Eligibility for teaching tenure exams based on valid degree despite unaccredited distance learning program

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 78972/2/2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.I.F. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, anularea adresei din 16 august 2010, transmisă reclamantei prin fax la data de 16 august 2010 şi completată prin înştiinţarea din 23 august 2010, prin care i se comunica faptul că, în conformitate cu art. 68 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, nu are dreptul să susţină examenele de acordare a definitivării în învăţământ şi a gradului didactic II în sesiunea august 2010 şi obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii de 1000 lei/zi până când va putea susţine examenul de definitivat.

Prin cererea înregistrată sub nr. 8110/2/2010 pe rolul aceleiaşi instanţe, reclamanta a formulat o cerere identică, cele două cauze fiind conexate prin încheierea din data de 8 martie 2011.

Ulterior, reclamanta a formulat cerere completatoare, solicitând, în contradictoriu cu pârâta U.N.M. Bucureşti, obligarea acesteia să îi permită accesul la examenul de definitivat.

În rejudecare, după casare, prin Sentinţa civilă nr. 2433 din 6 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de S.I.F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi U.N.M. din Bucureşti, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a absolvit cursurile Universităţii S.H., forma învăţământ ID în intervalul 2004 - 2008, promovând examenul de licenţă în sesiunea iulie 2008.

A mai reţinut prima instanţă că afirmaţia reclamantei în sensul că în intervalul în care a absolvit cursurile Universităţii S.H. forma de învăţământ I.D. era autorizată provizoriu, este lipsită de suport legal.

În acest context a reţinut prima instanţă că necesitatea parcurgerii procedurii de evaluare academică pentru formele de învăţământ fără frecvenţă şi la distanţă a fost subliniată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 7471/1/2010, având ca obiect cererea formulată de Universitatea S.H. privind anularea prevederilor art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 749/2009, în sensul eliminării dispoziţiilor privind obligativitatea autorizării şi acreditării fiecărei forme de învăţământ din cadrul unei specializări.

A constatat instanţa de fond că faptul că există în cadrul universităţii reclamate un program de studii de licenţă acreditat, care se desfăşoară pentru forma de învăţământ la zi, nu conduce la ideea că, pentru acelaşi program, poate fi organizată de aceeaşi universitate o altă formă de învăţământ, în lipsa verificării de către autoritatea abilitată, a îndeplinirii standardelor de performanţă, prin procedura de evaluare prevăzută de lege.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.I.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 punctele 7 şi 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a reluat împrejurările de fapt expuse şi în faţa primei instanţe şi a arătat că soluţia pronunţată este greşită, pentru că nota emisă de Minister a produs efecte asupra participării la examenele de definitivare în învăţământ şi de acordare a gradului didactic II şi că prin conduita pârâţilor i-a fost vătămat dreptul de a se folosi şi de a valorifica o diplomă de licenţă care a fost eliberată cu respectarea tuturor condiţiilor de formă şi de fond, act care nu a fost revocat sau anulat.

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, sub aspectele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin Nota nr. 1133/DGJC din 16 august 2010, emisă de intimatul-pârât M.E.C.T.S., cu referire generică la susţinerea examenului de definitivare în învăţământ şi a examenului de acordare a gradului didactic II, în contextul prezentării succinte a situaţiei de fapt şi de drept privitoare la modalitatea de obţinere a definitivării în sistemul de învăţământ preuniversitar de către personalul didactic de predare, sunt propuse anumite măsuri, raportat la situaţiile juridice diferite ale candidaţilor cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licenţă la specializările care nu se regăsesc în hotărârile de Guvern privind autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea specializărilor din învăţământul superior de stat şi particular.

Astfel cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia de casare nr. 5072 din 28 noiembrie 2012, recurenta-reclamantă prin petitele cererii de chemare în judecată vizează refuzul nejustificat al recunoaşterii dreptului părţii de a participa la examenul de definitivare în învăţământ.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că intimata-reclamant este absolventă al Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii S.H. din Bucureşti cu diploma de licenţă din 24 iunie 2009.

Ceea ce trebuie luat în considerare este împrejurarea că această diplomă - act administrativ unilateral care şi-a produs efectele juridice, prin acceptarea recurentei - reclamante la examenul de titularizare ca profesor de muzică în cadrul Liceului Teoretic "N.B." Olteniţa şi nu a fost revocat sau anulat prin vreo hotărâre judecătorească, reclamanta îndeplinind şi celelalte condiţii prevăzute de Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 5720/2009.

Ţinând seama de împrejurările menţionate, Înalta Curte constată, contrar concluziei la care a ajuns Curtea de apel, că refuzul de a i se permite reclamantei susţinerea examenului de definitivat are caracter nejustificat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) literele i) şi n) din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât refuzul a fost exprimat după ce etapa procedurală a verificării dosarelor candidaţilor fusese finalizată.

În ceea ce priveşte lipsa de obiect a cererii de recurs, invocată de intimata-pârâtă U.N.M. de Bucureşti, Înalta Curte constată că această apărare nu are suport probator, intimata nefăcând dovada afirmaţiilor sale.

Capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata daunelor cominatorii nu este întemeiat, deoarece această instituţie este specifică dreptului civil, în materia contenciosului administrativ fiind incidente dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 referitoare la punerea în executare a hotărârilor pronunţate în materia contenciosului administrativ, în cazul refuzului de executare, partea având la îndemână instituţia amenzii, respectiv a despăgubirilor, în condiţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica soluţia în sensul admiterii în parte a acţiunii reclamantei şi obligării pârâţilor să-i recunoască dreptul de a susţine examenul de definitivare în învăţământ şi de acordare a gradului didactic II.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.I.F., împotriva Sentinţei civile nr. 2433 din 06 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite în parte acţiunea reclamantei S.I.F.

Anulează în parte adresa din 16 august 2010 emisă de Ministerul Educaţiei Naţionale (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului) în ceea ce o priveşte pe reclamantă.

Obligă pârâţii să recunoască reclamantei dreptul de a susţine examenul de definitivare în învăţământ şi de acordare a gradului didactic II.

Respinge celelalte pretenţii ale reclamantei.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - NN