Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5741/2003 AI generated

Maintenance of preventive detention for organized bribery: persistence of public order danger under Article 148(h) of the Code of Criminal Procedure

Case Number Decizia nr. 5741/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of the three defendants, upholding the Court of Appeal's decision to maintain their preventive detention and ordering them to pay state judicial costs. The defendants, charged with bribery offenses including acting as intermediaries for a promise to pay a prosecutor to revoke their arrest warrant, challenged the continued detention after serving over 18 months, arguing the grounds for detention no longer existed. The court held that the appeal was unfounded because the presumption of guilt remained undiminished by the evidence and the specific requirement that release would endanger public order under Article 148(h) of the Code of Criminal Procedure continued to apply, justifying the maintenance of the measure under Article 160b and resulting in the rejection of the appeals under Article 385(15).

Legislator headnote

AI generated

art. 3002 C. proc. pen, art. 160b C. proc. pen, art. 148 lit. h) C. proc. pen, art. 3859 pct. 171 C. proc. pen, art. 255 alin. (1) C. pen, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000; Maintenance of preventive detention for organized bribery: persistence of public order danger under Article 148(h) of the Code of Criminal Procedure: Din actele dosarului rezultă că inculpații recurenți au fost trimiși în judecată, în stare de arest, prin rechizitoriul întocmit la data de 11 iulie 2002 de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția parchetelor militare, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la dare de mită, fapte prevăzute de art. 26, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., pentru inculpații B.R. și U.I.

Keywords

AI generated
preventive detention bribery code of criminal procedure arrest warrant grounds for cassation public order grounds

Cited Legislation

AI generated
art. 3002 C. proc. pen
constatând, potrivit art. 3002 C. proc. pen., cu referire la art.
art. 160b C. proc. pen
pen., cu referire la art. 160b C. proc. pen., că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților impun, în continuare, privarea de libertate a acestora.
art. 148 lit. h) C. proc. pen
S-a reținut că subzistă cazul prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen.
art. 3859 pct. 171 C. proc. pen
și U.I., solicitând casarea în temeiul art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
art. 255 alin. (1) C. pen
26, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art.
art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000
pen., cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.
art. 75 lit. a) C. pen
78/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
art. 33 lit. a) C. pen
și art. 33 lit. a) C. pen., pentru inculpații B.R.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 25 noiembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 3419/2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus, printre altele, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților B.Ș.L., B.R. și U.I. constatând, potrivit art. 3002 C. proc. pen., cu referire la art. 160b C. proc. pen., că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților impun, în continuare, privarea de libertate a acestora.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că, prin probele administrate în cauză nu s-a diminuat presupunerea că inculpații au comis faptele, pentru care au fost trimiși în judecată. S-a reținut că subzistă cazul prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen. și anume că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere că aceștia sunt judecați pentru o faptă gravă de corupție, comisă în mod organizat de un grup format din cinci persoane, fiecare cu o opoziție socială distinctă situată la un nivel superior, valoarea mare a sumei oferită drept mită, precum și poziția inculpaților pe parcursul procesului penal.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații B.Ș.L., B.R. și U.I., solicitând casarea în temeiul art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. și susținând, în esență, că din actele dosarului nu rezultă vinovăția lor, nu prezintă pericol pentru ordinea publică și sunt în arest preventiv de peste un an și 6 luni.

În concluzie, inculpații au solicitat punerea în libertate, întrucât nu mai subzistă condițiile impuse de art. 148 lit. h) C. proc. pen.

Recursurile declarate de inculpați sunt nefondate.

Din actele dosarului rezultă că inculpații recurenți au fost trimiși în judecată, în stare de arest, prin rechizitoriul întocmit la data de 11 iulie 2002 de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția parchetelor militare, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la dare de mită, fapte prevăzute de art. 26, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., pentru inculpații B.R. și U.I.

Prin același rechizitor au mai fost trimiși în judecată inculpații B.S., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., precum și inculpatul S.H., pentru infracțiunea de complicitate la dare de mită.

S-a reținut că inculpatul B.S. a promis suma de 1,5 milioane dolari SUA, prin intermediari, pentru a fi dată unui procuror în vederea revocării mandatului de arestare emis pe numele său și, pentru schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care era inculpat, în dosarul nr. 190/P/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, sumă din care a dat ca avans 99.700 dolari SUA, precum și promisiunea aceluiași inculpat de a da, prin intermediari procurorului anchetator suma de 55 dolari SUA pentru eliberarea numitului D.D., sumă însușită de inculpații B.R. și U.I.

Inculpatul B.Ș.L., în cunoștință de cauză, a intermediat înțelegerea dintre inculpații B.S. și S.H., pe de o parte și inculpații B.R. și U.I., pe de altă parte.

Urmare probelor administrate și în faza de cercetare judecătorească, Curtea de Apel București a apreciat că nu s-a diminuat presupunerea că inculpații au comis faptele deduse judecății, aceștia prezentând pericol pentru ordinea publică.

Având în vedere actele dosarului, se constată că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, respectiv art. 148 lit. h) C. proc. pen., nu s-au schimbat, astfel că instanța de fond corect a dispus menținerea măsurii, în temeiul art. 160b C. proc. pen.

Așa fiind, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.Ș.L., B.R. și U.I., împotriva încheierii din 25 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă la cheltuieli judiciare în sumă de 500.000 lei pe inculpatul B.Ș.L. și la câte 750.000 lei cheltuieli judiciare pe inculpații B.R. și U.I., din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 200.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 decembrie 2003.