Refugee status upheld; pension house appeal dismissed as unfounded.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Procedura în faţa primei instanţe

Prin acţiunea formulată, reclamanta C.R., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, a solicitat instanţei anularea hotărârii emisă de pârâtă la data de 30 iulie 2012 şi obligarea pârâtei la recunoaşterea calităţii de refugiat şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susţinerea celor solicitate, reclamanta a arătat că a fost refugiată împreună cu familia din localitatea de domiciliu urmare a persecuţiilor etnice.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 838 din 7 noiembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C.R. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi, în consecinţă, a dispus anularea hotărârii din 30 iulie 2012 emisă de pârâtă, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 septembrie 1940-6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2011.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că se poate constata din acte că în cauză s-a dovedit că părăsirea domiciliului reclamantei şi a familiei s-a datorat persecuţiilor etnice. Or, în aceste circumstanţe, câtă vreme din acte rezultă refugierea şi de vreme ce legea nu exclude copiii care s-au refugiat împreună cu părinţii, aceştia suportând consecinţele nefavorabile rezultate dintr-o atare situaţie, excluderea reclamantei de la beneficiul acordat de lege este nelegală.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj a declarat recurs.

În motivarea căii de atac, recurenta susţine că recunoaşterea calităţii de refugiat conform legii în cazul în care nu există niciun document oficial se bazează pe doua declaraţii notariale, iar în speţă lipsesc actele oficiale concludente. Aşadar, refuzul autorităţii pârâte a avut la bază neconcordanţa între datele specifice refugiului martorilor şi cele declarate în petiţie.

Recurenta susţine că informaţiile adunate de instanţă nu sunt suficiente pentru a acorda drepturile pe perioada respectivă şi solicită modificarea sentinţei atacate, respingerea acţiunii şi, pe cale de consecinţă, menţinerea actului administrativ atacat.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: (...) c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Din conţinutul textului de lege sus menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice.

Totodată, potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Înalta Curte constată că, în dovedirea susţinerilor sale, intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei înscrisuri care atestă refugiul familiei sale din cauza persecuţiilor etnice exercitate de autorităţile maghiare, instanţa de fond interpretând ansamblul probator în lumina principiilor constituţionale şi a dispoziţiilor legale incidente.

Astfel, judecătorul fondului în mod just a reţinut relevanţa în cauză a declaraţiilor autentice date de martorii G.I. şi C.T., audiaţi ulterior în mod nemijlocit, precum şi hotărârile din 15 decembrie 2008 şi din 30 decembrie 2008, care atestă că martorii reclamantei s-au aflat în aceeaşi situaţie cu aceasta.

Or, în aceste condiţii, a nu recunoaşte intimatei-reclamante calitatea de beneficiară a drepturilor reglementate de Legea nr. 189/2000 ar echivala cu acceptarea unui tratament discriminatoriu al reclamantei, ceea ce ar fi de natură să aducă atingere principiului nediscriminării consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicată şi de art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că în cauză este de necontestat faptul că reclamanta a fost refugiată împreună cu familia din localitatea de domiciliu urmare a persecuţiilor etnice, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi fiind îndreptăţită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 838/2012 din 7 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2014.