Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 394/2014 AI generated

Inadmissibility of revision against a judgment resolving a prior revision petition for lack of jurisdiction over non-merits decisions

Case Number Decizia nr. 394/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for revision filed by the applicant, thereby upholding the prior decision of the Bucharest Court of Appeal and leaving it in force as final. The dispute concerned the admissibility of a revision request against a previous appellate judgment that had itself rejected a revision petition as inadmissible on the grounds that the underlying judgment did not address the merits of the case. Applying Article 322(1) of the Code of Civil Procedure, the Court held that a judgment rendered in response to a revision request is not subject to further revision because it does not fall within the statutory categories of judgments open to this extraordinary remedy, specifically excluding decisions that did not adjudicate the merits or were not issued by a court of appeal or cassation on the substantive matter. Consequently, the Court found that the admissibility conditions for revision were not met and did not proceed to examine the merits of the alleged contradictions raised by the applicant.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 alin. (1) C. proc. civ, art. 326 alin. (3) C. proc. civ; Inadmissibility of revision against a judgment resolving a prior revision petition for lack of jurisdiction over non-merits decisions: În conformitate cu dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., "sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul".

Keywords

AI generated
revision of a judgment lack of jurisdiction grounds for cassation matters excluded matter in dispute extraordinary revision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 2562 din 13 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5278/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A.D., împotriva Sentinţei civile nr. 1552 din 28 februarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 12813/2/2010.

A reţinut Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, că prin sentinţa a cărei revizuire se solicită, instanţa de fond a admis excepţia lipsei de obiect şi a respins cererea de suspendare ca lipsită de obiect, astfel încât nu constituie o hotărâre care evocă fondul.

Împotriva acestei sentinţe a formulat cerere de revizuire, revizuentul A.D., întemeiată pe dispoziţiile art. 322 punctul 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul susţine că Sentinţa civilă nr. 2562 din 13 septembrie 2013 este contrară Sentinţei civile nr. 6034 din 24 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2594/2/2012, precum şi Sentinţei nr. 6114 din 30 octombrie 2012 aceleiaşi instanţe, pronunţată în Dosarul nr. 7107/2/2012.

Analizând cererea de revizuire, în raport de dispoziţiile legale aplicabile în speţă, Înalta Curte constată că se impune respingerea acesteia, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., "sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul".

Din interpretarea acestui text de lege rezultă că una dintre condiţiile de admisibilitate a exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii este ca aceasta să se îndrepte împotriva unei hotărâri care se circumscrie uneia dintre categoriile de hotărâri judecătoreşti, enumerate limitativ în norma juridică citată mai sus.

În speţa de faţă, prin Sentinţa civilă nr. 2562 din 13 septembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a soluţionat o cerere de revizuire, respingând-o ca inadmisibilă, hotărâre susceptibilă de a fi atacată cu recurs, astfel cum s-a menţionat şi în dispozitivul acesteia.

În această situaţie, este evident că hotărârea pronunţată de instanţa care a soluţionat o cerere de revizuire, nu poate fi încadrată în ipoteza textului art. 322 alin. (1) C. proc. civ., nefiind vorba despre o hotărâre rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, sau de o hotărâre dată de o instanţă de recurs prin care s-a evocat fondul.

Având în vedere argumentele expuse, cu referire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a prezentei cereri de revizuire, în conformitate cu dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea temeiniciei motivului de revizuire invocat de revizuent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de reclamantul A.D., împotriva Sentinţei civile nr. 2562 din 13 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - GV