Insolvency jurisdiction: Jurisdiction of the insolvency judge over annulment of fraudulent asset transfers by non-debtor shareholders

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Prin cererea depusă de reclamanta SC P.R.D. SRL în Dosarul nr. 180/85/2005 al Tribunalului Sibiu, secţia a ll-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a solicitat anularea contractului de împrumut atestat sub nr. X1 din 9 ianuarie 2009 de avocat D.B., a contractului de împrumut cu gaj atestat sub nr. X2 din 9 ianuarie 2009, a contractului de credit acţionar nr. X3 din 9 ianuarie 2009, a contractului de cesiune acţiuni atestat sub nr. X4 din 9 ianuarie 2009 de avocat D.B., pentru frauda în dauna creditorilor.

Prin întâmpinare, pârâta SC S.M.I. SA, prin lichidator judiciar B.G. Insolvenţă SPRL a ridicat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu motivând că acţiunea este de drept comun, prin urmare, este supusă dispoziţiilor art. 2 alin. (11) coroborat cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 şi excede competenţei judecătorului sindic faţă de art. 11 din Legea nr. 85/2006, sediul, domiciliul pârâţilor nefiind în Sibiu, reclamanta nejustificând un interes personal şi direct deoarece se solicită anularea unor acte la care societatea pârâtă nu este parte.

Şi pârâtul B.I. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetentei materiale, funcţionale şi teritoriale a Tribunalului Sibiu, secţia a ll-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, întrucât, în contractele încheiate, societatea debitoare nu este parte, iar acestea nu privesc procedura falimentului, excepţia netimbrării cererii supusă dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. g) şi alin. (11) din Legea nr. 146/1997, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei întrucât nu justifică un interes legal, născut actual şi personal, acestea, dacă ar fi acte încheiate în frauda creditorilor, ar putea fi atacate conform art. 79 din Legea nr. 85/2006, cerere introdusă de lichidatorul judiciar ori comitetul creditorilor, iar prin nici unul dintre contracte nu s-au încălcat dispoziţiile legale imperative.

Prin sentinţa nr. 548 din 13 mai 2014, urmare a admiterii excepţiei necompetentei materiale a judecătorului sindic şi a necompetenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu, cauza a fost declinată la Tribunalul Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că obiectul acţiunii în anulare vizează acte juridice încheiate de fostul administrator statutar şi acţionar majoritar al SC S.M.I. SA cu B.I., în care debitoarea SC S.M.I. SA nu este parte.

Acţiunea în anularea acestor contracte nu are ca obiect un act juridic încheiat de lichidatorul judiciar şi nici alte acte juridice aferente procedurii insolvenţei iar contractele încheiate de acţionarul majoritar al SC S.M.I. SA cu B.I. nu au nici o legătură cu procedura insolvenţei debitoarei.

Cu privire la competenţa judecătorului sindic, strict reglementată de Legea nr. 85/2006, s-a observat că atribuţiile judecătorului sindic se limitează la controlul judecătoresc al activităţii administratorului/lichidatorului judiciar şi la actele şi cererile judiciare aferente procedurii insolvenţei.

Competenţa judecătorului sindic se limitează la acele acţiuni referitoare la bunurile care aparţin sau aparţineau patrimoniului debitorului la data deschiderii procedurii, dar care au ieşit fraudulos din patrimoniul acestuia. Acţiunea care are ca obiect anularea contractelor prin care s-au cesionat acţiuni, în condiţiile în care aceste bunuri (acţiuni) nu aparţin debitorului SC S.M.I. SA, ci acţionarului D.A. nu este o acţiune dintre cele ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 85/2006, ci trebuie să fie judecată de o instanţă cu o specializare generală în această materie.

Părţile au opinat în sensul stabilirii competenţei în favoarea judecătorului sindic, invocând prevederile art. 42 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora administratorilor debitorilor le este interzis, sub sancţiunea nulităţii, să înstrăineze, fără acordul judecătorului sindic, acţiunile sau părţile lor sociale.

Însă această condiţie, privind acordul judecătorului sindic, nu schimbă natura acţiunii promovate, care, aşa cum s-a menţionat mai sus, nu vizează un control de legalitate al actelor încheiate de lichidatorul judiciar şi nici alte acte aferente procedurii insolvenţei.

Mai mult, art. 42 din Legea nr. 85/2006 a fost abrogat prin Legea nr. 277/2009, deoarece prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006 cuprind atât răspunderea conducătorilor în funcţie, cât şi a celor anteriori.

Instanţa a reţinut şi faptul că cel care a înstrăinat acţiuni, D.A. nu ocupa la acea dată vreo funcţie de conducere al SC S.M.I. SA, textul anterior referindu-se la directori, administratori, membrii ai consiliului de administraţie sau ai directoratului.

