Admissibility of extraordinary appeal against pre-decisional order not interrupting course of proceedings in functional competence conflict

Recurs formulat împotriva unei încheieri premergătoare. Condiţii de admisibilitate

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic : recurs

-încheiere premergătoare

-excepţia inadmisibilităţii

C. proc. civ. din 1865, art. 282 alin. (2), art. 299 alin. (1)

Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 282 alin. (2) C. proc. civ., încheierile premergătoare pot fi atacate numai odată cu fondul și dintre acestea doar încheierile premergătoare prin care a fost întrerupt cursul judecății pot fi atacate cu recurs.

Încheierea premergătoare, care și-a produs efectele şi prin care s-a acordat termen pentru ca petenta să poată preciza dacă înțelege să promoveze recurs împotriva unei încheieri pronunţate de secţia de contencios administrativ și fiscal a curţii de apel, în vederea tranșării chestiunii competenței funcționale de soluționare a cauzei, nu este o încheiere premergătoare prin care să fi fost întrerupt cursul judecății şi, prin urmare, nu este susceptibilă de a fi cenzurată în calea de atac a recursului.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 301 din 30 ianuarie 2015

La 19.12.2013, petenta C.N.A.D.N.R. SA a promovat pe rolul Curții de Apel București acțiune în anularea sentinței arbitrale nr. 153 din 15.10.2013, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. xx1/2011, în contradictoriu cu intimata SC Societatea de Construcţii C.C.C.F. SA, prin administrator judiciar A.L. I.P.U.R.L.

În urma repartizării aleatorii, cauza a fost înregistrată sub nr. xx10/2/2013 pe rolul Secției a VI-a civilă a instanței mai sus menționate, care prin încheierea din 17.02.2014 a dispus scoaterea sa de pe rol și trimiterea spre competentă soluţionare către Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca și consecință a admiterii excepţiei necompetenţei sale funcţionale.

La 21.02.2014, pe rolul Secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost constituit dosarul nr. xx10/2/2013*, fixându-i-se termen de judecată la 15.04.2014, când instanţa a admis excepţia propriei necompetenţe funcționale, a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi a trimis-o spre competentă soluţionare, înapoi, Secţiei a VI-a civilă din cadrul Curții de Apel București.

Prin încheierea din 16.06.2014, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, reînvestită cu judecarea cauzei, a pus în discuţia părţilor „posibilitatea promovării recursului împotriva încheierii pronunţate de Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, care întrerupe cursul judecăţii prevăzut de Legea nr. 304/2004, pentru a se tranşa de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aspectul competenţei funcţionale” și pentru a acorda petentei posibilitatea să-şi precizeze poziţia procesuală din perspectiva chestiunii puse în dezbatere a acordat termen la 08.09.2014.

Împotriva acestei încheieri, C.N.A.D.N.R. SA a declarat recurs prin care a solicitat, în baza dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă ivit între Secția a VI-a civilă și Secția a VIII-a contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curții de Apel București.

În motivare, autoarea căii de atac, după expunerea parcursului procesual al acțiunii în anulare, a indicat și a citat normele legale care reglementează conflictul de competență sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865 și potrivit Legii nr. 134/2010, menționând și jurisprudența în materie a Curții de Apel București și a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, recurenta a indicat prevederile art. 20 pct. 2, art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi cauză; instanţa înaintea căreia s-a ivit conflictul de competenţă va suspenda din oficiu orice altă procedură şi va înainta dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, competența soluționării conflictului ivit între două Curţi de Apel aparține Înaltei Curți de Justiţie şi Casaţie.

Totodată, în raport cu decizia nr. 347/26.01.2011 pronunțată de instanța supremă, prin care s-a reținut că în stabilirea competenţei materiale se au în vedere instanţele, iar nu organizarea internă a fiecăreia în secţii specializate, recurenta a arătat că la 08.09.2014 a adresat președintelui Curții de Apel București o cerere prin care a solicitat repartizarea pe cale administrativă a cauzei, potrivit prevederilor Legii nr. 304/2004.

