecată pe pârâta SC S.I. SRL Focşani, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se procedeze la exonerarea sa de la plata sumei totale de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la care a fost obligat

În Dosarele nr. 1255/44/2013, având ca obiect revizuire şi nr. 1254/44/2013, contestaţie în anulare.

Prin sentinţa civilă nr. 55/F din 4 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, s-a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului.

În argumentarea soluţiei pronunţate, s-a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 109 C. proc. civ., oricine pretinde un drept împotriva altei persoane, trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente.

Aşadar, pentru exercitarea acţiunii civile şi, implicit pentru a fi parte în proces, este necesar ca o persoană să pretindă un drept subiectiv civil sau să se prevaleze de o situaţie juridică pentru a cărei realizare, calea judecăţii este obligatorie, deci să supună judecăţii o pretenţie.

Or, în speţă, s-a apreciat că ceea ce pretinde reclamantul este, în realitate, nerecunoaşterea puterii de lucru judecat a unor hotărâri judecătoreşti, irevocabile, exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligat ca urmare a respingerii irevocabile a căilor extraordinare de atac formulate, neputând fi asimilată dreptului subiectiv civil a cărui protecţie judiciară să o solicite pe calea unei noi judecăţi.

Împotriva sentinţei civile nr. 55/F din 4 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a declarat apel reclamantul A.G., cale de atac care în temeiul dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., a fost recalificată drept recurs.

Prin memoriul de recurs, reclamantul A.G. a criticat hotărârea atacată susţinând greşita aplicare a dispoziţiilor art. 109 C. proc. civ., având în vedere că prin cererea de chemare în judecată a pretins un drept, respectiv exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată, cerere pe care a adresat-o instanţei competente.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, recurentul-reclamant a arătat că aceasta nu poate fi primită deoarece, în opinia sa, ca titular al acţiunii a pretins un drept subiectiv civil, prevalându-se de o situaţie juridică pentru a cărei realizare calea judecăţii este obligatorie.

Pe fondul cauzei, a arătat recurentul că a invocat nelegalitatea obligării prin cele două decizii civile la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, având în vedere starea materială şi de sănătate dar şi lipsa culpei procesuale. Totodată, a arătat recurentul că există contradictorialitate între considerentele şi dispozitivul hotărârilor, având în vedere că deşi a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin memoriul de recurs, deşi nu a invocat niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurentul-reclamant a criticat hotărârea atacată din perspectiva greşitei soluţionări a excepţiei inadmisibilităţii, în raport de dispoziţiile art. 109 acelaşi cod, reţinute de instanţă a fi incidente cauzei.

În baza dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304, Înalta Curte, apreciind că susţinerile recurentului pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de punctul 9 al art. 304 C. proc. civ., având în vedere că vizează greşita aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei, le va cenzura din perspectiva acestui motiv de nelegalitate.

Astfel, ca o primă chestiune ce vizează interpretarea şi aplicarea greşită a legii, Înalta Curte constată că, în raport de data formulării cererii de chemare în judecată, 18 martie 2014, prezentul litigiu este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 şi nu de cele ale C. proc. civ. de la 1865.

Aşa fiind, se constată că în speţă, reclamantul a învestit instanţa de judecată cu o cerere prin care a solicitat exonerarea sa de la plata sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată la care a fost obligat prin două decizii irevocabile ale Curţii de Apel Galaţi, în alţi termeni, a solicitat să se constate inexistenţa unui raport de creanţă faţă de creditoarea SC S.I. SRL Focşani.

Astfel, prima instanţă, deşi nu a făcut o calificare a obiectului cererii în raport de care urma a-şi verifica propria competenţă, a procedat la soluţionarea acesteia, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1)1 C. proc. civ., potrivit cărora judecătoriile judecă în primă şi ultimă instanţă, procesele şi cererile privind creanţe având ca obiect plata unei sume de bani de până la 2.000 lei inclusiv.

Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 7 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul art. 312 şi 313 acelaşi cod, Înalta Curte va admite recursul reclamantului A.G., va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Focşani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A.G. împotriva sentinţei civile nr. 55/F din 4 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Focşani.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2015.