Excepţia, fiind apreciată ca întemeiată, a fost admisă, instanţa constatând că judecătorul sindic nu este competent să judece această acţiune ci instanţa de drept comun, respectiv, tribunalul, astfel că, a fost declinată cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Din actele şi lucrările dosarului, Tribunalul Bucureşti a constatat următoarele:

Cererea reclamantei, precizată, a fost formulată de aceasta, în calitate de preşedinte al comitetului creditorilor debitoarei, considerându-se că aceste contracte s-au încheiat în condiţiile în care legea nu permitea acest lucru, invocându-se art. 37, art. 38, art. 42 din Legea nr. 85/2006. S-a mai arătat că prin raportul întocmit în temeiul art. 17 lit. d) din Legea nr. 85/2006, în urma adunării comitetului creditorilor din 18 aprilie 2013 s-a hotărât promovarea acestei acţiuni, societatea pârâtă fiind în procedura insolvenţei.

În cazul unei societăţi supusă prevederilor Legii nr. 85/2006, este interzis conducătorilor debitoarei, sub sancţiunea nulităţii, să înstrăineze, fără acordul tribunalului, acţiunile sau părţile sociale deţinute la această societate, iar judecătorul sindic (administratorul) menţionează indisponibilizarea acestor acţiuni (părţi sociale) în registrul special de evidenţă (art. 37 din lege).

O astfel de cerere poate fi introdusă la judecătorul sindic de administratorul judiciar (lichidator) ori de Comitetul creditorilor conform art. 81 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, în speţă, cererea fiind formulată prin preşedintele comitetului creditorilor în temeiul art. 17 alin. (1) lit. d) şi lit. f), art. 16 din lege.

Potrivit art. 42 din Lege nr. 85/2006 în vigoare la momentul încheierii contractului „după ce s-a dispus deschiderea procedurii potrivit art. 33 este interzis administratorilor debitorilor, persoane juridice, sub sancţiunea nulităţii să înstrăineze fără acordul judecătorului sindic acţiunilor sau părţile sociale sau de interes deţinute de debitorul care face obiectul acestei proceduri. Judecătorul va dispune indisponibilizarea acţiunilor sau a părţilor sociale sau de interes potrivit alin. (1) în registrele speciale de evidentă ori în conturile înregistrate electronic”.

Cum cererea s-a formulat prin comitetul creditorilor, pârâtul D.A. a acţionat în calitate de acţionar majoritar al societăţii debitoare, fiind depus certificat constatator de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, necontestat prin alt probatoriu, contrar susţinerilor pârâtului B.I. că ar viza acţiuni proprii ale asociatului, cedentul fiind administrator, devin incidente prevederile art. 42 din lege, astfel că, în sensul dispoziţiilor legale menţionate, examinarea condiţiilor legale pentru astfel de operaţiuni revine judecătorului sindic investit cu cererea privind procedura instituită de Legea nr. 85/2006 în Dosarul nr. 180/85/2005 al Tribunalului Sibiu, secţia a ll-a de contencios administrativ şi fiscal, instanţa în favoarea căreia a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei.

Totodată instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.

Înalta Curte, sesizată cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri definitive, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza, prin urmare există conflict negativ de competenţă.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei: materială şi teritorială.

În ceea ce priveşte competenţa materială, instanţa constată că temeiul legal al acţiunii îl constituie art. 81 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, în speţă, acţiunea având ca obiect anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, făcute de debitor în dauna creditorilor. Titularul acţiunii este comitetul creditorilor prin preşedinte, în temeiul art. 17 alin. (1) lit. d) şi lit. f), art. 16 din această lege.

Potrivit art. 17 alin. (1) lit. f), comitetul creditorilor are competenţa să introducă acţiuni pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, făcute în dauna creditorilor, atunci când astfel de acţiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar sau de lichidator.

De asemenea, potrivit art. 11 lit. h) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic este competent să judece acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase şi a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, toate procedurile prevăzute de aceasta sunt de competenţa tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul. Dacă în cadrul tribunalului a fost creată o secţie specială de insolvenţă sau un complet specializat de insolvenţă, acesteia/acestuia îi aparţine competenţa pentru derularea procedurilor prevăzute de această lege.

Legiuitorul instituie, aşadar, norme speciale de competenţă materială şi teritorială în ceea ce priveşte acţiunile întemeiate pe Legea insolvenţei, cum este şi cererea de faţă prin care se urmăreşte anularea unor acte frauduloase şi a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial încheiate de debitor, prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine judecătorului sindic, iar nu instanţelor de drept comun.

În raport de norma legală invocată se va determina instanţa competentă teritorial să soluţioneze prezenta acţiune, respectiv cea în a cărei circumscripţie îşi are sediul debitorul.

Întrucât acesta din urmă îşi are sediul în judeţul Sibiu, competent teritorial în soluţionarea cauzei este Tribunalul Sibiu, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, din care fac parte şi completele specializate în soluţionarea cauzelor privind procedura insolvenţei.

Faţă de dispoziţiile legale mai sus arătate, Înalta Curte, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la judecătorul sindic.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2015.