Notary acquitted as tax-offense provision struck down for vagueness; civil claim left unresolved.

Art. 6 din Legea nr. 241/2005. Decizia Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015. Dezincriminare. Achitare

Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Legea penală şi limitele ei de aplicare

Indice alfabetic: Drept penal

- dezincriminare

Legea nr. 241/2005, art. 6

Decizia Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015

C. proc. pen., art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, art. 396 alin. (5)

Constatarea neconstituţionalităţii normei de incriminare prevăzute în art. 6 din Legea nr. 241/2005, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în M. Of. nr. 495 din 6 iulie 2015, are ca efect dezincriminarea faptei prevăzute în art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu consecinţa pronunţării soluţiei de achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi art. 396 alin. (5) C. proc. pen.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 330/A din 29 septembrie 2015

Prin sentinţa nr. 52/F din 20 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, în baza art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. anterior, a fost condamnată inculpata N.V. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 30.000 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere Ia sursă, în formă continuată, iar în baza art. 81 şi art. 82 alin. (2) C. pen. anterior, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 1 an, ce reprezintă termen de încercare, atrăgându-se atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 C. pen. anterior, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 19 raportat la art. 397 C. proc. pen., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a fost obligată inculpata N.V. la plata obligaţiilor fiscale accesorii aferente debitului principal de 2.734.700 lei, calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective.

Analizând probatoriul administrat în cauză, în procedura simplificată prevăzută în art. 375 C. proc. pen., curtea de apel a reţinut că acuzarea a făcut dovada situaţiei de fapt expuse în actul de sesizare, din probe rezultând indubitabil că, în perioada februarie 2007 - martie 2013, cu ocazia autentificării actelor de înstrăinare a imobilelor, notarul public N.V. a încasat şi nu a vărsat la bugetul statului, în termen de 30 de zile de la scadenţă, suma totală de 2.734.700 lei, reprezentând impozit pe veniturile realizate din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, această faptă constituind infracţiunea prevăzută în art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 5 C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile, a apreciat că dispoziţiile prevăzute în Codul penal anterior referitoare la tratamentul sancţionator, în ansamblu, sunt mai favorabile.

Sub aspectul laturii civile, a reţinut că partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 2.734.700 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii aferente acestei sume, calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective.

Având în vedere concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de specialiştii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, din care rezultă că debitul principal, în cuantum de 2.734.700 lei, a fost deja achitat de inculpată, capătul de cerere vizând această sumă solicitată de către partea civilă este neîntemeiat.

Cu toate acestea, s-a constatat faptul că inculpata nu a făcut dovada achitării obligaţiilor fiscale accesorii aferente debitului principal de 2.734.700 lei, sume pe care partea civilă este îndreptăţită să le obţină în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel procurorul, criticând hotărârea atacată sub aspectul greşitei aplicări a circumstanţelor atenuante judiciare.

La judecarea apelului, procurorul a precizat că nu mai susţine motivele scrise şi că, faţă de Decizia Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în M. Of. nr. 495 din 6 iulie 2015, care a declarat neconstituţional art. 6 din Legea nr. 241/2005, solicită achitarea inculpatei pentru fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Examinând apelul declarat de procuror prin prisma motivelor susţinute în şedinţa din data de 29 septembrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în M. Of. nr. 495 din 6 iulie 2015, s-a constatat că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituţionale, apreciindu-se că nu i se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă, previzibilă şi accesibilă, întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii.

Cum, în conformitate cu dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 a operat o dezincriminare a acestei fapte.

Totodată, constată că solicitarea procurorului din cuprinsul motivelor scrise ale apelului, de a se reţine că fapta săvârşită de inculpată întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, nesusţinută de către procurorul de şedinţă, este neîntemeiată.

De asemenea, din examinarea legislaţiei penale în vigoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a identificat vreo normă în care să fie posibilă încadrarea juridică a faptei concret săvârşite de către inculpata N.V.

Faţă de aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) raportat la art. 396 alin. (5) raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. şi la Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 a Curţii Constituţionale a României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o va achita pe inculpata N.V. pentru infracţiunea prevăzută în art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., iar în baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., va lăsa nesoluţionată latura civilă.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinţei nr. 52/F din 20 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, a desfiinţat în tot sentinţa penală atacată şi rejudecând:

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. şi la Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 a Curţii Constituţionale a României, a achitat pe inculpata N.V. pentru infracţiunea prevăzută în art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a lăsat nesoluţionată latura civilă.