Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5414/2003 AI generated

Necessity of penalty surcharge when consolidating concurrent convictions under Penal Code Arts. 34–36

Case Number Decizia nr. 5414/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the prisoner's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's decision to impose a final consolidated sentence of 6 years and 4 months of imprisonment, including a mandatory 4-month penalty surcharge. The dispute centered on the judicial consolidation of multiple concurrent convictions for robbery, assault, and other offenses, where the appellant challenged the appellate court's addition of the extra penalty component despite the lack of explicit motivation. The Supreme Court held that under Articles 34, 35, and 36 of the Penal Code, the accumulated criminal history and the serious nature of the repeated offenses necessitated the application of a penalty surcharge to reflect the heightened danger posed by the offender, thereby validating the lower court's substantive ruling. The court also ordered the appellant to pay 750,000 lei in judicial costs to the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 36 alin. (2) C. pen, art. 76 C. pen, art. 33 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 13 C. pen, art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen, art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen; Necessity of penalty surcharge when consolidating concurrent convictions under Penal Code Arts. 34–36: Prin aceeași decizie, s-a constatat că infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 74 – art. 76 C. pen., pentru care petentul a fost condamnat la 2 luni închisoare, prin sentința penală nr. 486/2000 a Judecătoriei sectorului 2 București este concurentă cu infracțiunile pentru care petiționarul a fost condamnat prin sentința penală nr. 82/2001 a Judecătoriei sectorului 2 București și sentința nr. 314/2000 a Tribunalului Militar București, precum și cu cele 6 infracțiuni de tâlhărie pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 172/2001 a Tribunalului București, secția I penală.

Keywords

AI generated
criminal penalty prisoner substantive concurrence of offences order to pay robbery e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 36 alin. (2) C. pen
- În baza art. 36 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa de un an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr.
art. 76 C. pen
74 – art. 76 C. pen., pentru care petentul a fost condamnat la 2 luni închisoare, prin sentința penală nr.
art. 33 alin. (1) lit. b) C. pen
În baza art. 33 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de un an închisoare pentru art.
art. 13 C. pen
art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen
82/2001 a Judecătoriei sectorului 2 București) și de câte 6 luni închisoare pentru art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen.
art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen
(o faptă) și art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
art. 36 C. pen
Potrivit art. 36 C. pen., dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru infracțiuni concurente se aplică dispozițiile art.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
În raport de considerentele expuse, Curtea constată că recursul declarat de condamnat nu este fondat și pe cale de consecință va fi respins, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 145 din 11 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul L.V. și drept consecință:

- A descontopit pedeapsa rezultantă de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 82/2001 a Judecătoriei sectorului 2 București, în pedepsele componente de un an și 6 luni închisoare și 2 luni închisoare (stabilite prin sentința penală nr. 486/2000 a Judecătoriei sectorului 2 București);

- A descontopit pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 172/2001 a Tribunalului București, secția I penală, în 8 pedepse de câte 6 ani închisoare;

- A constatat că faptele pentru care petiționarul a fost condamnat prin sentințele penale menționate sunt concurente și a contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

- În baza art. 36 alin. (2) C. pen., a contopit pedeapsa de un an și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 82/2001 a Judecătoriei sectorului 2 București cu pedeapsa de un an închisoare, aplicată de Tribunalul Militar prin sentința penală nr. 314/2000, în pedeapsa cea mai mare de un an și 6 luni închisoare.

Totodată, au fost contopite pedepsele rezultante, în final s-a stabilit ca petiționarul L.V. să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.

A fost menținută starea de arest a condamnatului, au fost deduse perioadele executate de la 24 iunie 1994 la 26 august 1994, 20 decembrie 1999 – 21 decembrie 1999 și de la 11 septembrie 2000 la zi.

De asemenea, au fost anulate mandatele de executare emise în baza celor 4 sentințe și s-a emis un nou mandat de executare pentru pedeapsa de 6 ani închisoare.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 341 din 20 iunie 2003, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat sentința și rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă de un an și 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 82/2001 a Judecătoriei sectorului 2 București, a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 172/2001 a Tribunalului București, secția I penală.

Totodată, instanța de apel a constatat că faptele pentru care petiționarul a fost condamnat prin sentința penală nr. 172/2001 a Tribunalului București, secția I penală, prin sentința penală nr. 82/2001 a Judecătoriei sectorului 2 București și prin sentința nr. 314/2000 a Tribunalului Militar București, sunt concurente.

Prin aceeași decizie, s-a constatat că infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 74 – art. 76 C. pen., pentru care petentul a fost condamnat la 2 luni închisoare, prin sentința penală nr. 486/2000 a Judecătoriei sectorului 2 București este concurentă cu infracțiunile pentru care petiționarul a fost condamnat prin sentința penală nr. 82/2001 a Judecătoriei sectorului 2 București și sentința nr. 314/2000 a Tribunalului Militar București, precum și cu cele 6 infracțiuni de tâlhărie pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 172/2001 a Tribunalului București, secția I penală.

S-a constatat că pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de lovire, aplicată prin sentința penală nr. 486/2000 a Judecătoriei sectorului 2 București a fost executată integral în perioada 15 noiembrie 2000 – 14 ianuarie 2001.

În baza art. 33 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de un an închisoare pentru art. 26, raportat la art. 208, art. 209 lit. a), c), e) și g), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) și art. 13 C. pen. (stabilite prin sentința nr. 314/2000 a Tribunalului Municipiului București), un an și 6 luni închisoare pentru art. 208, art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i), cu art. 74 – art. 76 și art. 13 C. pen. (stabilită prin sentința penală nr. 82/2001 a Judecătoriei sectorului 2 București) și de câte 6 luni închisoare pentru art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. (o faptă) și art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen. (șapte fapte) stabilite prin sentința penală nr. 172/2001 a Tribunalului București, secția I penală, în final petiționarul urmând a executa 6 ani închisoare, sporită cu 4 luni, deci în total 6 ani și 4 luni închisoare.

A fost menținută starea de arest a petentului și s-au dedus perioadele executate, de la 24 iunie 1994 – 26 august 1994, 20-21 decembrie 1999 și de la 11 septembrie 2000 la zi.

Au fost anulate vechile mandate de execute.

S-a emis un nou mandat.

Împotriva acestei din urmă decizii condamnatul a declarat recurs prin care a solicitat înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat de instanța de apel.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 36 C. pen., dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru infracțiuni concurente se aplică dispozițiile art. 34 și art. 35, texte care permit și aplicarea unui spor de pedeapsă. Deși instanța de apel nu a motivat acest spor de pedeapsă era necesar pentru pericolul pe care-l prezintă infractorul, pericol care rezultă din încălcarea repetată a dispozițiilor Codul penal. Actele aflate în dosar evidențiază că L.V. a suferit condamnări pentru infracțiuni diverse, printre care și 8 condamnări pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, împrejurări care impuneau și un spor de pedeapsă, așa cum bine a procedat instanța de control judiciar.

În raport de considerentele expuse, Curtea constată că recursul declarat de condamnat nu este fondat și pe cale de consecință va fi respins, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul L.V. împotriva deciziei penale nr. 341 din 20 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 750.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 250.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 noiembrie 2003.