Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5487/2003 AI generated

Robbery conviction: appeal challenging individualized sentencing based on high social danger and recidivism

Case Number Decizia nr. 5487/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant’s appeal, thereby upholding the lower courts' conviction for robbery and the sentence of five years’ imprisonment, which included the revocation of conditional release and the merging of that sentence with a prior term; the defendant was ordered to pay state judicial costs. The case concerned the appropriateness of the imposed penalty following a conviction for robbery committed in a public place, where the defendant had previously been convicted of the same offense while a minor; the dispute centered on whether the five-year sentence, imposed at the statutory minimum, was sufficient for reeducation and prevention. The court relied on Article 72 of the Penal Code, determining that the high social danger of the crime and the defendant’s recidivism justified the specific individualization of the punishment, while applying Article 3859(14) of the Code of Criminal Procedure to address the appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen, art. 61 C. pen, art. 3859 pct. 14 C. proc. pen, art. 72 C. pen; Robbery conviction: appeal challenging individualized sentencing based on high social danger and recidivism: Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs reiterând motivul din apel prin care a cerut reducerea pedepsei, temei de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Keywords

AI generated
sentencing for robbery individualization of criminal sentence criminal recidivism imprisonment conditional release code of criminal procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen
a fost condamnat la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
art. 61 C. pen
În baza art. 61 C. pen., tribunalul a revocat liberarea condiționată pentru restul de 9 luni și 16 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.
art. 3859 pct. 14 C. proc. pen
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs reiterând motivul din apel prin care a cerut reducerea pedepsei, temei de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
art. 72 C. pen
La aplicarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 609 din 19 iunie 2003 a Tribunalului București, inculpatul F.I.G. a fost condamnat la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., tribunalul a revocat liberarea condiționată pentru restul de 9 luni și 16 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1487/2001 a Judecătoriei sector 3 București, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa de 5 ani, inculpatul urmând să execute 5 ani închisoare.

Totodată, tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 25 februarie 2003 la zi și l-a obligat să plătească 2.500.000 lei despăgubiri părții civile U.M. și 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut în fapt că în ziua de 16 februarie 2003, inculpatul a deposedat prin acte de violență pe partea vătămată U.M. ce se deplasa pe stradă, de un telefon mobil, pe care l-a vândut în Piața Obor cu suma de 1.500.000 lei.

Prin decizia penală nr. 574 din 29 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul F.I.G. referitoare la modul de individualizare a pedepsei.

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs reiterând motivul din apel prin care a cerut reducerea pedepsei, temei de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Recursul declarat nu este fondat.

La aplicarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., în care sens a ținut seama de gradul de pericol social ridicat al infracțiunii comise (de tâlhărie, într-un loc public, stradă), cât și al persoanei inculpatului care a mai fost condamnat pentru o infracțiune de tâlhărie, în timpul minorității, astfel că pedeapsa stabilită, la limita minimă prevăzută de lege, este necesară pentru reeducarea sa și prevenirea comiterii altor infracțiuni.

În consecință, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat și a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Din pedeapsă se va deduce durata arestării preventive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de inculpatul F.I.G. împotriva deciziei penale nr. 574 din 29 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 25 februarie 2003 la 26 noiembrie 2003.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 noiembrie 2003.