A mai arătat că la termenul din 06.10.2014 i-a fost comunicat răspunsul la această adresă, în sensul că, potrivit dispoziţiilor legale, competenţa și repartizarea unei cauze nu se pot stabili şi realiza pe cale administrativă, situația putând fi clarificată în condiţiile în care ar declara recurs împotriva încheierii prin care s-a constatat conflictul ivit între cele două secţii ale instanţei, în raport de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, recursul urmând a fi soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Din jurisprudența în materie a Curții de Apel Bacău, recurenta a menționat sentința nr. 6/28.09.2009 pronunțată în dosarul nr. xx7/32/2009, precizând că interpretarea dată textelor de lege menționate a fost în sensul că nu există conflict negativ de competenţă potrivit art. 20 C. proc. civ. în cazul declarării reciproce de către secțiile unei instanțe a necompetenței lor funcționale, repartizarea cauzei urmând să fie asigurată, pe cale administrativă, de către preşedintele Curţii de Apel Bucureşti.

În continuare, recurenta a menționat o serie de norme legale din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, care însă nu vor fi reluate, în contextul în care nu sunt incidente în cauză, motivat de data promovării litigiului pe rolul instanței de judecată, anterioară intrării în vigoare a noului cod.

În finalul cererii de recurs, autoarea căii de atac și-a justificat prezentul demers judiciar pe recomandarea conținută în răspunsul preşedintelui Curții de Apel București în sensul că situaţia ar putea fi clarificată prin declararea căii de atac a recursului împotriva încheierii prin care s-a constatat conflictul ivit între cele două secţii ale instanţei.

În concluzie, recurenta a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionarea conflictului negativ de competență ivit între Secţia a VI-a civilă şi Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în soluționarea acţiunii în anulare ce formează obiectul dosarului nr. xx10/2/2013.

În temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra inadmisibilităţii căii extraordinare de atac invocată din oficiu, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, a respins recursul ca inadmisibil, în considerarea următoarelor argumente:

Recurenta a exercitat calea extraordinară de atac a recursului împotriva unei încheieri pronunţate într-o acțiune în anularea unei hotărâri arbitrale, prin care s-a dispus amânarea cauzei, acordându-se termen la 08.09.2014, pentru a acorda petentei posibilitatea de a-și preciza poziția procesuală referitor la eventualitatea atacării cu recurs a încheierii pronunţate de Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este cel al legalităţii căilor de atac şi presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat şi la nivel constituţional, fiind înscris în art. 129 din Constituţie, care prevede dreptul părţilor şi al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condiţiile legii.

Astfel, împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) coroborat cu art. 282 alin. (2) C. proc. civ., încheierile premergătoare pot fi atacate numai odată cu fondul și dintre acestea doar încheierile premergătoare prin care a fost întrerupt cursul judecății pot fi atacate cu recurs.

Din redactarea textelor legale evocate se conturează cu evidență voința legiuitorului în sensul de a limita exercitarea căii extraordinare de atac a recursului doar împotriva încheierilor prin care a fost întrerupt cursul judecății.

Or, în speţă, Înalta Curte constată că încheierea de ședință din 16.06.2013, pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia a VI-a civilă, este o încheiere premergătoare, care și-a produs efectele, prin care s-a acordat termen pentru ca petenta să poată preciza dacă înțelege să promoveze recurs împotriva încheierii pronunţate de Secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în vederea tranșării chestiunii competenței funcționale de soluționare a cauzei.

Astfel, cum încheierea atacată în prezentul recurs nu este o încheiere premergătoare prin care să fi fost întrerupt cursul judecății, Înalta Curte reține că aceasta nu este susceptibilă de a fi cenzurată în calea de atac a recursului, în raport de incidența normelor legale anterior evocate.

În concluzie, faţă de considerentele expuse, având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 137 alin. (1) din același cod, raportate la art. 299 alin. (1) din același cod, Înalta Curte a admis excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac exercitată de recurentă, invocată din oficiu, cu consecința respingerii recursului ca inadmisibil.