Appeal barred against final judgment dismissing extraordinary remedy: constitutional principle of legality limits judicial attack avenues

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 20 din 10 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul T.Z. împotriva încheierii de şedinţă din 16 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 5826/2/2014.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, la data de 19 ianuarie 2015 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel contestaţia în anulare formulată de petentul T.Z. împotriva încheierii din data de 16 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 5826/2/2014 prin care a fost respinsă plângerea petentului împotriva ordonanţei nr. 342/P/2014 din 08 iulie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Petentul şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile art. 426 lit. i) C. proc. pen. pentru motivele pe larg arătate în cerere.

Analizând actele cauzei instanţa a constatat în primul rând că argumentele invocate de petent nu susţin în realitate motivul de contestaţie prevăzut de art. 426 lit. i) C. proc. pen. - existenţa a două hotărâri definitive cu privire la aceeaşi faptă, ci reprezintă o reiterare a motivelor de fapt ce au stat şi la baza plângerii penale.

Instanţa a apreciat că nu se impune citarea părţilor conform art. 432 alin. (2) C. proc. pen., iar întrucât încheierea contestată era definitivă, acelaşi caracter trebuia atribuit şi sentinţei, printr-o interpretare raţională a dispoziţiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 20 din 10 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a formulat apel petentul T.Z. arătând că hotărârea atacată nu ţine cont de actele depuse la dosar.

De asemenea, a arătat că în toate dosarele de judecată a fost judecat ca coproprietar indicând adeverinţa 1307 din 19 februarie 2007 şi precizând faptul că autorii săi au avut un rol distinct cu actualul contract de vânzare-cumpărare 5003/1998.

A mai învederat faptul că autorii săi au avut certificat de înstrăinare nr. 128 din 14 mai 1993 pentru suprafaţa de 2400 mp şi că deţine acte din care reiese că s-a emis corect titlul de proprietate pe numele S.N. pentru suprafaţa de 2,85 ha.

Examinând apelul formulat, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Petentul T.Z. a formulat apel împotriva unei sentinţe prin care s-a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată împotriva unei soluţii prin care s-a respins plângerea petentului faţă de ordonanţa nr. 342/P/2014 din 08 iulie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Sentinţa penală pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este definitivă, iar în consecinţă petentului nu îi este deschisă calea de atac a apelului împotriva Sentinţei penale nr. 20 din 10 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art 126 din Constituţia României.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil apelul declarat de petentul T.Z. împotriva Sentinţei penale nr. 20 din 10 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Va obliga apelantul petent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil apelul declarat de petentul T.Z. împotriva Sentinţei penale nr. 20 din 10 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă apelantul petent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 aprilie 2015.

Procesat de GGC - GV