Lawyer admission with exam exemption: validity of mandatory knowledge verification and rejection for refusal to participate

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 352 din 31 octombrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta C.O.E., în contradictoriu cu pârâţii Baroul Suceava şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, a anulat decizia din 13 ianuarie 2011 emisă de Baroul Suceava şi decizia emisă de Uniunea Naţională a Barourilor din România şi a obligat pe primul pârât la emiterea, în favoarea reclamantei, a deciziei de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanta şi-a întemeiat cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, pe prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, potrivit cărora „La cerere, poate fi primit în profesie cu scutire de examen (...) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.

Conform înscrisurilor depuse, reclamanta îndeplineşte aceste condiţii; îndeplinirea de către reclamantă a condiţiilor legale menţionate, este de natură a crea prezumţia că o persoană, în speţă reclamanta, care a exercitat timp de 10 ani, una din profesiile enumerate, a dobândit cunoştinţele necesare exercitării profesiei de avocat, termenul de 10 ani constituind şi temeiul scutirii de examen pentru intrarea în profesie. Ca atare, prevederile legale fiind îndeplinite, cum şi celelalte condiţii legale sunt îndeplinite (ex. nedemnitatea), cererea este întemeiată.

Cu referire la prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, care dau posibilitatea Consiliului Baroului de a verifica cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, evident că acestea, consacrate printr-un act cu forţă juridică inferioară Legii nr. 51/1995, nu pot duce la concluzia posibilităţii de a organiza o testare echivalentă unui examen şi pe care legea specială nu o prevede.

În acelaşi context, nici hotărârea din 11 februarie 2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România Bucureşti nu constituie un temei legal a deciziilor contestate.

Este de precizat, în subsidiar, că procedura aplicată reclamantei, neprevăzută de lege, nu numai că excede scopului prevăzut de legiuitor, dar încalcă şi prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, lăsând la latitudinea arbitrariului aplicarea sau nu a unor prevederi din Statutul profesiei de avocat, în speţă pe cele ale art. 21 alin. (2), în funcţie numai de persoana solicitantului.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs pârâţii, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

În cauză, este necontestat, că intimata-reclamantă îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 16 alin. (2) lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată.

De asemenea, rezultă din actele dosarului că intimata-reclamantă a precizat, în scris, că nu înţelege să participe la procedura pentru verificarea cunoştinţelor.

Prin decizia din 13 ianuarie 2011, Consiliul Baroului Suceava a respins cererea de primire în profesie cu scutire de examen, ca urmare a neprezentării la verificarea cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, în forma în vigoare la data formulării/soluţionării cererii reclamantei, puteau fi primite în profesia de avocat, cu scutire de examen, la cerere, persoanele care îndeplineau condiţiile enumerate la lit. a) şi lit. b) din cadrul aceluiaşi alineat.

Se constată că legiuitorul, prin edictarea unei norme juridice permisive, sub forma sintagmei „poate fi primit în profesie”, a conferit autorităţii competente un drept de apreciere discreţionar, care stă la baza prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, adoptat la Congresul avocaţilor din România, şi justifică legalitatea acestora.

Potrivit acestor prevederi statutare, „În cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat”, ceea ce nu reprezintă o adăugare la dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, ci punerea în practică/exercitarea efectivă a dreptului de apreciere menţionat mai sus, care i-a fost conferit de legiuitor prin folosirea unei norme juridice permisive.

De asemenea, în scopul asigurării unei transparenţe, care să permită instanţelor competente să verifice legalitatea exercitării dreptului de apreciere şi existenţa/inexistenţa oricărei forme de arbitrariu, prin hotărârea din 11 februarie 2010, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a adoptat Ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, act care nu a fost atacat/constatat ca fiind nelegal.

Este adevărat că la pct. 5 Cap. II din Ghid, se prevede că verificarea cunoştinţelor va consta dintr-o evaluare făcută pe baza unor discuţii libere în cadrul unui interviu, cu privire la legislaţia specifică organizării şi exercitării profesiei de avocat, dar se prevede şi că barourile pot decide ca verificarea să se facă şi în formă scrisă, cum s-a întâmplat în cauza de faţă.

Baroul Suceava a avut, aşadar, temei legal şi regulamentar să procedeze la realizarea verificării respective, la care reclamanta a declarat că nu înţelege să se prezinte.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, este, într-adevăr, în sensul că testarea nu trebuie transformată într-un adevărat examen, întrucât, în caz contrar, s-ar încălca dispoziţiile legale incidente speţei însă, cum reclamanta nu s-a prezentat la testare, nu se poate afirma că această modalitate de verificare a cunoştinţelor reprezintă, în realitate, un examen.

Aşadar, în contextul în care reclamanta nu s-a prezentat pentru verificarea cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Baroul Suceava nu a putut să îşi exercite dreptul prevăzut în art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, lipsind astfel una dintre condiţiile obligatorii pentru intrarea în profesia de avocat, cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În consecinţă, apreciind că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul greşitei interpretări de către prima instanţă a prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 şi art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, în temeiul art. 312 din acelaşi cod, vor fi admise recursurile şi va fi modificată sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Baroul Suceava şi de Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva sentinţei nr. 352 din 31 octombrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de C.O.E., ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamantă la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către Uniunea naţională a Barourilor din România.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2012.