Territorial competence for challenging road vignette violation: non-retroactivity of domicile-based jurisdiction rules in administrative litigation vs. offense-location competence

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găeşti la data de 6 noiembrie 2012, reclamanta SC R.L.R.I. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA, anularea procesului-verbal de contravenţie din 10 octombrie 2012 încheiat de autoritatea pârâtă.

Prin încheierea din 18 februarie 2013, Judecătoria Găeşti a scos cauza de pe rol şi a înaintat dosarul, pe cale administrativă, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în vederea soluţionării, reţinând că sunt aplicabile dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi (4) din Legea nr. 2/2013 şi art. 101 din O.G. nr. 15/2002, în temeiul căreia a fost constatată contravenţia.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin Sentinţa nr. 8815 din 18 aprilie 2013, a admis excepţia de necompetenţă şi a declinat competenţa de judecată în favoarea Judecătoriei Găeşti, reţinând că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în vigoare la data săvârşirii contravenţiei, precum şi la data formulării plângerii, dispoziţii conform cărora competenţa de judecată aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, potrivit art. 22 C. proc. civ.

Examinând actele dosarului, se constată că, în raport cu dispoziţiile legale în vigoare la data formulării plângerii contravenţionale, competenţa teritorială revine Judecătoriei Găeşti.

Astfel, obiectul acţiunii în cauza de faţă îl constituie anularea procesului-verbal de contravenţie din 10 octombrie 2012 încheiat de autoritatea pârâtă, prin care reclamanta a fost sancţionată pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, conform cărora „Fapta de a circula fără a deţine rovinieta valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă”.

Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, competenţa de judecată a plângerii formulate împotriva procesului-verbal de contravenţie aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

De asemenea, conform prevederilor art. 10 pct. 8 C. proc. civ., în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, competentă este instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt.

Or, din conţinutul procesului-verbal de contravenţie contestat reiese că fapta pentru care reclamanta a fost sancţionată a fost săvârşită în localitatea Petreşti, judeţul Dâmboviţa, competenţa de soluţionare a plângerii contravenţionale revenind, deci, potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate, Judecătoriei Găeşti, în a cărei circumscripţie se află locul săvârşirii contravenţiei.

În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi (4) din Legea nr. 2/2013 şi art. 101 din O.G. nr. 15/2002.

Se reţine, astfel, că stabilirea competenţei de judecată nu poate fi făcută în temeiul unor norme de procedură retroactive, decât în mod excepţional, atunci când prin legea nouă se prevede în mod expres aceasta.

Or, dispoziţiile art. 101 din O.G. nr. 15/2002, conform cărora, „Prin derogare de la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 (…) plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul”, nu erau în vigoare la data de 6 noiembrie 2012., când a fost formulată plângerea contravenţională, fiind introduse prin Legea nr. 2/2013, act normativ care nu conţine dispoziţii care să prevadă că această normă de procedură retroactivează.

Legea nr. 2/2013 prevede, într-adevăr, la art. XXIII alin. (1), ca normă tranzitorie, că „Procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţelor instanţei legal investite, se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi”.

Aşa cum rezultă, însă, în mod explicit, din textul de lege citat, acesta vizează exclusiv materia contenciosului administrativ şi fiscal, nefiind, deci, aplicabil plângerilor contravenţionale.

Aşadar, dispoziţiile art. XXIII alin. (1) şi (4) din Legea nr. 2/2013 nu sunt incidente în cauză, prevederile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 păstrându-şi aplicabilitatea pentru cauzele având ca obiect plângere contravenţională, întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 15/2002, înregistrate la instanţă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta SC R.L.R.I. SA, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA, în favoarea Judecătoriei Găeşti.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2013.