Complicity in aggravated theft and false chassis inscription: sufficiency of forensic evidence over defendant's waiver of witnesses and impossibility of re-expertise due to lost physical evidence

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 180 din 26 iunie 2002, Tribunalul Vrancea a condamnat, printre alții, pe inculpatul C.I. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. și complicitate la infracțiunea de punere în circulație a unui autoturism cu inscripționări false, prevăzută de art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, republicat.

Potrivit art. 861 C. pen., instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu un termen de încercare de 2 ani, la care se adaugă durata pedepsei, în total 5 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen., fixându-se măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 lit. a), b), c) și d) C. pen.

S-a dedus, din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive, de la 22 februarie 1999, până la eliberare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cursul anului 1998, a primit de la alte persoane, coinculpați în cauză, mai multe piese provenind din autoturisme furate de aceștia pentru a fi valorificate. Totodată inculpatul C.I. a modificat seria șasiului aparținând unui autoturism provenit, de asemenea din furt, care a fost pus, apoi, în circulație contrar dispozițiilor legale în vigoare.

Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 6/ A din 14 ianuarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul prin care, inculpatul C.I. solicita casarea sentinței instanței de fond, în temeiul art. 3859 pct. 14, 171 și art. 18 C. proc. pen., susținând în principal că faptele nu au fost comise de acesta ci de fratele său, cu care se află în relații de dușmănie, iar în subsidiar că instanța nu a administrat probele propuse în apărare, pronunțând o pedeapsă greșit individualizată.

Împotriva menționatelor hotărâri, același inculpat a declarat recurs, reiterând motivele de casare invocate în apel, în sensul că, în principal a solicitat să se pronunțe achitarea sa, în lipsa probelor de vinovăție, iar în subsidiar să se dispună casarea deciziei pronunțate în cauză cu trimiterea dosarului spre rejudecarea apelului, motivând că instanța de apel a respins, în mod nejustificat, cererea de probatorii formulată de acesta.

Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată că, instanțele au reținut, în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen. și respectiv la art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, republicat, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Din probele administrate, care au fost analizate în considerentele hotărârilor atacate, rezultă următoarele:

În noaptea de 2 septembrie 1998, inculpatul C.I. însoțit de coinculpații L.M., T.C., M.I. ajutați de T.V. au sustras prin efracție din locuri publice, autoturismele aparținând părților vătămate R.D. și respectiv D.I.

Primul autoturism a fost ascuns de inculpați în apropierea unei sonde de foraj din localitatea Bucșani, iar al doilea a fost adus la domiciliul lui L.M. și dezmembrat.

Ulterior, inculpații au luat autoturismul aparținând părții vătămate R.D., din locul unde era ascuns, și l-au adus la atelierul de reparații auto aparținând inculpatului C.I. din localitatea Săcuieni, județul Dâmbovița, primind de la acesta din urmă, suma de 4.500.000 lei.

În aceeași perioadă, inculpatul C.I. a acceptat propunerea coinculpaților de a modifica seria de pe șasiul autoturismului, care a fost pus apoi în circulație contrar dispozițiilor legale în vigoare.

Deși inculpatul C.I. a negat comiterea faptelor, din declarațiile coinculpaților, coroborate cu procesele verbale și planșele foto întocmite de poliție pe parcursul cercetărilor cât și cu raportul de constatare tehnico științifică dispus în cauză rezultă că acesta a ajutat pe cei patru coinculpați la valorificarea bunurilor sustrase, cunoscând că proveneau din furt și a modificat seria de pe șasiul unui autoturism provenit din furt pentru a fi pus în circulație în mod ilegal de către persoanele menționate.

Susținerile inculpatului referitoare la respingerea nejustificată de către instanța de apel a cererii de probatorii, de asemenea, nu se confirmă, în practica deciziei atacate menționându-se expres motivele care au stat la baza acestei măsuri.

Astfel, se constată că efectuarea de către instanța de apel a unei expertize tehnice auto, pentru a se stabili că seria de pe șasiul autoturismului a fost modificată de alte persoane, nu mai era posibilă, întrucât după întocmirea raportului de constatare tehnico-științifică din cursul urmării penale, piesa respectivă nu a fost conservată.

Cu privire la martorii T.C. și L.M., rezultă că audierea acestora a fost admisă de către instanța de fond, prin încheierea din 8 mai 2002, când s-au admis și alți martori ai apărării, o parte dintre aceștia fiind audiați la 29 mai 2002, când inculpatul a renunțat însă la audierea martorilor T.C. și L.M. care au lipsit, stăruind numai în audierea martorului P.C., pe care urma să-l prezinte personal în instanță.

Referitor la pedepsele aplicate inculpatului C.I. și la modalitatea de executare, se constată că la stabilirea lor instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen., respectiv gradul de participare redus și comiterea infracțiunii de furt, lipsa antecedentelor penale cât și faptul că acesta este căsătorit și are doi copii minori în întreținere.

Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din actele dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3), care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de inculpatul C.I., împotriva deciziei nr. 6/ A din 14 ianuarie 2003 a Curții de Apel Galați, ca nefondat.

Obligă pe recurent, să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 noiembrie 2003.