Magistrate's challenge to suspension pending reputation verification rendered moot by dismissal from office, appeal dismissed for lack of interest

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată reclamantul, B.G. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat instanţei suspendarea executării Hotărârii nr. 299 din 11 iulie 2012 adoptată de Secţia pentru Procurori a C.S.M., anularea aceleiaşi hotărâri şi repunerea în drepturile de care beneficia anterior suspendării.

Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii şi a cererii de suspendare, ca neîntemeiate, iar prin completarea la întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, susţinând că prin Hotărârea nr. 366 din 19 octombrie 2012 a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii s-a dispus suspendarea reclamantului din funcţie.

Prin sentinţa civilă nr. 6822 din 29 noiembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile lipsei interesului şi lipsei de obiect, invocate de pârâtă şi a respins acţiunea reclamantului.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că excepţiile invocate - a lipsei interesului şi lipsei obiectului, cum au fost calificate prin încheierea de şedinţă din data de 26 noiembrie 2012 nu sunt întemeiate, dat fiind faptul că acţiunea reclamantului îndeplineşte şi condiţia interesului, iar cererea de chemare are, în continuare, obiect.

Instanţa de fond a mai reţinut că susţinerea pârâtului potrivit căreia printr-o hotărâre ulterioară celei contestate - emise de Secţia pentru procurori a C.S.M. sub nr. 366 din 19 octombrie 2012 - s-a dispus suspendarea din funcţie a reclamantului, pe un alt temei juridic, nu este de natură să conducă la concluzia enunţată, aceea a lipsei de obiect, nici a lipsei de interes, câtă vreme actul administrativ reprezentat de Hotărârea nr. 299 din 11 iulie 2012 este în fiinţă, nefiind revocat de emitent, nici anulat anterior de o altă instanţă.

Curtea de apel a mai constatat că măsura suspendării din funcţie a reclamantului îndeplineşte condiţia proporţionalităţii. Astfel, s-a reţinut că pârâtul a avut ca temei, în fapt, existenţa unor bănuieli privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală, iar la luarea măsurii suspendării, pârâtul a avut în vedere, în mod corect, tocmai faptul că deţinerea calităţii de magistrat şi, în acelaşi timp, de membru al C.S.M. implică un grad sporit de responsabilitate în exercitarea atribuţiilor specifice şi în manifestarea unui comportament care să asigure demnitatea şi prestigiul funcţiei.

În ceea ce priveşte împrejurarea, invocată de reclamant, că art. 6412 din Legea nr. 317/2004 nu se regăseşte între ipotezele de suspendare a magistratului de la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, Curtea de apel a reţinut că de aici nu se poate conchide că reclamantul a fost sancţionat în alte condiţii decât cele prevăzute de lege. Aceasta întrucât cele două articole menţionate vizează ipoteze diferite.

Din interpretarea celor două articole rezultă că acestea reglementează, în condiţii şi ipoteze diferite, măsura suspendării din funcţie a magistratului, niciuna din ipoteze neexcluzând-o pe cealaltă. Sancţiunea disciplinară a suspendării prevăzută în Legea nr. 303/2004 se poate dispune până la 6 luni, iar în situaţia suspendării în cazul verificării condiţiei de bună reputaţie în condiţiile Legii nr. 317/2004, suspendarea poate dura până la finalizarea procedurii de verificare a bunei reputaţii.

Curtea de apel a mai reţinut că, susţinerea reclamantului cu privire la faptul că legiuitorul nu a fixat un termen pentru finalizarea unei astfel de proceduri nu atrage anularea actului administrativ, emis în baza Legii nr. 317/2004, în lipsa invocării şi admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a unui atare text legal.

Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul B.G. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, Înalta Curte examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes invocată, din oficiu, constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul ca lipsit de interes.

Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Sentinţa recurată a fost pronunţată la data de 29 noiembrie 2012.

Prin Hotărârea nr. 1032 din 15 noiembrie 2012 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a propus Preşedintelui României eliberarea din funcţie a recurentului, prin demisie. Urmare acestei hotărâri, la 15 ianuarie 2013 a fost emis Decretul Prezidenţial, prin care a fost eliberat din funcţie recurentul.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recursul formulat împotriva sentinţei instanţei de fond a fost înregistrat la data de 26 februarie 2013.

Având în vedere cele prezentate, Înalta Curte constată că recurentul nu mai are interes în soluţionarea prezentului recurs.

Înalta Curte apreciază că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.

Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală şi calitatea procesuală, una dintre condiţiile cumulative de exerciţiu ale acţiunii civile este existenţa unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată.

Deşi, codul de procedură civilă nu defineşte această condiţie de exerciţiu a acţiunii, în doctrină s-a arătat că prin interes se înţelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obţine prin promovarea acţiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.

Din această perspectivă, în ceea ce priveşte interesul recurentului - reclamant de a solicita suspendarea Hotărârii nr. 299 din 11 iulie 2012 adoptată de Secţia pentru Procurori a CSM, Înalta Curte constată că legitimitatea acestuia nu mai este justificată.

Având în vedere că acesta a fost eliberat din funcţie, prin demisie, Înalta Curte constată că hotărârea ce face obiectul prezentului recurs, prin care recurentul - reclamant a fost suspendat din funcţie, nu mai subzistă, astfel că recursul este lipsit de interes.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva sentinţei civile nr. 6822 din 29 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2013.