Territorial competence in declaratory actions: prohibition on ex officio rejection of relative jurisdiction after defendant’s waiver
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative competence conflict by ordering the case to be heard by the Slatina District Court, effectively ruling that the defendant's earlier waiver of a relative territorial incompetence objection precluded the Slatina court from raising it ex officio. The dispute involved a municipality's declaratory action against a limited liability company to contest a claim for approximately 62,000 RON based on a 2010 invoice, initially filed at the Ramnicu Valcea District Court, which declined jurisdiction to Slatina where the defendant was domiciled; the Slatina court then re-referred the case to Ramnicu Valcea, arguing the plaintiff had chosen that forum. The Supreme Court held that under Article 130(3) of the Code of Civil Procedure, exceptions of relative territorial incompetence may be raised only by the defendant within strict time limits, and once the defendant raised this exception in its answer and the first court declined jurisdiction, the receiving court could not subsequently reject its own competence based on the plaintiff's alleged alternative choice, thereby establishing the Slatina court as the competent instance.
Legislator headnote
AI generatedart. 125 C. proc. civ, art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 116 C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ; Territorial competence in declaratory actions: prohibition on ex officio rejection of relative jurisdiction after defendant’s waiver: În cazul încălcării normelor de competenţă teritorială, în afară de cea exclusivă, excepţia de necompetenţă de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe [art. 130 alin. (3) C. proc. civ.].
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea reclamanta comuna M. în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL a solicitat să se constate inexistenţa dreptului de creanţă al pârâtei cu privire la suma de 61.938 RON pretinsă în baza facturii din 1 noiembrie 2010, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 4175/2014 pronunţată la data de 24 septembrie 2014 Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea invocată în întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina, reţinând, în esenţă, că din coroborarea dispoziţiilor art. 107, art. 119 şi art. 125 C. proc. civ. rezultă că acţiunea se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul şi cum sediul pârâtei se află în localitatea P., judeţul Olt care este în raza teritorială a Judecătoriei Slatina.
Judecătoria Slatina prin sentinţa civilă nr. 314 din 15 ianuarie 2015 a constatat că litigiul nu este de competenţa sa apreciind că devin aplicabile dispoziţiile art. 107 raportat la art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu art. 116 C. proc. civ. care îi conferă reclamantului beneficiul alegerii instanţei astfel încât în cazul în care legea stabileşte o competenţă alternativă pentru soluţionarea unui litigiu, iar reclamantul şi-a exercitat dreptul de alegere a instanţei, în speţă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, nici pârâtul şi nici instanţa nu pot contesta opţiunea reclamantului.
Astfel fiind, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru regulator de competenţă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Slatina competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
S-a constatat că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea reclamanta comuna M. în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL a solicitat să se constate inexistenţa dreptului de creanţă al pârâtei cu privire la suma de 61.938 RON pretinsă în baza facturii din 1 noiembrie 2010, cu cheltuieli de judecată.
Competenţa teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive care prezintă anumite particularităţi în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de necompetenţă.
În cazul încălcării normelor de competenţă teritorială, în afară de cea exclusivă, excepţia de necompetenţă de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe [art. 130 alin. (3) C. proc. civ.].
În speţă, având în vedere natura juridică şi obiectul acţiunii deduse judecăţii acţiune în constatare competenţa teritorială este relativă, normele legale care o reglementează fiind de ordine privată.
Aceste norme ocrotesc interesele particulare ale părţilor, iar instanţa sesizată nu poate invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.
Fiind vorba despre o normă de competenţă teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât şi numai până la prima zi de înfăţişare, în caz contrar instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul ca urmare a declinării competenţei de către instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia necompetenţei teritoriale prin întâmpinare.
Prin urmare, nu are relevanţă, în speţă, că instanţa sesizată de reclamantă cu cererea de chemare în judecată, respectiv Judecătoria Râmnicu Vâlcea, este instanţa investită de reclamantă cu soluţionarea cauzei, atât timp cât pârâta prin întâmpinare a invocat necompetenţa teritorială, iar instanţa a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina care a rămas competentă să judece litigiul, neavând dreptul să ridice, din oficiu, excepţia de necompetenţa teritorială relativă, cum greşit s-a procedat în cauză.
Aşa fiind, pentru argumentele expuse anterior Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2015.