Legality of methodological norms delegating compulsory tax enforcement authority to national health insurance house under health reform law and fiscal procedure code

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 154 din 26 februarie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007, invocată de reclamanta K.G., în Dosarul nr. 1177/117/2012 al Tribunalului Cluj.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, a căror legalitate se contestă în cauză, se limitează strict la cadrul stabilit de actul normativ în aplicarea şi executarea căruia a fost emis, respectiv Legea nr. 95/2006.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea recursului, care reiterează argumentele invocate în faţa primei instanţe, se arată, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, prevederile normative contestate neconstituind o punere în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 95/2006, aşa cum greşit a reţinut prima instanţă, ci o modificare a cadrului stabilit prin lege, care nu prevede în favoarea C.N.A.S. şi a structurilor judeţene ale acesteia competenţa materială pentru stabilirea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007, ce conţine dispoziţiile atacate în cauză pe calea excepţiei de nelegalitate, are ca obiect aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Ordinul a fost emis în temeiul unor prevederi expres menţionate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) şi (4), art. 216, art. 256-260 ş.a.) şi din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin H.G. nr. 972/2006 (art. 7, art. 17 alin. (5) şi art. 18 pct. 36).

Soluţia primei instanţe de judecată reflectă aplicarea corectă a principiului ierarhiei forţei juridice a actelor normative, art. 35 din Normele metodologice neadăugând la lege şi necontravenind sensului şi spiritului actelor normative cu forţă juridică superioară în aplicarea cărora a fost adoptat.

Astfel, în mod corect s-a raportat prima instanţă, în analiza legalităţii normei contestate, la prevederile Codului de procedură fiscală, întrucât chiar art. 216 din Legea nr. 95/2006 conţine o astfel de normă de trimitere, în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor ce revin C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane fizice sau juridice specializate, pentru aplicarea măsurilor de executare silită, în vederea încasării sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere aferente.

De asemenea, potrivit art. 141 C. proc. fisc., executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul normelor cuprinse în acelaşi cod, de către organul de executare competent, care în materia supusă analizei este C.N.A.S. Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele legale menţionate conduce, aşadar, la concluzia că, în cadrul competenţei atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silite pentru sumele datorate către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, este inclusă şi atribuţia de a emite decizii de impunere şi titluri executorii, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor Codului de procedură fiscală.

Faţă de considerentele arătate, se constată că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, iar în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta K.G. împotriva Sentinţei nr. 154 din 26 februarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2013.