Completion of judgment for omitted judicial costs; discretion to reduce attorney fees based on case complexity

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe roiul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 martie 2015, petentele SC N.I. SRL şi SC M.G.N.T.I. SRL, au solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ., completarea dispozitivului Deciziei nr. 569 din data de 24 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin soluţionarea cererii formulate de intimatele-pârâte privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezilor de plată depuse la dosarul cauzei.

Petentele au arătat că prin dispozitivul Deciziei nr. 569 din data de 24 februarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursui declarat de reclamanta SC R.I SRL, însă a omis să se pronunţe asupra cererii intimatelor de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din data de 24 februarie 2015, intimatele, prin reprezentant convenţional, au depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei la cheltuieli de judecată în cuantum total de 2.500 lei, conform facturilor şi chitanţelor emise de Cabinet de avocat „N.C.", depuse la acelaşi termen, reprezentând onorariu de avocat.

Înalta Curte va admite cererea de completare a deciziei pentru considerentele care succed:

Potrivit art. 2812 C. proc. civ., „dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în aceiaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casare cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare".

Omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de textul legal anterior citat, sens în care aceasta se poate pronunţa, prin hotărâre separată, asupra cererii de completare,

Art. 274 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".

Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dmtr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii care a câştigat în raportul juridic dedus judecăţii.

Acest drept este recunoscut părţii şi atunci când a solicitat cheltuieli de judecată, dar instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

În speţă, Înalta Curte constată că intimatele-pârâte SC N.I. SRL şi SC M.G.N.T.I. SRL au solicitat plata cheltuielilor de judecată prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 11 februarie 2015 (fila 23 din dosarul de recurs).

La termenul din data de 24 februarie 2015, când au avut loc dezbaterile în fond asupra recursului, avocatul intimatelor a precizat că nu are dreptul de a pune concluzii orale In faţa instanţei supreme şi a depus la dosar concluzii scrise, astfel cum s-a consemnat în practicaua Deciziei nr. 569 din data de 24 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, al cărei dispozitiv se solicită a fi completat.

Prin concluziile scrise formulate de intimate, prin avocat, s-a reiterat cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 2.500 lei, anexându-se copil certificate pentru conformitate de pe facturile şi extrasele de cont ce atestă plata onorariului de avocat pentru asistenţă şi reprezentare în dosarul de recurs (filele 31-35 din dosar).

Prin decizia nr. 569 din data de 24 februarie 2015, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC R.I SRL împotriva Deciziei nr. 414/A din data de 24 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Având în vedere soluţia pronunţată, precum şi faptul că intimatele-pârâte au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, justificate cu dovezile depuse la dosar, In cauză sunt incidente dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Art. 274 alin. (3) C. proc. civ. prevede că: „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."

Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., este reprezentat de culpa procesuală.

Criteriile stabile de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. impun o corelaţie între elementele de complexitate ale speţei, volumul muncii îndeplinite de apărător şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, reprezentând onorariu de avocat.

În speţă, Înalta Curte va reduce cheltuielile de judecată, constând în onorariu de avocat, având în vedere gradul redus de dificultate al cauzei (prin decizia recurată, instanţa de apei s-a pronunţat pe o excepţie procesuală) şi criticile aduse deciziei atacate, elemente care nu justifică acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată către intimatele-pârâte.

Sub acest aspect, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reţinând în motivare că: „nimic nu interzice, în absenţa unei prevederi constituţionale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial cuvenit, prin prisma proporţionali taţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse."

În considerentele aceleiaşi decizii, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că jurisprudenţa C.E.D.O. referitoare la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale „a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil."

Pentru motivele expuse, Înalta Curte, constatând că recurenta-reclamantă este în culpă procesuală, va admite cererea formulată de SC N.I. SRL şi SC M.G.N.T.I. SRL şi va dispune completarea dispozitivului Deciziei nr. 569 din data. de 24 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în sensul obligării recurentei-reclamante SC R.I SRL la plata cheltuielilor de judecată către intimatele pârâte SC N.I. SRL şi SC M.G.N.T.I. SRL în cuantum de 1.250 lei, câte 625 lei pentru fiecare dintre intimate, cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 569 din data de 24 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, formulată de petentele SC N.I. SRL şi SC M.G.N.T.I. SRL.

Completează dispozitivul deciziei, în sensul că „obligă pe recurenta-reclamantă SC R.I. SRL la plata cheltuielilor de judecată către intimatele pârâte SC N.I. SRL şi SC M.G.N.T.I. SRL în cuantum de 1.250 lei, câte 625 lei pentru fiecare dintre intimate, cu aplicarea disp. art. 274 alin. (3) C. proc. civ."

Prezenta completare se face în ambele exemplare ale hotărârii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2015.