Territorial competence for forced execution after unconstitutionality of bailiff-location rule

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oneşti, la data de 4 iulie 2014, creditoarea SC O.M.V.P. SA a solicitat, prin B.E.J., I.M., în temeiul dispoziţiilor art. 665 alin. (1) C. proc. civ., în contradictoriu cu debitorii persoane fizice G.E., C.G. D.C., G.M., I.I., H.I., N.I., C.G., I.O., C.M., încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 6558/2009 a Judecătoriei Paşcani, pentru recuperarea creanţelor.

Prin sentinţa civilă nr. 16537 din 07 octombrie 2014, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetentei teritorială, invocată din oficiu, şi s-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Prin aceeaşi sentinţă a disjuns cererea formulata de creditoarea SC O.M.V.P. SA, în contradictoriu cu debitorul L.C., cu debitorul I.I., cu debitorii D.N., D.I., R.C., cu debitorul D.D. cu domiciliul în localitatea Virfuri, sat Ulmet, jud Dâmbovița şi a dispus formarea a patru noi dosare privind cererile disjunse.

În motivare, instanţa a reţinut că declararea neconstituţională a prevederilor dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. face incidente prevederile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora este competentă instanţa de la domiciliul sau sediul debitorului.

În speţă, instanţa a avut în vedere că sediul debitorilor G.E., C.G., D.C., G.M., I.I., H.I., N.I., C.G., I.O., C.M. se află în localitatea Craiova, jud. Dolj.

Învestită prin declinare, Judecătoria Craiova a pronunţat sentinţa nr. 346 din 15 decembrie 2014, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul de competenţa, a suspendat din oficiu judecarea cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a hotărî asupra conflictului.

În motivare, instanţa a constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 348/2014 din 17 iunie 2014, în ceea ce priveşte competenţa teritorială a instanţei de executare.

Instanţa a reţinut că nu are relevanţă că cererea de încuviinţare a executării silite formulată de către executorul judecătoresc a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 Bucureşti la data de 23 septembrie 2014, ci trebuie avută în vedere data înregistrării cererilor de executare silită, respectiv 06 decembrie 2013, dată care este anterioară intrării în vigoare a Deciziei nr. 348/2014 şi la care instanta de executare era Judecătoria sectorului 1 Bucureşti in circumscripţia căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc M.I. care face executarea.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prevederile art. 650 C. proc. civ., prin care s-a stabilit că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 348/2014, pronunţată de Curtea Constituţională.

În motivarea acestei decizii, curtea constituțională a reținut, în esență, că legiuitorul a lăsat, indirect, creditorului prerogativa alegerii instanței de executare, prin alegerea discreționară a unui executor judecătoresc din circumscripția curții de apel unde urmează a fi efectuată executarea silită.

Or, spune Curtea Constituțională, legiuitorul nu are competența constituțională de a lăsa la aprecierea părților stabilirea instanței competente să soluționeze o cerere, ci trebuie să instituie el însuși criteriile necesare, criterii care trebuie să fie clare și previzibile.

În speța de față, Înalta Curte reține că cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată pe rolul instanțelor de judecată la data de 4 iulie 2014, după publicarea în M. Of. a Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014.

Înalta Curte a apreciat că declararea neconstituţională a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu are drept efect repunerea în vigoare a dispoziţiilor anterioare abrogate, respectiv cele care stabileau instanţa locului unde se desfăşoară executarea silită.

Aşa fiind, Înalta Curte urmează a stabili competenţa instanţei de executare prin raportare la domiciliul sau sediul debitorului la data primei sesizări a instanței de executare, care este competenţa teritorială de drept comun, reglementată în prezent de art. 107 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte arată că este exclusă interpretarea potrivit căreia prin declararea neconstituțională a prevederilor art. 650 C. proc. civ. s-ar reveni la soluţia prevăzută de art. 373 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, cum sediul debitorilor G.E., C.G., D.C., G.M., I.I., H.I., N.I., C.G., I.O., C.M. se află în localitatea Craiova, jud. Dolj, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2015.