Fraud and false statement convictions upheld but sentences fully pardoned under Law No. 543/2002; appellate decision partially quashed.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the defendant’s appeal and partially quashed the appellate decision (Pitești Court of Appeal, Dec. No. 363/A/2002), solely as to its failure to apply the conditional full pardon of the sentences under Art. 1 of Law No. 543/2002, and warned the defendant of Art. 7 of that law; the convictions themselves (2 years’ imprisonment for fraud under Art. 215(1) Penal Code and 6 months’ imprisonment for false statement under Art. 292 Penal Code) were upheld in force but are fully pardoned. The underlying dispute involved the defendant’s 1998 sale of a car he did not own (having only a power of attorney to repair it) for $18,000, followed by a false police report that the car was stolen; the trial court had acquitted him of fraud for lack of deception, convicting him only for the false statement, but the appellate court reversed and convicted on both counts. Decisively, the High Court found the appellate court’s factual assessment correct—the defendant’s conduct met the objective and subjective elements of fraud—but held that the appellate court erred by overlooking that the sentences came within the conditional pardon mandated by Art. 1 of Law No. 543/2002, and therefore corrected that omission.
Legislator headnote
AI generatedart. 292 C. pen, art. 215 alin. (1) C. pen, art. 13 C. pen, art. 34 C. pen, art. 1 din Legea nr. 543/2002, art. 7 din Legea nr. 543/2002; Fraud and false statement convictions upheld but sentences fully pardoned under Law No. 543/2002; appellate decision partially quashed: No. 363/A/2002), solely as to its failure to apply the conditional full pardon of the sentences under Art. 1 of Law No. 543/2002, and warned the defendant of Art. 7 of that law; the convictions themselves (2 years’ imprisonment for fraud under Art. 215(1) Penal Code and 6 months’ imprisonment for false statement under Art. 292 Penal Code) were upheld in force but are fully pardoned. The underlying dispute involved the defendant’s 1998 sale of a car he did not own (having only a power of attorney to repair it) for $18,000, followed by a false police report that the car was stolen; the trial court had acquitted him of fraud for lack of deception, convicting him only for the false statement, but the appellate court reversed and convicted on both counts. Decisively, the High Court found the appellate court’s factual assessment correct—the defendant’s conduct met the objective and subjective elements of fraud—but held that the appellate court erred by overlooking that the sentences came within the conditional pardon mandated by Art. 1 of Law No. 543/2002, and therefore corrected that omission.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for granting the appeal and quashing the decision due to failure to observe the conditional pardon of the sentences.
Used to warn the defendant about the obligations under the pardon law.
Full text
Prin sentința penală nr. 737 din 11 decembrie 2000, inculpatul S.M.E. a fost condamnat la 10 milioane lei amendă pentru infracțiunea, prevăzută de art. 292 C. pen.
Același inculpat a fost achitat, în baza art. 10 lit. d), raportat la art. 11 pct. 2 lit. a)C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
S-au reținut, în esență, următoarele:
În luna iulie 1998, inculpatul i-a vândut părții civile N.E., cu suma de 18.000 dolari autoturismul proprietatea numitei P.V., care îl împuternicise prin procură, să i-l repare.
Ulterior, pentru a ascunde și justifica vânzarea autoturismului față de adevărata proprietară, P.V., inculpatul, la data de 21 iulie 1998, a depus o plângere la organele de poliție din Neptun, județul Constanța, în care a atestat, contrar adevărului, că autoturismul, pe care anterior îl vânduse, în condițiile arătate, a fost furat.
Pentru a pronunța achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., instanța a reținut că, din probele administrate în cauză, nu rezultă o acțiune de inducere în eroare a părții vătămate.
Dimpotrivă, s-a reținut că, la întâlnirile avute cu partea vătămată, inculpatul i-a prezentat acesteia procura autentică dată de către proprietara autoturismului, și, astfel, partea vătămată a luat la cunoștință că inculpatul nu este proprietar al mașinii.
În același sens, s-a reținut că inculpatul nu i-a predat părții vătămate certificatul de înmatriculare sau actele de proveniență ale autoturismului și nici nu au fost încheiate acte de vânzare-cumpărare olografe sau în formă autentică, cu privire la acest autoturism.
În consecință, reținându-se că nu sunt întrunite cerințele elementului material al laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune și că nu este dovedită nici intenția de inducere în eroare, sub aspectul laturii subiective, instanța l-a achitat pe inculpat pentru infracțiunea, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.
Totodată, s-a reținut că, în realitate, în cauză, inculpatul a comis infracțiunea de abuz de încredere, însă P.V. a refuzat, expres, să formuleze plângere prealabilă împotriva acestuia.
Curtea de Apel Pitești, secția penală, instanță căreia i s-a strămutat cauza pentru soluționarea apelului prin decizia nr. 363 din 19 decembrie 2002, admițând apelul Parchetului, a desființat, în parte, sentința, privitor la soluția de achitare a inculpatului și rejudecând, l-a condamnat pe acesta pentru infracțiunea, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., la 2 ani închisoare, iar, privitor la infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., a înlăturat pedeapsa amenzii și l-a condamnat la 6 luni închisoare.
În baza art. 33 și art. 34 C. pen., instanța de apel a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat să fie casată decizia instanței de apel și să se mențină sentința instanței de fond, care a pronunțat o soluție temeinică și legală, întrucât este nevinovat pentru infracțiunea de înșelăciune.
Recursul inculpatului este fondat, dar pentru alte motive.
În urma examinării probelor administrate în cauză, rezultă că inculpatul a săvârșit cele două infracțiuni, așa cum, în mod corect, a reținut Curtea de Apel Pitești, prin decizia pronunțată.
Sub acest aspect, Înalta Curte, constată că instanța de apel a dat o interpretare corectă probelor, reținând o stare de fapt care reflectă realitatea și a pronunțat o soluție corectă.
Hotărârea instanței de apel este, însă, greșită sub un alt aspect.
Instanța de apel a omis să constate că pedepsele de 2 ani închisoare și, respectiv, 6 luni închisoare, aplicate inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. și respectiv, pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., intră sub incidența art. 1 din Legea nr. 543/2002, fiind grațiate integral condiționat.
Pentru aceste motive, urmează ca recursul să fie admis și să fie casată decizia instanței de apel, numai privitor la omisiunea constatării grațierii pedepselor aplicate inculpatului, în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Urmează a i se atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 7 din Legea nr. 543/200.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul S.M.E., împotriva deciziei nr. 363/ A din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel Pitești.
Casează decizia atacată numai cu privire la omisiunea constatării grațierii pedepselor aplicate inculpatului, în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002
Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 noiembrie 2003.